”Fiind eu cu multă dorinţă de învăţătură, acolo mi-am găsit dascălii. Erau acolo greci şi jidovi care cunoşteau toată ştiinţa lumii şi aveau taine ale învăţăturii lor pe care oamenii de rând nici nu le bănuiesc. Am fost învăţăcel la ei şi m-am supus lor cu credinţă. De la ei am cunoscut mult adevăr. Iar mai ales două lucruri le-am cunoscut eu bine. Întăi că oamenii sânt fraţi, însă au în ei demonul prostiei şi al neînţelegerii..Şi al doilea că este un singur Dumnezeu asupra tuturora. Fiecare neam se închină altfel şi-i dă alt nume în altă limbă, dar Dumnezeu este acelaşi. Nu limbile pe care le-am deprins mi-au folosit, ci mai cu samă aceste adevăruri. De aceea mă găsesc prietin şi frate cu domniile voastre. Atât călătorii turci, cât şi cei greci s-au bucurat de aceste vorbe şi au făcut temenele cătră uncheşul meu, mângâindu-şi bărbile.” Mihail Sadoveanu, ”Nunta […]
S
”Printre aceste simpatice fiare, care simţesc prieti-nia omului şi răspund cu sentiment şi inteligenţă, părintele a avut, la epoci diferite, şi doi urşi. Unul, crescut de mic, a devenit îndată familiar şi mucalit. Trăia în casă, primea hrana din mâna stăpânilor ori a bucătăresei, urma pe preot pe drum şi în târg. Părintele Isidor face parte din acei oameni în care sălbătăciunea găseşte, la prima vedere, altceva decât duşmanul vechi, prigonitorul crâncen din veacuri. În ochi, în atitudine, în emanaţia întregii fiinţi, bietul animal duşmănit cunoaşte pactul de pace şi iubire şi îl acceptă. Astfel, de câtva timp se realizează în parcurile de protecţie ale animalelor sălbatice, mai cu samă în America, această minune nouă. Se vede că răutatea nu-i fundamentală în sălbătăciune, ci e un rezultat al persecuţiei omului. La iubire, animalul sălbatic răspunde cu încredere. Aşa încât, pe această cale cotită, a împrietinirii cu cele mai crâncene fiare, […]
”Cu răbdare şi iubire se pot face toate, ne încre dinţa sfinţia sa. Arn avut bucuria să izbutesc a-mi apropia ceea ce părea pentru totdeauna depărtat de om. De la paradisul primitiv, zidirile lui Dumnezeu s-au desfăcut, răspândindu-se într-o diaspora a duşmăniei. Nu-i însă o duşmănie definitivă. Trebuie să ne întoarcem la raiul înţelegerii printr-o lucrare care se cuvine s-o săvârşâm noi oamenii, fără violență şi fără asuprire.” Mihail Sadoveanu, ”Modoraș”
”Ştiu că unii nu mănâncă, a urmat ea cu un zîmbet subţire, dar alţii au nevoie, nefiind de meseria lor cuvioşi schivnici.” Mihail Sadoveanu, ”Nada florilor”
”Când este o pricină de greutate, ori de împotrivire, atunci se zbate inima ca apa ‘n stâncă. S’a văzut cucoană să poftească chiar pe unul de-ai noştri: măcar de-ar fi fost un Ţigan mândru; dar s’a întâmplat să fie o baragladină.” Mihail Sadoveanu, ”Nopțile de Sânziene”
”Uncheşul Haralambie şi-a umflat pieptul şi a slobozit viers mormăit din caval, ţinându-l într-o latură şi pipăindu-i cu degetele groase găurile. După îngînarea de melodie veche, sunet de caval amestecat cu voce nearticulată, moş Haralambie a ferit instrumentul şi a recitat tărăgănat cuvinte ca din dureri şi morminte neuitate. – Apoi, oameni buni, dragi oameni buni… Eu în Iorgu Irimia. Îmi luau simbria Cât cu voia, pic cu pic, Cât cu şiretlic: Preceptu’ cu dările, Popa cu cântările, Mândre cu gătelile, Ciocoi cu-nvoielile. Pentr-un an şi jumătate, Mi-au plătit slujba pe spate, De-am zăcut o săptămână Bolnav, într-o rână. Iar a zis din caval, îngânându-se cu austrul de-afară, atît cât îi trebuia ca să-şi aduca aminte urmarea. – Apoi, oameni buni, dragi oameni buni… Casă n-am, nici ce-mi aşterne, Pietrele mi-s perne; N-am prietini, nici părinţi, Nici ce trage-n dinţi. Mă tot bate-un gând şi-un dor, Îmi vine să mor. […]
”Taină a trecutului acestei frumoase aşezări mai ră-mâne şi hramul bisericii vechi de la Vodă Tomşa şi mai demult. Se află în sat două biserici: una nouă şi monumentală, ale cărei clopote le-a cumpărat soborul femeiesc rădăşan, şi alta veche durată din lemn. Patronii acestei bisericuţi umilite şi interesante sunt sfânta Ecate-rina a cărei zi cade la 25 noemvrie, şi sfântul Mercu-rie cu praznic în a patra zi de Paşti, care e totdeauna o miercuri. Acest sfânt Mercurie, zugrăvit deasupra uşii de intrare, lângă soaţa sa mirată, e Mercur zeul negustorilor, cu toiag în mână şi aripi la picioare. Sfânta mare muceniţă Ecaterina pare mai. Mult un adaos cuviincios al bunilor acestora creştini, căci ziua de 25 noemvrie se sărbătoreşte cu destulă modestie, adevăratul patron, sărbătorit cu un entuziasm aș putea zice păgân, e Mercurie.” Mihail Sadoveanu, ”Rădășenii”
