“Vorbe, chipul meu de-acum Vor rămâne-n voi măcar Cât rămâne apa mării În năvodul de pescar Cum adun comori pirații În vreo peșteră grozavă – Am cărat în voi întruna Saci cu timp și lăzi cu slavă. Iar când v-am umplut de stele – Tot mai nesătul de buchii Mi-am vârât în voi ființa Îndesând-o cu genunchii.” Marin Sorescu
”Nu te deranja” (versuri/lyrics) Melodie de: Nicu Alifantis (După Marin Sorescu, ”Am zărit lumină”) Am zărit lumină pe Pământ Şi m-am născut şi eu Să văd ce mai faceţi. Mulţumesc, nu-mi răspundeţi. N-am timp de răspunsuri, Abia dacă am timp să pun întrebări Dar îmi place aici E cald, e frumos, Şi atâta lumină încât Creşte iarba. Iar fata aceea, fata aceea iată, Se uită la mine cu sufletul.. Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti, Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti. O cafea neagră voi servi, totuşi O cafea neagră voi servi din mâna ta, Îmi place că tu ştii s-o faci amară O cafea neagră voi servi din mâna ta. Dar îmi place aici E cald, e frumos, Şi atâta lumină încât Creşte iarba. Date de la: versuri.ro Doar pentru utilizare non-comercială.
”Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă…. nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine. Dacă într-o zi îți vine să fugi, caută-mă…. nu promit că o să te opresc, dar pot să fug cu tine. Dacă într-o zi nu ai chef să asculți pe nimeni, caută-mă…. promit să tac oricât vrei. Dacă într-o zi mă cauți și nu răspund… vino repede să mă vezi…. poate eu am nevoie de tine…” Marin Sorescu, ”Dacă într-o zi”
“Am zărit lumină pe pământ, Şi m-am născut şi eu Să văd ce mai faceţi. Sănătoşi? Voinici? Cu fericirea cum staţi? Mulţumesc, nu-mi răspundeţi. N-am timp de răspunsuri, Abia dacă am timp să pun întrebări. Dar îmi place aici E cald, e frumos Şi atâta lumină încât Creşte iarba. Iar fata aceea, iată, Se uită la mine cu sufletul… Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti. O cafea neagră voi bea, totuşi, Din mâna ta. Îmi place că tu ştii s-o faci. Amară.” Marin Sorescu, ”Poezii”
”M-am îmbrăcat c-o armură Făcută din pietrele care-au rămas După ce a trecut apa. Mi-am pus o pereche de ochelari În ceafă, Ca să pot vedea numai Cu mintea De pe urmă. Mi-am protejat Mâinile, picioarele, gândurile, Nelăsând nici un loc liber Care să poată fi atins de mângâieri Ori de alte otrăvuri. Chiar inima din piept Mi-am acoperit-o cu o carcasă De broască ţestoasă Ce-a trăit 800 de ani. Când totul a fost gata I-am răspuns tandru: – Şi eu te iubesc.” Marin Sorescu, ”Precauție”
“Na că mi-a slăbit vederea. Te rogi atâta timp să ți se arate Dumnezeu și când ai ajuns lângă El, nu-L mai vezi.” Marin Sorescu, ”Thirst of the Salt Mountain: Trilogy of Plays”
“Cărăbuşii au o groază de picioare, dar când se răstoarnă pe spate nu mai pot să-şi revină, sunt ca şi pe lumea cealaltă. Poate ar trebui să aibă o parte din picioare pe spate. Să-şi distribuie mai raţional picioarele.” Marin Sorescu, ”Iona”
“E strâmt aici, dar ai unde să-i pierzi minţile. Nu e prea greu. – E chiar o nimica toată.” Marin Sorescu, ”Iona”
“Uite, dacă-mi strâng sufletul, nu se prinde nimic în el. Oricum, am ajuns departe, foarte departe. O mai fi ceva? Arborii cresc, le dau mugurii, le pică frunzele și se întreabă: o mai fi ceva? Oamenii iubesc, stau de vorbă și mor. O mai fi ceva? Morții tac. Scrutează veșnicia și tac. Lasă iarba să-i facă optimiști până în toamnă. Atunci mor din nou peste moartea lor veche, grămadă. Și tac, și tac, și tac.” Marin Sorescu, ”Thirst of the Salt Mountain: Trilogy of Plays”
“Cei mai dezinvolţi – actorii! Cu mânecile suflecate Cum ştiu ei să ne trăiască! N-am văzut niciodată un sărut mai perfect Ca al actorilor în actul trei, Când încep sentimentele să se clarifice. Moartea lor pe scenă e atât de naturală, Încât, pe lângă perfecţiunea ei, Cei de prin cimitire, Morţii adevăraţi, Morţi tragic, odată pentru totdeauna, Parcă mişcă! Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă! Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi. Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir, Penibil şi inestetic Şi nu ştim unde dracu’ să ne ţinem mâinile.” Marin Sorescu, ”Poezii”
“Rețin ideea cu paharul. Și dumneata ai fost un pahar în mâna mea. O cupă de șampanie, am spus ”noroc” vieții, dar n-am apucat să gust bine, că am și simțit amărăciunea.” Marin Sorescu
“Se făcea că mă făceam că trăiesc, Într-o vale adâncă, de somn întretăiată. Trezindu-mă, doar atât îmi amintesc. Ochiul continua să mi se bată.” Marin Sorescu, ”Apă vie, apă moartă”
“Ne scapă mereu câte ceva în viaţă, de aceea trebuie să ne naştem mereu.” Marin Sorescu, ”Iona”
“E prea mică lumea. Întâlnim la fiecare pas numai umbre.” Marin Sorescu, ”Iona”
“Doctore, simt ceva mortal Aici în regiunea fiinţei mele, Mă dor toate organele, Ziua mă doare soarele, Iar noaptea luna şi stelele. Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer Pe care până atunci nici nu-l observasem Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă Cu o senzaţie de iarnă. Degeaba am luat tot felul de medicamente, Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc Şi chiar am citit nişte cărţi, Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit, Am fost bun şi am fost frumos… Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani. Cred că m-am îmbolnăvit de moarte Într-o zi Când m-am născut.” Marin Sorescu, ”Poezii”