Ce sunt cookie-urile și cum le folosesc pe acest blog?

Salut! Pentru ca experiența ta pe blogul meu să fie cât mai plăcută, acest site folosește fișiere numite cookie-uri. Vreau să fiu complet transparentă cu tine, așa că iată o explicație simplă despre ce sunt acestea și cum le utilizez. 🍪 Ce este un „cookie”? Un cookie este un fișier text de mici dimensiuni pe care blogul meu îl salvează pe calculatorul, tableta sau telefonul tău atunci când mă vizitezi. Aceste fișiere nu sunt programe malware, nu conțin viruși și nu pot accesa informațiile de pe hard disk-ul tău. Ele doar ajută site-ul să „țină minte” anumite acțiuni sau preferințe pentru o perioadă de timp. 🛠️ Cum folosesc cookie-urile pe acest blog? Deoarece acesta este un blog personal prin intermediul căruia împărtășesc cu tine imensa mea pasiune pentru spiritualitate, literatură, cuvinte de înțelepciune și de duh, dar și pentru muzica frumoasă și versuri, folosesc un număr minim de cookie-uri, împărțite în mai multe categorii: 1. Cookie-uri necesare: Acestea sunt esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect (de exemplu, pentru a-ți afișa designul paginii sau pentru a ține minte că ai apăsat deja „Accept” pe bara de cookie-uri, ca să nu te mai bat la cap data viitoare). 2. Cookie-uri de analiză (Statistici): Folosesc instrumente precum Jetpack/ Statistici Wordpress pentru a vedea ce articole sunt cele mai citite, de unde vin cititorii mei (social media, motoare de căutare) și cât timp petrec pe blog. Aceste date sunt complet anonime - eu văd doar cifre și grafice, nu numele sau identitatea ta. Te rog, reține faptul că nu folosesc instrumentele de analiză și de monitorizare a traficului oferite de Google Analytics, ceea ce face ca minimul de monitorizare a activității vizitatorilor site-ului meu să nu fie distribuită unor terțe părți. Blogul meu nu reține niciun fel de date personale, precum este adresa ta IP sau adresa de email, cu excepția cazului în care te simți inspirat să comentezi asupra versurilor, citatelor și poeziilor pe care le împărtășesc cu tine. 3. Cookie-uri pentru Rețele Sociale și Conținut Integrat: iată mai jos ce sunt acestea. Pe site-ul meu, doresc să îți ofer o experiență interactivă completă. De aceea, includ uneori conținut video de pe platforme terțe, cum ar fi videoclipuri încorporate de pe YouTube sau Facebook. Când interacționezi cu aceste ferestre video (widget-uri), platformele sociale respective pot plasa fișiere cookie în dispozitivul tău. La ce sunt folosite aceste cookie-uri? 1. Funcționalitate: Permit rularea corectă a videoclipului direct pe pagina mea, rețin preferințele tale de volum sau calitatea imaginii. 2. Statistici și Performanță: Platformele (cum este YouTube) contorizează numărul de vizualizări și analizează modul în care utilizatorii interacționează cu clipul respectiv. 3. Publicitate Personalizată: Dacă ești conectat în contul tău de social media în timp ce navighezi pe site-ul meu, rețelele sociale pot folosi aceste date pentru a-ți afișa reclame relevante pe profilul tău. Te rog să reții faptul că nu îmi folosesc blogul în scop comercial, acest lucru însemnând că nu îl monetizez pentru câștig, afișâmd reclame sau link-uri de afiliere pe site-ul meu, acesta fiind pentru mine, stricto senso, mijlocul prin care îmi pot exprima pasiunea pentru cultură, muzică și literatură. ❌ Cum poți controla sau șterge cookie-urile? Tu deții controlul complet. Dacă nu vrei ca acest blog (sau oricare altul) să salveze cookie-uri, poți modifica setările browserului tău (Chrome, Safari, Firefox etc.). Poți: 1. Să ștergi toate cookie-urile deja existente în dispozitivul tău. 2. Să blochezi complet salvarea de noi cookie-uri. Notă: Dacă blochezi toate cookie-urile, este posibil ca unele secțiuni ale blogului (cum ar fi secțiunea de comentarii sau clipurile video integrate despre care ți-am vorbit anterior) să nu funcționeze perfect. Îți mulțumesc pentru minutul acordat ca să citești aceste rânduri asupra cărora voi reveni cu alte completări și note explicative!
iun. 012026
 

