”O dragoste asupra căreia trebuie să ai mereu ochii aţintiţi nu-ţi dă nicio satisfacţie şi o iubire pe care eşti nevoit s-o păzeşti nu reprezintă nimic. Tocmai asta n-au înţeles oamenii geloşi.”
F. M. Dostoievski
”Căci ochii sânt fecioare închise în cămări
Luminele li-s pline de frică, ruşinări;
Bobiţe sânt de poamă ce port pe ele brumă,
Cu gura mea le-aş şterge de bruma lor acuma.”Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
”Dacă vrea iubire, omul se va înfrâna firesc în fapte, vorbe, gânduri de la acele lucruri care pentru cel ce nu trăieşte după legea iubirii sunt scopul principal în viaţă. Se va abţine să agonisească şi să păstreze averi, să obţină onoruri şi glorie, se va abţine de la toate plăcerile care nu sunt accesibile tuturor şi se dobândesc întodeauna de unii în detrimentul altora. Oamenii spun că e greu. Dar spun asta numai pentru că, nesimţind bucuria iubirii, n-o cunosc şi nu cred în ea.”
L. N. Tolstoi
”Dorit şi umed ochiu-mi idolul şi-l priveşte,
Pe tabla nălucirei adînci îl zugrăveşte.
Şi acest chip preadulce din minte nu îl şterg,
În somn el mă urmează, în mine-i dacă merg.
Astfel mă asupreşte dormind sau fiind treaz
Şi vecinic văd nainte-mi al tău frumos obraz.
Om umbra mi-e alături de dorm sau de-s deştept,
Mă supără oriunde şi-mi tremură în piept.
Bătrân de-oi fi, în umbra irii-mi va veni,
Cu dânsul în vedere-mi voi fi de voi muri.”Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
”E greu să trăieşti printre oameni, findcă-i greu să taci.
Şi nu faţă de cel pe care-l detestăm, suntem cel mai nedrepţi, ci faţă de cel care ne este indiferent.
Dacă ţi-e prietenul bolnav, dă suferinţei sale adă¬post, dar fii pentru el culcuşul aspru, un pat de scîndură. Doar astfel îi vei fi folositor.
Şi dacă’prietenul îţi face rău, să spui: „Răul ce mi-ai făcut, ţi-l iert; dar răul ce ţie însuţi ţi l-ai făcut, cum aş putea să-l iert?”
Aşa vorbeşte orice iubire mare: iartă şi are milă.”Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre cei milostivi”
„S-o fi înstrăinat și Dragobete
Cutreierând al veacurilor mit.
Și a rămas în codru să aștepte
Fecioarele cu dor neprihănit…
Ori, poate, el, ce semăna iubirea
Și ghiocei în rol de pețitori,
Și-o fi pierdut în spațiu strălucirea,
Înlocuit cu alte sărbători…
Și, poate, l-a cuprins dezamăgirea,
Când a văzut că-n inimi nu răsare
Cea flacără ce înnoiește firea,
Stârnind în suflet freamăt și cântare…
Ori, poate, de prea lungă așteptare,
Năvalnicul flăcău curtenitor
Și-a preschimbat și inima în floare
Și s-a făcut în brazdă pe ogor…
Și-n primăveri cu secetă-n privire,
Ne spune că nu-i totul în zadar –
Că mai avem nevoie de iubire,
Cât mai păstrăm în inimă altar.
Și doar o zi pe an, atât mai cere
Al geto-dacilor de ieri moștenitor,
Să îi găsim un loc printre legende,
În românescul nostru Panteon…”(”S-O FI ÎNSTRĂINAT ȘI DRAGOBETE…” Din volumul ”APOCALIPSA din NOI”)
”Toate limbile şi tainele şi toate ştiinţele n-au să fie nimic fără iubire, care e mărinimoasă, răbdătoare, care nu face rău, nu doreşte onoruri, îndură totul, crede oricui, speră mereu şi învinge.”
Henryk Sienkiewicz
”S-a dus, zise el încet… O, aur… totuşi nu poţi orice. Părerea amorului doar… Amorul nu!. Să vedem amiciţia… Mâine oraşul va şti că sunt un cerşetor… Un cerşetor bătrân înamorat de chipul unui angel…
A doua zi îi veniră o mulţime de scrisori… femeile-şi cereau înapoi biletele lor de amor… Amicii se scuzară că nu mai pot avea onoarea etc., etc… O istorie veche se desfăşură înaintea ochilor lui… Amicii-i deveneau inamici, linguşitorii-l batjocoreau… femeile-l găseau urât şi prost… Întunericul cuprinse sufletul lui… „Părere, părere… Gândeam a căpăta cu aur un lucru adevărat… o… recunoştinţă… o… iubire… Nimic, decât părerea acestora… Cerşetorul se va bucura c-am căzut… găseşte o satisfacere, o mângâiere pentru durerea lui văzând un om avut căzând alături cu el… Cei bogaţi se vor bucura că văd rivalul ce le cumpără plăcerile că le-a lăsat câmp liber… că femeile şi vinurile s-au ieftinit… pentru că nimeni nu le mai plăteşte aşa de scump… nimeni nu mai pune o măsură mare asupra valorii acestor lucruri… „Mihai Eminescu, ”Avatarii faraonului Tlr”
“Ea a renunțat la toate pentru el. Dar bărbații nu pot să trăiască numai pentru iubire.”
