Ce sunt cookie-urile și cum le folosesc pe acest blog?

Salut! Pentru ca experiența ta pe blogul meu să fie cât mai plăcută, acest site folosește fișiere numite cookie-uri. Vreau să fiu complet transparentă cu tine, așa că iată o explicație simplă despre ce sunt acestea și cum le utilizez. 🍪 Ce este un „cookie”? Un cookie este un fișier text de mici dimensiuni pe care blogul meu îl salvează pe calculatorul, tableta sau telefonul tău atunci când mă vizitezi. Aceste fișiere nu sunt programe malware, nu conțin viruși și nu pot accesa informațiile de pe hard disk-ul tău. Ele doar ajută site-ul să „țină minte” anumite acțiuni sau preferințe pentru o perioadă de timp. 🛠️ Cum folosesc cookie-urile pe acest blog? Deoarece acesta este un blog personal prin intermediul căruia împărtășesc cu tine imensa mea pasiune pentru spiritualitate, literatură, cuvinte de înțelepciune și de duh, dar și pentru muzica frumoasă și versuri, folosesc un număr minim de cookie-uri, împărțite în mai multe categorii: 1. Cookie-uri necesare: Acestea sunt esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect (de exemplu, pentru a-ți afișa designul paginii sau pentru a ține minte că ai apăsat deja „Accept” pe bara de cookie-uri, ca să nu te mai bat la cap data viitoare). 2. Cookie-uri de analiză (Statistici): Folosesc instrumente precum Jetpack/ Statistici Wordpress pentru a vedea ce articole sunt cele mai citite, de unde vin cititorii mei (social media, motoare de căutare) și cât timp petrec pe blog. Aceste date sunt complet anonime - eu văd doar cifre și grafice, nu numele sau identitatea ta. Te rog, reține faptul că nu folosesc instrumentele de analiză și de monitorizare a traficului oferite de Google Analytics, ceea ce face ca minimul de monitorizare a activității vizitatorilor site-ului meu să nu fie distribuită unor terțe părți. Blogul meu nu reține niciun fel de date personale, precum este adresa ta IP sau adresa de email, cu excepția cazului în care te simți inspirat să comentezi asupra versurilor, citatelor și poeziilor pe care le împărtășesc cu tine. 3. Cookie-uri pentru Rețele Sociale și Conținut Integrat: iată mai jos ce sunt acestea. Pe site-ul meu, doresc să îți ofer o experiență interactivă completă. De aceea, includ uneori conținut video de pe platforme terțe, cum ar fi videoclipuri încorporate de pe YouTube sau Facebook. Când interacționezi cu aceste ferestre video (widget-uri), platformele sociale respective pot plasa fișiere cookie în dispozitivul tău. La ce sunt folosite aceste cookie-uri? 1. Funcționalitate: Permit rularea corectă a videoclipului direct pe pagina mea, rețin preferințele tale de volum sau calitatea imaginii. 2. Statistici și Performanță: Platformele (cum este YouTube) contorizează numărul de vizualizări și analizează modul în care utilizatorii interacționează cu clipul respectiv. 3. Publicitate Personalizată: Dacă ești conectat în contul tău de social media în timp ce navighezi pe site-ul meu, rețelele sociale pot folosi aceste date pentru a-ți afișa reclame relevante pe profilul tău. Te rog să reții faptul că nu îmi folosesc blogul în scop comercial, acest lucru însemnând că nu îl monetizez pentru câștig, afișâmd reclame sau link-uri de afiliere pe site-ul meu, acesta fiind pentru mine, stricto senso, mijlocul prin care îmi pot exprima pasiunea pentru cultură, muzică și literatură. ❌ Cum poți controla sau șterge cookie-urile? Tu deții controlul complet. Dacă nu vrei ca acest blog (sau oricare altul) să salveze cookie-uri, poți modifica setările browserului tău (Chrome, Safari, Firefox etc.). Poți: 1. Să ștergi toate cookie-urile deja existente în dispozitivul tău. 2. Să blochezi complet salvarea de noi cookie-uri. Notă: Dacă blochezi toate cookie-urile, este posibil ca unele secțiuni ale blogului (cum ar fi secțiunea de comentarii sau clipurile video integrate despre care ți-am vorbit anterior) să nu funcționeze perfect. Îți mulțumesc pentru minutul acordat ca să citești aceste rânduri asupra cărora voi reveni cu alte completări și note explicative!

