”Că dragostea este sursa din care îngerii îşi trag viaţa, e de asemenea evident din faptul că oricine, în cealaltă viaţă, se îndreaptă într-o direcţie în acord cu dragostea sa. Cei ce trăiesc cu dragoste de Dumnezeu şi de aproape se îndreaptă către Dumnezeu; dar cei ce trăiesc cu dragoste de sine se îndepărtează mereu de Dumnezeu.” Emanuel Swedenborg, ”Raiul și iadul”
„E-n zori, e frig de toamnă, Şi cât cu ochii vezi Se-ncolăceşte fumul, Şi-i pâclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri Câmpiile pustii, – Şi pocnet lung, şi chiot S-aude-n deal la vii. C-un zmeu copiii aleargă, Copil, ca ei, te vezi, Şi plângi… şi-i frig de toamnă… Şi-i pâclă prin livezi.” George Bacovia, ”Alean”
”Murea prin seară strada şi zilnicul ei muget… Asemeni unei râncezi îngrămădiri de seu. Un nor se prăvălise pe streşini – iar pe cuget O bură de-nnoptate tristeţi cădea mereu. Se-amestecase ceaţa din noi cu cea din slavă… Şi, silnici, paşii noştri trezeau – o cât de rar!- Ecouri fără nume, prin linişte buhavă Din acel trist şi umed sfârşit de Făurar. Intrasem în penumbra stâpânitoarei unde Strivite-n vrăjmăşia puterilor din jur, Nici sufletele noastre nu-şi mai puteau răspunde Iar vorbele şoptite loveau greoi şi dur. Hordii întregi de duhuri, lungi stoluri de destine Îşi împleteau în preajmă înfricoşatul rit: Căci blestemul căzuse… În gândul meu şi-n Tine Biruitor pustiul scurma… Şi ne-am oprit Să cercetăm o clipă răspântia şi bruma Şi-am stat, şi-am stat sub neguri, de asprul ţărm legaţi: Doi arbori singuratici şi desfrunziți de-acuma, Pe unda ne-nturnată a orei înclinaţi. . . . . . . . […]
”Scuturați pomul și, dacă nu cad destule fructe, dați cu pietre în el, sau, și mai bine, loviți-i fiecare creangă cu prăjina. Pentru mine, amintirile sunt o grea povară. Iau de pe inima mea o parte din această povară cu fiecare carte pe care o scriu.” Zaharia Stancu
”Ieri am văzut toamnă, ca și cum aș fi fost, Am văzut-o, ca și cum aș fi avut ochi, Ah, cât de bine mi-a fost în previzibilul de ieri, Ah, cât de bine mi-era când mi-aduceam aminte Că am până când și prieteni Mai zbura câte o pasăre și strigam: „AH , CE ÎNTÂMPLARE A VEDERII!„ Mai stătea câte un arbore pe șosea și-i spuneam: „Bătrâne, n-a-nceput războiul, nu mă spânzur de tine?„ Ieri era o toamnă de aur, Azi părul meu e de argint.” Nichita Stănescu, ”Toamna românească”
„Pică frunzele de toamnă, Scuturate de furtună, Şi picând ca o ninsoare Fac pământului furtună. Melancolic, prin fereastră, Mi-arunc ochii către ele, Şi privindu-le, le-asamăn Cu iluziile mele…” Traian Demetrescu, ”Frunze de toamnă”
”Spiritele care, cât au trăit în lume, s-au confirmat în credinţa că binele ce îl fac şi adevărul în care cred vin de la ele însele sau le sunt hărăzite lor – aşa cum cred toţi cei ce se mândresc cu faptele bune şi revendică pentru sine dreptatea – nu sunt primite în rai. Îngerii îi evită pe aceştia, considerându-i neghiobi şi hoţi; neghiobi pentru că se privesc continuu pe sine şi nu Fiinţa Divină; hoţi pentru că fură de la Dumnezeu ce e al Lui. Asemenea persoane sunt în contradicţie cu credinţa raiului că Sfera Divină a lui Dumnezeu primită de îngeri constituie raiul.” Emanuel Swedenborg, ”Raiul și iadul”
