”Afară ninge liniștit, În casă arde focul; Iar noi pe lângă mama stând, Demult uitarăm jocul. E noapte, patul e făcut, Dar cine să se culce? Când mama spune de Iisus Cu glasul rar și dulce. Cum S-a născut Hristos în frig, În ieslea cea săracă, Cum boul peste el sufla Căldură ca să-I facă. Cum au venit la ieslea Lui Păstorii de la stână Și îngerii cântând din cer, Cu flori de măr în mână.” Colind de Crăciun
”Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie) Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie) Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie) Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune) Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune) Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune) Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune) Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…” (Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul)
”În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte intru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”
Refren: Galbena gutuie dulce, amaruie Lampa la fereastra toata viata noastra Galbena gutuie dulce, amaruie Lampa la fereastra toata viatza noastra Cand eram copil acasa Si craciunu’l asteptam Era bucuria mare Noi copii ne adunam x2 Refren: Galbena gutuie dulce, amaruie Lampa la fereastra toata viata noastra Galbena gutuie dulce, amaruie Lampa la fereastra toata viatza noastra Mi’a pus mama la fereastra In odaia de la drum O gutuie’ngalbenita S’o pastraz pentru Ajun x2 Refren: Galbena gutuie dulce, amaruie Lampa la fereastra toata viata noastra Galbena gutuie dulce, amaruie Lampa la fereastra toata viatza noastra Luxul mamei cel mai mare Cand copii ne adunam Era painea de pe masa Si gutuia de la geam x2 Refren: Galbena gutuie dulce, amaruie Lampa la fereastra toata viata noastra Galbena gutuie dulce, amaruie Lampa la fereastra toata viatza noastra Date de la: versuri.ro Doar pentru utilizare non-comercială.
”Bună sara, gazdă aleasă” Colind de: Tronos Bună sara, Bună seara, gazdă aleasă Ne Primește, Ne primește-n a ta casă Că nu vrem, Că nu vrem ca să ședem, Numai să vă, Numai să vă colindăm. E crăciun, E crăciun și noi venim La tot omul, La tot omul cel creștin Vestea Nașterii s-o dăm, doar noi s-o dăm Pe Domnul să-L Lăudăm, Să-l Lăudăm. S-a Născut Fiul cel Sfânt, Fiul cel Sfânt Dumnezeu prea cest Pământ, Prea cest Pământ Sara asta-i sara sfântă, Sara sfântă Lângă noi îngerii cântă, Încerii cântă. Rămâi gazdă, Rămâi gazdă sănătoasă Pân La anu, Pân la anu tot voioasă Când pornim a colinda, a colinda Tu să nu-ți închizi poarta, închizi poarta. Că noi nu te-om ocoli, Te-om ocoli Și cu drag tot om veni, Tot om veni. Bună sara, Bună sara gazdă aleasă Ne primește, Ne primește-n a ta casă Că nu vrem, […]
”Ah, lume! Tirană lume! Nu te numesc cu alt nume, Decât roată-ţi zic că eşti; Căci câţi lăcuiesc în tine. Şi de dobândesc vrun bine Tu pe loc îi învârteşti. Şi d-unde stau la-nălţime Se văd la o adâncime Foarte groaznecă, încât Pururea a lor viaţă S-o petrec ca într-o ceaţă Prea cumplit şi amărât. Ci, de-l scoţi la arătare, Ţine-l tot în acea stare În care se nasc de mici; Că-ncai se deprind cu viaţă Bună, rea, până să-nvaţă Și rămân toţi mulţămiţi. Nu-l tot premeni schimbându-l, Din stări în stări înălţându-l, Ş-învârtindu-l ca-n dulap; Căci până să se deprinză, Binele să-l mai cuprinză Tu-l dai iarăşi peste cap. ALTUL: Ah, lume, lume tirană! Mă mir cui poţi tu să placi! Că toţi gust din a ta rană, Pe nimenea tu nu-mpaci. Plângând se nasc toţi în tine, Plângând creşterea-şi apuc, Plângând gust din al tău bine, Plângând din […]
