”- Dar pentru oameni ca noi, Ellie, nu există iertare. S-ar putea să descoperi că sentimentul de vinovăție joacă un rol mai mare în viața ta decât ai vrea. Se spune că pasiunea arde cu un motiv, dar când e vorba de o legătură extraconjugală, nu au de suferit doar cei implicați. – Vezi tu, nu poți face pe cineva să te iubească iar. Oricât de mult ai vrea. Uneori, din păcate, momentul… a trecut. – …expresia ”de-ar fi fost cu totul altfel” e doar un joc foarte periculos.” Jojo Moyes
”Sloboade-mă Părinte, de-un calcul fără capăt. Cu minusuri şi plusuri. Vreau ca să ies din mine. Un sclav sunt câtă vreme cunosc ce-i rău, ce-i bine. Dar vinul libertatea mă face să-mi recapăt.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
”Nu ți-a fost dat să vezi vreodată, când toamna palidă coboară, într-o grădină despuiată, o ramură întârziată ce-a înflorit a doua oară? Nu te-ai oprit atunci în cale să te întrebi: ce taină, oare, ascund înțelepciunii tale înfriguratele petale, ca mine stinse, fără soare? Și dac-o blândă-nduioșare Ți-a frânt o clipă-n ochi lumina, Cum stai așa, întrebătoare, Uitându-te la biata floare, Ai înțeles a cui e vina? E raza, care toamnei mute I-a dat fiorul primăverii. Și-n preajma morții abătute A picurat, pe neștiute, Un strop din cântecu-nvierii…” Octavian Goga, ”O ramură întârziată”
”Grele și dureroase sunt feluritele încercări la caresoarta ne supune; or, cum de fiecare dată când amintim de ele, cugetul nostru, care prea adesea se lasă alintat, de șoapta mângâioasă a sorții, se trezește ca dintr-un somn adânc, socot că nimănui nu-i strică să le asculte, căci cei ce-s fericiți din ele trag învățăminte, iar cei nemângâiați în ele își află mângâierea. De aceea dar, deși înaintea mea s-au spus multe povești frumoase, voi spune și eu una, pe cât de adevărată, pe atât de tristă și înduioșătoare; și chiar dacă până la urmă povestea mea sfârșește bine, atât de multă amărăciune cuprinde în eacă nu știu, zău, dacă bucuria sfârșitului mai poate întru-câtva să-i potolească jalea.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”E făcut să mă domine neîntregul zeița fără brațe, zeul fără glezne. Copacii fără trunchiuri, iarba fără verde, slalom de alb prin verticale bezne. Se cațără paianjeni pe tăcerea colțuroasă și înapoia propriei ei zbateri smulse, se trage inima-ntr-un trup mai vechi, mai singur, cu timpul dus, contururi scurse. E făcut să mă domine neîntregul, medalie bătura doar pe-o parte zilele care încep după-amiaza și sfârșesc după-amiaza, fără să continue mai departe.” Nichita Stănescu, ”Autoportret pe o frunză de toamnă”
”Prealuminate doamne, cu cât vorbești mai mult despre întâmplările rânduite de soartă, cu atât mai multe lucruri găsești a spune despre ele, dacă le adâncești: și asta nu e de mirare, căci, dacă stai să te gândești, toate acele lucruri pe care noi prostește le socotim c-ar sta în puterea noastră sunt toate în mâna sorții care pe toate le preschimbă după ascunsa-i judecată și fără de răgaz le mută, fără a urma într-aceasta vreo rânduială anume care să poată să ne fie și nouă cunoscută.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”Gelozia este un simţământ egoist. Ea este patima în temerea ce are cineva de a vedea pe altul posedând obiectul pe care îl doreşte. Către aceasta ea este cealaltă fază a amorului: totdeauna este în proporţie cu dânsul.” Dimitrie Bolintineanu
”Eu te iubesc cu dragostea ochiului pentru ochiul lui geamăn, cu dragostea mâinii pentru cealaltă mână, cu dragostea gândurilor pentru cuvintele în care se scufundă întocmai…” Nichita Stanescu, ”O viziune a păcii”
