”Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud cum se izbesc de geamuri razele de lună. O, cine ştie – suflete,-n ce piept îţi vei cânta şi tu odată peste veacuri pe coarde dulci de linişte, pe harfă de-ntuneric – dorul sugrumat şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie? Cine ştie?” Lucian Blaga
“Și tot ce nu reușesc să trăiască Întîmple-li-se în somn” Ana Blandiana, ”Ochiul de greier”
”Un strat lăptos de aburi mai stărui pe zare… Dar într-o zi se rupse şi prin spărturi văzui Copacul despletindu-şi în coame şi frunzare Tot aurul lui verde şi toată floarea lui. Orbit, plecat minunii, mi-am spus: să nu mai pregeţi! El numai pentru tine şi-a pus un alt vestmânt, Zoreşte spre belşugul miresmei şi alege-ţi Pat neted în plocadul de ierburi şi pământ. II Aşa am pus deoparte şi munca migăloasă, Şi trândăvia iernii, şi grijile de ieri. Ca singur, în şoptirea născândei adieri S-o iau pe cărăruia de humă lunecoasă. Curând în miezul luncii, un neştiut fior Simții urcând prin lucruri spre fiinţa mai deplină, Din jgheabul pietrii,-n lujer, din brazdă, în tulpină: Nestânjenitul vieţii fior biruitor.” George Bacovia, ”Driada” (fragment)
”Trăiam în bulion, trăiam în fructe Trăiam în dulci latrine, duceam naive lupte Iubeam păianjeni fără ca să-mi pese, Pe tăvi dormeam alături de mari fese.. Azi sunt ca o mătase, Doar sufletul îmi lunecă prin casă Azi sunt ca o mătase, Doar sufletul îmi lunecă prin casă. Cerbi uriași cu fluturi calzi în gură Alunecă prin somn Însângerați de frăgezimea ierbii Pe lacuri mari plutesc striviți de nuferi proaspeți cerbii. Azi sunt ca o mătase. Azi sunt ca o mătase (sunt ca o mătase) x2 Doar sufletul îmi lunecă prin casă (sunt ca o mătase) x3 Azi sunt ca o mătase Doar sufletul îmi lunecă prin casă. Sunt ca o mătase x5 Sunt ca o mătase” Versuri: Emil Brumaru
“There was not a philosopher of any notoriety who did not hold to this doctrine of metempsychosis, as taught by the Brahmans, Buddhists, and later by the Pythagoreans, in its esoteric sense, whether he expressed it more or less intelligibly. Origen and Clemens Alexandrinus, Synesius and Chalcidius, all believed in it; and the Gnostics, who are unhesitatingly proclaimed by history as a body of the most refined, learned, and enlightened men, * were all believers in metempsychosis. Socrates entertained opinions identical with those of Pythagoras; and both, as the penalty of their divine philosophy, were put to a violent death. The rabble has been the same in all ages. Materialism has been, and will ever be blind to spiritual truths. These philosophers held, with the Hindus, that God had infused into matter a portion of his own Divine Spirit, which animates and moves every particle.” Helena Petrovna Blavatsky, „Works of […]
”Din vârf de munți amurgul suflă cu buze roșii în spuza unor nori și-atâta jăraticul ascuns sub valul lor subțire de cenușă. O rază ce vine goană din apus și-adună aripile și se lasă tremurând pe-o frunză: dar prea e grea povara – și frunza cade. O, sufletul! Să mi-l ascund mai bine-n piept și mai adânc, să nu-l ajungă nici o rază de lumină: s-ar prăbuși. E toamnă.” Lucian Blaga, ”Amurg de toamnă”
“Do not be afraid of your difficulties.Do not wish you could be in other circumstances than you are. For when you have made the best of an adversity, it becomes the stepping stone to a splendid opportunity.” Helena Petrovna Blavatsky
“Hatred stems from pride because vanity makes us detest and have contempt for anything or anyone who detracts from our importance.” Jo Berry, ”Proverbs For Easier Living”
“Orice urmă Orice urmă-i o rană, Nu-ntoarce capul Și nu zgîndări cu privirea Amprentele inflamate Pe care le-ai lăsat pe obiecte Și plăgile, sîngerînd cu noroi, Ale pașilor. Orice urmă-i o rană În carnea albă-a ratării, Nu-ți mai lăsa visul Să se răsucească Avid de suferință În trecut. Treci înainte Îmbălsămat în uitare, Golit de-amintiri ca un mort De putrezitele lui măruntaie.” Ana Blandiana, ”Ochiul de greier”
“Mama, care dealtfel nu vorbea decît prea puțin, ținea gata pentru toate înmprejurările câte-un cuvînt plastic și plin de sevă. Nu căuta aceste cuvinte, căci ele îi veneau de la sine, și apoi le lăsa să cadă fără teamă de a le stinge puterea și culoarea printr-o prea deasă întrebuințare.” Lucian Blaga, ”Hronicul și cântecul vârstelor”
“Așa se comportă biata ființă omenească în împrejurări grave, de răscruce, echivalente unui virtual prăpăd. S-ar întoarce insul cât mai tare înapoi, în peisajul natal, purtat de sentimentul că ar fi fost mai bine să nu se fi născut niciodată.” Lucian Blaga, ”Luntrea lui Caron”
“Când izgonit din cuibul veşniciei întâiul om trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri, îl chinuiau mustrându-l lumina, zarea, norii – şi din orice floare îl săgeta c-o amintire paradisul – Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă. Odată istovit de-albastrul prea senin al primăverii, cu suflet de copil întâiul om căzu cu faţa-n pulberea pământului: „Stăpâne, ia-mi vederea, ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii c-un giulgiu, să nu mai văd nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori, căci vezi – lumina lor mă doare”. Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare îi dete – lacrimile.” Lucian Blaga, ”Lacrimile”
“Never be afraid to trust an unknown future to a known God.” Corrie ten Boom
”De prea mult aur crapă boabele de grâu. Ici-colo roșii stropi de mac și-n lan o fată cu gene lungi ca spicele de orz. Ea strânge cu privirea snopii de senin ai cerului și cântă. Eu zac în umbra unor maci, fără dorinți, fără mustrări, fără căinți și fără-ndemnuri, numai trup și numai lut. Ea cântă și eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naște sufletul.” Lucian Blaga, ”În lan”
“C-un zâmbet îndrăzneţ privesc în mine şi inima mi-o prind de mână. Tremurând îmi strâng comoara la ureche şi ascult. Îmi pare că ţin în mâini o scoică, în care prelung şi neînţeles răsună zvonul unei mări necunoscute. O, voi ajunge, voi ajunge vreodat’ pe malul acelei mări, pe care azi o simt, dar nu o văd ?” Lucian Blaga, ”Scoica”