”Fii bun și caută în dicționar, te-ndemn, Pus-am în dreptul cuvântului ”prieten” semn Așa vei ști c-a fi prieteni a-nsemnat Același lucru, neîncetat, Și ieri și azi și mâine și mereu: Că-n ”noi” nu ești doar tu, ci sunt și eu!” Cătălina Alexandra Stan (15 feb. 2026)
„Aș fi murit, da, aș fi murit, dar mă chinuia foamea unei vieți netrăite.” Nichita Stănescu
”Eu te văd pentru că există vedere, te aud pentru că există cântec, te miros pentru că există flori, te îmbrăţişez pentru că există braţe, te merg pentru că există drumuri, te sper pentru că există îngeri, te răsar pentru că există lumină, te mângâi pentru că există câmpuri, te mănânc pentru că există iarbă, te dor pentru că există rănire, te chem pentru că ai un nume, și mai ales te pierd, ah, te pierd pentru că există pierdere.” Nichita Stănescu
”Prietene, te simți golaș, căci ești sărac, Dar află ce-ți voi zice: Decât să faci parada unui frac, De zece ori e omul mai ferice Să-și poarte sufletul drept haină! Râvnește, dar, la tot ce e dumnezeiesc, păstrat în taină.” Cătălina Alexandra Stan
”Aerul se mai emoţiona încă în jurul tău, tulburând vederea orelor acele, când înnoptarea venea alunecând pe roata inimii mele. Şi glasul ţi se rupea sub sărutul pe care ţi-l da ne-nceput începutul. Facle şi torţe şi flăcări şi focuri ţi se-aprindeau în ochi, cerându-se stinse de norul feţii mele, plumburiu şi greu trecând pe chipul tău, ca-n piscurile ninse. Îţi mai ţineam braţul încă viaţa ta de viaţa mea lipită, risipa dragostei nerisipită, secunda înnodată de clipită. Paşi, râsete, poveşti silabice, istorii, destăinuiri, speranţe – voi eraţi într-adevăr adevărate în jurul celor doi din iarna când un aer scânteind, pe lângă tine va fi trecut. Va fi trecând…” Nichita Stănescu
”A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, că ai să te ascunzi într-un ochi străin, şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin. Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, iau cuvintele şi le-nec în mare. Şuier luna şi o răsar şi o prefac într-o dragoste mare.” Nichita Stănescu, ”Emoție de toamnă”
„Îmi face mult bine prietenia ta. Vezi, e ca şi când departe, în larg, obosită, descurajată, la gândul distanţei care mă desparte de ţărm, aș zări, deodată, în apropiere, o barcă… Poate n-aş uza de ea, dar simpla ei prezenţă mi-ar da putere. Tu eşti pentru mine barca asta.” Cella Serghi
”Iartă-mă, Tată Ceresc, căci n-am știut Să cuget la fapte făcute în trecut În lumina zilei senină Cu inima de iubire infinit de plină. Și cu un dram de înțelepciune Ca să fac din rele bune Și din cele neiertate Să le uit, pe rând, pe toate.” Cătălina Alexandra Stan
”Vai de noi că mare ți-e păcatul, bre, mamaie, Cum ne aduci aminte că ne-ai scăldat pe toți în copaie Și cum nu ne-ai lăsat să fumăm făcuți poștă Carpații, Dar ai uitat să ne înveți să ne iubim ca frații.” Cătălina Alexandra Stan
”Azi nu sunt suficient de bună Ca să-ți cânt, suflete, în strună Despre ceruri, apă și pământ. Mai dă-mi, suflete, o lună și-am să mă țin de cuvânt!” Cătălina Alexandra Stan
”Prietene, oare tu crezi că merită Să-ți pierzi sufletul În goana după înavuțire? Atunci de ce, văzând pe altul Că poartă în veșmântul său O inimă atât de mare, De parcă are-ntr-ânsa nu un suflet, ci mai multe, Pleznești de ciudă, de-ți verși întreaga fiere, Căci tu, setos cum ești din fire, Ai vrea, din ce-ai agonisit cu atâta trudă, Să-ți cumperi suflet, Măcar pe-acela care-i cel mai ieftin, la ofertă, Să nu mai zică lumea despre tine Că n-ai suflet chiar deloc. Iar tu, de ochii lumii, ce-ți zici acum, De-ai ras cu unghia, până la sânge, Prețul plătit, întipărit pe eticheta Sufletului tău? ”Iată că am, de-acum, de toate, Slavă Domnului! Numai ăsta-mi mai lipsea! Parcă umblam dezbrăcat…” Cătălina Alexandra Stan)
”Dacă o iubești, fă totul! Ninge-o până îngheață de alb; – sărută-i tălpile până se înzăpezește drumul pe care-a venit!” Nichita Stănescu
”Lasă din mine cuvântul să iasă ca respirarea unui copil SECUNDĂ craiasă, o, tu, castel fragil. Lasă din mine cuvântul să fie fulgul acela cel de zăpadă ce mai că se lasă și mai nu se lasă să suie, să cadă. Lasă-mi cuvântul ca sărbătoarea copiilor stând lângă brad, lângă foc ca înserarea-mi cu înserarea s-aducă în frig un noroc. Pe TATA, pe MAMA în noaptea aceasta, când ninge.” Nichita Stănescu
”De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie în jurul pieptului, în jurul tâmplelor, mereu fragedă, mereu unduitoare? De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă ca firul de iarbă ce taie în două luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare? De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic, soare căprui răsărindu-mi peste umăr, trăgând după el un cer de miresme cu nouri subţiri fără umbră? De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat, care-n loc de sunete goneşte-n jurul inimii mele o herghelie de mânji cu coame rebele? De ce te-oi fi iubind atâta, iubire, vârtej de-anotimpuri colorând un cer (totdeauna altul, totdeauna aproape) ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.” Nichita Stănescu
”Nu te deranja” (versuri/lyrics) Melodie de: Nicu Alifantis (După Marin Sorescu, ”Am zărit lumină”) Am zărit lumină pe Pământ Şi m-am născut şi eu Să văd ce mai faceţi. Mulţumesc, nu-mi răspundeţi. N-am timp de răspunsuri, Abia dacă am timp să pun întrebări Dar îmi place aici E cald, e frumos, Şi atâta lumină încât Creşte iarba. Iar fata aceea, fata aceea iată, Se uită la mine cu sufletul.. Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti, Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti. O cafea neagră voi servi, totuşi O cafea neagră voi servi din mâna ta, Îmi place că tu ştii s-o faci amară O cafea neagră voi servi din mâna ta. Dar îmi place aici E cald, e frumos, Şi atâta lumină încât Creşte iarba. Date de la: versuri.ro Doar pentru utilizare non-comercială.