”Când măria sa a întors fruntea, comisul Onu era plin ca un fagure; mila şi dragostea îi covîrşeau sufletul; cântarea părintelui Nicodim îi era pe buze şi a rostit-o măriei sale fără nici o greutate, ca şi cum i-ar fi închinat o oraţie în acea zi a Sfântului Ştefan. Doamne, suflet neprihănit mi-ai dat: Ca flacăra de lumânare de trup l-ai legat. În mâna ta sufletul mi-l încredinţez, Hristoase. Întru credinţa ta lămurit a fost; Laolaltă cu al păcătoşilor nu-l pune, Doamne. Dă-mi, Dumnezeule, moartea drepţilor, A celor căzuţi pentru lege; Doamne, adaogă sufletul meu În ceata oştenilor tăi, lângă tine! Vodă a stat încă un răstimp destul de lung neclintit, cu faţa întoarsă cătră icoana Fecioarei prea curate cu pruncul. A suspinat apoi şi s-a ridicat. A zîmbit ca dintr-un vis credincioşilor săi şi s-a dus iar la singurătate.” Mihail Sadoveanu, ””Frații Jderi”, vol. III
S
”Dacă pun eu la pămînt sabia, măria sa Mehmet se îmblânzeşte îndată. Dar eu nu pun la pământ sabia, eu sânt oştean al credinţii mele, şi războiul ce pregătesc e un război pentru suflet, după cuvântul sfânt că omul nu se hrăneşte numai cu pâne. Taina acestor mărturisiri s-o cunoască Dumnezeu; eu am primit lovitura lor până în fundul sufletului; am cuprins mâna părintelui arhimandrit Amfilohie şi am strîns-o. M-am cufundat după aceea în sine-mi, am închis o clipă ochii şi m-am rugat pentru izbânda Voievodului.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Se înfăţişa la prag un om cuviincios îmbrăcat în straie mohorîte; parcă era mirean, parcă era cleric. Cingătoarea-i de piele nu purta arme. Avea o barbă castanie, care-i îmbrăca tot obrazul. – Buna vremea, a rostit un glas răguşit de trudă. Sărut dreapta, bădiţă Nicoară. Călugărul îl cunoscuse dintrodată, înainte de a-l fi auzit rostind aceste din urmă cuvinte. Îl cunoscuse mai ales după ochi. Era mezinul său, uscat şi ars de soarele copleşitor din ţinuturile de la miazăzi. Sânt în viaţa asta întîmplări cu totul neobişnuite, care se înşiră unele după altele ca metaniile; par fără noimă şi totuşi au o orînduire ascunsă. Dacă ar fi cunoscut toate, domnia sa pârcălabul ar fi înţeles că întîlnirea acelor fraţi era scrisă de mai nainte, de împrejurări, de voinţa oamenilor şi de ceea ce numim destin, adică de Înţelepciunea în veci nepătrunsă a lui Dumnezeu, aşezată pururi în zidirea sa. Mai […]
”Acolo, devale, sânt numai muieri, se gândea comisul. Nelipsită e jupîneasa Candachia. A sosit de o zi şi Teodora, malorosianca, muierea lui Dămian neguţătorul. – Unde rostim noi nouă, zice în sine comisul, ele rostesc de nouă ori nouă sute nouăzeci şi nouă. Într-o privinţă, au şi ele dreptate. Căci zice Ilisafta: Dacă n-om vorbi deasupra, pe pămînt, apoi unde să vorbim? Dedesubt? Acolo stau singură.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Ce să faci? De la un zgîrcit va să te mulţămeşti şi c-o traistă spartă.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi””, vol. III
”Din această amintire slabă s-a hrănit şi a crescut gândul lui Jder, când l-a împresurat pe căpitanul Grigorie Gogolea. Asemenea ciudate gângănii zac în fundul fiinţii noastre ca într-o fântână afundă de întuneric. Stau acolo fără să avem ştiinţă de ele şi, din ce pricină nu se ştie. Deodată îşi iau zborul în zig-zaguri şi rotocoale spre înţelegerea noastră.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Mai întâi i-s dinţii rari, mărunţi şi galbeni; al doilea i se vede în marginea ochiului drept, sub frunte unde începe nasul, o pată albăstrie căreia moaşele îi zic «muscă». Aceste amîndouă semne arată slăbiciune a trupului. Din obrazul măriei sale se vede că din orice îşi «face sânge rău», cum zice prostimea. Faţa obrazului său e veştezită de fiere. Aşa că tot lăuntrul i se hrăneşte din amărăciunea asta. N-are linişte a sufletului său cum n-are linişte apa.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi””, vol. III
