”Din vârf de munți amurgul suflă cu buze roșii în spuza unor nori și-atâta jăraticul ascuns sub valul lor subțire de cenușă. O rază ce vine goană din apus și-adună aripile și se lasă tremurând pe-o frunză: dar prea e grea povara – și frunza cade. O, sufletul! Să mi-l ascund mai bine-n piept și mai adânc, să nu-l ajungă nici o rază de lumină: s-ar prăbuși. E toamnă.” Lucian Blaga, ”Amurg de toamnă”
“Do not be afraid of your difficulties.Do not wish you could be in other circumstances than you are. For when you have made the best of an adversity, it becomes the stepping stone to a splendid opportunity.” Helena Petrovna Blavatsky
”Eu nu mă căiesc, c-am adunat în suflet și noroi – dar mă gândesc la tine. Cu ghiare de lumină o dimineață-și va ucide-odată visul, că sufletul mi-așa curat, cum gândul tău îl vrea, cum inima iubirii tale-l crede. Vei plânge mult atunci ori vei ierta ? Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineți, în care eu ți-oi zice fără umbră de căință: „Nu știi, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?” Lucian Blaga, ”Vei plânge mult ori vei zâmbi”
“Orice urmă Orice urmă-i o rană, Nu-ntoarce capul Și nu zgîndări cu privirea Amprentele inflamate Pe care le-ai lăsat pe obiecte Și plăgile, sîngerînd cu noroi, Ale pașilor. Orice urmă-i o rană În carnea albă-a ratării, Nu-ți mai lăsa visul Să se răsucească Avid de suferință În trecut. Treci înainte Îmbălsămat în uitare, Golit de-amintiri ca un mort De putrezitele lui măruntaie.” Ana Blandiana, ”Ochiul de greier”
“Când izgonit din cuibul veşniciei întâiul om trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri, îl chinuiau mustrându-l lumina, zarea, norii – şi din orice floare îl săgeta c-o amintire paradisul – Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă. Odată istovit de-albastrul prea senin al primăverii, cu suflet de copil întâiul om căzu cu faţa-n pulberea pământului: „Stăpâne, ia-mi vederea, ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii c-un giulgiu, să nu mai văd nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori, căci vezi – lumina lor mă doare”. Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare îi dete – lacrimile.” Lucian Blaga, ”Lacrimile”
”De prea mult aur crapă boabele de grâu. Ici-colo roșii stropi de mac și-n lan o fată cu gene lungi ca spicele de orz. Ea strânge cu privirea snopii de senin ai cerului și cântă. Eu zac în umbra unor maci, fără dorinți, fără mustrări, fără căinți și fără-ndemnuri, numai trup și numai lut. Ea cântă și eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naște sufletul.” Lucian Blaga, ”În lan”
“C-un zâmbet îndrăzneţ privesc în mine şi inima mi-o prind de mână. Tremurând îmi strâng comoara la ureche şi ascult. Îmi pare că ţin în mâini o scoică, în care prelung şi neînţeles răsună zvonul unei mări necunoscute. O, voi ajunge, voi ajunge vreodat’ pe malul acelei mări, pe care azi o simt, dar nu o văd ?” Lucian Blaga, ”Scoica”
”Numai pe tine te am trecătorul meu trup și totuși flori albe și roșii, eu nu-ți pun pe frunte și-n plete, căci lutul tău slab mi-e prea strâmt pentru strașnicul suflet ce-l port. Dați-mi un trup voi munților, mărilor, dați-mi alt trup să-mi descarc nebunia în plin! Pământule larg fii trunchiul meu, fii pieptul acestei năpraznice inimi, prefă-te-n lăcașul furtunilor, cari mă strivesc, fii amfora eului meu îndărătnic! Prin cosmos auzi-s-ar atuncia măreții mei pași și-ar apare năvalnic și liber cum sunt, pământule sfânt. Când aș iubi, mi-aș întinde spre cer toate mările ca niște vânjoase, sălbatice brațe fierbinți, spre cer să-l cuprind, mijlocul să-i frâng să-i sărut sclipitoarele stele. Când aș urî, aș zdrobi sub picioarele mele de stâncă bieți sori călători și poate-aș zâmbi. Dar numai pe tine te am trecătorul meu trup.” Lucian Blaga, ”Dați-mi un trup voi munților”
“It is an occult law moreover, that no man can rise superior to his individual failings without lifting, be it ever so little, the whole body of which he is an integral part. In the same way no one can sin, nor suffer the effects of sin, alone. In reality, there is no such thing as ‘separateness’ and the nearest approach to that selfish state which the laws of life permit is in the intent or motive.” Helena Petrovna Blavatsky
“Simplicity is not an objective in art, but one achieves simplicity despite one’s self by entering into the real sense of things.” Constantin Brâncuși
“Man is a little world–a microcosm inside the great universe. Like a fetus, he is suspended, by all his three spirits, in the matrix of the macrocosmos; and while his terrestrial body is in constant sympathy with its parent earth, his astral soul lives in unison with the sidereal anima mundi. He is in it, as it is in him, for the world-pervading element fills all space, and is space itself, only shoreless and infinite. As to his third spirit, the divine, what is it but an infinitesimal ray, one of the countless radiations proceeding directly from the Highest Cause–the Spiritual Light of the World? This is the trinity of organic and inorganic nature–the spiritual and the physical, which are three in one, and of which Proclus says that ‘The first monad is the Eternal God; the second, eternity; the third, the paradigm, or pattern of the universe;’ the three […]
“Believe in your infinite potential. Your only limitations are those you set upon yourself.” Roy T. Bennett, ”The Light in the Heart”
“Nu numai cei mai bine de 20 de ani de comunism, pe care eu îi trăisem și ei nu, dar și mecanismele lor mentale erau diferite de ale mele, eu încercam să rămân liberă prin cultură, ei credeau că distrugând cultura, devin mai liberi. Rareori în viață m-am simțit mai singura decât în acele zile, când umblam prin Paris și înțelegeam că excesul de libertate, care devenea în ultimă instanță o formă de prostie, putea fi la fel de greu de suportat și chiar la fel de periculos ca lipsa de libertate. „Lumea liberă” pe care o visam de pe malul Gulagului conținea o doză, care putea fi letală, de absurd, ca și dictatura.” Ana Blandiana, ”Soră lume”
”Sunt clipe când toate le am… Tăcute, duioase psihoze- Frumoase poveşti ca visuri de roze… Momente când toate le am. Iată, sunt clipe când toate le am… Viaţa se duce-n şir de cuvinte- Un cântec de mult… înainte… Momente când toate le am.” George Bacovia, ”În fericire”
“Prayer of an Anonymous Abbess: Lord, thou knowest better than myself that I am growing older and will soon be old. Keep me from becoming too talkative, and especially from the unfortunate habit of thinking that I must say something on every subject and at every opportunity. Release me from the idea that I must straighten out other peoples’ affairs. With my immense treasure of experience and wisdom, it seems a pity not to let everybody partake of it. But thou knowest, Lord, that in the end I will need a few friends. Keep me from the recital of endless details; give me wings to get to the point. Grant me the patience to listen to the complaints of others; help me to endure them with charity. But seal my lips on my own aches and pains – they increase with the increasing years and my inclination to recount them […]