“What we need now are heroes and heroines, about a million of them, one brave deed is worth a thousand books. Sentiment without action is the ruin of the soul.”
Edward Abbey
sept. 112026
iun. 222026
“[The Old Astronomer to His Pupil]
Reach me down my Tycho Brahe, I would know him when we meet,
When I share my later science, sitting humbly at his feet;
He may know the law of all things, yet be ignorant of how
We are working to completion, working on from then to now.Pray remember that I leave you all my theory complete,
Lacking only certain data for your adding, as is meet,
And remember men will scorn it, ‘tis original and true,
And the obloquy of newness may fall bitterly on you.But, my pupil, as my pupil you have learned the worth of scorn,
You have laughed with me at pity, we have joyed to be forlorn,
What for us are all distractions of men’s fellowship and smiles;
What for us the Goddess Pleasure with her meretricious smiles.You may tell that German College that their honor comes too late,
But they must not waste repentance on the grizzly savant’s fate.
Though my soul may set in darkness, it will rise in perfect light;
I have loved the stars too fondly to be fearful of the night.What, my boy, you are not weeping? You should save your eyes for sight;
You will need them, mine observer, yet for many another night.
I leave none but you, my pupil, unto whom my plans are known.
You ‘have none but me,’ you murmur, and I ‘leave you quite alone’?Well then, kiss me, – since my mother left her blessing on my brow,
There has been a something wanting in my nature until now;
I can dimly comprehend it, – that I might have been more kind,
Might have cherished you more wisely, as the one I leave behind.I ‘have never failed in kindness’? No, we lived too high for strife,–
Calmest coldness was the error which has crept into our life;
But your spirit is untainted, I can dedicate you still
To the service of our science: you will further it? you will!There are certain calculations I should like to make with you,
To be sure that your deductions will be logical and true;
And remember, ‘Patience, Patience,’ is the watchword of a sage,
Not to-day nor yet to-morrow can complete a perfect age.I have sown, like Tycho Brahe, that a greater man may reap;
But if none should do my reaping, ‘twill disturb me in my sleep
So be careful and be faithful, though, like me, you leave no name;
See, my boy, that nothing turn you to the mere pursuit of fame.I must say Good-bye, my pupil, for I cannot longer speak;
Draw the curtain back for Venus, ere my vision grows too weak:
It is strange the pearly planet should look red as fiery Mars,–
God will mercifully guide me on my way amongst the stars.”Sarah Williams, ”Twilight Hours: A Legacy of Verse”
iun. 222026
”Această Lume Cauzală minunată sau Lumea Voinței Conștiente, atât de citată de domnul Leadbeater, Annie Besant, Arthur Power, Rudolf Steiner, Helena Petrovna Blavasky etc… este culmea dragostei și a legii, aceasta este evident…
Fără îndoială, Cerul lui Venus nu aparține timpului și este dincolo de planul mental.
Este evident că substanța AKASHICA, ca element natural și Vibrație sau TATTWA, constituie în sine fondul viu și filosofal al Lumii de Cauzalitate Cosmică…
În această regiune, albastrul electric adânc strălucește minunat ici, colo, aici jos, săturându-ne de o voluptate spirituală încântătoare, de nedescris…
Este Lumea Cauzelor Naturale, ocean fără țărmuri, fără margini… necontenită mișcare de valuri de acțiune și consecință, flux și reflux, din clipă în clipă.
Este evident că nu există cauză fără efect, nici efect fără cauză; orice acțiune este urmată de o reacțiune; din orice act se desprinde totdeauna o consecință… sau, mai degrabă, o serie de consecințe.”Samael Aun Weor, ”Cei trei munți”
feb. 162026
”Şi acum, ca să ne reîntoarcem de unde am plecat: marile înţelegeri şi marile suferinţe se experimentează în împrejurări monotone. Aş vrea să întâlnesc pe acel om care a înţeles experimental caducitatea şi evanescenţa lumii noastre pământeşti, contemplând Vezuviul. Nu, domnilor, se minte în faţa Vezuviului, ca şi în faţa piramidelor, sau a fiordurilor, sau a oceanului. Oamenii nu văd nimic din tot ce e solemn şi senin în aceste fenomene, nu văd nici moartea, nici florile; văd vapoare, gesturi şi recitări de versuri.
