”Nu ştiu pentru ce motive se străduiesc folcloriştii, care adună mii de pagini de maculatură în colecţii. N-am avut niciodată impresia că ar scoate ceva din asemenea epave ale oceanului-timp. Metodele mele, însă, m-au îndemnat foarte de timpuriu, de pe când eram tânăr ca dumneavoastră, să caut argumentul acestor paleologhii, datini şi eresuri ale populaţiilor din Carpaţi. Am ajuns la nişte concluzii fireşti, care unora li s-ar părea totuşi surprinzătoare. Am ajuns să preţuiesc şi să iubesc aceste alcătuiri vii ale religiei vechi a pământului acestuia, găsind în ele însăşi gândirea strămoşilor mei şi însuşi sufletul lor. Religia nouă, care n-are decât zece veacuri, nu s-a putut substitui puterilor trecutului decât în parte şi superficial. Poporul încă practică legea veche. De aceea, să nu vi se pară de mirare dacă voi invoca umbra severă a Bătrânului preot păgân care a sălăşluit cândva sub bolta unei asemenea peşteri. Pentru dumneavoastră poate […]
S
”Ne punem la pămînt şi ne tragem spre el în brânci, ca să avem subt ochi priveliştea dintre mesteceni. Crengile subţiri au primit în ele cel dintăi val de sevă, care le-a colorat uşor. Lovite de sclipirile soarelui, coloarea lor aurie sporeşte lumina poienii. Un cucoş se roteşte jos. Trei găini stau atente. Stau atente pentru el. Căci în el instinctul de conservare al sălbătăciunii face loc unei alte puteri covîrşitoare. Flacăra primăverii lucrează în fiinţa lui, îl face să-şi desfăşure penajul, să-şi sticlească pieptul metalic. E în el o bucurie care-l saltă din când în când într-o săritură fără noimă. Pare că face ghiduşii de ale lui. Nu face nici o ghiduşie. Comicul e un viţiu omenesc; animalele pun în actele lor numai seriozitate.” Mihail Sadoveanu, ”Raiul”
”Când trebuia câteodată, sâmbăta după-amiază, să ne cetească din poveştile lui Creangă, ne privea întăi blând, cu un zîmbet liniştit, ţinând cartea la piept, în dreptul inimii – şi în bănci se făcea o tăcere adâncă, ca într-o biserică. Tu bagi de samă că nu-ţi vorbesc de gramatică şi de aritmetică. Şi nici nu-ţi voi vorbi. Acestea se făceau bine; băieţii învăţau după puterile lor; dar sânt nişte lucruri aşa de neînsemnate când le pui faţă în faţă cu învăţătura cealaltă, sufletească, pe care ne-o da Domnu! Şi ne-o da această învăţătură nu pentru că trebuia, şi pentru că i se plătea, dar pentru că avea un prisos de bunătate în el şi pentru că în acest suflet era ceva din credinţa şi din curăţenia unui apostol. Acolo, în colţul acela de ţară, putea să fie cum voia învăţătorul.” Mihail Sadoveanu, ”Domnul Trandafir”
”Pe Dumnezeu ascultă-L, pe mine iubeşte-mă şi pe tine drege-te.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”BENEDICK: Şi tu şi eu sântem prea înţelepţi ca să ne facem curte într-un fel paşnic. BEATRICE: După o astfel de mărturisire, nu s-ar prea putea spune. Din douăzeci de oameni înţelepţi nu e unul care să se laude singur.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”Părul tău e mai decolorat de soare, regina mea de negru şi de sare. Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat ca o umbră, ca un şarpe dezarmat. Trec fantome-ale verii în declin, corabiile sufletului meu marin. Şi viaţa mea se iluminează, sub ochiul tău verde la amiază, cenuşiu ca pământul la amurg. Oho, alerg şi salt şi curg. Mai lasă-mă un minut. Mai lasă-mă o secundă. Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip. Mai lasă-mă o briză, o undă. Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.” Nichita Stănescu, ””Viața mea se iluminează”