”Lui jupîn Simion, e plină această domniţă de demoni ai împotrivirii. În loc să-l urască pe Ştefan-Vodă pentru că a prigonit pe Radu-Vodă tatăl domniei sale, şi i-a ridicat comorile şi i-a deşertat seraiul, domnia sa Domniţa, dimpotrivă, se uită la el cu uimire şi nu poate suferi să treacă vreme fără să-l vadă. Deci pofteşte să fie aproape de Vaslui. S-a tânguit, s-a zbătut, a trimes carte cerând răspuns, şi s-a făcut, — după o vorbă a frâncilor: că ce vrea muierea vrea şi Dumnezeu.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Atuncea întreabă-mă şi eu am să-ţi spun toate ca unui tovarăş bun. N-am să-ţi cer taină; n-am să te leg cu jurământ. Tainele se sparg, jurămintele se rup. Cu omul vrednic eu nu mă tocmesc; mă duc cu el şi la câştig şi la pagubă. Ce vrei să ştii?” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Atuncea postelnicul Ştefan ar fi spus alte vorbe, anume că „râsul te râde şi batjocura te batjocoreşte„.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Bătrânul ridică fruntea privind înseninat spre Ionuţ, ca să cunoască în acest fecior fiinţa lui din ani destul de depărtaţi. Îşi alătură spre el calul şi-l cuprinse pe fecior de după umăr apropiindu-l spre sine; apoi privi în jur, să cunoască dacă n-a văzut cumva om pământean asemenea slăbăciune — cu totul rară la comisul cel mare. Nu se uitau la ei însă decît florile poienii cu mii de ochi şi mii de zîmbete.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Comisul începu a umbla cu paşi mari prin pridvor fără să-şi descleşteze fălcile. Nu era supărat; dar se strecurase în fiinţa lui grija: îşi făcuse cuib, clocea pui şi în curînd aveau să iasă şerpi cu limbi înveninate. În el toate se adînceau mai anevoie şi stăruiau apoi mai îndelung.” Mihail Sadoveanu, ””Frații Jderi”, vol. III
”Au câteodată barbaţii aceştia câte-o taină în care nu poţi intra, cum nu poţi pătrunde în stîncă.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Aşa alcătuiesc eu scrisorile de friguri ori de lungoare ; îi scriu lui Dumnezeu şi-l rog, iar demonul boalei fuge de ameninţarea scrisorii. Fără asta, cu doftoria nu faci nimica. Am cunoscut noi, cinstite jupîne Iaţco, un vraci leah care se lăuda cu dresurile lui; şi avînd un boier al nostru Ştefan Calomfir o boală de-i tot pocneau încheie¬turile când se mişca, i-a dat acel vraci să beie o doftorie amară, câte un pahar în fiecare zi. Aşa că peste zece zile boierul nostru Calomfir nu-şi mai auzea încheieturile poc¬nind, căci surzise.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. II
”Ascultă, Simion Jder, rosti cu hotărîre şi încet măria sa. Mânia nu trebuie să stea în domnia ta ca o otravă în¬gheţată, ci trebuie să-ţi deie agerime şi tărie. Ai să te duci; dar să lepezi aici în clipă arşiţa şi nebunia. Eu nu vreau să cunosc dragostea pe care-o ai; agoniseşte-ţi-o, dacă eşti vrednic ; însă ia aminte şi-ţi păstrează capul, căci viaţa domniei tale ne face nouă trebuinţă.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. II