”Obsesion” (versuri/lyrics)
Melodie de: Aventura

[Intro: Romeo Santos, Judy Santos]
Something flavored, Aventura
Hello?
Shh, sólo escucha

[Verso 1: Romeo Santos]
Son las cinco ‘e la mañana y yo no he dormido nada
Pensando en tu belleza, en loco voy a parar
El insomnio es mi castigo, tu amor será mi alivio
Y hasta que no seas mía no viviré en paz
Hoy conocí tu novio, pequeño y no buen mozo
Y sé que él no te quiere, por su forma de hablar
Además, tú no lo amas, porque él no da la talla
No sabe complacerte como lo haría yo
Pero tendré paciencia, porque él no es competencia
Por eso no hay motivos, para yo respetarlo

[Coro: Judy Santos]
No, no es amor
Lo que tú sientes se llama obsesión
Una ilusión
En tu pensamiento
Que te hace hacer cosas
Así funciona el corazón

[Verso 2: Romeo Santos, Judy Santos]
Bien vestido y en mi Lexus pasé por tu colegio
Me informan que te fuiste,
como un loco te fui a alcanzar
Te busqué y no te encontraba,
y eso me preocupaba
Para calmar mi ansia yo te quería llamar
Pero no tenía tu número,
y tu amiga ya me lo negó
Ser bonito mucho me ayudó,
y eso me trajo la solución
Yo sé que le gustaba,
y le di una mirada
Con par de palabritas, tu número me dio
Del celular llamaba y tú no contestabas
Luego te puse un beeper y no había conexión
Mi única esperanza es que oigas mis palabras
No puedo, tengo novio
No me enganches, por favor

[Coro: Judy Santos, Romeo Santos]
No, no es amor (Escúchame por favor)
Lo que tú sientes (¿Qué es?) se llama obsesión
Una ilusión (Estoy perdiendo el control)
En tu pensamiento
Que te hace hacer cosas
Así funciona el corazón
(Mi amor, por Dios no me enganches,
espérate, que hay más)

[Verso 3: Romeo Santos]
Hice cita pa’l psiquiatra, a ver si me ayudaba
Pues ya no tengo amigos por sólo hablar de ti
Lo que quiero es hablarte, para intentar besarte
¿Será posible que de una obsesión me pueda morir?
Y quizás pienses que soy tonto, pribón y también loco
Pero es que en el amor soy muy original
Me enamoro como otros, conquisto a mi modo
Amar es mi talento, te voy a enamorar
Disculpa si te ofendo, pero es que soy honesto
Con lujo de detalles, escucha mi versión
Pura crema y chocolate, untarte y devorarte
Llevarte a otro mundo en tu mente, corazón
Ven vive una aventura, hagamos mil locuras
Voy a hacerte caricias que no se han inventa’o

[Outro: Judy Santos, Romeo Santos]
(Let me find out)
No es amor, no es amor, es una obsesión (Oh, no)
No es amor, no es amor (No, no), es una obsesión (No, woah)
No es amor, no es amor, es una obsesión (No, woah)
No es amor, no es amor (Uuh), es una obsesión (Yeah, yeah, yeah, uh)
No es amor, no es amor, es una obsesión
Hey

Date de la: genius.com

Traducere aproximativă în limba română (cu Google Translate):

[Intro: Romeo Santos, Judy Santos]
Ceva cu aromă de aventură
Alo?
Shh, ascultă doar

[Strofa 1: Romeo Santos]
E cinci dimineața și n-am dormit nicio clipă
Gândindu-mă la frumusețea ta, înnebunesc
Insomnia e pedeapsa mea, dragostea ta va fi ușurarea mea
Și până nu vei fi a mea, nu voi trăi în pace
Astăzi l-am întâlnit pe iubitul tău, scund și deloc arătos
Și știu că nu te iubește, după felul în care vorbește
În plus, tu nu-l iubești, pentru că nu e suficient de bun
Nu știe cum să-ți facă pe plac așa cum aș face-o eu
Dar voi avea răbdare, pentru că nu e concurență
De aceea nu am niciun motiv să-l respect

