”Intimitatea ei era aprigă şi multiplă, de o inteligenţă pe care, în solilocurile oboselilor sale, domnul Columbaru o califica de primară. Câteodată era revoltat; dar îndată după aceea era iarăşi entuziasmat.
Din filozofia divină a înţelepţilor şi a asceţilor, care au călăuzit şi au dogmatizat umanitatea, se înţelege că amorul ar fi avut până astăzi, în starea de evoluţie în care ne aflăm, cinci trepte de iniţiere. O oarecare preoteasă din Mantineea a definit cele dintîi din aceste stadii şi a spus foarte potrivit ceea ce trebuia despre atracţia sexelor şi nebunia instinctului, trecînd după aceea la scopurile ascunse ale acestui mecanism exterior. Amorul e o viclenie a speciei; oamenii de sex deosebit se chiamă în vis, se caută în trezie, spun versuri şi cântă prostii, vin unul cătră altul, fug unul de altul, se urăsc, se doresc şi nebunesc, pentru ca să se continue seria.
Nici domnul Columbaru nu înţelegea să treacă de aici cătră iubirea de glorie şi de frumos, cătră iubirea de oameni şi cătră iubirea de toata zidirea, ceea ce ar fi întotdeauna cătră însuşi izvorul de inteligenţă şi iubire eternă; nu înţelegea să treacă, pentru că d-sa avea o răfuială cu viaţa sa pămîntească. Nu i-ar fi dat posibilitatea să treacă nici parte¬nera sa, rămasă în stadiu primar, după propria lui calificare, pentru ca fericirea şi răscumpărarea lui să fie desăvîrşite.”
Mihail Sadoveanu, ”Cazul Eugeniței Costea”