”Eram să uit, şi mi-a adus aminte muierea; a trimes un copchil după mine… Şi mi-a trimes şi traista cu malai… (Aici zîmbi iar). Ştii povestea omului sarac – când îi face nevasta malai şi i-l pune în traistă şi-l trimete pe ceea lume, să găsească pe Dumnezeu şi să-l întrebe când are să-l scape de sărăcie… Aşa şi eu… Cu acelaşi zîmbet îşi lunecă privirea spre traista cu malai şi cu cepe. Apoi oftă şi privi în juru-i.” Mihail Sadoveanu, ”Pe drumuri încurcate”
”La ceasul odihnei, când punea pe pirostrii, la un foc de găteje, ceaunul dogit, ca să-şi facă „oleacă de mămăligă”, stăteam cu dânsul de vorbă. Grăia moale şi focul îi lumina din când în când obrazul pămîntiu, brăzdat de suferinţi. Răspunzând – câteodată întorcea şi ochii spre mine. Ochii aceia verzi, gânditori, nu i-ar putea zugrăvi nimeni. Cînd întîlneau pe ai mei aveam totdeauna o simţire de milă, şi fără voie se desluşea în mintea mea un nume pentru ei: „ochii resemnării”.” Mihail Sadoveanu, ”Pe drumuri încurcate”
”Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat nopţile. Sau poate copilăria ta care a murit undeva, sub cuvinte. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.” Nichita Stănescu
”Şi adăogi privindu-mă cu ochi calzi: – Ţi-i drag la noi, gândăcelule? Când vei fi om cu greutate şi cu necazuri la târg, adu-ţi aminte şi de noi, că-i frumos şi pe-aici… Apoi, dragă frate, aceasta a fost cea din urmă prietinească rătăcire cu bunicul, cea din urmă lecţie pe care mi-o da acest om tare, cu suflet blînd şi simplu. Aş fi putut să-ţi spun şi mai multe – dar la ce-ar fi folosit atîtea amănunte? E prea destul poate şi atîta – şi din ce ţi-am spus, vei înţelege multe lucruri, multe apucături de ale mele, şi mai ales această nestăpînită dorinţă a mea de pribegire, prin locurile noastre, prin munţii noştri, prin văile noastre, prin câmpiile noastre, prin această ţară a năcăjitului plugar.” Mihail Sadoveanu, ”Sfaturi vechi”
”Boierul sta pe patul cel mare, sub culme, şi tremura într-un cojoc. Privea cu ochii blînzi la Năstase şi parcă ar fi vrut să-i spuie ceva; dar vizitiul nici nu se uita la el şi sfătuia cu pădurarul. Iar cuconul Lupaşcu se gândea că brutele care se îmbată, scuipă şi suduie, tot au oleacă de inimă. Îndură palme şi umilinţi, – şi iartă.” Mihail Sadoveanu, ”Sluga” (”Dureri înăbuşite”, 1904)
“Se făcea că mă făceam că trăiesc, Într-o vale adâncă, de somn întretăiată. Trezindu-mă, doar atât îmi amintesc. Ochiul continua să mi se bată.” Marin Sorescu, ”Apă vie, apă moartă”
”Pân’ ce zorii vor miji Prin palat vom hoinări. Şi acestui pat de nuntă Vom ursi menire sfântă , Ca întreaga lui rodire Să trăiască-n fericire. Cele trei perechi să-şi fie Credincioase pe vecie. Peste prunci să nu se-abată Pacostele niciodată; Bot de iepure , gât strâmb, Mână-ntoarsă, trup scălâmb, Semne ale piezii rele… Să-i ferim pe prunci de ele. Şi-acum, zânelor, plecaţi; Rouă limpede-adunaţi. Şi cu bobul ei curat Pace-aduceţi în palat. Iar stăpânii s-aibă parte De mărire pân’ la moarte. Hai, zburaţi! Nu mai staţi! Şi-n zori iarăşi v-adunaţi.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Bărbaţii cu ale lor, femeile cu ale lor; bărbatul stă de vorbă cu femeia numai între patru ochi şi, atuncea, nu vorbesc de trebile ţării, nici de ale gospodăriei; atunci ochii şi sprîncenele fac toate belelele.” Mihail Sadoveanu, ”Cântecul de dragoste”
“Datoria să ți-o plătești la timp, căci are și ea rostul ei și nu stă, dac-o lași nebăgată în seamă, în amorțire, ci mișcă și crește de n-o mai poți stăpîni în cele din urmă.” Ioan Slavici, ”Mara”