“Iubirea, nebunia fiziologiei, nu se poate spune, totală, decât prin muzică, fiindcă durerea se exprimă prin ţipete, şi muzica e ţipătul perfecţionat.”
Garabet Ibraileanu, ”Adela”
aug. 222024
aug. 222024
”Iubirea atinge apogeul în clipele când se dovedește că persoana iubită înțelege, mai limpede decât au fost vreodată capabili ceilalți, ba poate chiar și noi înșine, acele părți din noi care sunt haotice, stânjenitoare și rușinoase. Faptul că altcineva își dă seama cine suntem, iar apoi ne oferă deopotrivă compasiune și iertare, scoate în evidență întreaga noastră capacitate de-a avea încredere și de-a dărui. Iubirea este un dividend al recunoștinței față de felul cum deslușește persoana iubită sufletul nostru confuz și tulburat.”
Alain de Botton
aug. 212024
„O iubire provocată de cauze conştiente, de calităţi pentru care dicţionarul are cuvinte, de însuşiri externe, o iubire acordată ca un premiu pentru calităţi estetice, morale şi intelectuale, o iubire pe care o poţi justifica nu este iubire.”
Garabet Ibrăileanu
aug. 212024
”Când iubeşti şi nu eşti iubit ori suferi în tine însuţi, şi nu-ţi împovărezi cu nimic obiectul iubirii – fără nici o vină că el nu te iubeşte – ori, dîndu-i de-nţeles că-l iubeşti, te expui ridicolului.”
Ileana Vulpescu
aug. 182024
”Dar, după voia Aceluia ce-i fără de sfârșit și care a rânduit prin legi nestrămutate ca tot ce-i omenesc să piară, iubirea mea – mai arzătoare ca orișicare alta, pe care nici o hotărâre, nici o povață, nici o rușine ce-ar fi putut s-o amenințe sau vreo primejdie care s-ar fi iscat dintr-însa n-au izbutit s-o frângă și nici măcar s-o zdruncine – s-a măcinat ea însăși cu vremea, în așa măsură, încât nu mi-a lăsat în suflet din tot ce-a fost odinioară decât doar desfătarea pe care o dă de obicei acelora ce nu cutează să se avânte prea departe pe primejdioasele-i întinsuri; drept care, de unde înainte vreme iubirea îmi era chin, azi, fiind înlăturată orișice suferință, rămas-am doar cu bucuria.”
Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
aug. 062024
”Încă din fragedă tinerețe și până în vremurile de față, eu, ca unul care pururi am fost înflăcărat de o iubire înălțătoare și curată, poate cu mult mai înălțătoare și mai curată decât s-ar cuveni umilei mele stări – așa precum ar putea crede unii, din cele câte povestesc – deși găsit-am laudă și prețuire la aceia care îmi aflaseră iubirea și erau oameni înțelepți, cu toate aceste, zic, mi-a fost nespus de greu s-o îndur, și nu din pricina cruzimii femeii îndrăgite, ci din pricina văpăii în care ardeam muncit de doruri nesățioase; iară văpaia aceasta, neîngăduindu-mi să găsesc în nici un chip vreo alinare, adesea mă făcea să simt mai multă amărăciune decât ar fi trebuit. Or, în amărăciunea aceasta, cuvintele de bine ale câte unui prieten și mângâierile lui mi-au adus atâta ușurare, încât sunt pe deplin încredințat că numai datorită lor se face c-am scăpat cu viață.”
Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
mart. 022024
„Există-ndrăgostiţi fericiţi
care rămân împreună,
şi-al căror sărut proaspăt sună…
Auziţi… auziţi…
Există perechi fără moarte,
în mişcare mereie,
cu-o formă a inimii, poate aparte,
semănând a metaforă, semănând a idee.
Aceştia rămân împreună
în sărut, ca-ntr-o dulce furtună.
Auziţi! Auziţi! Auziţi!
Există-ndrăgostiţi fericiţi!”Nina Cassian, ”Postfaţă la o iubire sfârşită”
sept. 222023
„Nu e timp, atât de scurtă e viața, pentru certuri, scuze, gelozie, reproșuri. E timp doar pentru iubire, și nici pentru ea nu e decât o clipă, să spun așa.”
Mark Twain
sept. 222023
”Întotdeauna rănile se pot vindeca cu iubire şi iertare.”
F. M. Dostoievski
sept. 162023
”Cei ce nu simt că această Iubire îi duce cu ea ca un râu.
Cei ce nu beau zorii ca pe o cupă cu apă de izvor.
Cei ce nu mănâncă apusul la masa de seară.
Cei ce nu vor nicidecum să se schimbe, Să doarmă mai departe.
Iubirea aceasta e mai presus de teologie, de vechile trucuri şi de ipocrizie.
Dacă vrei ca prin ele să-ţi şlefuieşti mintea, Atunci dormi mai departe.
Eu am renunţat la minte, Mi-am rupt toate hainele şi le-am aruncat cât colo. Dacă nu eşti gol puşcă,
ci eşti înveşmântat în haine frumoase ţesute din cuvinte,Atunci dormi mai departe.”