De aceea oamenii cu bun simţ evită împrejurările care îi depăşesc; nu pentru că li se par ridicole (trebuie să te cheme Anatole France, ca să ţi se pară ridicolă solemnitatea sfinţirii unui steag, de pildă) – ci pentru că îşi dau seama că vor reacţiona penibil, vor fi mici, mineralizaţi, narcotizaţi.”Mircea Eliade, ”Oceanografie”
sept. 052025
”- (…) Pe baza unor înlănţuiri de cauze atît de simple, mintea mea poate să acţioneze cu încredere deplină în puterea sa. Dar cum pot eu complica legătura, închipuindu-mi că la împlinirea faptei tică¬loase a contribuit şi o altă intervenţie, de data asta nu ome¬nească, ci drăcească? Nu spun că nu este cu putinţă ca şi diavolul să-şi arate trecerea prin semne precise, cum a făcut şi Brunello, calul domniei tale. Dar de ce trebuie să caut aceste probe ? Nu este de ajuns să ştiu că vinovatul este omul acela, şi să-l dau pe seama braţului secular? în orice caz, pedeapsa lui va fi moartea, Dumnezeu să-l ierte.
– Dar am auzit că într-un proces care a avut loc la Kilkenny acum trei ani, în care nişte persoane care au fost acuzate că au comis delicte neruşinate, domnia ta nu ai negat intervenţia diavolului, de îndată ce vinovaţii au fost dovediţi.
– Dar nici n-am afirmat-o deschis. Nici n-am negat-o, e adevărat. Cine sunt eu să dau verdicte despre calea diavolului, a adăugat, şi părea că doreşte să stăruie asupra acestui motiv, mai ales în cazul în care cei ce au început procesul acesta inchizitorial, episcopul, magistraţii şi tot poporul, poate chiar şi acuzaţii înşişi, doreau într-adevăr să se dovedească pre¬zenţa diavolului ? Ei bine, poate că singura dovadă a prezenţei diavolului era înflăcărarea cu care toţi doreau neapărat să-l vadă la treabă.
– Aşadar, domnia ta, a grăit Abatele pe un ton preocupat, îmi spui că în multe procese diavolul nu acţionează numai prin vinovat, ci poate, şi mai ales, prin judecători?”Umberto Eco, ”Numele Trandafirului”
ian. 182025
”Grija pentru tine mă domină, de când te cunosc, teama că suferi, emoţia că eşti fragilă, toată această nenorocită de empatie a mea, pe care tu ai ajuns s-o consideri firească, să ţi-o însuşeşti, să-mi speculezi exagerările de limbaj, când mă enervez şi n-am puterea să-mi reprim înjurăturile, pe care nu le meriţi, recunosc, nu le meriţi, dar meriţi, meriţi să te las zece ani singură, să-ţi aduci aminte cât de importantă e, în acest echilibru dintre bărbat şi femeie umilinţa de a adresa primele cuvinte celuilalt, când s-a instalat prăpastia între el şi ea, umilinţa de a reconstrui, când poteca e plină de ruine.
Tu foloseşti, împotriva mea, iubirea pe care ţi-o arăt, tu eşti răbdătoare, tu nu sari să repari ceea ce strici, tu aştepţi, că, oricum, te-am obişnuit să sun eu, primul, la telefonul tău, tu îţi rătăceşti erorile mici printre erorile mele mari, eu totdeauna sunt vinovat, pentru că am reacţionat violent, cine să mai ţină minte cauzele răului, eu sunt mereu de gardă la dragostea noastră, tu – nu.
