”Am fost ispitit, o clipă, să-l [manuscrisul] arunc în foc. Şi totuşi, mi-am spus, trebuie să-i dau drumul să meargă. Mulţi dintre semenii mei au gândit poate la fel, au jubilat ca şi mine, au suferit şi au fost fericiţi In acelaşi fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici şi nu al iubirii aproapelui, n-a încetat şi nu va înceta să existe pe pământul nostru, să moară adică şi să renască perpetuu. Şi atâta timp cât aceste trepte urcate şi coborâte de mine vor mai fi urcate şi coborâte de nenumăraţi alţii, această carte va mărturisi oricând : dacă dragoste nu e, nimic nu e!” (traduit en français par Gabrielle Danoux)
Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Tu vii la noi dintr-o altă lume.
De dincolo de stele, din vidul infinit.
Transcendent şi pur
De o frumuseţe inimaginabilă Aducând cu tine
esenţa iubirii.Tu îi transformi pe toţi aceia pe care îi atingi.
Preocupări lumeşti, necazuri şi dureri
se topesc în prezenţa ta, căci tu aduci bucurie stăpânului şi robului,
ţăranului şi împăratului.Tu ne uimeşti pe toţi cu graţia ta.
Şi tot ce este rău devine bunătate.Tu eşti stăpânul alchimist.
Tu aprinzi focul iubirii pe pământ şi în cer,
în inima şi în sufletul tuturor fiinţelor.Prin iubirea ta
existenţa şi nonexistenţa se contopesc. Opuşii se unesc.
Şi tot ce e profan devine sacru iar.”Rumi, ”Alchimia iubirii”
“Oprește, Doamne, trecerea! Știu că unde nu e moarte nu e nici iubire – și totuși, Te rog; oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea.”
Lucian Blaga
”şi-l întrebai: „Au ce-o fi vrut să zică
cel din Romagna când vorbea de-un bun
ce, păgubind, mai multora le strică?”
„El ispăşeşte, mă-nvăţă, ‘n surghiun
al pizmei rău’ şi, dojenind pe fraţi,
de ea-i fereşte. – Ascultă ce-am să-ţi spun:
Fiindcă râvniţi cu mult prea mult nesaţ un bun ce-i scris ca prin părtaşi să pată, vă suflă pizma-n foaie şi oftaţi.
Căci dacă dorul de suprema roată
dorinţele vi le-ar mâna în sus,
nici teamă-n suflet n-aţi simţi vreodată.
Pe cât mai mulţi «al nostru» spun şi-au spus, pe-atâta-n cer ce-i împărţit sporeşte şi-aşijderi mila pentru cel răpus.”
„Dorinţa mea şi mintea-mi lăcomeşte mai multe-a şti, răspuns-am, ca-nainte şi o-ndoială mă cuprinde-n cleşte.
Cum poate -un bun, de-i împărţit, părinte, să-mbogăţească pe mai mulţi prin sine, decât de-ar fi pe mai puţini s-alinte?”
„Pentru că scurmi, grăi atunci spre mine, ţărâna voastră zi şi noapte-ntruna, te zbaţi în neguri. Negrăitul Bine,
neţărmuritul, cel de totdeauna, către iubire se răsfrânge-atare precum în iezer se răsfrânge luna.
Atât se dă’, precât găseşte-ardoare: şi-a dragostei simţiri dacă sporesc, şi harul sfânt sporeşte în vigoare.
Pe cât mai mulţi în ceruri se-ndrăgesc, pe-atâta creşte al iubirii plin şi înde ei iubirea-şi oglindesc.
Iar dacă foamea-ţi n-am răzbit s-alin, veni-va Beatrice să te-nfrunte şi-a tale vreri va mulţumi deplin.”Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul”, Cântul XV
“Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii.”
Liviu Rebreanu
”Din vremuri imemoriale
Frumuseţea îşi dezvăluie forma ei minunată în singurătatea nefiinţei.
Ea se uită în oglindă
şi îşi contemplă propria frumuseţe. Ea e cunoscătorul şi lucrul cunoscut, Privitorul şi lucrul privit.
Numai ochii ei au văzut acest Univers.Toate calităţile ei s-au întrupat:
Veşnicia e câmpul verde al Spaţiului şi Timpului. Iubirea e grădina dătătoare de viaţă a acestei lumi.
Fiecare creangă şi frunză şi fruct
dau la iveală o trăsătură a perfecţiunii sale. Chiparosul sugerează măreţia ei
Trandafirul ne arată cât e de frumoasă.Ori de câte ori se iveşte Frumuseţea, Iubirea e şi ea prezentă.
Ori de câte ori Frumuseţea îşi arată obrazul îmbujorat Iubirea se aprinde de la flacăra lui.
Când Frumuseţea se ascunde în cutele întunecate ale nopţii Iubirea vine şi găseşte o inimă tulburată.
