”- (…) Tot ceea ce ai auzit povestindu-se, tot ceea ce ai citit, îţi revine în minte, ca şi cum tu ai fi dus cu forţa nu spre cer, ci spre infern. Sub tortură spui nu numai ce vrea inchizitorul, dar şi ceea ce îţi închipui că poate să-i facă plăcere, pentru că se stabileşte o legătură (aceasta este într-adevăr diabolică) între tine şi el… Lucrurile acestea le ştiu, Ubertino, am făcut şi eu parte din grupul acela de oameni care cred că pot revela adevărul cu fierul ■ înroşit. Ei bine, să ştii, incandescenţa adevărului provine de | la alt foc. Sub tortură Bentivenga poate să-ţi fi spus minciunile cele mai absurde, pentru că nu mai vorbea el, ci: desfrîul lui, diavolul din sufletul lui.
– Desfrîul?
– Da, există un desfrîu al durerii, după cum există un desfrîu al adoraţiei şi chiar unul al umilinţei. Dacă le-a trebuit atît de puţin îngerilor rebeli ca să-şi schimbe înflăcărarea lor de adoraţie şi de umilinţă în înflăcărare de trufie şi de revoltă, ce să mai spui de o fiinţă umană? Iată, acum o ştii, gîndul] acesta m-a străbătut în cursul anchetelor mele inchizitoriale.! Şi din pricina asta am renunţat la activitatea aceea. Mi-aj lipsit curajul să anchetez slăbiciunile celor răi, pentru că am constatat că sunt aceleaşi slăbiciuni ca şi cele ale sfinţilor.”
Umberto Eco, ”Numele trandafirului”