“Iubirea nu cunoaște ceea ce lumea numește „a fi iubit”.”
Liviu Rebreanu, ”Mărturisire”
”Şezui puţin s-ascult de-aud mişcare pe noul brâu, adusă-n zbor cu vântul, şi spre maestru slobozii-ntrebare:
„Părinte drag, ce spală-aici pământul
şi ce păcate pe cei morţi i-apasă?
De paşii stau, nu-ţi steie-n loc cuvântul.”
„Bătută-i legea care greu se lasă către iubirea de supremul bine; pe-aici dă zor lopata lenevoasă.
Ascute, zise, mintea ta spre mine
ca să pricepi învederat ce-oi spune
şi rod s-aduni, de noaptea-n loc ne ţine.
Nici ziditor şi nici făptură-n lume n-a fost, pre câte ştii, fără iubire, fie-nnăscută, fie-aleasă anume.
Nicicând greşeşte cea sădită-n fire; cealaltă-n schimb dă greş când rău alege ori n-are cumpăt într-a ei pornire.
Cât timp din Domnu-şi făureşte lege şi-n bunuri pământeşti e cumpătată, prilej de^pofte strâmbe nu se-alege.
Dar când se-ntoarce către rău sau cată cu prea mult zel sau prea puţin spre bine, îl mânie fiii pe Cerescul tată.
De aceea, zic, iubirea se cuvine să fie-n voi sămânţă de virtute, cât şi de fapte care-aduc ruşine.
Or, cum nu-i chip pornirea ei să-şi mute de la făptura-n care-a fost sădită,
n-asmute.
nicicând în om ura de el
De creator nu-i fiinţă despărţită, s-o poţi concepe stătătoare-n sine şi ca atare de-a-l uri-i ferită.”Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul”, Cântul XVII
”Vai, ce-ai făcut? Ce rău le-ai încurcat!
Văd că pe-un alt flăcău l-ai fermecat;
Şi-ai preschimbat, lipsit de iscusinţă,
Statornica iubire-n necredinţă.”William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“Astăzi însă ştiu şi înţeleg că iubirea este făcută pentru cei umili, că cei mândri nu vor putea iubi niciodată. Căci iubirea cere supunere, o supunere oarbă, ca şi credinţa. În iubire n-ai să fii convins niciodată, n-ai să aştepţi probe niciodată. Tot ce nu e supunere şi devotament nu e iubire.
Trebuie să trăieşti mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult pentru ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii.”
Liviu Rebreanu, ”Mărturisire”
”Am fost ispitit, o clipă, să-l [manuscrisul] arunc în foc. Şi totuşi, mi-am spus, trebuie să-i dau drumul să meargă. Mulţi dintre semenii mei au gândit poate la fel, au jubilat ca şi mine, au suferit şi au fost fericiţi In acelaşi fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici şi nu al iubirii aproapelui, n-a încetat şi nu va înceta să existe pe pământul nostru, să moară adică şi să renască perpetuu. Şi atâta timp cât aceste trepte urcate şi coborâte de mine vor mai fi urcate şi coborâte de nenumăraţi alţii, această carte va mărturisi oricând : dacă dragoste nu e, nimic nu e!” (traduit en français par Gabrielle Danoux)
Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Tu vii la noi dintr-o altă lume.
De dincolo de stele, din vidul infinit.
Transcendent şi pur
De o frumuseţe inimaginabilă Aducând cu tine
esenţa iubirii.Tu îi transformi pe toţi aceia pe care îi atingi.
Preocupări lumeşti, necazuri şi dureri
se topesc în prezenţa ta, căci tu aduci bucurie stăpânului şi robului,
ţăranului şi împăratului.Tu ne uimeşti pe toţi cu graţia ta.
Şi tot ce este rău devine bunătate.Tu eşti stăpânul alchimist.
Tu aprinzi focul iubirii pe pământ şi în cer,
în inima şi în sufletul tuturor fiinţelor.Prin iubirea ta
existenţa şi nonexistenţa se contopesc. Opuşii se unesc.
Şi tot ce e profan devine sacru iar.”Rumi, ”Alchimia iubirii”
“Oprește, Doamne, trecerea! Știu că unde nu e moarte nu e nici iubire – și totuși, Te rog; oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea.”
Lucian Blaga
”şi-l întrebai: „Au ce-o fi vrut să zică
cel din Romagna când vorbea de-un bun
ce, păgubind, mai multora le strică?”
„El ispăşeşte, mă-nvăţă, ‘n surghiun
al pizmei rău’ şi, dojenind pe fraţi,
de ea-i fereşte. – Ascultă ce-am să-ţi spun:
Fiindcă râvniţi cu mult prea mult nesaţ un bun ce-i scris ca prin părtaşi să pată, vă suflă pizma-n foaie şi oftaţi.
