“Nu e armă mai puternică decât inima curată.” Ioan Slavici
S
”De trei ori fericite sunt acelea Ce, stăpânind al sângelui îndemn, Urmează-alaiul sfintelor fecioare. Dar pe pământ e mult mai fericit Un trandafir ce-şi dăruie mireasma, Decât cel ce-n sihastră bucurie Trăieşte, creşte, și-apoi se usucă, Vegheat de feciorelnicii săi spini.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Să vedem, înainte de toate, care era viziunea lui Swedenborg în ceea ce priveşte lumea cealaltă, viziunea despre imortalitatea personală, în care el a crezut, şi vom constata că totul se bazează pe liberul arbitru. În Divina Commedia a lui Dante – operă atât de frumoasă din punct de vedere literar – liberul arbitru încetează în momentul morţii. Morţii sunt judecaţi de un tribunal care hotărăşte dacă ei merită cerul sau infernul. Dimpotrivă, în opera lui Swedenborg lucrurile stau altfel. Swedenborg ne spune că atunci când un om moare, el nu-şi dă seama că e mort, fiindcă tot ce-l înconjoară rămâne identic. Continuă să se afle în casa lui, prietenii vin să-l vadă, umblă pe străzile oraşului. Nu se gândeşte că e mort. Dar curând începe să remarce câte ceva. Începe să observe un lucru care la început îl bucură, apoi îl nelinişteşte: totul pe lumea cealaltă este mult mai […]
”Better bread and water than pie with trouble” Aleksandr Solzhenitsyn, ”In the First Circle”
”Toată dimineaţa am fost în obişnuitul meu statu iucunditatis internae, totuşi cu o tulburare în plus, despre care gândeam că provine de la forţa spiritului şi de la nevrednicia mea. M-am pus până la urmă să gândesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, că trebuie să fiu mulţumit cu tot ceea ce îi este plăcut Lui, căci aceasta îi aparţine, şi că nu poţi rezista spiritului când primeşti de la Dumnezeu asigurarea că e graţia Sa, că ea acţionează pentru cel mai mare bine al nostru; căci cum noi suntem ai Lui, trebuie să fim mulţumiţi cu ceea ce îi e plăcut Lui să facă cu ceea ce-i aparţine; totuşi trebuie să ne rugăm Domnului Nostru, căci aceasta nu e pentru nimic în lume în puterea noastră. El mi-a dăruit graţia sa întru aceasta, şi foloseam cât se poate de puţin gândurile mele, dar voiam să înţeleg de ce lucrurile stau aşa; […]
”Benvolio: Păcat că dragostea, atât de blândă, Se dovedeşte vitregă şi rea. Romeo: Păcat că dragostea, la ochi legată, Nu rătăceşte drumul niciodată.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
“The bad seed that unconsciously—for its genitors—became a new living being, later comes to cause fright to the society from which he originated. Here, practically, society becomes the victim of its own invention. Thereafter, horrified and without being aware of the cause of such evil, society applies the worst punishments for his correction, and invents laws, jails, daggers, panoptic places, forced labor, corporal punishment, and even death, this, in order to try to regenerate or to extirpate evil; nevertheless, evil continues standing, and what is worse, in spite of the existing laws and punishments, it continues advancing in a devastating manner.” Samael Aun Weor, ”The Revolution of Beelzebub”
”Ferice ele femei! Altfel, le-ar fi otrăvit un îndrăgostit primejdios. Trebuie să-i mulţumesc lui Dumnezeu şi inimii mele de gheaţă că în privinţa asta semăn cu dumneata. Prefer să-mi aud câinele lătrând la o cioară decît pe un bărbat făcându-mi jurăminte de dragoste.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
“Science is not only compatible with spirituality; it is a profound source of spirituality. When we recognize our place in an immensity of light-years and in the passage of ages, when we grasp the intricacy, beauty, and subtlety of life, then that soaring feeling, that sense of elation and humility combined, is surely spiritual. So are our emotions in the presence of great art or music or literature, or acts of exemplary selfless courage such as those of Mohandas Gandhi or Martin Luther King, Jr. The notion that science and spirituality are somehow mutually exclusive does a disservice to both.” Carl Sagan, ”The Demon-Haunted World: Science as a Candle in the Dark”
“- Am fost o dată pe un munte şi aerul era acolo atât de dens, încât m-am uitat la el. Se vedea. Am stat o jumătate de ceas şi m-am uitat la aer. I se zăreau toate celulele şi din cauza asta parcă era crăpat. – Aici nu eşti la munte, eşti la mare. – (Continuând primul gând.) Îţi venea să-ţi deschizi şi tu toţi porii. Îţi venea să-ţi deschizi chiar venele, să-l simţi năvălind prin toată suprafaţa ta. (Respiră adânc.) Aşa… (Îi e rău.) E aşa greu să respiri…” Marin Sorescu, ”Iona”
”Hermia: Cu ochii mei aş vrea să vadă tata. Theseu: Mai bine-ar fi ca ochii tăi să vadă Cu mintea lui .” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Îngerii, deci, se apropie de cel mort. Dumnezeu nu condamnă pe nimeni la infern. Dumnezeu ar vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi. Dar în acelaşi timp Dumnezeu a dat omului liberul arbitru, teribilul privilegiu de a se condamna el însuşi la iad sau de a merita cerul. Altfel spus, Swedenborg menţine pentru lumea cealaltă doctrina liberului arbitru pe care doctrina ortodoxă o suprimă după moarte.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise” (prefață)
”Apoi, descopeream în mine, cum poate şi în punctul 3 al visului, că în toată gândirea, chiar şi în cea pe care o credem aproape curată, pătrunde infinit de mult păcat şi impuritate, precum şi în dorinţa noastră ce merge din corp în gânduri, din care provin rădăcini foarte adânci; cu toate că gândirea pare curată, ea se bazează totuşi pe faptul că noi înţelegem aceasta prin frică, prin ipocrizie şi multe alte lucruri, pe care le putem descoperi, de asemenea, mai mult sau mai puţin prin reflecţie, în aşa fel încât e mai puţin posibil de a ne elibera de păcat, întrucât nu e gând care să nu fie amestecat cu impuritate; astfel e mai bine să crezi în fiecare oră, în fiecare clipă că meriţi pedepsele infernului, pentru că mila şi graţia lui Dumnezeu, care sunt în Iisus Hristos, se înduplecă să vadă asta.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de […]
”Ades în zori de zi a fost zărit Îmbogăţind cu lacrima lui roua, Sporind cu norii jalei sale, norii. Dar când voiosul soare, tot suind Spre răsărit, spre patul Aurorii Perdelele de umbră le resfiră, Feciorul meu se furişează-n casă Nemângâiat şi, oblonind lumina, Se ferecă în fundul încăperii. Cu geamu-nchis cu storurile trase, Preface ziua-n noapte nefirească, Îl doare sufletul. Tânjeşte. Poate Cu-n sfat i l-am tămădui, nepoate.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Gingaş prinos al unei inimi calde! Nu se află feţe mai sincere decît cele scăldate astfel. E mult mai bine să plângi de bucurie, decât să te bucuri de lacrimi!” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”