”Când măria sa a întors fruntea, comisul Onu era plin ca un fagure; mila şi dragostea îi covîrşeau sufletul; cântarea părintelui Nicodim îi era pe buze şi a rostit-o măriei sale fără nici o greutate, ca şi cum i-ar fi închinat o oraţie în acea zi a Sfântului Ştefan. Doamne, suflet neprihănit mi-ai dat: Ca flacăra de lumânare de trup l-ai legat. În mâna ta sufletul mi-l încredinţez, Hristoase. Întru credinţa ta lămurit a fost; Laolaltă cu al păcătoşilor nu-l pune, Doamne. Dă-mi, Dumnezeule, moartea drepţilor, A celor căzuţi pentru lege; Doamne, adaogă sufletul meu În ceata oştenilor tăi, lângă tine! Vodă a stat încă un răstimp destul de lung neclintit, cu faţa întoarsă cătră icoana Fecioarei prea curate cu pruncul. A suspinat apoi şi s-a ridicat. A zîmbit ca dintr-un vis credincioşilor săi şi s-a dus iar la singurătate.” Mihail Sadoveanu, ””Frații Jderi”, vol. III
”Dacă pun eu la pămînt sabia, măria sa Mehmet se îmblânzeşte îndată. Dar eu nu pun la pământ sabia, eu sânt oştean al credinţii mele, şi războiul ce pregătesc e un război pentru suflet, după cuvântul sfânt că omul nu se hrăneşte numai cu pâne. Taina acestor mărturisiri s-o cunoască Dumnezeu; eu am primit lovitura lor până în fundul sufletului; am cuprins mâna părintelui arhimandrit Amfilohie şi am strîns-o. M-am cufundat după aceea în sine-mi, am închis o clipă ochii şi m-am rugat pentru izbânda Voievodului.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Se înfăţişa la prag un om cuviincios îmbrăcat în straie mohorîte; parcă era mirean, parcă era cleric. Cingătoarea-i de piele nu purta arme. Avea o barbă castanie, care-i îmbrăca tot obrazul. – Buna vremea, a rostit un glas răguşit de trudă. Sărut dreapta, bădiţă Nicoară. Călugărul îl cunoscuse dintrodată, înainte de a-l fi auzit rostind aceste din urmă cuvinte. Îl cunoscuse mai ales după ochi. Era mezinul său, uscat şi ars de soarele copleşitor din ţinuturile de la miazăzi. Sânt în viaţa asta întîmplări cu totul neobişnuite, care se înşiră unele după altele ca metaniile; par fără noimă şi totuşi au o orînduire ascunsă. Dacă ar fi cunoscut toate, domnia sa pârcălabul ar fi înţeles că întîlnirea acelor fraţi era scrisă de mai nainte, de împrejurări, de voinţa oamenilor şi de ceea ce numim destin, adică de Înţelepciunea în veci nepătrunsă a lui Dumnezeu, aşezată pururi în zidirea sa. Mai […]
”Acolo, devale, sânt numai muieri, se gândea comisul. Nelipsită e jupîneasa Candachia. A sosit de o zi şi Teodora, malorosianca, muierea lui Dămian neguţătorul. – Unde rostim noi nouă, zice în sine comisul, ele rostesc de nouă ori nouă sute nouăzeci şi nouă. Într-o privinţă, au şi ele dreptate. Căci zice Ilisafta: Dacă n-om vorbi deasupra, pe pămînt, apoi unde să vorbim? Dedesubt? Acolo stau singură.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Ce să faci? De la un zgîrcit va să te mulţămeşti şi c-o traistă spartă.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi””, vol. III
”Din această amintire slabă s-a hrănit şi a crescut gândul lui Jder, când l-a împresurat pe căpitanul Grigorie Gogolea. Asemenea ciudate gângănii zac în fundul fiinţii noastre ca într-o fântână afundă de întuneric. Stau acolo fără să avem ştiinţă de ele şi, din ce pricină nu se ştie. Deodată îşi iau zborul în zig-zaguri şi rotocoale spre înţelegerea noastră.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Mai întâi i-s dinţii rari, mărunţi şi galbeni; al doilea i se vede în marginea ochiului drept, sub frunte unde începe nasul, o pată albăstrie căreia moaşele îi zic «muscă». Aceste amîndouă semne arată slăbiciune a trupului. Din obrazul măriei sale se vede că din orice îşi «face sânge rău», cum zice prostimea. Faţa obrazului său e veştezită de fiere. Aşa că tot lăuntrul i se hrăneşte din amărăciunea asta. N-are linişte a sufletului său cum n-are linişte apa.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi””, vol. III
”Lui jupîn Simion, e plină această domniţă de demoni ai împotrivirii. În loc să-l urască pe Ştefan-Vodă pentru că a prigonit pe Radu-Vodă tatăl domniei sale, şi i-a ridicat comorile şi i-a deşertat seraiul, domnia sa Domniţa, dimpotrivă, se uită la el cu uimire şi nu poate suferi să treacă vreme fără să-l vadă. Deci pofteşte să fie aproape de Vaslui. S-a tânguit, s-a zbătut, a trimes carte cerând răspuns, şi s-a făcut, — după o vorbă a frâncilor: că ce vrea muierea vrea şi Dumnezeu.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III