„Cine are un pic de duh Nu se plânge, nu se teme Nici de soartă, nici de vreme, Nici de apa din văzduh.„ William Shakespeare, ”Regele Lear”
aug. 122023
S
aug. 042023
„N-a fost pe țara asta atâta ninsoare și mulți credeau c-o să-nghețe? Ce, a înghețat țara? N-a înghețat. Nu mor caii când vor câinii!” Nichita Stănescu
iul. 312023
”Ieri am văzut toamnă, ca și cum aș fi fost, Am văzut-o, ca și cum aș fi avut ochi, Ah, cât de bine mi-a fost în previzibilul de ieri, Ah, cât de bine mi-era când mi-aduceam aminte Că am până când și prieteni Mai zbura câte o pasăre și strigam: „AH , CE ÎNTÂMPLARE A VEDERII!„ Mai stătea câte un arbore pe șosea și-i spuneam: „Bătrâne, n-a-nceput războiul, nu mă spânzur de tine?„ Ieri era o toamnă de aur, Azi părul meu e de argint.” Nichita Stănescu, ”Toamna românească”
Nicu Alifantis – ”De dragoste” (versuri de Nichita Stănescu)
Alifantis, Nicu, Stănescu, Nichita
Comentariile sunt închise pentru Nicu Alifantis – ”De dragoste” (versuri de Nichita Stănescu)
iul. 012023
Ea stă plictisită şi foarte frumoasă Părul ei negru este supărat Mâna ei luminoasă Demult m-a uitat.. Ea stă plictisită şi foarte frumoasă Şi eu numai pentru ea trăiesc În lumea fioroasă De sub ceresc.. [instrumental]. Ea stă plictisită şi foarte frumoasă Părul ei negru este supărat Mâna ei luminoasă Demult m-a uitat.. Ea stă plictisită şi foarte frumoasă Şi eu numai pentru ea trăiesc În lumea fioroasă De sub ceresc.. [instrumental]. Ea era frumoasă ca umbra unui gând Între ape, numai ea.. era pământ. Ea era frumoasă ca umbra unui gând Între ape, numai ea.. era pământ. (versuri din poeziile „De dragoste” şi „Evocare”, autor Nichita Stănescu) Doar pentru utilizare non-comercială. Date de la: versuri.ro
iun. 172023
“Na că mi-a slăbit vederea. Te rogi atâta timp să ți se arate Dumnezeu și când ai ajuns lângă El, nu-L mai vezi.” Marin Sorescu, ”Thirst of the Salt Mountain: Trilogy of Plays”
iun. 142023
“Cărăbuşii au o groază de picioare, dar când se răstoarnă pe spate nu mai pot să-şi revină, sunt ca şi pe lumea cealaltă. Poate ar trebui să aibă o parte din picioare pe spate. Să-şi distribuie mai raţional picioarele.” Marin Sorescu, ”Iona”
iun. 142023
“N-avea să-ți deie nici o silință: Persidei îi era destul să-l vadă mereu voios și să-și aducă aminte în ce stare l-a găsit, pentru ca să simtă că ea l-a scăpat, l-a ridicat, i-a luminat viața, și să se uite la el parcă ea l-ar fi făcut. Al ei era întreg acest om minunat și nimeni afară de dânsa nu mai avea nici un drept asupra lui.” Ioan Slavici, ”Mara”
iun. 142023
“Norocul nu umblă târâș, ci zboară pe aripi iuți și-ți iese, când îi vine rândul, fără de veste-n cale: degeaba îl cauți, când nu-l găsești, degeaba fugi, când el aleargă după tine; norocul tău e numai al tău și chiar dacă nu l-ai cunoaște tu pe el, te cunoaște el pe tine și nu te părăsește. Te miră însă, de unde iese, și de aceea stai mereu gata ca să-l apuci precum rândunica prinde musca din zbor.” Ioan Slavici, ”Mara”
mai 172023
“E strâmt aici, dar ai unde să-i pierzi minţile. Nu e prea greu. – E chiar o nimica toată.” Marin Sorescu, ”Iona”
mai 142023
“Uite, dacă-mi strâng sufletul, nu se prinde nimic în el. Oricum, am ajuns departe, foarte departe. O mai fi ceva? Arborii cresc, le dau mugurii, le pică frunzele și se întreabă: o mai fi ceva? Oamenii iubesc, stau de vorbă și mor. O mai fi ceva? Morții tac. Scrutează veșnicia și tac. Lasă iarba să-i facă optimiști până în toamnă. Atunci mor din nou peste moartea lor veche, grămadă. Și tac, și tac, și tac.” Marin Sorescu, ”Thirst of the Salt Mountain: Trilogy of Plays”
mai 142023
“Nu că era nenorocită, ci că era o nenorocire pentru alții – asta o muncea pe dânsa, când își dedea seamă, cum s-a pomenit deodată între doi oameni, care ar trece voioși prin lume, dacă ea nu le-ar fi ieșit în cale.” Ioan Slavici, ”Mara”
apr. 172023
“Cei mai dezinvolţi – actorii! Cu mânecile suflecate Cum ştiu ei să ne trăiască! N-am văzut niciodată un sărut mai perfect Ca al actorilor în actul trei, Când încep sentimentele să se clarifice. Moartea lor pe scenă e atât de naturală, Încât, pe lângă perfecţiunea ei, Cei de prin cimitire, Morţii adevăraţi, Morţi tragic, odată pentru totdeauna, Parcă mişcă! Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă! Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi. Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir, Penibil şi inestetic Şi nu ştim unde dracu’ să ne ţinem mâinile.” Marin Sorescu, ”Poezii”
apr. 152023
”„Inima mea te-a găsit, îi zise Kesarion fără cuvinte. Clipa aceasta zadarnică putem s-o lăsăm să se înalţe în soare ori să cadă în Propontida; avem înaintea noastră veşnicia întristării“. – Fericitule Santabarenos, vorbi el pe când tumultul se alină şi Împăratul se aşeză la locul său; tu îţi înţelegi mai bine destinul şi nu te abaţi din calea vieţii tale. – Despre cine vorbeşti, domnule? îl întrebă neguţătorul de alături. – Despre un filosof, de la care am multe de învăţat. – E un epicureu ori un stoic? – E o fiinţă care cunoaşte frâul şi-şi duce cu vrednicie povara. – Iată, într-adevăr, o învăţătură nouă. Unui asemenea filosof m-aş supune şi eu dacă n-aş fi aşa de hărţuit de călătoriile mele: când la Alexandria, când la Vavilon, când la Bizanţ.” Mihail Sadoveanu, ”Creanga de aur” (n.b.: Santabarenos este un asin)
apr. 142023
“Rețin ideea cu paharul. Și dumneata ai fost un pahar în mâna mea. O cupă de șampanie, am spus ”noroc” vieții, dar n-am apucat să gust bine, că am și simțit amărăciunea.” Marin Sorescu
apr. 142023
“De! pe om n-ai să-l judeci mai-nainte de a te fi uitat bine în ochii lui.” Ioan Slavici, ”Mara”