”Cuvintele unui tânăr, în ceasul cel după urmă al vieții sale Ah, fraţii mei prea iubiţi, Plângeţi toţi şi mă căiţi! Cu durere suspinaţi, Ca d-un frate lăcrămaţi! Că fără vreme mă duc. De la voi ca un năluc; Nu la vrun osebit loc. De unde să mă întorc, Ci merg p-un drum neştiut. Şi la loc necunoscut, Nu ştiu la bun sau urât, La dulce sau amărât; Căci nu e să-l aleg eu, Să fie pe placul meu; Decât ştiu că-ntr-acest ceas Plec, mă duc, de tot vă las; Şi merg cu adevărat Într-un loc prea depărtat, De Unde nu mai gândesc. Nici nu mai nădăjduiesc A mai veni înapoi, Să mai fiu iarăşi cu voi. Ah, ce proaste năluciri Şi slabe adăpostiri! Mă rezimam cu păreri. L-ale tinereţii puteri Și la moarte nu gândeam, Ci o să trăiesc credeam; Dar acum văz că am fost. Fără de minte […]
”Dorința de Crăciun Eu mi-aș dori ca-n seara de Ajun, Cu nins de alb să vă sărute Cerul, S-aveți pe masă tot ce e mai bun, Și glas de îngeri să vă cânte lerul! Și mi-aș dori să ningă cu petale, Și zbor de fluturi pe-orice dușmănie, Iar celor care au în suflet jale, Să le aduc un strop de bucurie! Și mi-aș dori s-aveți lumina sfântă, Tot anul de la marea sărbătoare În Lerul care în curând vă cântă, Refrenul fericirii ce nu doare ! Și tare mi-aș dori ca Moș Crăciun, Să nu mai uite omul care-i trist, Iar din lumina Sfântului Ajun, Să le dea tuturor un ametist!”
”Uncheşul Haralambie şi-a umflat pieptul şi a slobozit viers mormăit din caval, ţinându-l într-o latură şi pipăindu-i cu degetele groase găurile. După îngînarea de melodie veche, sunet de caval amestecat cu voce nearticulată, moş Haralambie a ferit instrumentul şi a recitat tărăgănat cuvinte ca din dureri şi morminte neuitate. – Apoi, oameni buni, dragi oameni buni… Eu în Iorgu Irimia. Îmi luau simbria Cât cu voia, pic cu pic, Cât cu şiretlic: Preceptu’ cu dările, Popa cu cântările, Mândre cu gătelile, Ciocoi cu-nvoielile. Pentr-un an şi jumătate, Mi-au plătit slujba pe spate, De-am zăcut o săptămână Bolnav, într-o rână. Iar a zis din caval, îngânându-se cu austrul de-afară, atît cât îi trebuia ca să-şi aduca aminte urmarea. – Apoi, oameni buni, dragi oameni buni… Casă n-am, nici ce-mi aşterne, Pietrele mi-s perne; N-am prietini, nici părinţi, Nici ce trage-n dinţi. Mă tot bate-un gând şi-un dor, Îmi vine să mor. […]
”Taină a trecutului acestei frumoase aşezări mai ră-mâne şi hramul bisericii vechi de la Vodă Tomşa şi mai demult. Se află în sat două biserici: una nouă şi monumentală, ale cărei clopote le-a cumpărat soborul femeiesc rădăşan, şi alta veche durată din lemn. Patronii acestei bisericuţi umilite şi interesante sunt sfânta Ecate-rina a cărei zi cade la 25 noemvrie, şi sfântul Mercu-rie cu praznic în a patra zi de Paşti, care e totdeauna o miercuri. Acest sfânt Mercurie, zugrăvit deasupra uşii de intrare, lângă soaţa sa mirată, e Mercur zeul negustorilor, cu toiag în mână şi aripi la picioare. Sfânta mare muceniţă Ecaterina pare mai. Mult un adaos cuviincios al bunilor acestora creştini, căci ziua de 25 noemvrie se sărbătoreşte cu destulă modestie, adevăratul patron, sărbătorit cu un entuziasm aș putea zice păgân, e Mercurie.” Mihail Sadoveanu, ”Rădășenii”
