”Sfărâmă-te, tu, inimă orfană! În temniţă, ochi orb, în veci de veci Lipsiţi de raza zilei! Sterp pământ! Întoarce-te-n pământ şi putrezeşte! Scufundă-te în groapa lui Romeo!” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
nov. 062026
Citate, poezie și literatură
nov. 052026
”Iar eu, iată, n-am împlinit douăzeci de ani, dar am fost lipsit de dragoste până azi. Îmi puneam căpătâiul unde mă cuprindea somnul și trăiam într-o tristă singurătate. Și cred că s-a întâmplat astfel pentru că soarta era legată tainic de a ta. Aici este urzeala puternicei karme, ascultă ce-ți spun! Tu ai rătăcit mult prin lume, dar până la urmă ai venit aici, spre a pune capăt așteptării mele. Întâlnești multe femei frumoase în viață, dar dacă printre ele nu se află cea hărăzită ție, nu-ți farmecă ochiul. Tu, și nu-alta, ești cea ursită mie, fiindcă altfel nu te-aș fi îndrăgi de mult, de cum te-am văzut. Din clipa în care ți-ai părăsit casa părintească până ne-am întâlnit aici, totul s-a săvârșit după voia destinului. Și totul ne făgăduiește o mare fericire în cer. Niciodată nu se va destrăma iubirea noastră.” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
nov. 052026
”Demult așteptam eu să aud una ca asta. Dar nu știi oare că dacă două ființe se odihnesc la umbra aceluiași arbore și își potolesc setea la același izvor, aceasta nu este doar rodul întâmplării? O străveche înțelepciune ne învață că la mijloc este rânduiala ursitei. Haci a devenit soția mea. Și nu este îngăduit să curmi legăturile căsniciei, chiar dacă ești nevoit s-o lipsești de moștenirea părintească, ori să te cufunzi în adâncul mării, la o mie de stânjeni. Cel care se leapădă de iubirea și încrederea părintească îndură toate chinurile iadului, dar eu sunt gata să rabd orice, numai și numai ca să rămân alături de aleasa inimii mele.” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
nov. 052026
„Sunt lacrimi aşa de grele şi de fierbinţi, încât ochii nu le pot plânge; ele zac în inimă arzând-o.” Nicolae Iorga
nov. 022026
”Iubesc ploaia nebună ce vrea Să cadă, să doară, să fie doar ea, La masa aceluiași hol ruginit, Când nimeni nu cere răspunsul primit, S-o vreau ca să stea ! E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi Deasupra la toate să ploaie pe noi, Când stropii cei grei se dau rătăcind De-a valma în cer, și cad împietrind Bezmetici și goi ! E ploaia pe geamuri ce cade strident, Stau singur la geam și totuși absent Când nimeni nu cere privirii reper, Nu zic la nimeni, nici mie, că sper Un soare prezent ! Mari picuri de nuntă stropesc apăsat Cămașa de mire, Pământu-mpărat Stă singur la masă, nuntași-s plecați, Tomnatici și grei, de vânturi luați Săruturi răzbat ! De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin Cu picurii reci mă cheamă să vin, Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea Iubesc ploaia nebună așa cum e ea, De crede-n destin!” Nichita Stănescu, ”Iubesc ploaia”
nov. 022026
“Era acel tânăr prea singur! Dar toți îl iubeau… – Atunci, nu era așa singur! Sau ceilalți nu erau.” George Bacovia
nov. 022026
“N-am auzit-o, parcă, de mult… O ascult. Năduşala nopţii curge pe geamuri. Plouă-n golurile din ramuri.” Tudor Arghezi
nov. 012026
”Minunile Maicii Domnului s-au citit şi se citesc mult de poporul nostru român, după care mulţi au devenit mai luminaţi, mai blânzi, mai ataşaţi binelui obştesc, fii mai buni ai Bisericii lui Dumnezeu, cetăţeni mai devotaţi ai patriei pământeşti şi cereşti. Cartea aceasta este un minunat dascăl, care edifică pe cititorii atenţi, îi clarifică în mai multe nelămuriri, îi îndrumă minunat, pentru a deveni mai buni, mai devotaţi binelui, stelei călăuzitoare pe calea vieţii şi a mântuirii. În lumina citirii şi istorisirii acestor minuni, mulţi necredincioşi disperaţi şi urători ai binelui, îmbrăţişează credinţa vie, speranţa, dragostea Sfântă, cei mândri îmbrăţişează smerenia, hulitorii slavoslavia, zgârciţii mila, necuraţii curăţia, mânioşii blândeţea, zavistnicii bunătatea, lenevoşii hărnicia, lacomii cumpătarea, sufletul întristat îşi află imediat felurite pilde de mângâiere şi încurajare sufletească. Când un bolnav greu, în agonia morţii, aude de un doctor iscusit care-l poate vindeca, sau câte un om copleşit de păcate, lepădat […]
oct. 302026
”Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” (versuri/lyrics) Melodie de: Margareta Pâslaru Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ţi-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi plângeau. Lasă-mi, toamnă, cerul lin. Fulgeră-mi pe frunte mie. Astă-noapte zarea-n iarbă Încerca să se sfâşie. Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai Plânge-n soare fum. Înserează-mă pe mine, Mă-nserez oricum. Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ţi-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi plângeau. Lasă-mi, toamnă-n aer păsări, Paşii mei alungă-mi-i. Dimineaţa bolta scurse Urlete de ciocârlii. Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai Plânge-n soare fum. Înserează-mă pe mine, Mă-nserez oricum. Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ţi-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi plângeau. Lasă-mi, toamnă, cerul lin. Fulgeră-mi pe frunte mie. Astă-noapte zarea-n iarbă Încerca să se sfâşie. Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ţi-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi plângeau. Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, […]
oct. 302026
”Niciodată toamna” (versuri/lyrics) Melodie de: Tudor Gheorghe Niciodată toamna nu fu mai frumoasă Sufletului nostru bucuros de moarte. Palid aşternut e şesul cu mătasă. Norilor copacii le urzesc brocarte. Casele-adunate, ca nişte urcioare Cu vin îngroşat în fundul lor de lut, Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare, Din mocirla cărui aur am băut. Păsările negre suie în apus, Ca frunza bolnav-a carpenului sur Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus Foile,-n azur. Cine vrea să plângă, cine să jelească Vie să asculte-ndemnul nenţeles, Şi cu ochii-n facla plopilor cerească Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes. Versuri după Tudor Arghezi Date de la: poetii-nostri.ro
oct. 302026
”Toamna, când prunul care crește dinaintea casei își scutură frunzele, când vișinii își pierd podoaba, inima se umple de tristețe. Dar dincolo de această mâhnire licăre nădejdea că va veni o nouă primăvară și că florile se vor deschide iarăși. Însă vai, chipurile făpturilor scumpe care ne-au părăsit, pierdute sunt pentru totdeauna, ele nu ni se mai arată limpezi nici măcar în vis. Și nu vine niciodată o zi sau un amurg, nu se află în lume un loc, o răspântie în care cineva să se întâlnească fie și pentru o singură clipă, cu cei plecați pe drumul fără întoarcere. Gândurile se rotesc iute ca o morișcă ce se învârtește în gol, dar omului nu-i este dat nicicând să oprească mersul destinului.” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
oct. 262026
“Și iar toate-s triste, Și azi ca și ieri- Potop de dureri. Și visul apune În negrul destin… Și vremuri mai bune Nu vin, nu mai vin Și nici mângâieri… Și iar toate-s triste, Și azi, ca și ieri…” George Bacovia
oct. 262026
”Uitarea venea… a venit. O lacrimă cade jos, totul tace, Lampa obosită a clipit, Orice obiect atins şopteşte: lasă-mă-n pace… De-acum… Auzi, ploaia plânge pe drum Pe un adânc tumult, Pe urma unui mic pantof într-un parc de demult… Adorm… ascult… Afară, la fereastră, toamna a spus: – Of!” George Bacovia, ”Noocturnă”
oct. 252026
”Este un lucru eroic, şi care cere o educaţie pe care nu avem unde s-o învăţăm, să rămâi în prezent, să nu ai o continuitate cu trecutul nicio legătură abstractă, proiectată în timp, cu viitorul. Este un lucru foarte greu să consumi timpul; majoritatea oamenilor îl evită, ies din el, fie că evocă trecutul, fie că se gândesc la viitor, fie că creează timpul lor personal, filmul lor interior. În acest sens se poate spune că viaţa e un vis; în sensul că nu trăim niciodată în prezent, în actualitate concretă.” Mircea Eliade, ”Oceanografie”
oct. 252026
”Mi-a arătat bustul delicat al Sfintei Fecioare ţinut sus şi strîns într-un pieptar legat la mijloc cu nişte lănţişoare cu care se jucau mâinile Pruncului. Vezi? Pulchra enim sunt ubera quae paululum supereminent et tument modice, nec fluitantia licenter, sed leniter restricta, repressa sed non depressa… Ce simţi în faţa unei atît de dulci viziuni? Eu am roşit peste măsură, simţindu-mă tulburat ca de un foc dinlăuntrul meu. Ubertino trebuie să fi presupus sau poate că a văzut învăpăierea obrajilor mei, pentru că a adăugat numaidecît: – Dar trebuie să înveţi a deosebi focul dragostei supra¬omeneşti de râvnirea simţurilor. E greu şi pentru sfinţi. – Şi cum poţi cunoaşte dragostea cea bună? l-am întrebat tremurînd. – Ce e dragostea? Nu există nimic pe lume, nici om, nici diavol şi nici alt lucru pe care eu să nu-l socotesc atît de suspect ca dragostea, întrucît aceasta pătrunde în suflet mai mult […]