”Omenesc lucru este să-ți fie milă de cei necăjiți: și, deși mila aceasta îi șade bine orișicui, ea se cuvine a fi simțită mai cu seamă de către aceia care au avut și ei nevoie de mângâiere odinioară și au găsit-o chiar la unii; or, printre aceștia de pe urmă, dacă a mai fost vreodată om să aibă într-adevăr nevoie de ea, să-i fie scumpă ori să-i încerce bucuria, eu unul fără îndoială mă număr printre ei.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”A iubi înseamnă a înceta să trăieşti pentru tine, a face ca toate sentimentele omeneşti, teama, speranţa, durerea, bucuria, plăcerea să nu depindă decât de o singură fiinţă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nicio limită simţirii, a-ţi închina viaţa unei fiinţe în aşa fel încât să nu trăieşti şi să nu găndeşti decât pentru a o face fericită; a turna măreţie în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferinţă şi suferinţă în plăcere; adică a întruni în sine toate contradicţiile.” Honoré de Balzac
”Dar, după voia Aceluia ce-i fără de sfârșit și care a rânduit prin legi nestrămutate ca tot ce-i omenesc să piară, iubirea mea – mai arzătoare ca orișicare alta, pe care nici o hotărâre, nici o povață, nici o rușine ce-ar fi putut s-o amenințe sau vreo primejdie care s-ar fi iscat dintr-însa n-au izbutit s-o frângă și nici măcar s-o zdruncine – s-a măcinat ea însăși cu vremea, în așa măsură, încât nu mi-a lăsat în suflet din tot ce-a fost odinioară decât doar desfătarea pe care o dă de obicei acelora ce nu cutează să se avânte prea departe pe primejdioasele-i întinsuri; drept care, de unde înainte vreme iubirea îmi era chin, azi, fiind înlăturată orișice suferință, rămas-am doar cu bucuria.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”Încă din fragedă tinerețe și până în vremurile de față, eu, ca unul care pururi am fost înflăcărat de o iubire înălțătoare și curată, poate cu mult mai înălțătoare și mai curată decât s-ar cuveni umilei mele stări – așa precum ar putea crede unii, din cele câte povestesc – deși găsit-am laudă și prețuire la aceia care îmi aflaseră iubirea și erau oameni înțelepți, cu toate aceste, zic, mi-a fost nespus de greu s-o îndur, și nu din pricina cruzimii femeii îndrăgite, ci din pricina văpăii în care ardeam muncit de doruri nesățioase; iară văpaia aceasta, neîngăduindu-mi să găsesc în nici un chip vreo alinare, adesea mă făcea să simt mai multă amărăciune decât ar fi trebuit. Or, în amărăciunea aceasta, cuvintele de bine ale câte unui prieten și mângâierile lui mi-au adus atâta ușurare, încât sunt pe deplin încredințat că numai datorită lor se face c-am scăpat cu […]
„Există fapte mici în aparenţă, dar care în viaţa sufletească sunt evenimente mari. Într-adevăr, uneori un gest conţine o întreagă dramă, accentul unui cuvânt destramă o întreagă viaţă, indiferenţa unei priviri ucide cea mai fericită iubire.” Honoré de Balzac
„Fără tine mi-e frig N-am înţeles niciodată Cum simte aerul Că ai plecat.” Ana Blandiana
„Purtăm fiecare o dragoste-n noi, Dar eu pentru tine și tu pentru alta. Și focul ne mistuie surd pe-amândoi, Eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta. Aștept un cuvânt, aștepți un cuvânt, Dar eu de la tine, și tu, de la alta, Și brațul în somn ți-l văd mângâind, Dar tu în visare nu vezi decât alta. Și ce ne rămâne să facem atunci Când soarta nu știe decât să dezbine? Trăim amândoi, trăim doar iubind, Deși eu pe tine, tu, totuși, pe alta.” Ana Blandiana, ”Delir”
