Ce sunt cookie-urile și cum le folosesc pe acest blog?
Salut! Pentru ca experiența ta pe blogul meu să fie cât mai plăcută, acest site folosește fișiere numite cookie-uri. Vreau să fiu complet transparentă cu tine, așa că iată o explicație simplă despre ce sunt acestea și cum le utilizez.
🍪 Ce este un „cookie”?
Un cookie este un fișier text de mici dimensiuni pe care blogul meu îl salvează pe calculatorul, tableta sau telefonul tău atunci când mă vizitezi. Aceste fișiere nu sunt programe malware, nu conțin viruși și nu pot accesa informațiile de pe hard disk-ul tău. Ele doar ajută site-ul să „țină minte” anumite acțiuni sau preferințe pentru o perioadă de timp.
🛠️ Cum folosesc cookie-urile pe acest blog?
Deoarece acesta este un blog personal prin intermediul căruia împărtășesc cu tine imensa mea pasiune pentru spiritualitate, literatură, cuvinte de înțelepciune și de duh, dar și pentru muzica frumoasă și versuri, folosesc un număr minim de cookie-uri, împărțite în mai multe categorii:
1. Cookie-uri necesare: Acestea sunt esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect (de exemplu, pentru a-ți afișa designul paginii sau pentru a ține minte că ai apăsat deja „Accept” pe bara de cookie-uri, ca să nu te mai bat la cap data viitoare).
2. Cookie-uri de analiză (Statistici): Folosesc instrumente precum Jetpack/ Statistici Wordpress pentru a vedea ce articole sunt cele mai citite, de unde vin cititorii mei (social media, motoare de căutare) și cât timp petrec pe blog. Aceste date sunt complet anonime - eu văd doar cifre și grafice, nu numele sau identitatea ta. Te rog, reține faptul că nu folosesc instrumentele de analiză și de monitorizare a traficului oferite de Google Analytics, ceea ce face ca minimul de monitorizare a activității vizitatorilor site-ului meu să nu fie distribuită unor terțe părți. Blogul meu nu reține niciun fel de date personale, precum este adresa ta IP sau adresa de email, cu excepția cazului în care te simți inspirat să comentezi asupra versurilor, citatelor și poeziilor pe care le împărtășesc cu tine.
3. Cookie-uri pentru Rețele Sociale și Conținut Integrat: iată mai jos ce sunt acestea.
Pe site-ul meu, doresc să îți ofer o experiență interactivă completă. De aceea, includ uneori conținut video de pe platforme terțe, cum ar fi videoclipuri încorporate de pe YouTube sau Facebook. Când interacționezi cu aceste ferestre video (widget-uri), platformele sociale respective pot plasa fișiere cookie în dispozitivul tău.
La ce sunt folosite aceste cookie-uri?
1. Funcționalitate: Permit rularea corectă a videoclipului direct pe pagina mea, rețin preferințele tale de volum sau calitatea imaginii.
2. Statistici și Performanță: Platformele (cum este YouTube) contorizează numărul de vizualizări și analizează modul în care utilizatorii interacționează cu clipul respectiv.
3. Publicitate Personalizată: Dacă ești conectat în contul tău de social media în timp ce navighezi pe site-ul meu, rețelele sociale pot folosi aceste date pentru a-ți afișa reclame relevante pe profilul tău.
Te rog să reții faptul că nu îmi folosesc blogul în scop comercial, acest lucru însemnând că nu îl monetizez pentru câștig, afișâmd reclame sau link-uri de afiliere pe site-ul meu, acesta fiind pentru mine, stricto senso, mijlocul prin care îmi pot exprima pasiunea pentru cultură, muzică și literatură.
❌ Cum poți controla sau șterge cookie-urile?
Tu deții controlul complet. Dacă nu vrei ca acest blog (sau oricare altul) să salveze cookie-uri, poți modifica setările browserului tău (Chrome, Safari, Firefox etc.). Poți:
1. Să ștergi toate cookie-urile deja existente în dispozitivul tău.
2. Să blochezi complet salvarea de noi cookie-uri.
Notă: Dacă blochezi toate cookie-urile, este posibil ca unele secțiuni ale blogului (cum ar fi secțiunea de comentarii sau clipurile video integrate despre care ți-am vorbit anterior) să nu funcționeze perfect.
