”Prietene, ades tu simți un junghi în spate, De parc-o lamă de cuțit tăiat-a-n trupul tău, Căci cel ce fără a te cruța și te-a lovit ți-e frate, Iar el, pândind în dosul ușii, te-a vorbit apoi de rău.” Cătălina Alexandra Stan
apr. 212026
Citate, poezie și literatură
apr. 052026
”- Iubită Dianoră, nu-i șade bine unei femei cinstite și înțelepte să deie ascultare unor atare vorbe și nici să-și puie la bătaie cu nici un preț propria ei cinste. Cuvintele ce prin auz pătrund până la inimă ascund puteri cu mult mai mari decât cred unii oameni și pentru îndrăgostiți, aproape totu-i cu putință.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
apr. 052026
„Chiar și Dumnezeul exterior trebuie să se ascundă, înainte ca Dumnezeul interior să se poată manifesta; strigătul de agonie al Celui Răstignit trebuie stors de pe buzele torturate; «Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» precede realizarea Dumnezeului interior.” Annie Besant, „Fundamentele moralității”
apr. 052026
”Condu-ți barca cu dreptate: făurește O limbă pe nicovala adevărului.” Pindar
mart. 312026
”Într-un amurg calm de început de toamnă mă plimbam „sub arini”, aşa se numea dumbrava de-a lungul râului dincolo de oraş. Departe, undeva, o cărare se curma sub nişte salcâmi sferici. Acolo mă odihnii, ca de obicei, pe-o bancă. Stam aşa, nemişcat, cu gândurile mele. Eram probabil o prezenţă ireală chiar şi pentru aerul dimprejur. Şi trebuie să fi adăstat mult timp aşa neclintit, căci la un moment simţii un sunet la celălalt capăt al băncii. Era un sunet ca de plisc de pasere purtat prin pene. Întorc foarte încet, şi suprimând orice altă mişcare, capul într-acolo. La capătul băncii o bufniţă uriaşă îşi cerceta rădăcina penelor cu pliscul. Câteva clipe încă bufniţa nu mă bănuia fiinţă vie ce eram; apoi îşi întrerupse îndeletnicirea intimă asupra căreia fusese surprinsă şi mă ţinti ipnotic cu ochii ei de foc, fără a mai clipi. Nu mai clipeam nici eu. O priveam cu […]
mart. 272026
”De vorbe mari și strâmbe ferește-te, prietene, Căci ele aduc pe lume doar nenorociri, Ce slobozești pe gură să-ți fie ca părul netezit de pieptene, Iar nu câlți luați la scărmănat de lingușiri.” Cătălina Alexandra Stan
mart. 232026
Lucian Blaga, cunoscutul și îndrăgitul autor și filozof român care a influențat enorm gândirea română colectivă în perioada interbelică prin intermediul concepțiilor sale filozofice, contribuind substanțial la dezvoltarea culturii, a științei cunoașterii și a artei poetice, a avut o copilărie plină de amintiri și emoții, această perioadă din viața sa influențând profund stilul și temele poeziilor sale. El a evocat cu nostalgie și melancolie amintirile din copilărie, descriind peisajele rurale, vremurile de odinioară și inocența copilăriei. Poezia „Din copilăria mea” este un exemplu notabil al acestui stile, unde Blaga evocă cu o limbă poetică bogată și delicatețe peisajele și experiențele din copilărie. Această poezie reflectă dorul și tristețea sa pentru țara sa natală și pentru timpurile simple ale copilăriei. Însă această perioadă a primilor săi ani de viață a fost marcată de umbra unei misterioase stele, căci respectatul și îndrăgitul poet și filozof de mai târziu a suferit de o […]
mart. 092026
”Deschide fereastra, iubite, vezi? Zăpezile s-au murdărit ca niște mâini de copil și cineva a venit să-ți spună că-i primăvară.” Nichita Stănescu