Citate, poezie și literatură

 Boccaccio, Giovanni
aug. 262026
 

”- Titus, de-mi este îngăduit în numele prieteniei care ne leagă pe amândoi să te silesc a-mi face voia fără de nicio împotrivire din parte-ți, ăsta e prilejul de care mă voi folosi; iar dacă tu n-ai să te îndupleci de bună voie să m-asculți, voi face totuși ca Sofronia să fie a ta cu sila și cu puierea ce se cade s-o folosești când este vorba de binele unui prieten. Eu știu cât sunt de mări puterile iubirii și știu că nu o dată, ci de nenumărate ori i-au dus pe îndrăgostiți la moarte; tu ești așa de aproape de ea, încât nu mai poți da înapoi și nu-ți mai poți înfrânge plânsul; dac-ai urma într-acest chip, te-ai prăpădi cu zile și eu de bună seamă că ți-aș călca pe urme. Deci, chiar de nu te-aș îndrăgi din alte pricini, viața ta mi-e dragă, căci prin ea îmi prelungesc […]

 Dumas, Alexandre
aug. 252026
 

”La Vallière era pentru Bragelonne atât de prezentă aici prin mobile, prin alegerea stofelor, prin chiar reflexele parchetului! Fără glas, zdro¬bit, nu avea ce să afle mai mult, şi o urma pe neînduple¬cata lui călăuză doar aşa cum un osândit îşi urmează călăul. DOAMNA, crudă ca orice femeie gingaşă şi aprinsă, nu-i ascundea nici un amănunt. Dar, trebuie să o spunem, în ciuda soiului de apatie în care căzuse, lui Raoul, chiar de-ar fi rămas singur, nu i-ar fi scăpat nici unul din aceste amănunte. Fericirea femeii iubite, când această fericire vine din partea unui rival, e o tortură pentru bărbatul gelos. Pentru un gelos ca Raoul, însă, pentru această inimă ce cunoştea pentru întâia oară în viaţă amărăciunea fierei, fericirea Louisei era o moarte dintre cele mai ruşinoase, moartea sufletului şi a trupului. Ghicea totul: mâinile care se strânseseră, chipurile apropiate ce se cununaseră în faţa oglinzilor, ca un […]

 Eminescu, Mihai
aug. 252026
 

”Poți oare ghici simțirea cu care am scris, înger? …O nu! În viața ta luminoasă nu s-a putut ivi nici umbra măcar a unei dureri asemenea aceleia ce-mi nimicește inima. O nimicește! Închipuiește-ți că dintr-un om cu simțire, dintr-o ființă aievea n-ar rămâne nimic decât o lungă, întrupată desperare. Tu nu cunoști asemenea oameni. Ei nu pot aparținea cercurilor în care te miști tu. Ei sunt jos. Când o inimă pierdută-n mizerie, în apăsare, în neputință de a cultiva simțiri, căci fiecare din ele își găsesc marginile în puterile celui ce le are, când o asemenea inimă și-ar ridica aspirațiunile până la tine, și le-ar ridica fără voință, luptând spre a le năduși, neputând să le reziste, ce-ar simți un asemenea om? Întristare? Asta nu-i întristare! Desperare? Asta nu-i desperare! E o agonie a sufletului, o luptă vană, crudă, fără de voință. Desperarea ucide, această simțire muncește. Martir este numele […]

 Permalink  Sorescu, Marin
aug. 252026
 

“Vorbe, chipul meu de-acum Vor rămâne-n voi măcar Cât rămâne apa mării În năvodul de pescar Cum adun comori pirații În vreo peșteră grozavă – Am cărat în voi întruna Saci cu timp și lăzi cu slavă. Iar când v-am umplut de stele – Tot mai nesătul de buchii Mi-am vârât în voi ființa Îndesând-o cu genunchii.” Marin Sorescu

 Dumas, Alexandre
aug. 242026
 

”Nu spune că îl cauţi pe Dumnezeu, spune că fugi de rege. Nu, Dumnezeu nu priveşte cu ochi buni hotărârile nestrămutate; Dumnezeu admite pocăinţa şi remuşcările; el iartă, el îngăduie iubirea. Louise era străbătură de o durere sfâşietoare auzind aceste cuvinte ce-o frigeau ca jarul până în cele mai adânci fibre.” Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”

