B – Wallflowers

B

aug. 072026

”La sfârşitul lunii iunie 1914, după terminarea examenului de bacalaureat, sfâşiam în goana trenului peisajul Târnavelor în drum spre Sebeş-Alba23. Eram stăpânit de euforia ce ţi-o dă depăşirea norocoasă a unei pietre de hotar. În timpul călătoriei recapitulam, cu alţi câţiva colegi, cari şi ei se grăbeau spre vetrele lor – fiecare ducând cu sine vestea cea bună -, întâmplări mai vechi şi mai noi dintr-o viaţă ce rămânea în urmă şi care acum parcă nici nu mai era a noastră. E de neînţeles cum sentimentul eului poate fi atât de profund modificat de-un „certificat”. Pentru toată simţirea noastră eram răsfăţaţii propriului destin. Conştiinţa că am scăpat de obligaţiile orarelor şi de constrângerea şcolară ne sălta într-o stare de auroră ce ni se părea că nu va mai înceta niciodată. În veghea entuziastă, în luciditatea sporită, nu ne dam deloc seama că mai târziu aveam să ne gândim tocmai la […]

Bacovia, George

aug. 072026

“Duduia veşnic citeşte, Ştie clavirul, pictează – Şi nopţi de-a rândul veghează, Şi poate, de-aceea slăbeşte. Se crede, şi unia spun – Dar totul rămâne secret Duduia visează-un poet, Bizar, singuratec, nebun.” George Bacovia

Bacovia, George

iul. 232026

“Nu mă plictisesc și nu mă neliniștesc în singurătate. Din cauza temperamentului mi-am croit fatal o astfel de viață. Și-apoi n-am fost niciodată prea sănătos. Societatea cere mereu oameni robuști, care să se străduiască cu spor pentru ea, să-I ducă mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii și îi privesc cu interes prin geamul din fața casei mele. Cred că fiecare duce ceva bun cu sine, și, daăa nu sunt toți la fel, de vină sunt împrejurările care diferă de la individ la individ. Evit oamenii pentru că persoana mea ar adduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare. Aici, în provincie, viața se scurge monoton. E destul ca să trăiești o zi, să-ți închipui cum se […]

Blavatsky, Helena Petrovna, Samael Aun Weor

iun. 222026

”Această Lume Cauzală minunată sau Lumea Voinței Conștiente, atât de citată de domnul Leadbeater, Annie Besant, Arthur Power, Rudolf Steiner, Helena Petrovna Blavasky etc… este culmea dragostei și a legii, aceasta este evident… Fără îndoială, Cerul lui Venus nu aparține timpului și este dincolo de planul mental. Este evident că substanța AKASHICA, ca element natural și Vibrație sau TATTWA, constituie în sine fondul viu și filosofal al Lumii de Cauzalitate Cosmică… În această regiune, albastrul electric adânc strălucește minunat ici, colo, aici jos, săturându-ne de o voluptate spirituală încântătoare, de nedescris… Este Lumea Cauzelor Naturale, ocean fără țărmuri, fără margini… necontenită mișcare de valuri de acțiune și consecință, flux și reflux, din clipă în clipă. Este evident că nu există cauză fără efect, nici efect fără cauză; orice acțiune este urmată de o reacțiune; din orice act se desprinde totdeauna o consecință… sau, mai degrabă, o serie de consecințe.” Samael […]

George Bacovia – ”Ecou de romanță”

George Bacovia – ”Ecou de romanță” Bacovia, George

iun. 222026

”S-a dus albastrul cer senin Şi primăvara s-a sfârşit- Te-am aşteptat în lung suspin, Tu, n-ai venit ! Şi vara, cu nopţile ei, S-a dus, şi câmpu-i vestejit- Te-am aşteptat pe lângă tei, Tu, n-ai venit ! Târziu, şi toamna a plecat, Frunzişul tot e răvăşit- Plângând, pe drumuri, te-am chemat, Tu, n-ai venit ! Iar, mâni, cu-al iernei trist pustiu, De mine-atunci nu vei mai şti- Nu mai veni !” George Bacovia, ”Ecou de romanță”

Boccaccio, Giovanni

apr. 052026

”- Iubită Dianoră, nu-i șade bine unei femei cinstite și înțelepte să deie ascultare unor atare vorbe și nici să-și puie la bătaie cu nici un preț propria ei cinste. Cuvintele ce prin auz pătrund până la inimă ascund puteri cu mult mai mari decât cred unii oameni și pentru îndrăgostiți, aproape totu-i cu putință.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

