”Doar cinstea mea îi dă imbold vorbirii,
În veci iubirea e tâlmaci iubirii,
Am spus că inima-mi de-a ta-i legată
Că laolaltă s-au pornit să bată,
Şi că suntem uniţi prin legământ
Că-n suflete trăieşte-acelaşi gând.
Dă-mi voie lângă tine să mă-ntind,
Că nu mă-ntind prea mult, să ştii, nu mint .”William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Pe sfântul Francisc! Tare te-ai schimbat!
Dar Rosalina? Tinerii se-nşală;
Se îndrăgesc din ochi, la repezeală.
Şiroi de lacrimi ţi-au pătat lumina
Şi-obrajii palizi pentru Rosalina.
Sărată apă curs-a în neştire
Să-ţi pritocească searbăda iubire.
Răsună cerul de suspinul vechi
Şi plânsul tău îmi hăuie-n urechi.
De-atâtea lacrimi ce-au pornit să scurme,
Pe chipul tău se văd şi astăzi urme.
Iar chin adevărat de-a fost, pricina
Mâhnirii tale fost-a Rosalina.
De te-ai schimbat, repetă pe de rost;
Femeia piere când bărbatu-i prost.”William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
“Pe Maria o cauți, Hans? De ce n-ai căutat-o aievea până azi? Ți-ai pierdut viața împotrivindu-te voințelor mele, în loc să o urmărești numai pe ea! N-ai iubit niciodată, nefericitule, și doar nimic nu-i mai prețios în lume ca iubirea femeii!”
Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
“(…) ce să facem cu trecutul cuiva? Într-o iubire, trecutul e o imagine favorabilă pe care o oferim celuilalt spre a-l înșela? E imposibil, vorbind despre noi, să nu mințim? Plecând de la zero numai trecutul care se creează împreună cu celălalt are valoare.”
Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”M-a îndemnat iubirea s-o întreb.
Ea m-a-udrumat, călăuzindu-mi ochii.
Nu-s bun cârmaci şi, totuşi, dacă-ai fi
La capătul pământului, un ţărm
Scăldat de-o mare pururi zbuciumată,
Eu aş porni spre tine.”William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii, străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.
Am iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept voci necontenite.
M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes:
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri înstrunate,
Săgetarea de idei…
Toată-această măreţie
Ne-a fost dată din vecie…”Nicolae Labiș, ”Am iubit”
“Being in love is something like poetry. Certainly, you can analyze and expound its various senses and intentions, but there is always something left over, mysteriously hovering between music and meaning.”
Muriel Spark
”Cu pasul îmblănit, tăcut, se plimbă pe-un covor de stele; la om, însă, nu-mi place un astfel de mola¬tec pas, nu-mi place să nu aibă clinchetul de pinteni.
Căci pasul omului cinstit vorbeşte, pe când mota¬nul se furişează fără zgomot. Or, luna se-apropie cu paşi molateci, ca o pisică: fără sinceritate.
Vă-nchin această parabolă, vouă, prefăcuţilor sentimentali, adepţi ai „cunoaşterii preacurate”. Eu vă numesc libidinoşi.
Iubiţi pămîntul şi lucrurile pămînteşti — v-am ghicit bine. Dar iubirea voastră cu conştiinţa şi ruşinea e-amestecată, şi vă asemănaţi cu luna.”Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre preacurata cunoaștere”)
”În templu, în cetate,-n câmp, vai mie,
Mereu îţi râzi de mine. Ce ruşine!
Tu înjoseşti astfel femeia însăşi.
Bărbaţii-n lupte cuceresc iubirea;
Pe noi altcum ne plămădeşte Firea;
Ni-e dat ca noi iubirea s-o iscăm
Şi nu după iubire s-alergăm.”William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Războiu-i mistuise tot ce-avusese viu.
I-a înfundat părinţii în neguri şi-n sicriu.
I-a supt cu-a despărţirii prăpastie adâncă
întâia lui iubire nempărtăşită încă.
Acum vedea ogorul muşcat de negri dinţi,
Că-i schilod şi ogorul rămas de la părinţi.”Nicolae Labiș, ”Ion” (fragment)
”Mi-a dat iubirea aripi să m-avânt!
Nu-i zid înalt să-i poată pune piedici!
Iubirea-nfrânge tot ce-i stă în cale;”William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Pe păcătoşi Tu îi primeşti cu milă
Iar inimile împietrite le topeşti cu iubire.”Rumi
”Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet și noroi –
dar mă gândesc la tine.
Cu ghiare de lumină
o dimineață-și va ucide-odată visul,
că sufletul mi-așa curat,
cum gândul tău îl vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta ?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineți,
în care eu ți-oi zice fără umbră de căință:
„Nu știi,
că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”Lucian Blaga, ”Vei plânge mult ori vei zâmbi”
”Fac precum doreşti.
Şi mă botez din nou de-mi spui „iubire”.”William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
“(…) ce este omul?(…) Omul este o ființă însetată de iubire și nemurire. Sfârșitul său e totdeauna tragic.”
Marin Preda, ”Imposibila întoarcere”