”Pe-un pisc. Sus. Numai noi doi. Așa: când sunt cu tine mă simt nespus de-aproape de cer. Așa de-aproape, de-mi pare că de ți-aș striga în zare – numele – i-aș auzi ecoul răsfrânt de bolta cerului. Numai noi doi. Sus.” Lucian Blaga, ”Sus”
“Atît de frig Mi-e atît de frig, Încît cred că Aș mai putea fi salvată Numai asemenea acelor înghețați Care erau cusuți În burțile animalelor Să se încălzească Și încotoșmăniți bine În șuba îndurerată, Năclăiți în sânge de jivine Mai veneau pe lume o dată. Prea departe de Flăcările din iad, Am înghețat În singurătatea mea îngerească, Dar cine-i în stare Să-și deschidă coastele Ca să mă primească?” Ana Blandiana, ”Ochiul de greier”
”Murea prin seară strada şi zilnicul ei muget… Asemeni unei râncezi îngrămădiri de seu. Un nor se prăvălise pe streşini – iar pe cuget O bură de-nnoptate tristeţi cădea mereu. Se-amestecase ceaţa din noi cu cea din slavă… Şi, silnici, paşii noştri trezeau – o cât de rar!- Ecouri fără nume, prin linişte buhavă Din acel trist şi umed sfârşit de Făurar. Intrasem în penumbra stâpânitoarei unde Strivite-n vrăjmăşia puterilor din jur, Nici sufletele noastre nu-şi mai puteau răspunde Iar vorbele şoptite loveau greoi şi dur. Hordii întregi de duhuri, lungi stoluri de destine Îşi împleteau în preajmă înfricoşatul rit: Căci blestemul căzuse… În gândul meu şi-n Tine Biruitor pustiul scurma… Şi ne-am oprit Să cercetăm o clipă răspântia şi bruma Şi-am stat, şi-am stat sub neguri, de asprul ţărm legaţi: Doi arbori singuratici şi desfrunziți de-acuma, Pe unda ne-nturnată a orei înclinaţi. . . . . . . . […]
”Cu mâini învineţite de umblet lung prin ger Voi reintra în mine când va veni declinul; Voi coborî să caut, pierdută-ntr-un ungher, Firida unde arde cu foc nestins Divinul.” Ion Barbu, ”Când va veni declinul” (fragment)
“Este curios cum lucrurilor grave le place să se deghizeze în haine frivole pentru a nu fi luate în seamă.” Ana Blandiana
“Ai nopți cari ţi s-aşază grele ca de plumb Pe suflet şi pe gânduri şi pe vreri, – Nopți negre-n care pieptul îți tresare de furtuni Ce nu le spui – Şi-n cari întreg trecutul ți se pare în zadar Şi orice clipă ce mai vine – de prisos…” Lucian Blaga
“Knowledge dwells In heads replete with thoughts of other men, Wisdom in minds attentive to their own….” Helena Petrovna Blavatsky, ”The Secret Doctrine”
“Îmi e sete de mine Și beau numai oglinzi” Ana Blandiana, ”Ochiul de greier”
“Purtăm fără lacrimi o boală în strune şi mergem de-a pururi spre soare-apune. Ni-e sufletul spadă de foc stinsă-n teacă. Ah iarăşi şi iarăşi cuvintele seacă. Vânt veşnic răsună prin ceţini de zadă. Purces-am în lume pe punţi de baladă. Străbatem amurguri cu crini albi în gură. Închidem în noi un sfârşit sub armură. Purtăm fără lacrimi o boală în strune şi mergem de-a pururi spre soare-apune. Răni ducem – izvoare – deschise subt haină. Sporim nesfârşirea c-un cântec, c-o taină.” Lucian Blaga, ”Cântăreți bolnavi”
“There is so much silence all around that I think I can hear moonlight crashing against the windows. A foreign voice awakes inside my breast, singing a longing which is not my own. They say that ancestors, who died before their time, with young blood in their veins, with great passions in their blood, with living sun in passions, return, return to live inside us their unspent lives. There is so much silence all around that I think I can hear moonlight crashing against the windows. Oh, who knows, my soul -in whose breast you too will sing, in centur- ies to come, on sweet strings of silence on a harp of darkness, your smothered longing and your broken joy of life? Who knows? Who knows?” Lucian Blaga, ”Silence”
”Înaintez cu grijă, încet, Pe un drum Pe care îl tai eu însămi Pășind: Ca să știu să mă întorc, Presar în urmă Fărâme de litere și de cuvinte. Sunt pornită de mult, Mi s-au terminat Puținele silabe pe care le avusesem Merinde de drum, Din fericire, am descoperit Că totul Poate fi transformat în cuvinte Și am continuat să înaintez Presărând Vorbele în care mă destram Cum se destramă un pulovăr vechi În capetele de lână-ncrețită de atâta purtare…” Ana Blandiana, ”Poveste”
”Plouă… şi numai ploaia dă cuvânt” George Bacovia
“Nu-mi place să trăiesc între lucruri scumpe, valoarea materială a obiectelor mă înspăimântă. Ideea că n-am voie să scap din mână paharul, că ar fi o nenorocire să ciobesc farfurioara, că e de neiertat să pătez covorul o consider un atentat la libertatea mea nu numai de mişcare, ci şi de gândire. Faptul de a purta o podoabă pe care nu trebuie să o pierd, de a avea o haină de care trebuie să am grijă, de a stăpâni ceva ce mi-ar putea fi furat mi se pare intolerabil. Pentru că orice dependenţă de materie mi se pare de nesuportat, pentru că orice posesie este o dependenţă. Îmi dau seama că ceea ce spun îmi poate atrage dispreţul unei întregi categorii de fini degustători ai frumuseţilor şi bunurilor lumii. Am auzit şi am citit de atâtea ori că, băut dintr-o cupă de cristal, vinul este altfel, încât îmi dau seama […]
“O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat! Să nu se simtă Dumnezeu în mine un rob în temniţă – încătuşat. Pământule, dă-mi aripi: săgeată vreau să fiu, să spintec nemărginirea, să nu mai văd în preajmă decât cer, deasupra cer, şi cer sub mine – şi-aprins în valuri de lumină să joc străfulgerat de-avânturi nemaipomenite ca să răsufle liber Dumnezeu în mine, să nu cârtească: „Sunt rob în temniţă!” Lucian Blaga, ”Vreau să joc”
”Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă, Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă, Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?… Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată Ca o pală rătăcire coborând din alte zări. Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri, Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire, Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri. – Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere, Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut, Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut. Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă, Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat Ascultând ecoul […]