Tu aştepţi reacţia mea colerică,
Domină jocul cel ce aşteaptă,
Cine cară în spate pământul,»
De dragul unei inimi, n-are nicio
Bucurie, el e vinovat că e nervos,
Deşi e nervos pentru că oboseşte
Dăruindu-se, pentru că se consumă iubind,
N-are nici o importanţă, iată, de ce
Sunt eu nevrozat, contează numai
Încăpăţânarea ta imbecilă de a te lua
După formalismul care stăruie
În toate cutele cearceafului de familie.
„Vai, vai, să nu strigi, să nu mă jigneşti, să nu mă sperii, să nu mă înjuri.”
Ei bine, astăzi m-am hotărât să le fac pe toate, fară nici o şovăire, nu pentru că nu te iubesc, ci pentru că te iubesc, strig şi te jignesc, şi te sperii şi te înjur, a despărţire definitivă, gata, eu nu pot fi altfel decât obosit, altfel decât nervos, iubindu-te şi cărând în spate inima ta.
O, desigur, era interesant să mă vezi şi liniştit, să mă cunoşti şi bine dormit, reparat ca un transatlantic în portul de lângă lacrimile tale, dar n-aş fi aşa decât dacă nu te-aş iubi, ceea ce, încă, se întâmplă să fac: te iubesc şi greşesc şi n-am norocul să mă cunoşti, eliberat de grija faţă de tine, nedreapta mea patimă.”Adrian Păunescu, ”Și te iubesc fără să știi cum nu te-aș iubi”
(”Meserie mizerabilă, sufletul”, 2000)
aug. 022024
”Chiar şi în moarte, bogăţia apare, dispreţul şi mai mult pentru cel sărac!
În acel moment, cel puţin, Jacques Maing se înşela: populaţia din Wahagnies era sinceră în exprimarea regretului ei şi nu se gândea doar să curteze pe procuror, străin de regiune şi pe care el o detesta din instinct.
Şi deci, dacă semnalăm gândurile lui Jacques, este doar pentru a atrage atenţia asupra stării de spirit a acestui om, care îşi iubea real mama, dar care, în acelaşi timp, era ros de invidie.
Of, dacă poporul ar putea să se păzească de invidie. Doar prin sentimente generoase te poţi ridica! În marea luptă pentru viaţă, în încrâncenarea pentru cucerirea existenţei, invidia este, poate, sentimentul ce paralizează cel mai mult acţiunea.
Omul care pierde un timp preţios gândindu-se la josnicia altora, devine incapabil de efortul ce i-ar putea asigura locul pe care ar vrea să-l cucerească în societate.
În această bătălie ce se dă, să fim mai măreţi, mai profund umani decât adversarii.”Michel Zevaco, ”Marie Rose”
feb. 052024
“Nu înțelegeam pe atunci de ce dau oamenii între ei o luptă atât de nemiloasă, de înverșunată și adesea otrăvită pentru opinie. Ființa noastră e la discreția celorlalți, nu apari tu în ochii unuia așa cum ești, ci așa cum au reșit alții să sugereze o imagine despre tine. Și astfel viața noastră se scurge într-un efort permanent și adesea disperat de a demonstra această imagine (căci rar se întâmplă să nu fie rea, în timp ce tu crezi cu naivitate că ești un inocent), acțiune de reușita căreia depinde totul, realizarea în societate, fericirea și adesea evitarea primejdiilor mortale. Iată, până și frumusețea unei femei se alterează din pricina unei imagini despre ea pe care altul ți-a transmis-o.”
Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
mart. 132023
“Theories are patterns without value. What counts is action.”
Constantin Brâncuși
mart. 102023
“Mere belief cannot create anything in life, only action can, and it is here that we must begin our spiritual development: through conscious action, within. This leads us to the very meaning of the word Gnosis: personal knowledge acquired through experience. The true Gnostic does not believe, he knows because he has experienced it.”