Îți mulțumesc pentru minutul acordat ca să citești aceste rânduri asupra cărora voi reveni cu alte completări și note explicative!
”Demult așteptam eu să aud una ca asta. Dar nu știi oare că dacă două ființe se odihnesc la umbra aceluiași arbore și își potolesc setea la același izvor, aceasta nu este doar rodul întâmplării? O străveche înțelepciune ne învață că la mijloc este rânduiala ursitei. Haci a devenit soția mea. Și nu este îngăduit să curmi legăturile căsniciei, chiar dacă ești nevoit s-o lipsești de moștenirea părintească, ori să te cufunzi în adâncul mării, la o mie de stânjeni.
Cel care se leapădă de iubirea și încrederea părintească îndură toate chinurile iadului, dar eu sunt gata să rabd orice, numai și numai ca să rămân alături de aleasa inimii mele.”
”Cu pasul îmblănit, tăcut, se plimbă pe-un covor de stele; la om, însă, nu-mi place un astfel de mola¬tec pas, nu-mi place să nu aibă clinchetul de pinteni.
Căci pasul omului cinstit vorbeşte, pe când mota¬nul se furişează fără zgomot. Or, luna se-apropie cu paşi molateci, ca o pisică: fără sinceritate.
Vă-nchin această parabolă, vouă, prefăcuţilor sentimentali, adepţi ai „cunoaşterii preacurate”. Eu vă numesc libidinoşi.
Iubiţi pămîntul şi lucrurile pămînteşti — v-am ghicit bine. Dar iubirea voastră cu conştiinţa şi ruşinea e-amestecată, şi vă asemănaţi cu luna.”
Friedrich Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre preacurata cunoaștere”)
”Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet și noroi –
dar mă gândesc la tine.
Cu ghiare de lumină
o dimineață-și va ucide-odată visul,
că sufletul mi-așa curat,
cum gândul tău îl vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta ?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineți,
în care eu ți-oi zice fără umbră de căință:
„Nu știi,
că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”
”De-ar naște iubire făr’ de gelozie,
Nici uneia poate
Inima în piept nu i-ar râde ca mie.
De-i scris tinerețea
Să-i placă femeii în cel îndrăgit,
Ori fapta măreață
‘N război, frumusețea,
Purtarea aleasă, cuvântul grăit
Cu dor și dulceață,
Eu sunt aceea; pe-a dragului față
Eu una pe toate
La rând le citesc, când iubirea mă-mbie.
Dar fiindcă știu bine
Că ș-alte înțelepte ca mine mai sunt,
Eu tremur de teamă,
Căci tot ce-i în mine,
Și-n ele mocnește și-același avânt
Cu dor mi le cheamă.
De aceea plătesc norocului vamă
Și griji necurmate îmi tulbură pacea și n-am bucurie.
De-ar fi pe-o măsură
Credință să am pe cât prețuire
În cel îndrăgit,
Bănuială și ură
N-aș pătimi; dar când văd că-n iubire
Nu-i unul cinstit,
Pe toți îi țin răi; mă mistui cumplit
Și-a mele surate
Pe toate le bănui de gând cu hoție.
De aceea nici una
Să n-aibă-ndrăzneală în dragostea mea
Să-mi facă ocară;
Căci dacă vreuna
Cu vorbe mieroase ori semne ar vrea
Să-mi facă, mă jur pe Sfânta Fecioară,
Celei ingrate
Cu vârf să-i plătesc a ei mârșăvie.”