”Ode 1 & 3” Scrise de Horațiu Sic te diva potens Cypri, sic fratres Helenae, lucida sidera, ventorumque regat pater obstrictis aliis praeter Iapyga, navis, quae tibi creditum debes Vergilium: finibus Atticis reddas incolumem precor et serves animae dimidium meae. illi robur et aes triplex circa pectus erat, qui fragilem truci conmisit pelago ratem primus, nec timuit praecipitem Africum decertantem Aquilonibus nec tristis Hyadas nec rabiem Noti, quo non arbiter Hadriae maior, tollere seu ponere volt freta. quem mortis timuit gradum qui siccis oculis monstra natantia, qui vidit mare turbidum et infamis scopulos Acroceraunia? nequiquam deus abscidit prudens oceano dissociabili terras, si tamen inpiae non tangenda rates transiliunt vada. audax omnia perpeti gens humana ruit per vetitum nefas, audax Iapeti genus ignem fraude mala gentibus intulit. post ignem aetheria domo subductum macies et nova febrium terris incubuit cohors semotique prius tarda necessitas leti corripuit gradum. expertus vacuum Daedalus aera pinnis […]
“Dacă aș avea mijloace, n-aș face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcție grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescărușii mai lași. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea așeza acolo din când în când. Și să zică așa, gândindu-se la mine: ”N-a făcut nimic bun în viața lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea.” M-am gândit bine, lucrul acesta l-aș face cu dragă inimă. Ar fi ca un locaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.” Marin Sorescu, ”Iona”
“The meeting of two personalities is like the contact of two chemical substances: if there is any reaction, both are transformed.” Carl Gustav Jung
”Din vârf de munți amurgul suflă cu buze roșii în spuza unor nori și-atâta jăraticul ascuns sub valul lor subțire de cenușă. O rază ce vine goană din apus și-adună aripile și se lasă tremurând pe-o frunză: dar prea e grea povara – și frunza cade. O, sufletul! Să mi-l ascund mai bine-n piept și mai adânc, să nu-l ajungă nici o rază de lumină: s-ar prăbuși. E toamnă.” Lucian Blaga, ”Amurg de toamnă”
”A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, că ai să te ascunzi într-un ochi străin, şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin. Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, iau cuvintele şi le-nec în mare. Şuier luna şi o răsar şi o prefac într-o dragoste mare.” Nichita Stănescu, ”Emoție de toamnă”
”Toamna” (versuri/lyrics) Melodie de: Nicu Alifantis A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine, mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuțite pân’ la nori, că ai să te ascunzi într-un ochi străin, și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin. Și-atunci mă apropii de pietre și tac, iau cuvintele și le-nec în mare. Șuier luna și o răsar și o prefac Într-o dragoste mare. Versuri după Nichita Stănescu.
”Dincolo de pământ şi infinit, Cătam să aflu cerul unde vine. Şi-un glas solemn atunci s-a auzit: „Şi cerul şi infernul sunt în tine.” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”Cu pasul îmblănit, tăcut, se plimbă pe-un covor de stele; la om, însă, nu-mi place un astfel de mola¬tec pas, nu-mi place să nu aibă clinchetul de pinteni. Căci pasul omului cinstit vorbeşte, pe când mota¬nul se furişează fără zgomot. Or, luna se-apropie cu paşi molateci, ca o pisică: fără sinceritate. Vă-nchin această parabolă, vouă, prefăcuţilor sentimentali, adepţi ai „cunoaşterii preacurate”. Eu vă numesc libidinoşi. Iubiţi pămîntul şi lucrurile pămînteşti — v-am ghicit bine. Dar iubirea voastră cu conştiinţa şi ruşinea e-amestecată, şi vă asemănaţi cu luna.” Friedrich Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre preacurata cunoaștere”)