[Refren: Judy Santos]
Nu, nu e dragoste
Ceea ce simți tu se numește obsesie
O iluzie
În mintea ta
Care te face să faci lucruri
Așa funcționează inima

[Strofa 2: Romeo Santos, Judy Santos]
Bine îmbrăcat și în Lexus-ul meu, am trecut pe lângă școala ta
Îmi spun că tu ai plecat,
ca un nebun m-am dus să te prind din urmă
Te-am căutat Și nu te-am putut găsi,
și asta m-a îngrijorat
Ca să-mi calmez anxietatea, am vrut să te sun
Dar nu aveam numărul tău,
și prietena ta mi l-a refuzat deja
Faptul că sunt frumos m-a ajutat mult,
și asta mi-a adus soluția
Știu că îi plăceam,
și i-am aruncat o privire
Cu câteva cuvinte, mi-a dat numărul tău
Am sunat de pe mobil și nu ai răspuns
Apoi ți-am dat un bip și nu a existat nicio conexiune
Singura mea speranță este să-mi auzi cuvintele
Nu pot, am un iubit
Nu mă agăța, te rog

[Refren: Judy Santos, Romeo Santos]
Nu, nu e iubire (Ascultă-mă, te rog)
Ceea ce simți (Ce este?) se numește obsesie
O iluzie (Pierd controlul)
În gândurile tale
Asta te face să faci lucruri
Așa funcționează inima
(Dragostea mea, pentru numele lui Dumnezeu nu te agăța eu,
stai, mai e ceva)

[Strofa 3: Romeo Santos]
Mi-am făcut o programare pentru că m-am dus la un psihiatru, sperând că mă poate ajuta.
Nu mi-au mai rămas prieteni pentru că vorbesc doar despre tine.
Ceea ce vreau este să vorbesc cu tine, să încerc să te sărut.
E posibil să mor din cauza acestei obsesii? Și poate crezi că sunt prost, prost și totodată nebun
Dar când vine vorba de iubire, sunt foarte original
Mă îndrăgostesc ca alții, cuceresc în felul meu
A iubi este talentul meu, te voi face să te îndrăgostești
Iartă-mă dacă te jignesc, dar sunt doar sincer
Cu fiecare detaliu, ascultă versiunea mea
Cremătură pură și ciocolată, le întind pe tine și te devorez
Te duc într-o altă lume în mintea, inima ta
Vino să trăiești o aventură, hai să facem o mie de lucruri nebunești
Îți voi oferi mângâieri care nici măcar nu au fost inventate încă

[Outro: Judy Santos, Romeo Santos]
(Lasă-mă să aflu)
Nu e iubire, nu e iubire, e o obsesie (Oh, nu)
Nu e iubire, nu e iubire (Nu, nu), e o obsesie (Nu, woah)
Nu e iubire, nu e iubire, e o obsesie (Nu, woah)
Nu e iubire, Nu e iubire (Uuh), e o obsesie (Da, da, da, uh)
Nu. E iubire? Nu e iubire? E o obsesie?
Hei

mart. 022026
 

”Nu-mi spune! Ştiu! Ştiu tot ce s-a-ntâmplat!
Iubire răscolită de mânie!
Ah! Dragoste şi ură pătimaşe
Din mai nimic iscate la-nceput!
Ah! Sprinteneală grea, orgoliu sec!
Hău hâd în forme minunate! Fum
Scăpărător, foc rece, fulg de plumb,
Somn veşnic treaz, bolnavă sănătate!
Trăieşti şi nu! E dragostea-mi tortură;
Lingoare, jind amestecat cu ură.
Nu râzi?”

William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”

feb. 232026
 

”Mi-e drag să mă bucur, căci tânărăsunt,
Iubirea mă-ndeamnă și inima-mi cere,
Mi-e drag primăvara să râd și să cânt.

Dumbrăvi înverzite străbat culegând
Flori albe ca neaua, gălbui, purpurii,
Măcieșii în floare și crinii-aurii,
Pe toate în minte le-asemăn la rând
u obrajii acelui ce pururea-n gând
Mă poartă pe mine ce n-am altă vrere
Decât bucurie să-i fiu pe pământ.

