”Ce mai este… cărţi de noapte Mai citesc, şi-mi pare că sunt viu – Cine iar aprinde lampa Când e prea târziu? Ţăcănă un ceas pe-o planşă… Toate câte sunt, eu să nu le ştiu?! Noapte… Cine iar aprinde lampa Când e prea târziu? (Tăcere)” ― George Bacovia
“Duduia veşnic citeşte, Ştie clavirul, pictează – Şi nopţi de-a rândul veghează, Şi poate, de-aceea slăbeşte. Se crede, şi unia spun – Dar totul rămâne secret Duduia visează-un poet, Bizar, singuratec, nebun.” George Bacovia
“Nu mă plictisesc și nu mă neliniștesc în singurătate. Din cauza temperamentului mi-am croit fatal o astfel de viață. Și-apoi n-am fost niciodată prea sănătos. Societatea cere mereu oameni robuști, care să se străduiască cu spor pentru ea, să-I ducă mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii și îi privesc cu interes prin geamul din fața casei mele. Cred că fiecare duce ceva bun cu sine, și, daăa nu sunt toți la fel, de vină sunt împrejurările care diferă de la individ la individ. Evit oamenii pentru că persoana mea ar adduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare. Aici, în provincie, viața se scurge monoton. E destul ca să trăiești o zi, să-ți închipui cum se […]
”S-a dus albastrul cer senin Şi primăvara s-a sfârşit- Te-am aşteptat în lung suspin, Tu, n-ai venit ! Şi vara, cu nopţile ei, S-a dus, şi câmpu-i vestejit- Te-am aşteptat pe lângă tei, Tu, n-ai venit ! Târziu, şi toamna a plecat, Frunzişul tot e răvăşit- Plângând, pe drumuri, te-am chemat, Tu, n-ai venit ! Iar, mâni, cu-al iernei trist pustiu, De mine-atunci nu vei mai şti- Nu mai veni !” George Bacovia, ”Ecou de romanță”
„E-n zori, e frig de toamnă, Şi cât cu ochii vezi Se-ncolăceşte fumul, Şi-i pâclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri Câmpiile pustii, – Şi pocnet lung, şi chiot S-aude-n deal la vii. C-un zmeu copiii aleargă, Copil, ca ei, te vezi, Şi plângi… şi-i frig de toamnă… Şi-i pâclă prin livezi.” George Bacovia, ”Alean”
Te uită cum ninge decembre Spre geam, iubito, privește Mai spune s-aducă jăratec Și focul s-aud cum trosnește Și mâna-n fotoliu spre sobă La foc să ascult vijelia Sau zilele mele totuna Aș vrea să le-nvăț simfonia Mai spune s-aducă și ceaiul Și vino și tu mai aproape Citește-mi ceva de la poluri Și ningă zăpada ne-ngroape Ce cald e aicea la tine Și toate în casă-mi sunt sfinte Te uită cum ninge decembre Nu râde, citește-nainte E ziuă și ce întuneric Mai spune s-aducă și lampa Te uită zăpada-i cât gardu Și-apris’ promoroacă și clampa Eu nu mă mai duc azi acasă Potop e-napoi și-nainte Te uită cum ninge decembre Nu râde citește-nainte Versuri după George Bacovia. Doar pentru utilizare non-comercială. Date de la: versuri.ro
”Te uită cum ninge decembre… spre geamuri, iubito, priveşte – mai spune s-aducă jăratec și focul s-aud cum trosneşte. Şi mână fotoliul spre sobă, la horn să ascult vijelia, sau zilele mele – totuna – aș vrea să le-nvăţ simfonia. Mai spune s-aducă şi ceaiul, și vino şi tu mai aproape, – citește-mi ceva de la poluri, și ningă… zăpada ne-ngroape. Ce cald e aicea la tine, și toate din casă mi-s sfinte, – te uită cum ninge decembre… nu râde… citeşte nainte. E ziuă şi ce întuneric… mai spune s-aducă şi lampa – te uită, zăpada-i cât gardul, și-a prins promoroacă şi clampa. Eu nu mă mai duc azi acasă… potop e-napoi şi nainte, te uită cum ninge decembre… nu râde… citeşte nainte.” George Bacovia, ”Decembre”
”Eram să te aştept prin parc Văzând că singurătăţi pe-aici m-au oprit… Dar, mereu aceleaşi uitări ! Dar, tot aceeaşi poezie la infinit !? Filosofia vieţii mi-a zis: Undeva este, cu mult mai departe… Atâtea şi-atâtea… lasă ! Visezi, ca din carte !” George Bacovia, ”Requiem”
”Noaptea-ncet, ticnit se lasă- Poezie, sau destin- Luna urcă somnoroasă,- Vino, vin! Este linişte, răcoare, Codrul e de farmec plin- Pe sub teii încă-n floare,- Poezie, sau destin. În suavele parfume Poezie, sau destin- Ori pe unde-ai fi în lume,- Vino, vin! Îngerii deasupra noastră Vor cânta un imn divin- Ah, ce clară noapte-albastră,- Poezie, sau destin.” George Bacovia, ”Noapte de vară”
”Poetizează luna Fereastra ta iubită- Prin tainicile umbre Te-aştept ca şi-n trecut,- Cu plânsul meu pe coarde, La ora tăinuită,- Şi care, poate-odată, Prin lume ţi-a plăcut. Poetizează luna Grădina de parfume,- Prozaicile hoarde De-acuma au tăcut… Prin tainicile umbre, Străin ca-ntotdeauna,- Cu plânsul meu pe coarde, Te-aştept ca şi-n trecut.” George Bacovia, ”Serenadă”
”Murea prin seară strada şi zilnicul ei muget… Asemeni unei râncezi îngrămădiri de seu. Un nor se prăvălise pe streşini – iar pe cuget O bură de-nnoptate tristeţi cădea mereu. Se-amestecase ceaţa din noi cu cea din slavă… Şi, silnici, paşii noştri trezeau – o cât de rar!- Ecouri fără nume, prin linişte buhavă Din acel trist şi umed sfârşit de Făurar. Intrasem în penumbra stâpânitoarei unde Strivite-n vrăjmăşia puterilor din jur, Nici sufletele noastre nu-şi mai puteau răspunde Iar vorbele şoptite loveau greoi şi dur. Hordii întregi de duhuri, lungi stoluri de destine Îşi împleteau în preajmă înfricoşatul rit: Căci blestemul căzuse… În gândul meu şi-n Tine Biruitor pustiul scurma… Şi ne-am oprit Să cercetăm o clipă răspântia şi bruma Şi-am stat, şi-am stat sub neguri, de asprul ţărm legaţi: Doi arbori singuratici şi desfrunziți de-acuma, Pe unda ne-nturnată a orei înclinaţi. . . . . . . . […]
”Plouă… şi numai ploaia dă cuvânt” George Bacovia
”Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă, Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă, Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?… Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată Ca o pală rătăcire coborând din alte zări. Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri, Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire, Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri. – Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere, Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut, Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut. Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă, Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat Ascultând ecoul […]
”Şi vara, şi nopţile ei, S-a dus, şi câmpu-i veştejit – Te-am aşteptat pe lângă tei, Tu, n-ai venit! Târziu, şi toamna a plecat, Frunzişul tot e răvăşit – Plângând, pe drumuri, te-am chemat, Tu, n-ai venit!” George Bacovia
“Tot mai tăcut şi singur în lumea mea pustie – și tot mai mult m-apasă o grea mizantropie” George Bacovia, ”Complete Poetical Works and Selected Prose, 1881-1957”