Căci dacă dorul de suprema roată
dorinţele vi le-ar mâna în sus,
nici teamă-n suflet n-aţi simţi vreodată.
Pe cât mai mulţi «al nostru» spun şi-au spus, pe-atâta-n cer ce-i împărţit sporeşte şi-aşijderi mila pentru cel răpus.”
„Dorinţa mea şi mintea-mi lăcomeşte mai multe-a şti, răspuns-am, ca-nainte şi o-ndoială mă cuprinde-n cleşte.
Cum poate -un bun, de-i împărţit, părinte, să-mbogăţească pe mai mulţi prin sine, decât de-ar fi pe mai puţini s-alinte?”
„Pentru că scurmi, grăi atunci spre mine, ţărâna voastră zi şi noapte-ntruna, te zbaţi în neguri. Negrăitul Bine,
neţărmuritul, cel de totdeauna, către iubire se răsfrânge-atare precum în iezer se răsfrânge luna.
Atât se dă’, precât găseşte-ardoare: şi-a dragostei simţiri dacă sporesc, şi harul sfânt sporeşte în vigoare.
Pe cât mai mulţi în ceruri se-ndrăgesc, pe-atâta creşte al iubirii plin şi înde ei iubirea-şi oglindesc.
Iar dacă foamea-ţi n-am răzbit s-alin, veni-va Beatrice să te-nfrunte şi-a tale vreri va mulţumi deplin.”Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul”, Cântul XV
“Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii.”
Liviu Rebreanu
”Din vremuri imemoriale
Frumuseţea îşi dezvăluie forma ei minunată în singurătatea nefiinţei.
Ea se uită în oglindă
şi îşi contemplă propria frumuseţe. Ea e cunoscătorul şi lucrul cunoscut, Privitorul şi lucrul privit.
Numai ochii ei au văzut acest Univers.Toate calităţile ei s-au întrupat:
Veşnicia e câmpul verde al Spaţiului şi Timpului. Iubirea e grădina dătătoare de viaţă a acestei lumi.
Fiecare creangă şi frunză şi fruct
dau la iveală o trăsătură a perfecţiunii sale. Chiparosul sugerează măreţia ei
Trandafirul ne arată cât e de frumoasă.Ori de câte ori se iveşte Frumuseţea, Iubirea e şi ea prezentă.
Ori de câte ori Frumuseţea îşi arată obrazul îmbujorat Iubirea se aprinde de la flacăra lui.
Când Frumuseţea se ascunde în cutele întunecate ale nopţii Iubirea vine şi găseşte o inimă tulburată.
Frumuseţea şi Iubirea sunt ca trupul şi sufletul. Frumuseţea e ca o mină, iar Iubirea e diamantul.Ele au fost împreună
de la începutul timpului – Au mers cot la cot,
umăr la umăr.”Rumi, ”Frumusețea și iubirea”
Drept răspuns, Hacikazuki îi șopti:
„Așa se pare că ni-i dat:
În necuprinsul marilor câmpiei,
Eu fir de-iarbă, prea plăpând, să fiu,
Iar tu un strop de rouă, trecător,
Și neștiuți, deodată pierim”.Tânărul îngână oftând, la rândul său:
„Pe marginea tremurătoarei frunze
Se clatină suav un bob de rouă;
Vai, bucuria lor ce scurtă e!
Tot astfel farmecul iubirii noastre
Sortit e să nu dăinuie prea mult…””Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”Simţirea-i mai bogată-n corzi ca vorba!
Mai mândră-i ea, decât podoaba ei!
Doar cerşetorii-şi numără arginţii.
Iubirea mea-i prea mare. Nu-s în stare
Să-i ştiu comoara nici pe jumătate!”William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Mi se pare, doamnă, că nu prea aveţi de ce mă iubi. Dar, la drept vorbind, iubirea şi mintea nu prea duc azi casă bună. Păcat că nu găsesc nişte vecini inimoşi să-i împace. Vedeţi, mă pricep şi la glume, dacă e vorba.”
William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“De aceea iubirea rămânea fără alt scop decât un dor etern neastâmpărat.”
Liviu Rebreanu
”Pornirile prea vii n-au lungă viaţă,
Ca pulberea şi focul, mistuite
De flacăra sărutului. Ţi-e greaţă
Din miere de te-nfrupţi prea mult, şi dacă
Mănânci fără măsură, ţi se-apleacă.
Iubirea o-ntăreşti prin cumpătare,
Târziu ca melcu-ajungi, grăbind prea tare.”William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”