Melchisedec evreul izbutește să scape dintr-o cursă pe care i-o întinsese Saladin, istorisindu-i o poveste despre trei inele. ”După ce Neifile își isprăvi povestea cea mult lăudată de toți cei de față, Filomena, pe voia reginei, începu astfel: – Povestea Neifilei îmi amintește strâmtoarea la care a ajuns o dată un evreu. Or, de vreme ce despre Dumnezeu și despre adevărurile credinței noastre s-a spus mult bine, se cade să vorbim acum și despre faptele săvârșite de oameni, precum și despre feluritele lor întâmplări. De aceea, auzindu-mi povestea, nădăjduiesc că pe viitor veți fi cu mai multă luare-aminte în răspunsurile voastre la întrebările ce vi se vor pune. Trebuie să știți, prietene dragi, că după cum prostia îl nenorocește adesea pe om și-l duce la sapă de lemn, tot așa înțelepciunea îl scapă pe înțelept de cele mai cumplite neajunsuri și-l pune la adăpost de rele. Că prostia îl poateaduce […]
”N-au mai putut exista două suflete atât de sincere, nici gusturi atât de asemănătoare, nici sentimente atât de la unison, nici priviri atât de îndrăgostite ca ale lor. Şi acum erau ca nişte străini; nu, mai rău ca nişte străini, pentru că nu se mai puteau cunoaşte. Era o înstrăinare eternă. Când vorbea, îi auzea aceeaşi voce şi-i desluşea acelaşi suflet.” Jane Austen
„Şi totuşi, distanţa rămâne, nu mă pot juca în voie cu sufletul ei, cum fac copiii cu nisipul de la mare. Şi, dacă sunt cu dânsa, oricât am fi de emoţionaţi de îmbrăţişările noastre, bucuria nu poate dura multă vreme. Iar imediat ce nu mai suntem împreună, mă simt singur, cu o mie de întrebări la care n-am primit nici un răspuns, cu neîncrederi care nu pot fi calmate, şi Dania rămâne cu o imagine fermacătoare, dar fără realitate, ca un vis, ca un film la cinematograf.” Anton Holban
”Azi ce-am să fac? Voi merge la umbră c-un ulcior? Voi medita? Voi scrie? – O pasăre-a trecut Şi-acum se pierde beată în cerul arzător. Ca dânsa m-aş vrea liber, – sus – în necunoscut.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
„Şi-n enorma Ta colecţie de patimi, câte buze nu-ncercară Să-ţi transcrie madrigaluri Pe obrajii tăi de ceară?… Câte tragice-nceputuri nu sfârşiră-n simfonia Mută-a lacrimilor? Câte nu pieriră-n veşnicia Inutilului? Căci noaptea cea dintâi fu cea din urmă, Iar dorinţa ta… nimicul – şi nimicul nu se curmă!…” Ion Minulescu
”Tocmai acum, tocmai acum când o iubesc cel mai mult, tocmai acum am mințit-o. Tocmai acum, tocmai acum când ea ține cel mai mult la mine, tocmai acum am umbrit-o. Tocmai acum, tocmai acum când ea se gândește la mine fluier a pagubă. Tocmai acum, tocmai acum când ea e cea mai frumoasă de pe lumea stelelor mele, orbesc. Tocmai acum, tocmai acum când îi simt grația străbătând toate zidurile orașului surzesc. Tocmai acum, tocmai acum când simt că ei îi este dor de mine îmi jignesc prietenii nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea. Tocmai acum, tocmai acum când ea își calcă de drag de mine rochia în carouri, eu stau și curăț lănci cu benzină ca să le azvârl în animale și în vulturi. Tocmai acum, tocmai acum când ar fi trebuit să fiu cuprins de o tandră alergare, mă prelungesc în vis de frica de […]
”Cu tine viața mea se luminează, Cu tine hotărăsc a obosi, Cu tine urc astenic spre amiază Și mă sfârșesc în fiecare zi. Cu tine e-mpăcare și e luptă, Cu tine este tot și e nimic, Cu tine-mi înflorește lancea ruptă, Cu tine sunt și mare, sunt și mic. Cu tine totu-i parcă unt pe pâine, Cu tine bradu-i brad, și nu sicriu, Cu tine astăzi mi se face mâine. Cu tine mor pentru a fi mai viu. Cu tine poezia mea există, Cu tine chem zapezi și-alung zăpezi, Cu tine nici tristețea nu e tristă, Cu tine eu te văd când nu mă vezi. Cu tine sunt nedrept și sunt dreptate, Cu tine sunt gelos și sunt ghețar, Cu tine-ncep și se termină toate, Cu tine într-un schit apar – dispar. Cu tine e lumină și-ntuneric, Cu tine zac să mă-nsănătoșesc, Cu tine cubul redevine sferic, Cu tine ce-i […]
