“Au încercat să mă manipuleze oameni, adversari sau colegi, dușmani sau prieteni, instituții, cărți, credințe, idei; fiecare ieșire din singurătate și fiecare contact cu altcineva sau altceva a fost o încercare – uneori reușită, alteori nu – de a mă schimba și de a mă transforma în purtătoarea unui alt destin.” Ana Blandiana, ”Fals tratat de manipulare”
”Şi tu plângi că Cel-de-Sus N-are grijă de sărace, Că ţi-e trupul frânt, răpus: Nu a nimeni să-l îmbrace, Lacrimi mari îţi prind de gât Lungi zorzoane de nebună. Lasă, nu mai plânge-atât, Şterge-ţi ochii, te îmbună, Uite colo: stele ies Ca vărsatul şi pojarul, În răsad aprins şi des, Înţesat e Pălimarul; Uite, cerul a mişcat! Plecăciuni îţi face ţie. Fruntea cerul ţi-a-nchinat Ameţit ca de belie; Cercuiţii – ochii tăi ¬Gem ca pietre-n tăvăluge, Pe când guri de gol, în Văi Înstelate, sus, îi suge.” Ion Barbu, ”Domnișoara Hus” (fragment)
”Eram să te aştept prin parc Văzând că singurătăţi pe-aici m-au oprit… Dar, mereu aceleaşi uitări ! Dar, tot aceeaşi poezie la infinit !? Filosofia vieţii mi-a zis: Undeva este, cu mult mai departe… Atâtea şi-atâtea… lasă ! Visezi, ca din carte !” George Bacovia, ”Requiem”
”Noaptea-ncet, ticnit se lasă- Poezie, sau destin- Luna urcă somnoroasă,- Vino, vin! Este linişte, răcoare, Codrul e de farmec plin- Pe sub teii încă-n floare,- Poezie, sau destin. În suavele parfume Poezie, sau destin- Ori pe unde-ai fi în lume,- Vino, vin! Îngerii deasupra noastră Vor cânta un imn divin- Ah, ce clară noapte-albastră,- Poezie, sau destin.” George Bacovia, ”Noapte de vară”
”Poetizează luna Fereastra ta iubită- Prin tainicile umbre Te-aştept ca şi-n trecut,- Cu plânsul meu pe coarde, La ora tăinuită,- Şi care, poate-odată, Prin lume ţi-a plăcut. Poetizează luna Grădina de parfume,- Prozaicile hoarde De-acuma au tăcut… Prin tainicile umbre, Străin ca-ntotdeauna,- Cu plânsul meu pe coarde, Te-aştept ca şi-n trecut.” George Bacovia, ”Serenadă”
”Pe-un pisc. Sus. Numai noi doi. Așa: când sunt cu tine mă simt nespus de-aproape de cer. Așa de-aproape, de-mi pare că de ți-aș striga în zare – numele – i-aș auzi ecoul răsfrânt de bolta cerului. Numai noi doi. Sus.” Lucian Blaga, ”Sus”
“Atît de frig Mi-e atît de frig, Încît cred că Aș mai putea fi salvată Numai asemenea acelor înghețați Care erau cusuți În burțile animalelor Să se încălzească Și încotoșmăniți bine În șuba îndurerată, Năclăiți în sânge de jivine Mai veneau pe lume o dată. Prea departe de Flăcările din iad, Am înghețat În singurătatea mea îngerească, Dar cine-i în stare Să-și deschidă coastele Ca să mă primească?” Ana Blandiana, ”Ochiul de greier”
”Murea prin seară strada şi zilnicul ei muget… Asemeni unei râncezi îngrămădiri de seu. Un nor se prăvălise pe streşini – iar pe cuget O bură de-nnoptate tristeţi cădea mereu. Se-amestecase ceaţa din noi cu cea din slavă… Şi, silnici, paşii noştri trezeau – o cât de rar!- Ecouri fără nume, prin linişte buhavă Din acel trist şi umed sfârşit de Făurar. Intrasem în penumbra stâpânitoarei unde Strivite-n vrăjmăşia puterilor din jur, Nici sufletele noastre nu-şi mai puteau răspunde Iar vorbele şoptite loveau greoi şi dur. Hordii întregi de duhuri, lungi stoluri de destine Îşi împleteau în preajmă înfricoşatul rit: Căci blestemul căzuse… În gândul meu şi-n Tine Biruitor pustiul scurma… Şi ne-am oprit Să cercetăm o clipă răspântia şi bruma Şi-am stat, şi-am stat sub neguri, de asprul ţărm legaţi: Doi arbori singuratici şi desfrunziți de-acuma, Pe unda ne-nturnată a orei înclinaţi. . . . . . . . […]
”Cu mâini învineţite de umblet lung prin ger Voi reintra în mine când va veni declinul; Voi coborî să caut, pierdută-ntr-un ungher, Firida unde arde cu foc nestins Divinul.” Ion Barbu, ”Când va veni declinul” (fragment)
“Este curios cum lucrurilor grave le place să se deghizeze în haine frivole pentru a nu fi luate în seamă.” Ana Blandiana
“Ai nopți cari ţi s-aşază grele ca de plumb Pe suflet şi pe gânduri şi pe vreri, – Nopți negre-n care pieptul îți tresare de furtuni Ce nu le spui – Şi-n cari întreg trecutul ți se pare în zadar Şi orice clipă ce mai vine – de prisos…” Lucian Blaga
“Knowledge dwells In heads replete with thoughts of other men, Wisdom in minds attentive to their own….” Helena Petrovna Blavatsky, ”The Secret Doctrine”
“Îmi e sete de mine Și beau numai oglinzi” Ana Blandiana, ”Ochiul de greier”
“Purtăm fără lacrimi o boală în strune şi mergem de-a pururi spre soare-apune. Ni-e sufletul spadă de foc stinsă-n teacă. Ah iarăşi şi iarăşi cuvintele seacă. Vânt veşnic răsună prin ceţini de zadă. Purces-am în lume pe punţi de baladă. Străbatem amurguri cu crini albi în gură. Închidem în noi un sfârşit sub armură. Purtăm fără lacrimi o boală în strune şi mergem de-a pururi spre soare-apune. Răni ducem – izvoare – deschise subt haină. Sporim nesfârşirea c-un cântec, c-o taină.” Lucian Blaga, ”Cântăreți bolnavi”
“There is so much silence all around that I think I can hear moonlight crashing against the windows. A foreign voice awakes inside my breast, singing a longing which is not my own. They say that ancestors, who died before their time, with young blood in their veins, with great passions in their blood, with living sun in passions, return, return to live inside us their unspent lives. There is so much silence all around that I think I can hear moonlight crashing against the windows. Oh, who knows, my soul -in whose breast you too will sing, in centur- ies to come, on sweet strings of silence on a harp of darkness, your smothered longing and your broken joy of life? Who knows? Who knows?” Lucian Blaga, ”Silence”