”Că dragostea este sursa din care îngerii îşi trag viaţa, e de asemenea evident din faptul că oricine, în cealaltă viaţă, se îndreaptă într-o direcţie în acord cu dragostea sa. Cei ce trăiesc cu dragoste de Dumnezeu şi de aproape se îndreaptă către Dumnezeu; dar cei ce trăiesc cu dragoste de sine se îndepărtează mereu de Dumnezeu.” Emanuel Swedenborg, ”Raiul și iadul”
”Spiritele care, cât au trăit în lume, s-au confirmat în credinţa că binele ce îl fac şi adevărul în care cred vin de la ele însele sau le sunt hărăzite lor – aşa cum cred toţi cei ce se mândresc cu faptele bune şi revendică pentru sine dreptatea – nu sunt primite în rai. Îngerii îi evită pe aceştia, considerându-i neghiobi şi hoţi; neghiobi pentru că se privesc continuu pe sine şi nu Fiinţa Divină; hoţi pentru că fură de la Dumnezeu ce e al Lui. Asemenea persoane sunt în contradicţie cu credinţa raiului că Sfera Divină a lui Dumnezeu primită de îngeri constituie raiul.” Emanuel Swedenborg, ”Raiul și iadul”
(despre îngeri) ”Ei spun de asemenea că există numai o singură Fântână a vieţii, şi că viaţa omului este pârâul izvorât din ea, care, dacă nu ar fi alimentat continuu de fântâna sa, ar înceta pe loc să mai curgă. Şi iarăşi mai spun că din această unică Fântână a vieţii care este Dumnezeu nu 3 izvorăşte nimic altceva decât Bine Divin şi Adevăr Divin, şi că acestea îi influenţează pe toţi în măsura în care le receptează; cei ce le primesc cu credinţă şi viaţă descoperă raiul în ele; dar cei ce resping sau sugrumă Adevărul şi Binele Divin, se îndreaptă spre iad, pentru că schimbă binele în rău, adevărul în falsitate şi deci viaţa în moarte. Că însăşi viaţa tuturor lucrurilor vine de la Dumnezeu, ei o dovedesc de asemenea prin credinţa că toate lucrurile din univers se leagă de bine şi de adevăr – viaţa voinţei omeneşti, […]
”Fiecare din rai ştie, crede şi chiar simte că nu doreşte şi nu face ceva bun prin sine şi că nu gândeşte şi nu crede nimic adevărat prin el, ci doar din Sfera Divină şi deci de la Dumnezeu; şi că binele şi adevărul ce provin din el nu sunt deloc bine şi adevăr pentru că în ele nu există viaţa aprinsă din Sursa Divină. Îngerii din cerul cel mai profund văd şi simt influenţa Divină; iar viaţa lor le pare cerească doar în măsura în care o primesc; căci doar până acolo ei există în dragoste şi credinţă, în lumina inteligenţei şi a înţelepciunii şi deci în bucurie cerească.” Emanuel Swedenborg, ”Raiul și Iadul”
”Au existat anumite spirite care în timpul vieţii lumeşti l-au recunoscut pe Tatăl, dar aveau o idee despre Dumnezeu ca despre oricare alt om, şi astfel nu au crezut că El este Stăpânul cerurilor. De aceea li s-a permis să rătăcească şi să cerceteze pe oriunde au dorit dacă mai există vreun alt cer în afara cerului lui Dumnezeu. Au căutat câteva zile, însă nu au găsit niciunul. Ele erau cele care considerau că fericirea cerească înseamnă glorie şi dominaţie, iar pentru că nu au putut obţine ce au dorit şi li s-a spus că raiul nu este alcătuit din astfel de lucruri, s-au indignat şi şi-au dorit un cer unde să poată stăpâni peste alţii, şi să îi întreacă în glorie după moda acestei lumi.” Emanuel Swedenborg, ”Raiul și Iadul”
”Misterele dezvăluite în paginile următoare se referă la rai şi la iad, precum şi la viaţa omului după moarte. Membrii bisericii din ziua de azi cunosc foarte puţin despre rai şi iad sau despre viaţa lor de după moarte, deşi toate aceste lucruri sunt descrise în Cuvânt. Într-adevăr, mulţi dintre cei născuţi în sânul bisericii neagă existenţa lor, grăindu-şi în inimă: „Ci-l ne oare s-a întors din acea lume să ne spună şi nouă?” Ca nu cumva un astfel de spirit negati-vist, întâlnit mai ales printre cei ce posedă multă înţelepciune lumească, să poată să-i corupă şi să-i molipsească şi pe cei simpli în inimă şi credinţă, mie mi-a fost permis să mă întovărăşesc cu îngeri şi să vorbesc cu ei ca de la om la om; şi de asemenea să văd ce există în ceruri şi în iad, iar asta timp de treisprezece ani; şi să descriu toate acestea […]
”Ideea fundamentală e că lumea naturală şi cea spirituală se află într-o strânsă corespondenţă. Metoda de lucru e introspecţia (în stare de veghe) şi visul (în starea somnului) pentru a releva „Sensul ascuns al Cuvântului”. Cuvântul este graţia care face legătura între Domnul şi om.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise” (prefață)
