„Îmi face mult bine prietenia ta. Vezi, e ca şi când departe, în larg, obosită, descurajată, la gândul distanţei care mă desparte de ţărm, aș zări, deodată, în apropiere, o barcă… Poate n-aş uza de ea, dar simpla ei prezenţă mi-ar da putere. Tu eşti pentru mine barca asta.” Cella Serghi
”Această blândeţe mohorâtă, această tristeţe surâzătoare, ce înlocuia exaltarea bucuriei, făcură asupra doamnei de Bellière, care-l privea de departe, un efect de nedescris. Ochiul unei femei ştie să citească toată trufia sau toată suferinţa în trăsăturile bărbatului pe care-l iubeşte; s-ar zice că, în ciuda slăbiciunii lor, Dumnezeu a fost cu femeile mai darnic decât a fost cu celelalte creaturi ale sale. Ele îşi pot ascunde simţămintele în faţa bărbatului; bărbatul nu şi le poate ascunde pe ale sale.” Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”
”- (…) De ce milă pentru el şi pentru mine nu? Trebuia să murim împreună. Mi se făgăduise că el o să moară înaintea mea; nu e drept să mor singur. Nu vreau să mor singur, nu vreau. Şi se smulse din mâinile preoţilor, chircindu-se, urlând, gemând şi făcând sforţări smintite pentru a rupe frânghiile care îl legau. Călăul le făcu semn ajutoarelor, care săriră de pe eşafod şi îl înşfăcară pe condamnat. – Ce e? îl întrebă Franz pe Conte, căci, vorbindu-se în dialect roman, nu prea înţelesese bine. – Ce să fie? spuse contele. Nu înţelegeţi? Creatura omenească ce va muri este furioasă că semenul său nu moare o dată cu ea şi, dacă ar lăsa-o liberă, l-ar sfâşia cu unghiile şi cu dinţii în loc să-i îngăduie să se bucure de viaţa de care ea va fi lipsită. Oh, Oameni! Oameni! Specie de crocodili, cum spune Karl […]
”Gândeşte-te, o, Aziz, că de obicei îndrăgostiţii îndură ani şi ani de aşteptări, şi se întrarmează cu statornicie multă; da tu, de-abia-i o săptămână de când cunoşti chinurile inimii, şi iacătă-te într-o tulburare şi o mâhnire fără de pildă! Ia-ţi dârzie (…)” ”O mie și una de nopți”
”Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit. Sunt bătături mai trainice pe ele. Metalul ce durea la început Le-a întărit, topindu-li-se-n piele. Ele îmi cer mai multă încordare Şi cer gândirii proaspăt înţeles. Cerinţa lor e mult mai hotărâtă Când fruntea grea mi-o sprijină ades. încep să bag de seamă, în sfârşit, Că multe îmi rămân neînţelese, Că-n orice fapt sunt adevăruri mari De care-odată nu părea să-mi pese. încep să simt înfriguratul chin Al setei de-a cunoaşte-aceste taine, De a nutri spre ele-un dor flămând, De-a le cunoaşte pure, fără haine.” Nicolaee Labiș, ”Palmele”
”Apoi se gândi că venise vremea să întrebe ceva greu şi îngrozitor. Aşa că spuse: Înghite lacom tot şi toate, Păsări, fiare, nestemate, Roade fierul, muşcă oţelul. Macină şi piatra tare, Răzuie şi-un munte mare, Oraşe astăzi luminează Şi mâine, el le ruinează. Şi pe regi îi nimiceşte, Chiar nimic nu ocoleşte. Bietul Bilbo stătea în întuneric, gândindu-se la numele înfiorătoare ale tuturor uriaşilor şi căpcăunilor de care auzise în poveşti, dar nici unul dintre ei nu făcuseră vreodată tot ce spunea ghicitoarea. Simţea că răspunsul trebuie să fie cu totul altul şi că ar trebui să-l ştie, dar nu-i venea în minte, începu să-i fie frică. Şi asta nu te-ajută deloc când trebuie să te gândeşti. Gollum coborî din barcă. Făcu, pleosc! în apă şi vîsli înaintînd către mal; Bilbo îi vedea ochii apropiindu-se. Limba părea să i se fi lipit în gură; ar fi vrut să strige: „Mai […]
”Puteți visa, crea, proiecta și construi cel mai minunat loc din lume. Dar este nevoie de oameni să facă visul în realitate.” Walt Disney.