Besant, Annie

apr. 052026

„Chiar și Dumnezeul exterior trebuie să se ascundă, înainte ca Dumnezeul interior să se poată manifesta; strigătul de agonie al Celui Răstignit trebuie stors de pe buzele torturate; «Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» precede realizarea Dumnezeului interior.” Annie Besant, „Fundamentele moralității”

Blaga, Lucian

mart. 312026

”Într-un amurg calm de început de toamnă mă plimbam „sub arini”, aşa se numea dumbrava de-a lungul râului dincolo de oraş. Departe, undeva, o cărare se curma sub nişte salcâmi sferici. Acolo mă odihnii, ca de obicei, pe-o bancă. Stam aşa, nemişcat, cu gândurile mele. Eram probabil o prezenţă ireală chiar şi pentru aerul dimprejur. Şi trebuie să fi adăstat mult timp aşa neclintit, căci la un moment simţii un sunet la celălalt capăt al băncii. Era un sunet ca de plisc de pasere purtat prin pene. Întorc foarte încet, şi suprimând orice altă mişcare, capul într-acolo. La capătul băncii o bufniţă uriaşă îşi cerceta rădăcina penelor cu pliscul. Câteva clipe încă bufniţa nu mă bănuia fiinţă vie ce eram; apoi îşi întrerupse îndeletnicirea intimă asupra căreia fusese surprinsă şi mă ţinti ipnotic cu ochii ei de foc, fără a mai clipi. Nu mai clipeam nici eu. O priveam cu […]

Începuturile autorului Lucian Blaga – despre misterioasa muțenie din primii ani de viață ai îndrăgitului poet și filozof

Blaga, Lucian, Celebrități și mari personalități

mart. 232026

Începuturile autorului Lucian Blaga - despre misterioasa muțenie din primii ani de viață ai îndrăgitului poet și filozof

Lucian Blaga, cunoscutul și îndrăgitul autor și filozof român care a influențat enorm gândirea română colectivă în perioada interbelică prin intermediul concepțiilor sale filozofice, contribuind substanțial la dezvoltarea culturii, a științei cunoașterii și a artei poetice, a avut o copilărie plină de amintiri și emoții, această perioadă din viața sa influențând profund stilul și temele poeziilor sale. El a evocat cu nostalgie și melancolie amintirile din copilărie, descriind peisajele rurale, vremurile de odinioară și inocența copilăriei. Poezia „Din copilăria mea” este un exemplu notabil al acestui stile, unde Blaga evocă cu o limbă poetică bogată și delicatețe peisajele și experiențele din copilărie. Această poezie reflectă dorul și tristețea sa pentru țara sa natală și pentru timpurile simple ale copilăriei. Însă această perioadă a primilor săi ani de viață a fost marcată de umbra unei misterioase stele, căci respectatul și îndrăgitul poet și filozof de mai târziu a suferit de o […]

Boccaccio, Giovanni

feb. 232026

”Mi-e drag să mă bucur, căci tânărăsunt, Iubirea mă-ndeamnă și inima-mi cere, Mi-e drag primăvara să râd și să cânt. Dumbrăvi înverzite străbat culegând Flori albe ca neaua, gălbui, purpurii, Măcieșii în floare și crinii-aurii, Pe toate în minte le-asemăn la rând u obrajii acelui ce pururea-n gând Mă poartă pe mine ce n-am altă vrere Decât bucurie să-i fiu pe pământ. Și dacă prin iarbă vreo floare găsesc Să-i semene lui întru totul, deplin, O-alint, o sărut, pe palme mi-o țin Și-ntregul meu suflet i-l destăinuiesc. Pe urmă-n cununa de flori o-mpletesc Și fire de păr ca stropii de miere Îileg împrejur să nu zboare în vânt. Floarea menită-i să dea bucurie Oricui de-o privește, ci mie îndoit, Căci pare că-n ea văd chipul iubit Al celui ce drag mi-a fost dat să-mi fie. Cuvântul nu-i vrednic a spune și-a scrie Ce dulce mă-mbată a miresmii putere; Numai suspinele […]