Liviu Rebreanu, ”Jar”
”Gelozia e un păcat vechi, a şoptit. Visătorii de pe vremuri au prezis că va pieri, dar nu mi-e teamă să mărturisesc că am fost geloasă…
Am revăzut gingaşa faţă azurie împodobită cu violetele ferestre ale ochilor… Ştiam acum că fascinaţia nu înseamnă iubire şi am încercat să-i explic şi Plarei natura obsesiei care mă stăpânise. A încuviinţat, cu puţină tristeţe.”Vladimir Colin, ”A zecea lume”
”Şti-vei tu însuţi să-ţi prescrii şi binele, şi răul, iar de-asupra frunţii să-ţi înscrii iubirea ca pe o lege? Şti-vei să-ţi fii tu însuţi judecătorul şi răz-bunătorul propriei legi?
Îngrozitoare-i şederea faţă-n faţă cu judele şi cu răzbunătorul propriei legi! Precum un astru împins în hău şi-n straturile îngheţate ale singurătăţii.”Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre căile Creatorului”
”Intimitatea ei era aprigă şi multiplă, de o inteligenţă pe care, în solilocurile oboselilor sale, domnul Columbaru o califica de primară. Câteodată era revoltat; dar îndată după aceea era iarăşi entuziasmat.
Din filozofia divină a înţelepţilor şi a asceţilor, care au călăuzit şi au dogmatizat umanitatea, se înţelege că amorul ar fi avut până astăzi, în starea de evoluţie în care ne aflăm, cinci trepte de iniţiere. O oarecare preoteasă din Mantineea a definit cele dintîi din aceste stadii şi a spus foarte potrivit ceea ce trebuia despre atracţia sexelor şi nebunia instinctului, trecînd după aceea la scopurile ascunse ale acestui mecanism exterior. Amorul e o viclenie a speciei; oamenii de sex deosebit se chiamă în vis, se caută în trezie, spun versuri şi cântă prostii, vin unul cătră altul, fug unul de altul, se urăsc, se doresc şi nebunesc, pentru ca să se continue seria.
Nici domnul Columbaru nu înţelegea să treacă de aici cătră iubirea de glorie şi de frumos, cătră iubirea de oameni şi cătră iubirea de toata zidirea, ceea ce ar fi întotdeauna cătră însuşi izvorul de inteligenţă şi iubire eternă; nu înţelegea să treacă, pentru că d-sa avea o răfuială cu viaţa sa pămîntească. Nu i-ar fi dat posibilitatea să treacă nici parte¬nera sa, rămasă în stadiu primar, după propria lui calificare, pentru ca fericirea şi răscumpărarea lui să fie desăvîrşite.”Mihail Sadoveanu, ”Cazul Eugeniței Costea”
“- De ce nu iubești?
– Dar iubesc!
– Nu așa, să iubești pe cineva care este lângă tine. Tu ți-ai închis iubirea într-o colivie și o privești zi de zi cu încântare. Nu vezi că a devenit o pasăre tristă? Nu cântă, penele ei nu strălucesc, nu încearcă să zboare, se hrănește doar cu speranță. Și nu-i e de ajuns! Dă-i drumul! Las-o să zboare și să-și facă cuib în pieptul altcuiva, las-o să revadă albastrul cerului, să simtă vântul răscolindu-i printre pene, să se bucure de stropii reci de ploaie! Nu o să-i fie ușor la început, a uitat cum e să zboare, va dura ceva vreme până când va reuși să își regăsească echilibrul în zbor. Tu doar să ai răbdare și încredere. O să fie bine!”Moise D., ”Yume”
“Iubirea fără onestitate nu merită să fie numită iubire.”
Alex Michaelides, ”The Silent Patient”
”Nu sunt decât două iubiri. Iubirea de sine şi iubirea de alte făpturi vii. Şi în spatele iubirii de sine e suferinţa şi răul. Iar în spatele iubirii de alţii, e Binele, e Dumnezeu. De fiecare dată când omul iubeşte, în afară de el, face dovada credinţei în Dumnezeu, fie că-şi dă sau nu seama. Nu sunt decât două iubiri, iubirea de sine şi iubirea de Dumnezeu.”
Maxence Van Der Meersch