”L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă, Cel cu ochii de faianţă? E un câine zdrenţuros De flocos, dar e frumos. Parcă-i strâns din petice, Ca să-l tot împiedice, Ferfeniţele-i atârnă Şi pe ochi, pe nara cârnă. Şi se-ncurcă şi descurcă, Parcă-i scos din câlţi pe furcă. Are însă o ureche De pungaş fără pareche. Dă târcoale la coteţ, Ciufulit şi-aşa lăieţ, Aşteptând un ceas şi două O găină să se ouă, Care cântă cotcodace, Proaspăt oul când şi-l face. De când e-n gospodărie Multe a-nvăţat şi ştie, Şi, pe brânci, târâş, grăbiş, Se strecoară pe furiş. Pune laba, ia cu botul Şi-nghite oul cu totul. – „Unde-i oul? a-ntrebat Gospodina. – L-a mâncat! „Stai niţel, că te dezvăţ Fără mătură şi băţ. Te învaţă mama minte. ” Şi i-a dat un ou fierbinte. Dar decum l-a îmbucat, Zdreanţă l-a şi lepădat Şi-a-njurat cu un lătrat. Când se uita la găină, Cu […]
”Iartă-mă, Tată Ceresc, căci n-am știut Să cuget la fapte făcute în trecut În lumina zilei senină Cu inima de iubire infinit de plină. Și cu un dram de înțelepciune Ca să fac din rele bune Și din cele neiertate Să le uit, pe rând, pe toate.” Cătălina Alexandra Stan
”Vai de noi că mare ți-e păcatul, bre, mamaie, Cum ne aduci aminte că ne-ai scăldat pe toți în copaie Și cum nu ne-ai lăsat să fumăm făcuți poștă Carpații, Dar ai uitat să ne înveți să ne iubim ca frații.” Cătălina Alexandra Stan
”Azi nu sunt suficient de bună Ca să-ți cânt, suflete, în strună Despre ceruri, apă și pământ. Mai dă-mi, suflete, o lună și-am să mă țin de cuvânt!” Cătălina Alexandra Stan
”O, viață de chin necurmat! Putea-voi cândva, din nou fericită Să-nnod firulvieții, de unde-a plecat? Nu știu: prea mă arde, mă mistuie-n piept Dorul – foc și vâlvoare – De ceea ce-a fost deplină-mplinire. Pe alții să-ntreb nu cutez, nici aștept Răspuns la-ntrebare. Tu singur, iubite, ce-ai pus stăpânire Pe-ntreaga mea fire, Spune-mi să știu și nădejde-nsorită Sădește-mi în sufletul greu încercat. Să spun n-aș putea ce dulce simțire Înpiept mi se zbate. De ziua, nici noaptea nu-mi găsesc pace. Căci văzul, auzul și-a simțului fire în parte și toate Aprins-au văpaia ce-n suflet îmi zace Și inima-mi coace. Tu singur, iubite, simțirea pierită Mi-o poți întări, doar tu, nimeni alt! O, spune-mi de-ajunge-voi oare și când Ochii să-ți văd înc-o dată La locul pe unde sărutul le-am dat. Spune-mi, iubite, că vii pe curând, Spune-mi și-alină-mi pe dată Durerile multe ce-n piept mi se zbat. Fie, cât fi-vei plecat […]
”Dar chiar şi aceste fiare dezgustătoare cântă pe feluritele lor limbi laude întru slava Creatorului şi a înţelepciunii sale, ca şi câinele, boul, oaia, mielul şi linxul. Cât de mare este, mi-am spus atunci, repetînd cuvintele lui Vincenzo Belovacense, cea mai neînsemnată frumuseţe a acestei lumi, şi cât de plăcută este pentru ochiul raţiunii privirea atentă nu numai a ordinii, şi a numerelor, şi a modurilor cum sunt alcătuite lucrurile, atât de plăcut orânduite pretutindeni în univers, dar şi scurgerea vremurilor care se deapănă fără încetare de-a lungul unor înşiruiri şi căderi, însemnate de moarte a tot ce se naşte. Mărturisesc, aşa păcătos cum sunt, cu sufletul meu mărunt încă prizonier cărnii, că am fost tulburat de o dulce pornire spre creator şi ordinea acestei lumi şi am admirat cu o fericită veneraţie măreţia şi trăinicia creaţiunii.” Umberto Eco, ”Numele trandafirului”
”Văd acum ce sta să zică Botul tău. Ştii vreo pisică! Şi ţii minte că mi-e dragă, Miorlăita, care-şi bagă Prin cămări, prin aşternuturi, Ochi-pucioasă, de te scuturi: Dracu-aducător de boale, Cald inel, cu blană moale Şi cu prefăcut răsuflet Ca păcatele din suflet! Stai un pic, Că mă ridic Şi-i venim acum de hac! Lasă numai să mă-mbrac Şi-ţi ajut să urci în pom, Câine vorbitor şi om, S-o dăm jos din pom şi cracă, Apoi – tava Şi-n tarbacă (…)” Ion Barbu, ”In memoriam (stihuri pentru pomenirea unui câine nemțesc)”
”- Ce minune, spunea Nicola, mai departe. Şi ai să vezi că mulţi au să vorbească de vrăjitorie şi despre amestecul necuratului… – într-adevăr, aici poţi vorbi pe drept cuvânt de magie, a încuviinţat Guglielmo. Numai că sunt două forme de magii. Există o magie care este lucrarea diavolului şi care urmăreşta prăbuşirea omului prin acţiuni despre care nu este îngăduit să vorbim. Dar există şi o magie care este lucrare a lui Dumnezeu, acolo unde ştiinţa Domnului iese la iveală prin ştiinţa omului, care slujeşte să transforme natura, şi care are unul dintre scopuri acela de a prelungi însăşi viaţa omului. Şi aceasta este magie sfântă, căreia înţelepţii ar trebui întotdeauna să-şi închine viaţa, nu numai pentru a descopen lucruri noi, ci pentru a descoperi atâtea secrete ale naturii, pe care înţelepciunea divină le împărtăşise evreilor, grecilor și atâtor popoare antice, şi azi chiar şi necredincioşilor (şi nu mai […]