”Au existat anumite spirite care în timpul vieţii lumeşti l-au recunoscut pe Tatăl, dar aveau o idee despre Dumnezeu ca despre oricare alt om, şi astfel nu au crezut că El este Stăpânul cerurilor. De aceea li s-a permis să rătăcească şi să cerceteze pe oriunde au dorit dacă mai există vreun alt cer în afara cerului lui Dumnezeu. Au căutat câteva zile, însă nu au găsit niciunul. Ele erau cele care considerau că fericirea cerească înseamnă glorie şi dominaţie, iar pentru că nu au putut obţine ce au dorit şi li s-a spus că raiul nu este alcătuit din astfel de lucruri, s-au indignat şi şi-au dorit un cer unde să poată stăpâni peste alţii, şi să îi întreacă în glorie după moda acestei lumi.” Emanuel Swedenborg, ”Raiul și Iadul”
S
”Misterele dezvăluite în paginile următoare se referă la rai şi la iad, precum şi la viaţa omului după moarte. Membrii bisericii din ziua de azi cunosc foarte puţin despre rai şi iad sau despre viaţa lor de după moarte, deşi toate aceste lucruri sunt descrise în Cuvânt. Într-adevăr, mulţi dintre cei născuţi în sânul bisericii neagă existenţa lor, grăindu-şi în inimă: „Ci-l ne oare s-a întors din acea lume să ne spună şi nouă?” Ca nu cumva un astfel de spirit negati-vist, întâlnit mai ales printre cei ce posedă multă înţelepciune lumească, să poată să-i corupă şi să-i molipsească şi pe cei simpli în inimă şi credinţă, mie mi-a fost permis să mă întovărăşesc cu îngeri şi să vorbesc cu ei ca de la om la om; şi de asemenea să văd ce există în ceruri şi în iad, iar asta timp de treisprezece ani; şi să descriu toate acestea […]
”Această Lume Cauzală minunată sau Lumea Voinței Conștiente, atât de citată de domnul Leadbeater, Annie Besant, Arthur Power, Rudolf Steiner, Helena Petrovna Blavasky etc… este culmea dragostei și a legii, aceasta este evident… Fără îndoială, Cerul lui Venus nu aparține timpului și este dincolo de planul mental. Este evident că substanța AKASHICA, ca element natural și Vibrație sau TATTWA, constituie în sine fondul viu și filosofal al Lumii de Cauzalitate Cosmică… În această regiune, albastrul electric adânc strălucește minunat ici, colo, aici jos, săturându-ne de o voluptate spirituală încântătoare, de nedescris… Este Lumea Cauzelor Naturale, ocean fără țărmuri, fără margini… necontenită mișcare de valuri de acțiune și consecință, flux și reflux, din clipă în clipă. Este evident că nu există cauză fără efect, nici efect fără cauză; orice acțiune este urmată de o reacțiune; din orice act se desprinde totdeauna o consecință… sau, mai degrabă, o serie de consecințe.” Samael […]
”Prietene, ades tu simți un junghi în spate, De parc-o lamă de cuțit tăiat-a-n trupul tău, Căci cel ce fără a te cruța și te-a lovit ți-e frate, Iar el, pândind în dosul ușii, te-a vorbit apoi de rău.” Cătălina Alexandra Stan
”De vorbe mari și strâmbe ferește-te, prietene, Căci ele aduc pe lume doar nenorociri, Ce slobozești pe gură să-ți fie ca părul netezit de pieptene, Iar nu câlți luați la scărmănat de lingușiri.” Cătălina Alexandra Stan
”Deschide fereastra, iubite, vezi? Zăpezile s-au murdărit ca niște mâini de copil și cineva a venit să-ți spună că-i primăvară.” Nichita Stănescu
”Nu-mi spune! Ştiu! Ştiu tot ce s-a-ntâmplat! Iubire răscolită de mânie! Ah! Dragoste şi ură pătimaşe Din mai nimic iscate la-nceput! Ah! Sprinteneală grea, orgoliu sec! Hău hâd în forme minunate! Fum Scăpărător, foc rece, fulg de plumb, Somn veşnic treaz, bolnavă sănătate! Trăieşti şi nu! E dragostea-mi tortură; Lingoare, jind amestecat cu ură. Nu râzi?” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Așa stau și mi-e dor de tine. Alb negru, alb negru ce dor îmi este de tine pasăre spartă și ou zburător Doamne, ce dor poate sa îmi fie de tine!” Nichita Stănescu
”Fii bun și caută în dicționar, te-ndemn, Pus-am în dreptul cuvântului ”prieten” semn Așa vei ști c-a fi prieteni a-nsemnat Același lucru, neîncetat, Și ieri și azi și mâine și mereu: Că-n ”noi” nu ești doar tu, ci sunt și eu!” Cătălina Alexandra Stan (15 feb. 2026)

”Eu te văd pentru că există vedere, te aud pentru că există cântec, te miros pentru că există flori, te îmbrăţişez pentru că există braţe, te merg pentru că există drumuri, te sper pentru că există îngeri, te răsar pentru că există lumină, te mângâi pentru că există câmpuri, te mănânc pentru că există iarbă, te dor pentru că există rănire, te chem pentru că ai un nume, și mai ales te pierd, ah, te pierd pentru că există pierdere.” Nichita Stănescu
”Prietene, te simți golaș, căci ești sărac, Dar află ce-ți voi zice: Decât să faci parada unui frac, De zece ori e omul mai ferice Să-și poarte sufletul drept haină! Râvnește, dar, la tot ce e dumnezeiesc, păstrat în taină.” Cătălina Alexandra Stan
”Aerul se mai emoţiona încă în jurul tău, tulburând vederea orelor acele, când înnoptarea venea alunecând pe roata inimii mele. Şi glasul ţi se rupea sub sărutul pe care ţi-l da ne-nceput începutul. Facle şi torţe şi flăcări şi focuri ţi se-aprindeau în ochi, cerându-se stinse de norul feţii mele, plumburiu şi greu trecând pe chipul tău, ca-n piscurile ninse. Îţi mai ţineam braţul încă viaţa ta de viaţa mea lipită, risipa dragostei nerisipită, secunda înnodată de clipită. Paşi, râsete, poveşti silabice, istorii, destăinuiri, speranţe – voi eraţi într-adevăr adevărate în jurul celor doi din iarna când un aer scânteind, pe lângă tine va fi trecut. Va fi trecând…” Nichita Stănescu

”A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, că ai să te ascunzi într-un ochi străin, şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin. Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, iau cuvintele şi le-nec în mare. Şuier luna şi o răsar şi o prefac într-o dragoste mare.” Nichita Stănescu, ”Emoție de toamnă”