Și dacă prin iarbă vreo floare găsesc
Să-i semene lui întru totul, deplin,
O-alint, o sărut, pe palme mi-o țin
Și-ntregul meu suflet i-l destăinuiesc.
Pe urmă-n cununa de flori o-mpletesc
Și fire de păr ca stropii de miere
Îileg împrejur să nu zboare în vânt.

Floarea menită-i să dea bucurie
Oricui de-o privește, ci mie îndoit,
Căci pare că-n ea văd chipul iubit
Al celui ce drag mi-a fost dat să-mi fie.
Cuvântul nu-i vrednic a spune și-a scrie
Ce dulce mă-mbată a miresmii putere;
Numai suspinele martore-mi sunt.

Adânci, dureroase, din inima mea
Nu-mi scapă vreodată, ca altor femei,
Ci calde, suave ca boarea de tei,
Și pleacă iubitului veste să-i dea,
Iar el, care pururi ferice m-ar vrea,
Degrabă m-ajunge și n-apuc a-i cere
Să vie, ca dorul să nu-mi mai frământ.”

Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

feb. 152026
 

„Doamne, fă-mă un instrument al păcii Tale.
Unde este ură, lasă-mă să semăn iubire,
Unde este prejudiciu, iertare;
Unde este îndoială, credință;
Unde este disperare, speranță;
Unde este întuneric, lumină;
Și unde este tristețe, bucurie.

O, Stăpâne Divin, fă-mi să nu caut atât de mult
să fiu consolat, cât să consolez,
să fiu înțeles, cât să înțeleg,
să fiu iubit, cât să iubesc.

Căci dăruind primim,
iertând suntem iertați,
și murind ne naștem la viața veșnică.”

Francisc de Assisi

feb. 042026
 

”În cele de pe urmă însă, regina, ca să facă și ea ca înaintașii ei, deși mulți dintre cei de față cântaseră de bună voie tot felul de cântări, îi porunci lui Pamfilo să cânte și el una, iar dânsul începu pe dată:

Iubire, atâta belșug
De bine și-adânci bucurii mi-ai adus,
Că inima-mi râde, de-n chinuri sunt pus.

Năvalnic îmi bat bucuriile-n piept,
De tine stârnite
Și aprig mai cresc.
Năvalnic se zbat să iasă din piept.
Și-n față ivite iubire-mi vădesc;
De e să iubesc
Și dorul mereu să mă-ndemne mai sus,
Dulce mi-e chinul la care sunt pus.

Nu pot fericirea prin cânt să mi-o arăt,
Iubire, și nici să mi-o scriu
Pe foaie cu peana.
Să pot și de frică m-aș da îndărăt
Să nu se prefacă, de-o știu
Și alții, în durere și rană.
E bine cum e; căci vană
Mi-ar fi străduința și vorbele nu-s
Vrednice a spune îndeajuns ce-i de spus.

Cine să creadă c-ajuns-am vreodată
Iubita să-mi frâng în brațele mele?
Că har mi-a fost fața s-o țin aplecată
Pe ochii ei dragi și să strâng
Lumini din ei ca din stele?
Nimeni n-ar crede în ele,
În multele-mi, dulci bucurii fără-apus.
De-aceea ascunzându-le rabd chin nespus.

După ce Pamfilo își isprăvi cântarea, deși toți cei de față îi răspunseră în cor cu grijă și cu luare-aminte, niciunul barem nu rămase fără a băga de seamă – chiar cu mai multă râvnă decât s-ar fi căzut – cuvintele cântării, din care se căzneau săghicească ceea ce el dorea cu dinadins să țină ascuns. Dar, deși își închipuiră fel de fel de lucruri, nici unul dintre ei n-ajunse să ghicească adevărul. Regina însă, când văzu că Pamfilo își isprăvise cântarea și că doamnele și tinerii s-ar fi dus bucuroși să se odihnească, le porunci tuturor să meargă la culcare.”

Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

ian. 212026
 

”Iartă-mă, Tată Ceresc, căci n-am știut
Să cuget la fapte făcute în trecut
În lumina zilei senină
Cu inima de iubire infinit de plină.

Și cu un dram de înțelepciune
Ca să fac din rele bune
Și din cele neiertate
Să le uit, pe rând, pe toate.”