 Dumas, Alexandre
aug. 242026
 

”- (…) să-ţi întorci ochii de la cineva; şi apoi te văd nestatornică… Oricum, oricum, mă tem de această dragoste adâncă pe care ţi-o port. – Oh, sire, vă înşelaţi – răspunse La Vallière. Când voi iubi pe cineva, va fi pentru toată viaţa. – Când vei iubi! rosti regele cu un accent apăsat. Cum, nu iubeşti încă pe nimeni? Ea îşi ascunse faţa în palme. – Vezi, vezi că am dreptate să te învinovăţesc? zise regele. Vezi că eşti nestatornică şi capricioasă, poate chiar cochetă? Vezi? Oh, Doamne, Doamne! – Oh, nu! făcu ea. Nu vorbiţi astfel, sire. Nu! Nu! Nu! – Îmi făgăduieşti, atunci, că vei fi totdeauna aceeaşi pentru mine? – Oh, totdeauna, sire! – Că nu vei avea niciodată acele asprimi care zdrobesc inima, acele schimbări neaşteptate care m-ar ucide? – Nu, oh, nu! – Ei bine, iată, îmi plac făgăduielile, îmi place să pun sub […]

 Dumas, Alexandre
aug. 222026
 

”D’Artagnan, trântit într-un jilţ înalt, cu spătarul drept, cu picioarele nu întinse, ci rezemate de un scău¬nel, formează unghiul cel mai obtuz din câte se pot închipui. Ochiul său, atât de ager şi atât de iscoditor de obicei, e acum fix, aproape închis, şi a luat drept ţintă neschimbătoare micul colţ de cer albastru ce se zăreşte dincolo de ascuţişul coşu¬rilor; pata aceasta albastră nu e mai mare decât ar trebui ca să fie cârpit cu ea unul din sacii cu linte sau cu fasole ce constituie principala mobilă din prăvălia de la parter. Întins astfel, cufundat astfel în contemplarea transfenestrală, d’Artagnan nu mai e un războinic, nu mai e un ofiţer al palatului, ci un burghez dormitând între masa de prânz şi cină, între cină şi culcare; unul din acele respectabile creiere scorojite în care nu se mai găseşte loc pentru nici o idee, într-atât materia stă de strajă […]

 Eco, Umberto
aug. 222026
 

”Şi atunci vezi că uneori, Pentru a mina falsa autoritate a unei idei absurde care repugnă raţiunii, şi râsul poate să fie un instrument potrivit. Adesea râsul slujeşte şi pentru a-i face de ruşine pe cei răi şi a le scoate la iveală sminteala. Se povesteşte de Sfântul Maurus că păgânii l-au băgat în apă clocotită şi el s-a plîns că baia era prea rece; guvernatorul păgîn a băgat ca smintitul mâna în apă ca să controleze şi s-a opărit. Frumoasă faptă a acelui sfânt martir care i-a ridiculizat pe duşmanii credinţei.” Umberto Eco, ”Numele Trandafirului”

 Shakespeare, William
aug. 202026
 

”Făcut-ai de ruşine frumuseţea Şi dragostea şi duhul! Cărpănos – Cum e zaraful ghiftuit de bani, Nimic nu foloseşti, din tot ce ai, Spre-a-mpodobi, aşa cum se cuvine, Iubirea, frumuseţea, duhul tău. Tiparul tău frumos e chip de ceară Nevrednic de curajul bărbătesc. Deşertăciune-i sfântul legământ, Scornire ticăloasă, ce ucide Iubirea juruită pentru veci. Iar duhul tău, ce-ar trebui să fie Cârmaciul frumuseţii şi-al iubirii, Ia foc, din neghiobia ta, ca praful De puşcă agăţat la cingătoarea Unui soldat netot, şi te sfărâmă Chiar arma ce-o aveai să-ţi fie scut Ridică-te! Fii om cu-adevărat!” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”

 Boccaccio, Giovanni
aug. 192026
 

”Ție, Stăpână, îți înalț rugăminte, Iubitul mi-l caută și spune-i ce dor Mă îmbie să mor De teamă ascunzându-i dorința-mi fierbinte. Genunchii mi-i plec și te rog cu ardoare Du-te, găsește-l și spune-i, că-n mine Pătruns-a iubirea, dulce licoare, Și-adesea-l doresc cu plâns și suspine; Spune-i că focul mă arde, mă doare. Că moartea mi-o tem, că ceas să-mi aline Durerea nu știu, nici jarul din vine. Teamă și dor pentru el pătimesc Și pururi tânjesc. O, poartă-i, Iubire, a mele cuvinte! De când cu săgeata-ți în piept m-ai străpuns, Nu știu să-mi fi dat îndrăzneală vreodată Dorința pe față să-mi spun – nu pe-ascuns – O dată măcar, o singură dată Acelui ce-n suflet pe veci mi-a pătruns. Amarnic mă doare să mor ne-mpăcată! Dorul ce-i port și iubirea curată Și lui poate dragi i-ar fi să le știe, De-ar fi să mă-mbie Puterea de-a-i spune ce inima-mi simte. […]

