”Chiar şi în moarte, bogăţia apare, dispreţul şi mai mult pentru cel sărac!
În acel moment, cel puţin, Jacques Maing se înşela: populaţia din Wahagnies era sinceră în exprimarea regretului ei şi nu se gândea doar să curteze pe procuror, străin de regiune şi pe care el o detesta din instinct.
Şi deci, dacă semnalăm gândurile lui Jacques, este doar pentru a atrage atenţia asupra stării de spirit a acestui om, care îşi iubea real mama, dar care, în acelaşi timp, era ros de invidie.
Of, dacă poporul ar putea să se păzească de invidie. Doar prin sentimente generoase te poţi ridica! În marea luptă pentru viaţă, în încrâncenarea pentru cucerirea existenţei, invidia este, poate, sentimentul ce paralizează cel mai mult acţiunea.
Omul care pierde un timp preţios gândindu-se la josnicia altora, devine incapabil de efortul ce i-ar putea asigura locul pe care ar vrea să-l cucerească în societate.
În această bătălie ce se dă, să fim mai măreţi, mai profund umani decât adversarii.”

Michel Zevaco, ”Marie Rose”