”- Titus, de-mi este îngăduit în numele prieteniei care ne leagă pe amândoi să te silesc a-mi face voia fără de nicio împotrivire din parte-ți, ăsta e prilejul de care mă voi folosi; iar dacă tu n-ai să te îndupleci de bună voie să m-asculți, voi face totuși ca Sofronia să fie a ta cu sila și cu puierea ce se cade s-o folosești când este vorba de binele unui prieten. Eu știu cât sunt de mări puterile iubirii și știu că nu o dată, ci de nenumărate ori i-au dus pe îndrăgostiți la moarte; tu ești așa de aproape de ea, încât nu mai poți da înapoi și nu-ți mai poți înfrânge plânsul; dac-ai urma într-acest chip, te-ai prăpădi cu zile și eu de bună seamă că ți-aș călca pe urme. Deci, chiar de nu te-aș îndrăgi din alte pricini, viața ta mi-e dragă, căci prin ea îmi prelungesc eu însumi viața.”
”Nu spune că îl cauţi pe Dumnezeu, spune că fugi de rege. Nu, Dumnezeu nu priveşte cu ochi buni hotărârile nestrămutate; Dumnezeu admite pocăinţa şi remuşcările; el iartă, el îngăduie iubirea.
Louise era străbătură de o durere sfâşietoare auzind aceste cuvinte ce-o frigeau ca jarul până în cele mai adânci fibre.”
”Zis-a un bătrân: acela care a greșit, se cade să se pocăiască, deosebindu-se de toată dragostea și însoțirea omenească, până când se va înștiința că i-a primit Dumnezeu pocăința. Pentru că dragostea lumii acesteia ne desparte pe noi de dragostea lui Dumnezeu.”
”Făcut-ai de ruşine frumuseţea
Şi dragostea şi duhul! Cărpănos –
Cum e zaraful ghiftuit de bani,
Nimic nu foloseşti, din tot ce ai,
Spre-a-mpodobi, aşa cum se cuvine,
Iubirea, frumuseţea, duhul tău.
Tiparul tău frumos e chip de ceară
Nevrednic de curajul bărbătesc.
Deşertăciune-i sfântul legământ,
Scornire ticăloasă, ce ucide
Iubirea juruită pentru veci.
Iar duhul tău, ce-ar trebui să fie
Cârmaciul frumuseţii şi-al iubirii,
Ia foc, din neghiobia ta, ca praful
De puşcă agăţat la cingătoarea
Unui soldat netot, şi te sfărâmă
Chiar arma ce-o aveai să-ţi fie scut
Ridică-te! Fii om cu-adevărat!”
”Ție, Stăpână, îți înalț rugăminte,
Iubitul mi-l caută și spune-i ce dor
Mă îmbie să mor
De teamă ascunzându-i dorința-mi fierbinte.
Genunchii mi-i plec și te rog cu ardoare
Du-te, găsește-l și spune-i, că-n mine
Pătruns-a iubirea, dulce licoare,
Și-adesea-l doresc cu plâns și suspine;
Spune-i că focul mă arde, mă doare.
Că moartea mi-o tem, că ceas să-mi aline
Durerea nu știu, nici jarul din vine.
Teamă și dor pentru el pătimesc
Și pururi tânjesc.
O, poartă-i, Iubire, a mele cuvinte!
De când cu săgeata-ți în piept m-ai străpuns,
Nu știu să-mi fi dat îndrăzneală vreodată
Dorința pe față să-mi spun – nu pe-ascuns –
O dată măcar, o singură dată
Acelui ce-n suflet pe veci mi-a pătruns.
Amarnic mă doare să mor ne-mpăcată!
Dorul ce-i port și iubirea curată
Și lui poate dragi i-ar fi să le știe,
De-ar fi să mă-mbie
Puterea de-a-i spune ce inima-mi simte.
Dar, de-atare-ți fu vrerea, Stăpână,
Să nu-mi dai putere destulă să-i spun,
Fie prin carte, prin semne, prin strună
Durerea ce-n mine mocnește, împreună
Mâinile mele la tine, Stăpână,
Iubitul mi-l cată și roagă-l de-i bun
Aminte să ție că-n inimă-adun
Doruri și chin din ziua în care
Cu lancea, călare,
Pornind, l-am văzut, la luptă fierbinte.”
