Spunea un bătrân oarecare despre trei frați silitori, care s-au sfătuit împreună să-și aleagă fiecare dintr-ânșii câte o faptă bună pe care, păzind-o, să se mântuiască prin ea. Deci cel dintâi și-a ales să fie împăciuitor, adică să se silească să împace pe cei ce îi va vedea că sunt învrăjbiți, după cuvântul Domnului ce este scris: ”fericiți sunt făcătorii de pace”. Cel de al doilea și-a ales să cerceteze bolnavii și să le siujească lor. Iar cel al treilea și-a ales fără-de-grija, adică viața liniștită și acesta a mers și s-a sălășluit în pustie.
Deci cel dintâi, care își alese să fie împăciuitor celor învrăjbiți, văzând că nu poate să-i împace pe toți și supărându-se de multa lor gâlceavă, s-a lăsat de acea slujbă și, sculându-se, a mers la fratele său care își alesese să slujească bolnavilor. Și mergând la dânsul, l-a găsit pe el scârbit, că s-a săturat a mai sluji bolnavilor, văzând că nu poate nici într-un chip să le facă tuturor pe voie. Și s-au sfătuit amândoi să meargă la fratele lor cel din pustie, care și-a ales fără-de-grija. Și așa, sculându-se, au plecat și au mers la dânsul și i-au spus amândoi întâmplările și supărările lor. Și l-au rugat să le spună lor și el, ce a isprăvit cu fără-de-grija lui în acea pustie? Iar el, tăcând puțin, a mers la baltă și, luând apă cu un vas, a turnat și a umplut un pahar cu apă și l-a adus la dânșii și le-a zis lor: ”Căutați, fraților, și vedeți bine cum este această apă”.
Și era apa tulbure, pentru că atiinci o luase din baltă. Zis-au lui frații: ”Vedem, frate, că este tulbure”. Și punând-o să stea puțin, s-a așezat și s-a limpezit apa ca cristalul. Atunci luând-o așa limpede, iarăși le-a arătat-o lor, zicând: ”Căutați acum, fraților, și vedeți apa aceea care era tulbure, cum s-a limpezit”. Iar ei, căutând, se minunau, că își vedeau într-ânsa, ca în oglindă, fețele lor. Apoi le-a zis: ”Vedeți, fraților, și înțelegând să cunoașteți, că precum ați văzut apa aceasta cum era întâi tulbure și întunecată, iar acum o vedeți limpede și luminată, așa este și acel ce trăiește în lume cu oamenii: de tulburarea gâlcevilor lumești este tulburat și întunecat și nu își vede păcatele și răutățile sale. Iar dacă se deosebește pe sine și iese din gâlceavă, atunci i se limpezește inima și mintea și toate simțirile lui. Astfel, își vede și își cunoaște păcatele și răutățile sale”.
(”Patericul egiptean”)