Cătălina Alexandra Stan

ian. 042026
 

”Pe măsură ce se apropiau auziră larmă, văzură cum lumina creştea, desluşiră cântece patriotice, care, în plină zi, în plin soare, în atmosfera de luptă păreau imnuri eroice, dar care în puterea nopţii, în lumina incendiului, căpătau accentul lugubru al unei beţii de canibali.
– Doamne-Dumnezeule! exclamă Maurice, uitând că Dum¬nezeu era desfiinţat.
Şi grăbea pasul, sudoarea curgîndu-i pe frunte. Lorin se uita la el cum merge şi şoptea printre dinţi:
Dragoste, dragoste, când pui mâna pe noi,
Se poate lesne spune: s-a terminat cu voi!”

Alexandre Dumas, ”Cavalerul reginei”

dec. 282025
 

”Elisa îi răspunse zâmbind că îl ascultă cu dragă inimă și începu cu dulce glas, așa precum urmează:

Iubire, de-o fi să-ți mai scap din gheare,
Nu-mi vine-a crede c-altădată
Ușor am să cad prinsă-n laț sau fiare.

Copilă, pătruns-am în jocul tău; crunt,
Crezându-l liman de veșnică pace,
Și armele toate le-am pusla pământ,
Cum cel cu deplină încredere face.

Dar tu, despot rău, pizmaș pe noroace,
Pe mine-ai sărit de îndată,
Cu brațe de fier m-ai strâns în prinsoare.

Pe urmă în lanțuri pe veci cetluită,
Plânsă de lacrimi, de chin și durere,
Celui prin care mi-e moartea sortită
Prinsă m-ai dat și mă are-n putere;
E atâta de aspră-a stăpânului vrere,
Că plânsul și jalea mea toată
Nicicând n-au aflat la el îndurare.

Rugările mele vântul le duce,
Nimica n-aude, nimica n-ascultă,
Chinu-mi sporește, viața mi-e cruce
Și moartea încă tot mă-nspăimântă.
Te-ndură, stăpână, de mine cea frântă,
Puterea în locu-mi ți-arată,
Dă-mi-l legat în a ta-ncătușare.

De nu, fii bună măcar și dezleagă
Strânsoarea nădejdii ce roabămă ține.
Te-ndură, stăpână temută și dragă!
De ruga mi-o asculți, credință e-n mine
Bujori fericirea-n obraji să-mi anine
Și-atuncea, de chinuri scăpată,
Mi-oi prinde în plete roșie floare.

Elisa își isprăvi cântarea cu un suspin amar, dar – deși cu toții se mirară de cuvintele einimeni din cei de față nu pricepu ce pricină îi smulge atâta tânguire.”

Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

nov. 242025
 

”De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.”

Nichita Stănescu

ian. 182025
 

”Grija pentru tine mă domină, de când te cunosc, teama că suferi, emoţia că eşti fragilă, toată această nenorocită de empatie a mea, pe care tu ai ajuns s-o consideri firească, să ţi-o însuşeşti, să-mi speculezi exagerările de limbaj, când mă enervez şi n-am puterea să-mi reprim înjurăturile, pe care nu le meriţi, recunosc, nu le meriţi, dar meriţi, meriţi să te las zece ani singură, să-ţi aduci aminte cât de importantă e, în acest echilibru dintre bărbat şi femeie umilinţa de a adresa primele cuvinte celuilalt, când s-a instalat prăpastia între el şi ea, umilinţa de a reconstrui, când poteca e plină de ruine.
Tu foloseşti, împotriva mea, iubirea pe care ţi-o arăt, tu eşti răbdătoare, tu nu sari să repari ceea ce strici, tu aştepţi, că, oricum, te-am obişnuit să sun eu, primul, la telefonul tău, tu îţi rătăceşti erorile mici printre erorile mele mari, eu totdeauna sunt vinovat, pentru că am reacţionat violent, cine să mai ţină minte cauzele răului, eu sunt mereu de gardă la dragostea noastră, tu – nu.
Tu aştepţi reacţia mea colerică,
Domină jocul cel ce aşteaptă,
Cine cară în spate pământul,»
De dragul unei inimi, n-are nicio
Bucurie, el e vinovat că e nervos,
Deşi e nervos pentru că oboseşte
Dăruindu-se, pentru că se consumă iubind,
N-are nici o importanţă, iată, de ce
Sunt eu nevrozat, contează numai
Încăpăţânarea ta imbecilă de a te lua
După formalismul care stăruie
În toate cutele cearceafului de familie.
„Vai, vai, să nu strigi, să nu mă jigneşti, să nu mă sperii, să nu mă înjuri.”
Ei bine, astăzi m-am hotărât să le fac pe toate, fară nici o şovăire, nu pentru că nu te iubesc, ci pentru că te iubesc, strig şi te jignesc, şi te sperii şi te înjur, a despărţire definitivă, gata, eu nu pot fi altfel decât obosit, altfel decât nervos, iubindu-te şi cărând în spate inima ta.
O, desigur, era interesant să mă vezi şi liniştit, să mă cunoşti şi bine dormit, reparat ca un transatlantic în portul de lângă lacrimile tale, dar n-aş fi aşa decât dacă nu te-aş iubi, ceea ce, încă, se întâmplă să fac: te iubesc şi greşesc şi n-am norocul să mă cunoşti, eliberat de grija faţă de tine, nedreapta mea patimă.”