”Toate aceste gânduri erau tot atâtea înţepături în însuşi or¬goliul regelui; dar, după ce-şi reaminti cu de-amănuntul cele petrecute, Ludovic se miră, stând şi chibzuind, adică după ce-şi legase rănile, că simte alte dureri surde, necunoscute şi de nesuportat. Şi, ceea ce nu îndrăznea să-şi mărturisească nici lui însuşi, era că aceste mâhniri apăsătoare porneau chiar din inima sa.
Şi, într-adevăr, se cuvine ca povestitorul s-o mărturisească în faţa cititorului, aşa cum regele şi-o mărturisea lui însuşi: îşi lăsase inima să-i fie ademenită de acea declaraţie copilărească a domnişoarei de La Vallière; crezuse într-o dragoste curată, într-o dragoste adresată bărbatului din el, într-o dragoste stră¬ină de orice interes; şi sufletul său, mai tânăr şi mai naiv decât ar fi crezut, sărise în întâmpinarea celuilalt suflet ce se îndrepta spre el cu toate năzuinţele sale.
Lucrul cel mai puţin obişnuit în istoria atât de complexă a dragostei este dubla tresărire a iubirii în două inimi dintr-o dată: nici simultaneitate, nici egalitate; unul din îndrăgostiţi începe să iubească aproape întotdeauna înaintea celuilalt, după cum unul sfârşeşte să iubească, aproape întotdeauna, mai târziu decât celălalt. Astfel încât curentul electric se stabileşte în func¬ţie de intensitatea primei pasiuni care se aprinde.”
”Fiecare din rai ştie, crede şi chiar simte că nu doreşte şi nu face ceva bun prin sine şi că nu gândeşte şi nu crede nimic adevărat prin el, ci doar din Sfera Divină şi deci de la Dumnezeu; şi că binele şi adevărul ce provin din el nu sunt deloc bine şi adevăr pentru că în ele nu există viaţa aprinsă din Sursa Divină. Îngerii din cerul cel mai profund văd şi simt influenţa Divină; iar viaţa lor le pare cerească doar în măsura în care o primesc; căci doar până acolo ei există în dragoste şi credinţă, în lumina inteligenţei şi a înţelepciunii şi deci în bucurie cerească.”
”- Frumoasă lume! zise Montalais.
– O lume – adăugă Athénaïs – în care bărbatul o tămâiază pe femeie până o face să cadă ameţită, ca apoi s o batjocorească după ce a căzut.
– Cine îţi vorbeşte de cădere? zise Louise.
– Ah, iată o teorie nouă, draga mea; arată-mi, te rog, mijlocul de a nu fi învinsă, o dată ce te-ai lăsat târâtă de dragoste.
– Oh – strigă tânăra fată, ridicându-şi spre cerul întu¬necat frumoşii ei ochi umezi – oh, dacă aţi şti ce înseamnă să ai o inimă, v-aş explica şi v-aş convinge; o inimă care iubeşte e mai tare decât toată cochetăria şi decât toată mândria de care vorbiţi voi. Niciodată o femeie nu e iubită, aşa cred eu, şi Dumnezeu mă aude, niciodată un bărbat nu iubeşte ca un idolatru decât atunci când se simte iubit. Lasă-i pe bătrânii din comedii să se creadă adoraţi de cochete. Tânărul se cu¬noaşte pe sine însuşi, el nu se pierde cu firea; dacă are pen¬tru cochetă o dorinţă, o înflăcărare, o furie – vedeţi că vă las gândirii câmp liber, şi cât vreţi de larg – într-un cuvânt, dacă o cochetă poate să i sucească minţile, niciodată nu va face din el un îndrăgostit. Iubirea, vedeţi voi, aşa cum o în¬ţeleg eu, e un sacrificiu necontenit, absolut, întreg; dar nu sacrificiul numai uneia din cele doua părţi. Este abnegaţia deplină a două suflete care vor să se topească într-unul sin¬gur. Dacă voi iubi vreodată, îl voi ruga pe iubitul meu să mă lase liberă şi curată; îi voi spune, şi el va înţelege, că sufletul mi-e sfâşiat de acest refuz, iar el, el care mă va iubi, simţind dureroasa măreţie a sacrificiului meu, la rându-i se va jertfi ca şi mine, mă va respecta, nu va caută niciodată să mă facă să cad, pentru a mă batjocori după ce am căzut, aşa cum spuneai adineauri aruncând cu pietre în iubirea pe care eu aşa o înţeleg. Iată ce înseamnă pentru mine dragostea. Şi acum îmi veţi spune că iubitul meu mă va dispreţui; nu cred asta, afară doar dacă el va fi cel mai ticălos dintre oameni, dar inima mea mi-e chezaşă că nu voi alege niciodată astfel de oameni. Privirea mea îl va răsplăti pentru jertfele sale sau îi va impune virtuţi pe care n-ar fi crezut niciodată că le are.
