”O cafea neagră voi bea, totuşi, Din mâna ta. Îmi place că tu ştii s-o faci. Amară.” Marin Sorescu
ian. 272023
Sorescu, Marin
ian. 272023
“Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuțitul.” Marin Sorescu, ”Iona”
iun. 172022
“Sufletul tău funcționează cu lemne, Iar al meu cu electricitate. Dragostea ta umple cerul de fum, A mea e din flăcări curate. Totuşi vom mai merge împreună O bună bucată de pământ, O bună bucată de cer, O bună bucată de lună. Vom fi fericiţi pentru iarbă Şi pentru lac, Vom râde pentru copac, Vom slăvi drumul drept cu câte-o gură Şi vom ţine un moment de reculegere Pentru fiecare cotitură. Ne vom lua după umbra mea Care merge înainte, Ne vom lua după primul gând, Ne vom lua după două-trei cuvinte. Până când ne va ieşi în cale Sfânta Vineri Să ne spună printre altele Că nu mai suntem tineri. Şi că ea n-o să ne mai dea de-acum Nici electricitatea pentru flacără, Nici lemne pentru fum.” Marin Sorescu
mai 072022
“Dincolo. Femeia asta Are pe cineva în baie. Vorbeşte cu mine, Mă iubeşte sincer, Dar cineva se tot foieşte în sufletul ei, Dincolo de mine. Îi citesc în ochi, În păr, În linia vieţii din palmă Că această casă n-are decât o singură intrare, Că-mi ascunde pe cineva în baie. Sau, mă rog, în casa vecină, Sau într-o altă casă, Undeva pe stradă, Într-alt oraş, sau într-o pădure, Ori pe fundul mării. Cineva stă ascuns acolo, Pândindu-mi gândurile, Ascultând sentimentele mele eterne Cu ochii pe ceas.” Marin Sorescu
apr. 092022
“Dă-i societății aripi și le va arde pe rug.” Marin Sorescu
mart. 182022
“nu simt decât că am un curcubeu în cap… şi trebuie să beau întruna apă ca să nu se evapore… şi să stau în lumină ca să sclipească… să-l pot vedea” Marin Sorescu, ”Trei dinți din față”
feb. 272022
“Mamă, […] mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit. Cui nu i se poate întâmpla să nu trăiască după pofta inimii? Dar poate a doua oară… […] Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu.” Marin Sorescu, ”Iona”
feb. 182022
“- O să-ți dau șah și-ți pierzi optimismul, Îmi spune el. – Nu-i nimic, glumesc eu, Fac rocada sentimentelor.” Marin Sorescu
ian. 182022
“Tu îmi storci vlaga Și eu cred că tu Îmi storci vlaga.” Marin Sorescu
dec. 182021
“Vina mea e că m-am băgat și-am încercat să fac imposibilul, să dau viață unei scheme, să inventez, să pompez poezia și filozofia în niște plămâni morți.” Marin Sorescu, ”Trei dinți din față”
nov. 182021
“Sânge din sângele meu, nu e un copil, ci o pocitanie de necaz, de nerealizare, de cai verzi pe pereți. Și l-ar fi anemiat încontinuu. Era într-o hemoragie de melancolie, acea stare care prozaic și concentrat se numește „întors pe dos”.” Marin Sorescu, ”Trei dinți din față”
oct. 182021
“Zidul acesta e nebun, nu știu ce are, îmi văd pe el trei umbre. la trei vârste diferite. N-am făcut niciodată trei umbre pământului, cel mult două, odată într-o duminică, gătit cu vise noi.” Marin Sorescu, ”Thirst of the Salt Mountain: Trilogy of Plays”
sept. 182021
“A venit o noapte ca o piatră albastră, Despletită, Şi mai era acolo şi un turn. Un turn cu geamuri rotunde, nesparte şi cafenii. Omul acela cu privire de colţ de cremene, Când a dat cu ochii de noapte, Acesta s-a împleticit, Gata să intre în pământ. Dar a mai venit un om care, Când i-a călăuzit celuilalt o palmă albastră Peste privire i-a umplut ţeasta de gânduri. Eu eram şi unul şi celălalt: Am privit în fântâna sufletului Şi m-am văzut rătăcind Între obtuz şi isoscel. Am avut totuşi curajul Să trag o perdea între mine şi eu. O perdea mare, împădurită. Şi cerul s-a umplut deodată de cozi de păun. Cine ştie, poate că erau stele? Atunci mi-am adunat toate fulgerele Mâniei Şi am înţepat turnul Drept în ferestre… S-a făcut praf, l-am luat în palmă Şi l-am suflat în patru vânturi. Cerul era plin de cozi de […]
aug. 182021
“Mai avem încă multe Să ne spunem, De aceea cădem Pe unde apucăm Și-ncepem lacomi Să vorbim în somn. Cu lucrurile din cameră, Ivarele, caloriferul, Cărora încă nu le-am spus Nici pe jumătate din ce-ar trebui.” Marin Sorescu
iul. 182021
”La cele mai bune replici ale mele Ai tuşit, Scorpie bătrână. Ele erau cheia Întregului spectacol, Le pregăteam în febră Ani în şir, Oamenii m-aşteptau cu respiraţia tăiată, Efectul trebuia să fie formidabil, Dar pe tine tocmai atunci Te îneca tusea, Scorpie bătrână. Dacă se-ntîmpla Să lipseşti odată, Începea să tuşească Scaunul pe care stătuseşi. Acum ai molipsit Toată sala, Piesa se petrece de la un cap la altul Într-o tuse măgărească… Tuşiţi, Răguşit, piţigăiat, dogit, Cu pauze, în accese, uscat, pistruiat, Ca la vocalize, ca la doctor, Tuşiţi! Credeţi că spun rolul pentru voi, Ochii mei par că se uită la voi, Când, de fapt, eu privesc peste capetele voastre Becul roşu din fundul sălii. Pentru el vorbesc, Lui îi spun sufletul meu învăţat în nopţi de insomnie, Becului roşu care arată locul pe unde, la sfîrşit, Voi trebuie să evacuaţi sala, Scorpii bătrâne.” Marin Sorescu, ”Tușiți”