Rumi, ”Odă”
sept. 142023
”Aceste nopţi de insomnie, aceste pauze-n destin,
ţi le dedic, pe toate, ţie,
cu toată moartea ce-o conţin.Când se va face socoteala,
scăzând tot timpul nedormit,
vei şti să-ţi înţelegi greşeala
şi cât de tânăr am murit.Parcă te simt la mii de leghe
pe-o navă care ar lua,
în toată starea mea de veghe,
oceanu-ntoarcerii, cu ea.Tu eşti acum numai ideea,
fără miros, fără păcat,
feminitatea, nu femeia,
plecarea te-a abstractizat.Iar dacă aş cădea departe,
cu tot acest prăpăd al meu,
eu m-aş ruga şi peste moarte,
de grija ta, lui Dumnezeu.Nici nu prea ştiu cum ţi-este bine,
să fie zgomot sau deşert,
să-mi amintesc sau nu de tine,
să mă mai ierţi, să te mai iert?Nu pot să văd un film de-a rândul,
nu pot privi femei pe străzi,
că tot la tine-mi este gândul,
parcă eşti una dintre prăzi.În insomnia mea de noapte,
în rătăcirea mea de zi,
ţi-aud şi mers, ţi-aud şi şoapte,
de parcă ne-am şi întâlni.O, tu eşti boala minţii mele
şi sufăr suferinţa ta,
nu poate viaţa să mă spele
de tot ce se va întâmpla.Şi-n tot ce-n faţa mea revine,
în toate crimele din drum,
mereu e vorba despre tine,
dar să te apăr nu am cum.Prostituate sau regine,
ce trec prin actualităţi,
îmi amintesc egal de tine,
în umilinţă sau răsfăţ.Nu ştiu ce cale vei alege,
la mănăstire sau bordel,
dar voi intra în altă lege
ca să te pot iubi la fel.Diverşi vorbesc pe-aici întruna
despre femei, în mod vulgar,
mă simt vizat întotdeauna,
mi-acopăr faţa şi dispar.Eu nu mă pot juca de-a tine,
nici chiar cu amintirea mea,
dar să-mi vorbească fitecine
de ce mai faci, n-aş suporta.Mă rog de Dumnezeu cel Mare,
în ochii căruia mă uit,
să-mi dea un drog de vindecare,
să pot să dorm, ca să te uit.Nimic din tot ce-ar fi să fie,
în zări de minus sau de plus,
nu mi se poate spune mie,
Atât cât te-am păstrat de sus.Pentru imaginea curată
la care am visat în doi,
ninsoarea chiar e-un fel de pată,
iar floarea de cireş noroi.Ca pe o rodnică greşeală
te port în fiecare gând,
spre insomnia mea finală
pe care ţi-o dedic plângând.Şi-mi pare o complicitate
şi-mi pare vină şi păcat,
obişnuitul fapt că poate
în alte lumi ai respirat.Mă doare fiecare veste,
mă doare ziua fără veşti,
nimic posibil nu mai este,
dar tu, iubito, unde eşti?Şi, ca să scap măcar de plânsu-mi,
ca să mă pot elibera,
va trebui să cred eu însumi
într-o minciună de a mea.Voi spune că ai fost o fată
dintr-un roman mai nou al meu,
cu personaje de-altădată,
cu El şi Ea şi Dumnezeu.Şi dându-ţi libertatea ţie,
am să afirm cu mult curaj,
că, de atâta insomnie,
te-am omorât ca personaj.”Adrian Păunescu, ”Elegia ultimei iubiri”
(”Meserie mizerabilă., sufletul”, 2000)
sept. 112023
”Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând.
Nepăsător destinul ne va călca-n picioare.
Ridică-te copilă – o, cupă vrăjitoare!
Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ!”Omar Khayyam, „Trăieşte-ţi clipa! Căci clipa-i viaţa ta!”
sept. 022023
”În parfumatul prier, când – beată de iubire –
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine.
De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire,
N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.”Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta”
aug. 222023
”Nici nu mai ştiu dacă erai frumoasă
Și nici în ce culori îţi stă mai bine,
Știu doar că amintirea nu mă lasă
Și că mi-e imposibil fără tine.Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece şi străin mă simt de toate
Și nu mă văd cu ele împreună.Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
Care-a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul dor al dragostei mă cheamă
Și tu îmi faci cu mâna la fereastră.Subtile explicaţii cui i-aş cere?
Tot prostul face pe interesantul
Şi-n condamnarea asta la tăcere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.Și cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Și să pătăm simţirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze?N-aş vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te-ndoieşti de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă,
Te-am apărat de bârfe şi de crivăţ,
Și după toată veghea ne-ntreruptă,
Cedez numai în lupta împotrivă-ţi.Și totuşi tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine-n braţe îţi fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Şi-mi este imposibil fără tine.”Adrian Păunescu, ””Mi-e imposibil fără tine” (din volumul „Liber să sufăr„, 2003)
aug. 112023
”Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava.”Omar Khayyam, ”Singurătatea omului”