mart. 022026
“Man is an everlack, an infinite withoutness, afloat on an apparently endless ocean of apparently endless indifference to individual things. Obscurely he sees catastrophes happening to other rafts, rafts that are too distant for him to determine whether they have other humans aboard, but too numerous and too identical for him to presume that they have not.” John Fowles, ”Áristos”
mart. 022026
„Cea mai rafinată desfătare spirituală pentru suflet, asemeni delicateselor culinare pentru stomac, e atitudinea iubitoare, blândă, neprefăcută faţă de cel care te-a jignit. Şi mai rafinată e dacă reuşeşti să-i faci un bine fără ştirea lui.” L. N. Tolstoi
mart. 022026
”Nu-mi spune! Ştiu! Ştiu tot ce s-a-ntâmplat! Iubire răscolită de mânie! Ah! Dragoste şi ură pătimaşe Din mai nimic iscate la-nceput! Ah! Sprinteneală grea, orgoliu sec! Hău hâd în forme minunate! Fum Scăpărător, foc rece, fulg de plumb, Somn veşnic treaz, bolnavă sănătate! Trăieşti şi nu! E dragostea-mi tortură; Lingoare, jind amestecat cu ură. Nu râzi?” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
mart. 012026
”În vaduri ape repezi curg Şi vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară – Acolo, mamă, te zăresc Pe tine-ntr-o căscioară. Tu torci. Pe vatra veche ard, Pocnind din vreme-n vreme, Trei vreascuri rupte dintr-un gard. Iar flacăra lor geme: Clipeşte-abia din când în când Cu stingerea-n bătaie, Lumini cu umbre-amestecând Prin colţuri de odaie. Cu tine două fete stau Şi torc în rând cu tine; Sunt încă mici şi tată n-au Şi George nu mai vine. Un basm cu pajuri şi cu zmei Începe-acum o fată, Tu taci ş-asculţi povestea ei Şi stai îngândurată. Şi firul tău se rupe des, Căci gânduri te frământă. Spui şoapte fără de-nţeles, Şi ochii tăi stau ţântă. Scapi fusul jos; nimic nu zici Când fusul se desfiră.. Te uiţi la el şi nu-l ridici, Şi fetele se miră. O, […]
feb. 282026
”Azi am să-ncrestez în grindă – Jos din cui acum, oglindă! Mama-i dusă-n sat! Cu dorul Azi e singur puișorul, Și-am închis ușa la tindă Cu zăvorul. Iată-mă! Tot eu cea veche! Ochii? hai, ce mai pereche! Și ce cap frumos răsare! Nu-i al meu? Al meu e oare? Dar al cui! Și la ureche Uite-o floare. Asta-s eu! Și sunt voinică! Cine-a zis că eu sunt mică? Uite, zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa Și ce fată frumușică Are mama!. Mă gândeam eu că-s frumoasă! Dar cum nu! Și mama-mi coasă Șorț cu flori, minune mare – Nu-s eu fată ca oricare: Mama poate fi făloasă Că mă are. Știi ce-a zis și ieri la vie? A zis: – „Ce-mi tot spun ei mie! Am și eu numai o fată, Și n-o dau să fie dată; Cui o dau voiesc să-mi fie Om odată”. Mai știu […]
feb. 282026
„Omul este o lipsă veșnică, o absență infinită, plutind pe un ocean aparent nesfârșit de indiferență aparent nesfârșită față de lucrurile individuale. În mod obscur, el vede catastrofe petrecându-se cu alte plute, plute care sunt prea îndepărtate pentru ca el să poată determina dacă au și alți oameni la bord, dar prea numeroase și prea identice pentru ca el să presupună că nu au.” John Fowles, ”Aristos”
feb. 282026
“You must make, always. You must act, if you believe something. Talking about acting is like boasting about pictures you’re going to paint. The most terrible bad form.” John Fowles, ”The Collector”