– Dar, Louise – strigă Montalais – tu ne vorbeşti despre toate acestea, fără a le pune în practică!”
”If only I Could” (versuri/lyrics)
Melodie de: Sydney Youngblood
Everybody all around the world
Stand up all my brothers
Joining our hands
United we’re stronger
Fighting for peace
Caring about our loved ones
Trusting ourselves
Sharing our feelings, believe me
If only I could
I’d make this world a better place
If only I could
I’d make this world a better place
Oh believe me, believe
Believe me, believe
If only I could
I think about the implications
When alone between the sheets
When all the huggin’ and kissin’
Is tearin’ my heart apart
All people standin’ hand in hand
Celebratin’ all different colours
Joining together
Sharing their feelings, please believe me
Oh believe me, believe
Believe me, believe
If only I could
I’d make this world a better place
If only I could
I’d make this world a better place
If only I could
Mmm believe me, believe me
Believe me, believe
If only I could
Compozitori: Claus Zundel, Ralf Hamm, Marcus Staab, Sydney Youngblood.
Date de la: Musixmatch
**********
Traducere aproximativă în limba română:
Toată lumea din întreaga lume
Ridicați-vă, toți frații mei
Unindu-ne mâinile
Uniți suntem mai puternici
Luptând pentru pace
Având grijă de cei dragi
Având încredere în noi înșine
Împărtășindu-ne sentimentele, credeți-mă
Dacă aș putea
Aș face lumea asta un loc mai bun
Dacă aș putea
Aș face lumea asta un loc mai bun
Oh, credeți-mă, credeți-mă
Credeți-mă, credeți-mă
Dacă aș putea
Mă gândesc la implicații
Când sunt singur printre cearșafuri
Când toate îmbrățișările și săruturile
Îmi sfâșie inima
Toți oamenii stând mână în mână
Sărbătorind toate culorile diferite
Unindu-se
Împărtășindu-și sentimentele, vă rog să mă credeți
Oh, credeți-mă, credeți-mă
Credeți-mă, credeți-mă
Dacă aș putea
Aș face lumea asta un loc mai bun
Dacă aș putea
Aș face lumea asta un loc mai bun
Dacă aș putea
Mmm, credeți-mă, credeți-mă
Credeți-mă, credeți-mă
Dacă aș putea
”Această Lume Cauzală minunată sau Lumea Voinței Conștiente, atât de citată de domnul Leadbeater, Annie Besant, Arthur Power, Rudolf Steiner, Helena Petrovna Blavasky etc… este culmea dragostei și a legii, aceasta este evident…
Fără îndoială, Cerul lui Venus nu aparține timpului și este dincolo de planul mental.
Este evident că substanța AKASHICA, ca element natural și Vibrație sau TATTWA, constituie în sine fondul viu și filosofal al Lumii de Cauzalitate Cosmică…
În această regiune, albastrul electric adânc strălucește minunat ici, colo, aici jos, săturându-ne de o voluptate spirituală încântătoare, de nedescris…
Este Lumea Cauzelor Naturale, ocean fără țărmuri, fără margini… necontenită mișcare de valuri de acțiune și consecință, flux și reflux, din clipă în clipă.
Este evident că nu există cauză fără efect, nici efect fără cauză; orice acțiune este urmată de o reacțiune; din orice act se desprinde totdeauna o consecință… sau, mai degrabă, o serie de consecințe.”