Boccaccio, Giovanni

feb. 042026

”În cele de pe urmă însă, regina, ca să facă și ea ca înaintașii ei, deși mulți dintre cei de față cântaseră de bună voie tot felul de cântări, îi porunci lui Pamfilo să cânte și el una, iar dânsul începu pe dată: Iubire, atâta belșug De bine și-adânci bucurii mi-ai adus, Că inima-mi râde, de-n chinuri sunt pus. Năvalnic îmi bat bucuriile-n piept, De tine stârnite Și aprig mai cresc. Năvalnic se zbat să iasă din piept. Și-n față ivite iubire-mi vădesc; De e să iubesc Și dorul mereu să mă-ndemne mai sus, Dulce mi-e chinul la care sunt pus. Nu pot fericirea prin cânt să mi-o arăt, Iubire, și nici să mi-o scriu Pe foaie cu peana. Să pot și de frică m-aș da îndărăt Să nu se prefacă, de-o știu Și alții, în durere și rană. E bine cum e; căci vană Mi-ar fi străduința și vorbele […]

Lucian Blaga – ”Asfințit marin”

Lucian Blaga – ”Asfințit marin” Blaga, Lucian

feb. 042026

”Piere în jocul luminilor saltul de-amurg al delfinilor. Valul acoperă numele scrise-n nisipuri, și urmele. Soarele, lacrima Domnului, cade în mările somnului. Ziua se curmă, și veștile. Umbra mărește poveștile. Steaua te-atinge cu genele. Mut tălmăcești toate semnele. Ah, pentru cine sunt largile vremi? Pentru cine catargele? O, aventura, și apele! Inima, strânde pleoapele!” Lucian Blaga, ”Asfințit marin”

Boccaccio, Giovanni

ian. 202026

”O, viață de chin necurmat! Putea-voi cândva, din nou fericită Să-nnod firulvieții, de unde-a plecat? Nu știu: prea mă arde, mă mistuie-n piept Dorul – foc și vâlvoare – De ceea ce-a fost deplină-mplinire. Pe alții să-ntreb nu cutez, nici aștept Răspuns la-ntrebare. Tu singur, iubite, ce-ai pus stăpânire Pe-ntreaga mea fire, Spune-mi să știu și nădejde-nsorită Sădește-mi în sufletul greu încercat. Să spun n-aș putea ce dulce simțire Înpiept mi se zbate. De ziua, nici noaptea nu-mi găsesc pace. Căci văzul, auzul și-a simțului fire în parte și toate Aprins-au văpaia ce-n suflet îmi zace Și inima-mi coace. Tu singur, iubite, simțirea pierită Mi-o poți întări, doar tu, nimeni alt! O, spune-mi de-ajunge-voi oare și când Ochii să-ți văd înc-o dată La locul pe unde sărutul le-am dat. Spune-mi, iubite, că vii pe curând, Spune-mi și-alină-mi pe dată Durerile multe ce-n piept mi se zbat. Fie, cât fi-vei plecat […]

Barbu, Ion

ian. 172026

”Văd acum ce sta să zică Botul tău. Ştii vreo pisică! Şi ţii minte că mi-e dragă, Miorlăita, care-şi bagă Prin cămări, prin aşternuturi, Ochi-pucioasă, de te scuturi: Dracu-aducător de boale, Cald inel, cu blană moale Şi cu prefăcut răsuflet Ca păcatele din suflet! Stai un pic, Că mă ridic Şi-i venim acum de hac! Lasă numai să mă-mbrac Şi-ţi ajut să urci în pom, Câine vorbitor şi om, S-o dăm jos din pom şi cracă, Apoi – tava Şi-n tarbacă (…)” Ion Barbu, ”In memoriam (stihuri pentru pomenirea unui câine nemțesc)”

Boccaccio, Giovanni

dec. 282025

”Elisa îi răspunse zâmbind că îl ascultă cu dragă inimă și începu cu dulce glas, așa precum urmează: Iubire, de-o fi să-ți mai scap din gheare, Nu-mi vine-a crede c-altădată Ușor am să cad prinsă-n laț sau fiare. Copilă, pătruns-am în jocul tău; crunt, Crezându-l liman de veșnică pace, Și armele toate le-am pusla pământ, Cum cel cu deplină încredere face. Dar tu, despot rău, pizmaș pe noroace, Pe mine-ai sărit de îndată, Cu brațe de fier m-ai strâns în prinsoare. Pe urmă în lanțuri pe veci cetluită, Plânsă de lacrimi, de chin și durere, Celui prin care mi-e moartea sortită Prinsă m-ai dat și mă are-n putere; E atâta de aspră-a stăpânului vrere, Că plânsul și jalea mea toată Nicicând n-au aflat la el îndurare. Rugările mele vântul le duce, Nimica n-aude, nimica n-ascultă, Chinu-mi sporește, viața mi-e cruce Și moartea încă tot mă-nspăimântă. Te-ndură, stăpână, de mine cea […]

Avertisment