”Când măria sa a întors fruntea, comisul Onu era plin ca un fagure; mila şi dragostea îi covîrşeau sufletul; cântarea părintelui Nicodim îi era pe buze şi a rostit-o măriei sale fără nici o greutate, ca şi cum i-ar fi închinat o oraţie în acea zi a Sfântului Ştefan. Doamne, suflet neprihănit mi-ai dat: Ca flacăra de lumânare de trup l-ai legat. În mâna ta sufletul mi-l încredinţez, Hristoase. Întru credinţa ta lămurit a fost; Laolaltă cu al păcătoşilor nu-l pune, Doamne. Dă-mi, Dumnezeule, moartea drepţilor, A celor căzuţi pentru lege; Doamne, adaogă sufletul meu În ceata oştenilor tăi, lângă tine! Vodă a stat încă un răstimp destul de lung neclintit, cu faţa întoarsă cătră icoana Fecioarei prea curate cu pruncul. A suspinat apoi şi s-a ridicat. A zîmbit ca dintr-un vis credincioşilor săi şi s-a dus iar la singurătate.” Mihail Sadoveanu, ””Frații Jderi”, vol. III
”- Hei, împăraților, Văd că ați îndrăgit mult rățuștele de aur. Dar nu vă mai chinuiți degeaba. După cum vedeți, din rățuște m-am făcut om. Și ca să nu-mi irosesc vremea cu voi, apropiați-vă de mal, ce-ați rămas acolo încremeniți ca doi popândăi? Atunci împăratul și împărăteasa s-au apropiat de mal, iar Ionică-Ram-de-Tei a zis către împărăteasă: Femeie rea, necredincioasă… Făte-o salcie pletoasă. Soarele să te ardă, Vântul să te bată Și frunza-n lac să-ți cadă. Iar tu, împărat dușmănos, Să te faci broscoi râios. În apă să trăiești, Cu lut să te hrănești. Și numai ce-a zis Ionică-Ram-de-Tei, că pe marginea lacului, vicleana împărăteasă se și prefăcuse în salcie pletoasă. Și pare-mi-se că de pe atunci se trage viața sălciilor pletoase și neamul broaștelor riioase.” ”Ionică-Ram-de-Tei” (basm popular românesc)
Doi călugări se întorceau seara la mănăstire. Plouase și erau bălți peste tot pe marginea drumului. Într-un loc o tânără femeie nu putea trece din cauza apei. Cel mai în vârstă dintre călugări a luat-o în spate și a trecut-o drumul, apoi și-a continuat drumul la mănăstire. Seara, călugărul mai tânăr a venit la el și i-a spus: „Noi, fiind călugări, nu putem atinge o femeie.„ Iar călugărul bătrân i-a răspuns: „Așa este, frate.„ Atunci călugărul cel tânăr întrebă iar: „Dar atunci cum de ai luat în spate acea femeie?„ Călugărul bătrân zâmbi și îi spune: „Eu am lăsat-o la marginea drumului, dar tu încă o cari cu tine. (Povestire Zen)
”Hakuin le povestise discipolilor săi despre o bătrână care avea o ceainărie, lăudându-i cunoştinţele despre Zen. Aceştia nu l-au crezut şi s-au dus la ceainărie să se convingă. După ce au intrat, bătrâna i-a întrebat dacă veniseră să bea ceai sau ca să-i verifice cunoştinţele despre Zen. În primul caz îi va servi cu plăcere, în al doilea, s-o urmeze după un paravan. Îndată ce elevii veniră după ea, bătrâna începu să-i lovească cu un vătrai. Şase elevi din zece suportară loviturile, nedând bir cu fugiţii.” (Povestire Zen)
”Pe când studia, Yamaoka Tesshu vizitase toţi maeştrii. Într-o zi, se duse la Dokuon din Shokoku. Dorind să-i arate pregătirea sa, îi spuse: „Mintea, Buddha, fiinţele, nu există, de fapt! Adevărata natură a fenomenelor este vidul. Nu există realitate, nici iluzie, nici înţelepciune, nici prostie. Nu există nimeni care să dea, nimeni care să primească„. Dokuon, care bea tăcut o ceaşcă cu ceai, nu spunea nimic. Deodată însă, îl lovi pe Yamaoka cu un băţ, făcându-l să sară de durere. „Dacă nu există nimic, îl întrebă Dakuon, ce sari aşa?„” (Povestire Zen)