Frumuseţea şi Iubirea sunt ca trupul şi sufletul. Frumuseţea e ca o mină, iar Iubirea e diamantul.Ele au fost împreună
de la începutul timpului – Au mers cot la cot,
umăr la umăr.”Rumi, ”Frumusețea și iubirea”
Drept răspuns, Hacikazuki îi șopti:
„Așa se pare că ni-i dat:
În necuprinsul marilor câmpiei,
Eu fir de-iarbă, prea plăpând, să fiu,
Iar tu un strop de rouă, trecător,
Și neștiuți, deodată pierim”.Tânărul îngână oftând, la rândul său:
„Pe marginea tremurătoarei frunze
Se clatină suav un bob de rouă;
Vai, bucuria lor ce scurtă e!
Tot astfel farmecul iubirii noastre
Sortit e să nu dăinuie prea mult…””Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”Demult așteptam eu să aud una ca asta. Dar nu știi oare că dacă două ființe se odihnesc la umbra aceluiași arbore și își potolesc setea la același izvor, aceasta nu este doar rodul întâmplării? O străveche înțelepciune ne învață că la mijloc este rânduiala ursitei. Haci a devenit soția mea. Și nu este îngăduit să curmi legăturile căsniciei, chiar dacă ești nevoit s-o lipsești de moștenirea părintească, ori să te cufunzi în adâncul mării, la o mie de stânjeni.
Cel care se leapădă de iubirea și încrederea părintească îndură toate chinurile iadului, dar eu sunt gata să rabd orice, numai și numai ca să rămân alături de aleasa inimii mele.””Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”Iar eu, iată, n-am împlinit douăzeci de ani, dar am fost lipsit de dragoste până azi. Îmi puneam căpătâiul unde mă cuprindea somnul și trăiam într-o tristă singurătate. Și cred că s-a întâmplat astfel pentru că soarta era legată tainic de a ta. Aici este urzeala puternicei karme, ascultă ce-ți spun! Tu ai rătăcit mult prin lume, dar până la urmă ai venit aici, spre a pune capăt așteptării mele.
Întâlnești multe femei frumoase în viață, dar dacă printre ele nu se află cea hărăzită ție, nu-ți farmecă ochiul. Tu, și nu-alta, ești cea ursită mie, fiindcă altfel nu te-aș fi îndrăgi de mult, de cum te-am văzut. Din clipa în care ți-ai părăsit casa părintească până ne-am întâlnit aici, totul s-a săvârșit după voia destinului. Și totul ne făgăduiește o mare fericire în cer.
Niciodată nu se va destrăma iubirea noastră.””Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”Simţirea-i mai bogată-n corzi ca vorba!
Mai mândră-i ea, decât podoaba ei!
Doar cerşetorii-şi numără arginţii.
Iubirea mea-i prea mare. Nu-s în stare
Să-i ştiu comoara nici pe jumătate!”William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Mi se pare, doamnă, că nu prea aveţi de ce mă iubi. Dar, la drept vorbind, iubirea şi mintea nu prea duc azi casă bună. Păcat că nu găsesc nişte vecini inimoşi să-i împace. Vedeţi, mă pricep şi la glume, dacă e vorba.”
William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“De aceea iubirea rămânea fără alt scop decât un dor etern neastâmpărat.”
Liviu Rebreanu
”Pornirile prea vii n-au lungă viaţă,
Ca pulberea şi focul, mistuite
De flacăra sărutului. Ţi-e greaţă
Din miere de te-nfrupţi prea mult, şi dacă
Mănânci fără măsură, ţi se-apleacă.
Iubirea o-ntăreşti prin cumpătare,
Târziu ca melcu-ajungi, grăbind prea tare.”William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
“Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, și în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie…”
Liviu Rebreanu, ”Pădurea Spânzuraților”
”Când în sfârşit m-am smuls din vălmăşia acelor umbre ce rugau rugare, ca să-şi aline-n cer nevolnicia,
„Lumina mea, tăgăduiai îmi pare”, am zis, pe-alocuri, că prin rugi se poate să-ndupleci cerul ca să-ţi dea iertare;
ori pentru asta ceata lor se zbate. Degeaba-i dar, nădejdea lor, părinte, ori spusa ta n-am înţeles-o poate?”
Grăi Virgil: „Ce-am spus nu mă dezminte
şi dacă judeci fără greş, fireşte,
ai să-nţelegi că dorul lor nu-i minte.
Drepatea sfântă-n cer nu se clinteşte fiindcă iubirea într-o clipă spală ce-aici mulţimea aşteptând plăteşte.
Cuvântul meu în câte-am spus nu-nşeală; căci ruga-acolo fiind de ceruri ruptă, nu izbutea să ierte de greşeală.
Cu grele pricini mintea ta se luptă: alungă-le, căci va veni solia şi vei gusta dintr-a luminii fruptă.”Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul” Cântul VI