“Fericirea nu poate veni decât din scurgerea neîncetată a clipelor liniştite şi senine, fiindcă ce altceva e suferinţa decât o oprire a fiinţei noastre, o uriaşă inerţie care face să apese asupra ei tot ce există?” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Trebuie să-ți dezvălui sufletul și să vedem dacă într-adevăr suntem legați pe viață, orice ni s-ar întâmpla! Ei, asta e, nu mai pot accepta pe acest „orice s-ar întâmpla”. Cine știe ce dracu ni se mai poate întâmpla dacă în loc de comunicare vom trăi pe sugestie, și în loc să trăim bucuria sincerității să trăim pe infinite temeri, cu minciuna drept numitor comun…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
„Nu îți cere niciodată iertare pentru sentimentele pe care le afișezi. Atunci când faci acest lucru, tu îți ceri practic iertare pentru adevărul din tine. Și puțini au puterea să pună în palma altcuiva emoții, într-o lume de măști și suflete goale. Sunt puține lacrimi sincere pe pământ.” Marin Preda
“Am observat această exaltare trufașă la mulți oameni, mai ales, desigur, la cei inculți, care nu o dată treceau, în societate, drept foarte inteligenți, chiar superiori celor cultivați. La o privire superficială, cei cultivați păreau cei mai anodini indivizi, blocați în forul lor interior de jena de a nu părea ridiculi exprimând idei despre care ei știau că nu sunt ale lor, și cum a avea idei proprii nu era o glumă, și în nici un caz să faci ele paradă în societate, ei discutau pașnic despre vreme, despre boli, despre avantajele sau dezavantajele carierei care le stătea în față, aveau nu o dată un limbaj voit vulgar, chiar deșucheat, se înjurau de mamă și stârneau nedumerire și dezamăgire fiindcă se știa totuși că sunt mari specialiști în medicină, biologie, matematici ețetera… În timp ce incultul aborda cu vervă, dar bineînțeles amestecându-le, idei din istorie, filozofie, politică, etnografie, culese după […]
“Nu înțelegeam pe atunci de ce dau oamenii între ei o luptă atât de nemiloasă, de înverșunată și adesea otrăvită pentru opinie. Ființa noastră e la discreția celorlalți, nu apari tu în ochii unuia așa cum ești, ci așa cum au reșit alții să sugereze o imagine despre tine. Și astfel viața noastră se scurge într-un efort permanent și adesea disperat de a demonstra această imagine (căci rar se întâmplă să nu fie rea, în timp ce tu crezi cu naivitate că ești un inocent), acțiune de reușita căreia depinde totul, realizarea în societate, fericirea și adesea evitarea primejdiilor mortale. Iată, până și frumusețea unei femei se alterează din pricina unei imagini despre ea pe care altul ți-a transmis-o.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Rămăsei mut în fața acestei declarații oarbe în care erau concentrate ca într-un nucleu indestructibil acceptarea fără cenzură a ceea ce suntem, trufia liniștită a unei vechi descoperiri că nu putem să fim cum nu suntem și că nici o aventură n-a putut și nu va putea ispiti acest eu, bun sau rău, care constituie singura realitate a celui căruia îi e dat să parcurgă o viață, să accepte să lupte cu sine. La ce bun? Nu de-aia ne-am născut, ca să luptăm cu noi înșine, ci să trăim conform propriei noastre firi, bună sau rea. Nu pot să scot din mine ceva și să pun altceva. Transplantul se respinge de către imunitatea eului, chiar dacă acea parte din el care e bolnavă ar trebui înlăturată. Toți suntem, prin ceva din noi înșine, bolnavi, și acest ceva nu e un organ care poate fi extirpat fără riscuri, ca un apendice.” […]
“Curios cum o prietenie se naște și apoi se hrănește dintr-o anumită stare de spirit a cuiva, ca să se stingă îndată ce flacăra acelei dispoziții, care ne-a făcut o vreme să credem că avem înaintea noastră un om inteligent, cu mintea scăpărătoare, s-a retras sau chiar a consumat ceva interior, ceva prețios. Desigur, acum omul nu ne mai spune nimic și ne mirăm că avem în fața noastră un ins obișnuit și tern!” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Pentru că deşi eşti copilul meu, eşti orb, ca şi ăla, trufaş, vai de trufia voastră, nu ştiţi pe cine iubiţi , nu ştiţi pe cine luaţi, nu ştiţi cine vă mănâncă zilele” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Da, îmi șoptea gândul, iubirea poate să fie oricum, numai să fie! Poți să arăți ca un chimval răsunător, dar dacă dragoste nu e… spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divină, dar a noastră, cea profundă, are oare vreo limită care s-o împiedice să atingă granița divinului? Lăcașul ei nu e tot inima umană?” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Cine n-are curaj, poate înșela o vreme, ba chiar multă vreme, simulând abandonul, dar într-o zi se întâmplă ceva, nu chiar ceva catastrofic, cum ni s-a întâmplat nouă, ci ceva cu totul obișnuit, cum ar fi de pildă ca simulantul să se îndrăgostească deodată sincer și total de cineva, și atunci devine de o necruțare bestială, nu mai concepe nici măcar să i se ceară să renunțe, să zicem, la maniera în care o face, își distruge cu brutalitate familia, își părăsește copiii…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“(…) în realitate cât timp există viață în noi, fericirea, ca și nenorocirea ne urmăresc în bârlogul în care să zicem că am fi reușit să ne retragem și ne afumă la gura vizuinii cu atâta viclenie încât ne silesc să ieșim fără măcar să ne dăm seama că o facem.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Cum să plec? Nu pleci când eşti alungat. Trebuie să bei tot paharul, şi întărit de otrava lui înghiţită , să nu îţi mai pese de cine ţi-a dat-o” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Dar pe urmă m-am întrebat: ce e un eșec? O întrebare de capitulare. De obicei, eșecul e ceea ce consideră alții că e, fără să ne dăm seama că dacă am schimba direcția barei și s-o luăm pe alt drum, eșecul ar fi premisa unei adevărate victorii. În acest sens suntem și noi orbi ca orbu-acela, fiindcă eșecul ne face să nu mai vedem nimic înaintea ochilor.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Dar la urma urmei, îmi spusei, asta tot trebuie să se întâmple odată, și dacă e să nu fie bine, ce poți face? Dacă tot trebuie să faci ceva, atunci fă-l cu seninătate, de ce să iei aconto? (Mama răspunsese cândva în acest sens unei vecine, care se mira că după atâta muncă ea tot odihnită și senină arăta; dacă tot trebuie să munceși, zise ea, fă-o cu plăcere). Așadar, mi-am spus, să fim nu numai senini, ci chiar veseli.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Să nu crezi ce ţi se spune şi să nu te miri dacă ceea ce ţi se spune se adevereşte într-o zi că n-a fost minciună sau prefăcătorie.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”