Te uită cum ninge decembre Spre geam, iubito, privește Mai spune s-aducă jăratec Și focul s-aud cum trosnește Și mâna-n fotoliu spre sobă La foc să ascult vijelia Sau zilele mele totuna Aș vrea să le-nvăț simfonia Mai spune s-aducă și ceaiul Și vino și tu mai aproape Citește-mi ceva de la poluri Și ningă zăpada ne-ngroape Ce cald e aicea la tine Și toate în casă-mi sunt sfinte Te uită cum ninge decembre Nu râde, citește-nainte E ziuă și ce întuneric Mai spune s-aducă și lampa Te uită zăpada-i cât gardu Și-apris’ promoroacă și clampa Eu nu mă mai duc azi acasă Potop e-napoi și-nainte Te uită cum ninge decembre Nu râde citește-nainte Versuri după George Bacovia. Doar pentru utilizare non-comercială. Date de la: versuri.ro
”Te uită cum ninge decembre… spre geamuri, iubito, priveşte – mai spune s-aducă jăratec și focul s-aud cum trosneşte. Şi mână fotoliul spre sobă, la horn să ascult vijelia, sau zilele mele – totuna – aș vrea să le-nvăţ simfonia. Mai spune s-aducă şi ceaiul, și vino şi tu mai aproape, – citește-mi ceva de la poluri, și ningă… zăpada ne-ngroape. Ce cald e aicea la tine, și toate din casă mi-s sfinte, – te uită cum ninge decembre… nu râde… citeşte nainte. E ziuă şi ce întuneric… mai spune s-aducă şi lampa – te uită, zăpada-i cât gardul, și-a prins promoroacă şi clampa. Eu nu mă mai duc azi acasă… potop e-napoi şi nainte, te uită cum ninge decembre… nu râde… citeşte nainte.” George Bacovia, ”Decembre”
“Before the soul can see, the Harmony within must be attained, and fleshly eyes be rendered blind to all illusion.” Helena Petrovna Blavatsky, ”The Voice of the Silence”
”Setos îți beu mireasma și-ți cuprind obrajii cu palmele-amândouă cum cuprinzi în suflet o minune. Ne arde-apropierea, ochi în ochi, cum stăm. Și totuși tu-mi șoptești: „Mi-așa de dor de tine!” Așa de tainic tu mi-o spui și dornic, parc-aș fi pribeag pe-un alt pământ. Femeie, ce mare porți în inimă și cine ești? Mai cântă-mi înc-odată dorul tău, să te ascult și clipele să-mi pară niște muguri plini, din care înfloresc aievea – veșnicii.” Lucian Blaga, ”Dorul”
“Au încercat să mă manipuleze oameni, adversari sau colegi, dușmani sau prieteni, instituții, cărți, credințe, idei; fiecare ieșire din singurătate și fiecare contact cu altcineva sau altceva a fost o încercare – uneori reușită, alteori nu – de a mă schimba și de a mă transforma în purtătoarea unui alt destin.” Ana Blandiana, ”Fals tratat de manipulare”
”Şi tu plângi că Cel-de-Sus N-are grijă de sărace, Că ţi-e trupul frânt, răpus: Nu a nimeni să-l îmbrace, Lacrimi mari îţi prind de gât Lungi zorzoane de nebună. Lasă, nu mai plânge-atât, Şterge-ţi ochii, te îmbună, Uite colo: stele ies Ca vărsatul şi pojarul, În răsad aprins şi des, Înţesat e Pălimarul; Uite, cerul a mişcat! Plecăciuni îţi face ţie. Fruntea cerul ţi-a-nchinat Ameţit ca de belie; Cercuiţii – ochii tăi ¬Gem ca pietre-n tăvăluge, Pe când guri de gol, în Văi Înstelate, sus, îi suge.” Ion Barbu, ”Domnișoara Hus” (fragment)
”Eram să te aştept prin parc Văzând că singurătăţi pe-aici m-au oprit… Dar, mereu aceleaşi uitări ! Dar, tot aceeaşi poezie la infinit !? Filosofia vieţii mi-a zis: Undeva este, cu mult mai departe… Atâtea şi-atâtea… lasă ! Visezi, ca din carte !” George Bacovia, ”Requiem”
”Noaptea-ncet, ticnit se lasă- Poezie, sau destin- Luna urcă somnoroasă,- Vino, vin! Este linişte, răcoare, Codrul e de farmec plin- Pe sub teii încă-n floare,- Poezie, sau destin. În suavele parfume Poezie, sau destin- Ori pe unde-ai fi în lume,- Vino, vin! Îngerii deasupra noastră Vor cânta un imn divin- Ah, ce clară noapte-albastră,- Poezie, sau destin.” George Bacovia, ”Noapte de vară”