Wallflowers

”Totuşi, în rătăcirile lui, între atîtea mutre duşmănoase, a întîlnit şi figuri blânde. Feţe de necunoscuţi i s-arată, în târguri sărace, în mahalale pline de glod, feţe blajine şi ochi luminaţi de bunătate. Din când în când aude glasuri prietineşti şi se poate aşeza lângă o sobă, caldă, subt o lampă liniştită, la o masă pe care abureşte mâncarea fierbinte. Ochii aceia necunoscuţi i-au picurat în suflet ceva bun, ca o rămăşiţă din dragostea tatălui lui mort.” Mihail Sadoveanu, ”Strada Lăpușneanu”

”Paul Plopeanu vede şi aeroplanele care soseau ziua deasupra Bucureştilor, ca nişte lari graţioşi rotindu-se la foarte mari înălţimi. Păreau că au pornit un joc nevinovat în liniştea văzduhului. Dar tunurile cetăţii bubuie şi flori de fum nasc ici-colo în limpezimea aerului. Şi-n oraş, în îmbulzeli de mulţime, cad grenatele ca nişte ouă ale morţii zdrobind în sînge snopi de oameni. Şi mult timp după ce larii alburii şi-au luat zborul lin spre Dunăre, s-aud pe străzile înţesate goarnele răguşite ale automobilelor şi trec camioanele spre spitale, încărcate cu zdrenţe sângerate de trupuri. În ochii mari şi luminaţi ai băiatului, născură apoi umbrele mute ale altor amintiri: tablourile retragerii. Subt un cer sur, printr-o ploaie rece şi putredă, pe drumuri desfundate de ape, printre sate pustii şi posomorâte, prin hotarul nemărginitului Bărăgan, se înşiră ziua şi noaptea convoiuri de cară, fără sfârşit, fără hodină. Soldaţi cu obrajii supţi şi cu […]

”- Aşa-s ei, mai proşti, observă cu convingere moş Avram. Cîte valuri are omul, câte năcazuri, cu vitele şi cu pămîntul, cu procesele, cu toate… Noi stăm şi depănăm şi nu mai putem isprăvi… Parcă ce poate să ştie un domn ofiţer!… Băiatul asculta cu uimire şi cu inima bătînd. Înţelegea însă că trebuie să tacă. – Da’ iaca ce v-oi spune eu, grăi iar moş Avram. La urma urmei degeaba umbli cu şurubării şi cu şpagă. Te-ajunge şi la trăsură o boambă de airoplan. Ba te ajunge ş-acasă, pe prispă. Ori te păleşte o boală şi te legalizează… Măi, când îi hotărât să mori, te îneci şi c-o lingură de borş, – Apoi tot îi scris la condică… îngână Dominte. – Numaidecît! încheie cu hotărîre rezervistul şi scuipă în foc, pomenind despre un hulub fantastic.” Mihail Sadoveanu, ”Strada Lăpușneanu”

”Fiind eu cu multă dorinţă de învăţătură, acolo mi-am găsit dascălii. Erau acolo greci şi jidovi care cunoşteau toată ştiinţa lumii şi aveau taine ale învăţăturii lor pe care oamenii de rând nici nu le bănuiesc. Am fost învăţăcel la ei şi m-am supus lor cu credinţă. De la ei am cunoscut mult adevăr. Iar mai ales două lucruri le-am cunoscut eu bine. Întăi că oamenii sânt fraţi, însă au în ei demonul prostiei şi al neînţelegerii..Şi al doilea că este un singur Dumnezeu asupra tuturora. Fiecare neam se închină altfel şi-i dă alt nume în altă limbă, dar Dumnezeu este acelaşi. Nu limbile pe care le-am deprins mi-au folosit, ci mai cu samă aceste adevăruri. De aceea mă găsesc prietin şi frate cu domniile voastre. Atât călătorii turci, cât şi cei greci s-au bucurat de aceste vorbe şi au făcut temenele cătră uncheşul meu, mângâindu-şi bărbile.” Mihail Sadoveanu, ”Nunta […]

”Cu răbdare şi iubire se pot face toate, ne încre dinţa sfinţia sa. Arn avut bucuria să izbutesc a-mi apropia ceea ce părea pentru totdeauna depărtat de om. De la paradisul primitiv, zidirile lui Dumnezeu s-au desfăcut, răspândindu-se într-o diaspora a duşmăniei. Nu-i însă o duşmănie definitivă. Trebuie să ne întoarcem la raiul înţelegerii printr-o lucrare care se cuvine s-o săvârşâm noi oamenii, fără violență şi fără asuprire.” Mihail Sadoveanu, ”Modoraș”

”Când este o pricină de greutate, ori de împotrivire, atunci se zbate inima ca apa ‘n stâncă. S’a văzut cucoană să poftească chiar pe unul de-ai noştri: măcar de-ar fi fost un Ţigan mândru; dar s’a întâmplat să fie o baragladină.” Mihail Sadoveanu, ”Nopțile de Sânziene”