 Shakespeare, William
aug. 192026
 

”Prostia lumii n-are margini: auzi, când valurile vieţii ne sunt potrivnice (şi adesea valurile şi le face omul), ne apucăm să-nvinuim de nenorocirile noastre soarele, luna şi stelele, ca şi cum ele ne-ar sili să fim netrebnici. Proşti prin decret ceresc; hoţi, pungaşi şi mişei prin împărăteasca poruncă a sferelor; beţivi, mincinoşi şi preacurvari prin influenţa mişcării planetelor; ca şi cum tot ce-i spurcat în noi s-ar datora unor puteri supranaturale. Dibace scuză pentru un patron de bordel, să-şi pună meseria pe seama stelei lui! Tata a intrat în conjuncţie cu mama sub coada Dragonului, şi eu m-am născut sub Ursa major; rezultă de aici că sunt rău şi iubăreţ. Zău că aş fi fost aşa, chiar dacă bastardul de mine se năştea în zodia Fecioarei.” William Shakespeare, ”Regele Lear”

 Eliade, Mircea
aug. 172026
 

”Filmele sunt nişte vise miraculoase, la care putem participa şi noi; sunt viziunile unor titani, unor oameni mai liberi decât noi. Cred că atunci când se va înţelege bine analogia dintre film şi însăşi condiţia vieţii noastre sufleteşti – vom înţelege mai mult şi esenţa omului şi covârşitorul rol al visului. Într-adevăr, ceea ce mă minunează şi ceea ce nu puteam înţelege prin vechile teorii psihologice – este faptul că foarte puţini oameni sunt atenţi la ceasul care îl trăiesc, foarte puţini oameni sunt prezenţi în timpul concret. Ni se spunea că omul a „progresat” şi facultăţile lui mentale au „evoluat” – prin atenţie la mediul înconjurător. Vă rog să vă gândiţi bine şi să vă amintiţi propria dumneavoastră viaţă; este adevărat că aţi fost atenţi în momentele decisive? Eu unul, nu. Dimpotrivă, cu cât ceasul era mai primejdios, cu cât realitatea era mai hâdă – cu atât visul intervenea […]

 Dumas, Alexandre
aug. 172026
 

”Toate aceste gânduri erau tot atâtea înţepături în însuşi or¬goliul regelui; dar, după ce-şi reaminti cu de-amănuntul cele petrecute, Ludovic se miră, stând şi chibzuind, adică după ce-şi legase rănile, că simte alte dureri surde, necunoscute şi de nesuportat. Şi, ceea ce nu îndrăznea să-şi mărturisească nici lui însuşi, era că aceste mâhniri apăsătoare porneau chiar din inima sa. Şi, într-adevăr, se cuvine ca povestitorul s-o mărturisească în faţa cititorului, aşa cum regele şi-o mărturisea lui însuşi: îşi lăsase inima să-i fie ademenită de acea declaraţie copilărească a domnişoarei de La Vallière; crezuse într-o dragoste curată, într-o dragoste adresată bărbatului din el, într-o dragoste stră¬ină de orice interes; şi sufletul său, mai tânăr şi mai naiv decât ar fi crezut, sărise în întâmpinarea celuilalt suflet ce se îndrepta spre el cu toate năzuinţele sale. Lucrul cel mai puţin obişnuit în istoria atât de complexă a dragostei este dubla tresărire a […]

 Swedenborg, Emanuel
aug. 172026
 

”Fiecare din rai ştie, crede şi chiar simte că nu doreşte şi nu face ceva bun prin sine şi că nu gândeşte şi nu crede nimic adevărat prin el, ci doar din Sfera Divină şi deci de la Dumnezeu; şi că binele şi adevărul ce provin din el nu sunt deloc bine şi adevăr pentru că în ele nu există viaţa aprinsă din Sursa Divină. Îngerii din cerul cel mai profund văd şi simt influenţa Divină; iar viaţa lor le pare cerească doar în măsura în care o primesc; căci doar până acolo ei există în dragoste şi credinţă, în lumina inteligenţei şi a înţelepciunii şi deci în bucurie cerească.” Emanuel Swedenborg, ”Raiul și Iadul”