Samael Aun Weor, ”The Divine Science: Eternal Techniques of Authentic Mysticism”
feb. 192023
”Asemenea fiinţe pot face ca victimele lor să înnebunească, dacă acestea sunt prea slabe ca să reziste influenţei lor. O persoană sănătoasă, pură din punct de vedere moral, nu poate deveni victima obsesiilor inspirate de ele, deoarece Larvele pot acţiona doar asupra celor care le primesc în mintea lor. O minte sănătoasă seamănă cu un castel, care nu poate fi cucerit fără voia şi încuviinţarea stăpânului lui; dar dacă li se permite să intre, ele vor face ca patimile bărbaţilor şi femeilor să se aprindă, vor crea dorinţe arzătoare, şi vor da naştere la gânduri rele, care să aibă efecte dăunătoare asupra creierului. Ele trezesc intelectul animal şi înăbuşă simţul moral.
Spiritele rele creează obsesii doar fiinţelor omeneşti la care natura animală este preponderentă. Minţile luminate de spiritul adevărului nu pot deveni sclavele acestor dorinţe nefaste; numai minţile care, în mod obişnuit, sunt conduse de propriile lor impulsuri inferioare pot cădea sub influenţa dorinţelor lor nefaste. În asemenea cazuri, descântecele şi slujbele nu sunt de nici un folos.
Rugăciunea şi abstinenţa de la gândurile ce pot stimula imaginaţia sau creierul, sunt singurele şi adevăratele remedii”.Franz Hartman, ”Paracelsus, viața și învățătura”
feb. 182023
“Când omul va reuşi să coboare în sine luminându-şi tenebrele care în permanență îl agită, când va reuşi să facă saltul de la teorie la acțiune şi de la inteligență la înțelepciune, atunci se va împăca cu sine şi în lume va domni pacea. Atâta vreme cât un singur om va prococa altui om suferință, lumea nu va avea linişte. Pentru că oricât de mult s-ar strădui unele teorii să ne convingă de apariția noastră prin hazard, viața are un sens.”
Dumitru Constantin Dulcan, ”Inteligenţa materiei”
feb. 172023
“To be, or not to be: that is the question:
Whether ‘tis nobler in the mind to suffer
The slings and arrows of outrageous fortune,
Or to take arms against a sea of troubles,
And by opposing end them? To die: to sleep;
No more; and by a sleep to say we end
The heart-ache and the thousand natural shocks
That flesh is heir to, ‘tis a consummation
Devoutly to be wish’d. To die, to sleep;
To sleep: perchance to dream: ay, there’s the rub;
For in that sleep of death what dreams may come
When we have shuffled off this mortal coil,
Must give us pause: there’s the respect
That makes calamity of so long life;
For who would bear the whips and scorns of time,
The oppressor’s wrong, the proud man’s contumely,
The pangs of despised love, the law’s delay,
The insolence of office and the spurns
That patient merit of the unworthy takes,
When he himself might his quietus make
With a bare bodkin? who would fardels bear,
To grunt and sweat under a weary life,
But that the dread of something after death,
The undiscover’d country from whose bourn
No traveller returns, puzzles the will
And makes us rather bear those ills we have
Than fly to others that we know not of?
Thus conscience does make cowards of us all;
And thus the native hue of resolution
Is sicklied o’er with the pale cast of thought,
And enterprises of great pith and moment
With this regard their currents turn awry,
And lose the name of action.–Soft you now!
The fair Ophelia! Nymph, in thy orisons
Be all my sins remember’d!”William Shakespeare, ”Hamlet”
feb. 132023
”Totul în viață este magie, și magia înseamnă să știi să acționez conform legilor cosmice. Astfel că, pentru ca tu să poți intra în lumea invizibilă conștient, a fost necesar mai întâi să elimini legăturile care te separau de ea, ca, de exemplu, natura ta ignorantă și fumul tău sufocant.
Atunci focul consumă deșeurile interne și energia îți deschide drumul în propriul tău sistem nervos, care este podul întins peste abisul care separă omul de Dumnezeul său intim.”Jorge Adoun, ”Adonay (roman inițiatic al Colegiului Magilor)”
ian. 282023
“Sentiment without action is the ruin of the soul.”
Edward Abbey