Adrian Păunescu, ”Și te iubesc fără să știi cum nu te-aș iubi”
(”Meserie mizerabilă, sufletul”, 2000)

nov. 252024
 

”Cu lacrimi vădesc
Ce jale m-apasă c-am fost părăsit,
Cu strâmb jurământ înșelat și mințit.

Când dragoste, tu, în suflet mi-ai pus-o
Pe-aceea ce-mi smulge zadarnic suspin,
Vădit-ai într-însa
Atâtea virtuți, încât pentru dânsa
Ușor de răbdat îmi părea orice chin,
Căruia-n minte
Și-n dorul fierbinte
Loc i-ai fi dat; dar azi, c-am greșit
Știu bine, și focul mă arde-ndoit.

Lumină în mintea-nșelată mi-a pus
Chiar dânsa, iubita și viața mea toată,
Plecând de la mine;
Când eu, sărmanul, gândeam că mă ține
Mai drag printre dragi și slugă plecată,
Ea, fără-ndurare
De chin și dogoare,
În inima ei pe altu-a primit,
Pe mine de-a pururi m-a izgonit.

Când prins-am de veste că sunt alungat,
În suflet un plâns dureros m-a cuprins
Și stăruie-n el
Și blestem azi ziua și ceasul mișel
Când chipul ei dulce simțirea mi-a prins,
Cu roșii bujori
Din obrajii de flori.
Credința, nădejdea și focul cumplit,
Pe toate le blestem cu suflet sfârșit.

Că focul meu n-are pe lume-alinare
Tu, Doamne, pricepi, căci pe Tine Te chem
Cu glas de durere;
Și încă-Ți mai spun că moartea mi-e vrere,
Așa de amarnic mă arde și gem.
Hai, moarte, grăbește,
În viața-mi lovește.
Lovește-n mânia și dorul smintit;
De ele aiurea voi fi mai ferit.

N-am altă cărare și nici mângâiere
Durerea să-mi astâmpăr: zeu dulce-al iubirii,
Moartea-mi rămâne:
Cu dânsa durerii un capăt îi pune
Și cruță-mi suflarea de chinul trăirii,
Că fără de vină
Mi-e tihna străină.
Iubita să fie de-al meu sfârșit
Ferice cum e de noul iubit.

De nimeni te-nvață, baladă iubită,
Eu nu mă mâhnesc, căci nimeni pe lume
Ca mine te cântă.
Ci-o rugă-am să-ți fac: pe aripi te-avântă,
Îl cată pe Amor, găsește-l și-i spune
Cum mă doboară
Viața amară
Vorbește-i și roagă-l pe țărm însorit
Să-mi ducă suflarea și trupul trudit.”

Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

nov. 212024
 

”După cum s-a mai spus și într-alte rânduri aici, deși iubirea se adăpostește cu dragă inimă în casele bogaților, nu ocolește totuși nici casele sărmanilor, ba dimpotrivă uneori cu atâta strășnicie și-arată fața în ele, încât și cei săraci ajung să tremure de ea ca de un stăpân atotputernic, cum tremură bogații.”

Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

nov. 192024
 

”Ce mai faci? Ce mai spui?
Unde eşti? Mai exişti?
Ochii mei sunt nebuni
După ochii tăi trişti.
Te aştept peste tot
Şi visez să te-mbuni,
Am zidit pentru noi
Un spital de nebuni.
Acest fel de a fi
Vreau oricum să-l conservi,
Un spital pentru cord,
Cu salon pentru nervi.
Nu e logic nimic
În întregul demers,
Amintiri au murit
Şi contururi s-au şters.
Nu ştiam c-am avut
Acest mare noroc
Să trăiesc lâng-un om
Care lumii-i dă foc.
Consolat, te aştept,
Mi-e necaz şi pustiu
Şi mă tem să te-ntorci,
Cred că nu te mai ştiu.
Poate că, între timp,
Chiar şi tu te-ai schimbat,
Un păcat părăsind,
Îţi asumi alt păcat.
Poate numele tău
E precum ţi-am spus eu,
Şi eşti rodul divin,
Fiica lui Dumnezeu.
Să te caut nu vreau,
Să te-aştept nu mai pot,
Mi-am propus să te uit,
Cu iubire cu tot.
Îndărătnic te porţi,
Şi absurd, şi naiv,
Dar eu hachiţa ta
Nu mai pot s-o cultiv.
Doar atât mai aştept,
Să-ţi revii, să te-aduni,
C-am făcut pentru noi
Un spital de nebuni.
Ne putem odihni
În cămaşa de lanţ,
Terapie de şoc
Pentru foştii amanţi.
Eu, din lacrima mea,
Am făcut, mai la Nord,
Un spital de nervi,
Un spital pentru cord.
Bat pe-acolo ninsori,
Într-un fel îngeresc,
Ca să-ţi dea de-nţeles
Că eu tot te iubesc.
Însă nu te iubesc
Ca să vii, ca să pleci,
Te iubesc gratuit,
Inutil pentru veci.
Poţi la şes coborî,
Poţi rămâne-n zăpadă,
Te iubesc fără sens
Şi tu nici nu contezi.
Astăzi, încă te joci
De-a misterul întreg,
Cei din jur ori nu ştiu,
Ori, ştiind, nu înţeleg.
Dar, treptat, vei simţi
Că fiorul trecu
Şi vei vrea să le-arăţi
Că-n poeme eşti tu.
Şi, atunci, ai să lupţi
Să le poţi demonstra
Că la mine în vers
Este chiar viaţa ta.
Şi te vor umili,
Contestând dreptul tău,
Dar eu nu te-am numit,
Ca să nu-ţi fac vreun rău.
O s-apari, pe nedrept,
După ce am să mor,
Ca un alt personaj,
Scris de alt autor.
Şi, atunci, ai să negi
Adevărul cel strict
Că-ntre noi a fost şi
Acest straniu conflict.
Şi vei face recurs,
Că-ntr-o zi ai să vrei
Să arăţi cine-ai fost
Între-atâtea femei.
Eu, atunci, am să-ţi fiu
Cel din urmă atu,
Declarând că, oricum,
Eroina eşti tu.
Astfel, adeveresc
Că şi azi ne iubim
Şi, murind, am să fiu
Soţul tău legitim.”

Adrian Păunescu, ”Eroina ești tu”

nov. 152024
 

”Gisippo îi răspunse:
– Titus, de-mi este îngăduit în numele prieteniei care ne leagă pe amândoi să te silesc a-mi face voia fără de nicio împotrivire din parte-ți, ăsta e prilejul de care mă voi folosi; iar dacă tu n-ai să te îndupleci de bună voie să m-asculți, voi face totuși ca Sofronia să fie a ta cu sila și cu puierea ce se cade s-o folosești când este vorba de binele unui prieten. Eu știu cât sunt de mări puterile iubirii și știu că nu o dată, ci de nenumărate ori i-au dus pe îndrăgostiți la moarte; tu ești așa de aproape de ea, încât nu mai poți da înapoi și nu-ți mai poți înfrânge plânsul; dac-ai urma într-acest chip, te-ai prăpădi cu zile și eu de bună seamă că ți-aș călca pe urme. Deci, chiar de nu te-aș îndrăgi din alte pricini, viața ta mi-e dragă, căci prin ea îmi prelungesc eu însumi viața.”

Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”