”Vedeam o librărie, gândeam imediat că lucrul meu va face mai mult decât lucrul altora, dar mi-am schimbat părerea imediat, căci unul serveşte pe altul, şi Domnul Nostru are mii şi mii de căi pentru a pregăti pe cineva, încât trebuie lăsată fiecărei cărţi valoarea sa, ca un medium proximum sau remotum, după gradul de inteligenţă al fiecăruia. Totuşi, orgoliul ar fi vrut să se manifeste pe loc, Dumnezeu să-l ghideze, el care deţine puterea în mâinile sale.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Ceea ce pot să mărturisesc, deci, e că această întristare sau mélancolie care vine dintr-o lipsă de soutien este în cel mai rău grad corporală şi nu se echivalează în nimic cu altceva. Dar că forţa spiritului este în unul, nu se poate şti nimic cum e în altul, căci poate să pară că altul e puternic din punct de vedere corporal; totuşi, toate astea sunt lucruri în care nu intru.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Deci descopeream că aceste lucruri se petreceau în gânduri care au fost instituite mult timp înainte, astfel încât descopeream adevărul cuvântului lui Dumnezeu; că nu e nici măcar cel mai mic cuvânt sau gând pe care Dumnezeu să nu-l ştie, şi dacă nu obţinem mila lui Dumnezeu, atunci suntem noi singuri responsabili. Am învăţat că e un lucru unic în această situaţie, în rest nu ştiu nimic decât să mulţumesc pios lui Dumnezeu pentru graţia Lui şi să mă rog ca el să ne-o acorde, iar eu să aflu nevrednicia noastră şi graţia infinită a lui Dumnezeu.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Cartea de vise realizează un portret colorat al savantului Swedenborg aflat în pragul unei schimbări totale. Se remarcă puritanismul ambivalent al autorului. Swedenborg vorbeşte tot timpul de plăcerile sale nocturne, de faptul că a fost tot timpul vieţii sale pasionat de sex. Din viziune în viziune, omul vechi e pe punctul de a se estompa şi un nou om se prefigurează: cel care aude şi vede spirite şi îngeri, care e atins de suprasenzorial, are stări cataleptice, trăieşte starea de levitaţie. Sunt evocate durerile fizice şi tulburările fiziologice asociate stării de transă, după care urmează clarviziunea şi o vedere excelentă, astfel încât poate citi cu ochiul liber caracterele minuscule ale Bibliei. Nimic bizar, nimic patologic. Swedenborg avea cincizeci şi şapte de ani, dar nu renunţase încă la niciuna din plăcerile sale. Nimic în aceste pagini unice nu e contrafăcut sau atins de ipocrizia misticilor. Swedenborg nu avea de gând să […]
”(…) viaţa savantului plină de căutare obositoare, o căutare în beznă, cum a numit-o el însuşi mai târziu; beznă, care a fost, poate, condiţia de a ajunge la lumină, la revelaţie, la „făcliile învierii”. Momentul crizei marchează starea de grație, un lucru cumplit, căci e greu de purtat graţia divină, precum tot ceea ce este dincolo de înţelegerea şi ştiinţa umană. Boala apare ca mijloc de purificare, boala de origine divină, ca mijloc şi ca probă pentru a pătrunde în zona spirituală, lucru tulburător pentru cel care trebuie să trăiască încă în material. Experienţă posibilă dar dureroasă, dând naştere la fenomene noi, pe care omul nedeprins cu conştiinţa spiritualului le confundă cu bolile psihice incurabile.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise” (prefață)
”În acea zi am fost, de asemenea, puţin neliniştit în inima mea, deoarece gândurile mele zburau contrar voinţei mele şi nu puteam să le reţin. Am fost la serviciul religios şi găseam că gândurile despre credinţă şi despre Hristos, despre meritele sale şi alte lucruri asemănătoare, precum şi cele care le însoţeau şi le confirmau provocau totuşi nelinişte şi dădeau ocazie la gânduri contrarii, care nu se pot preveni atunci când vrei să crezi prin propria ta judecată şi nu prin graţia Domnului. În sfârşit, îmi fu dat prin graţia Duhului de a avea credinţă, fără raisonnement, să fiu asigurat prin ea, când vedeam gândurile mele care confirmau acest fapt, ca dedesubtul meu; în inima mea râdeam de ele, şi mai mult încă de cele care le zguduiau şi le contraziceau; credinţa era cu mult deasupra gândurilor înţelegerii mele. Numai atunci au avut pace: Dumnezeu să mă întărească, pentru că […]
”Descopeream în mine cu o claritate strălucitoare cum cea mai mare fericire e de a fi martir, cum această indescriptibilă graţie, unită cu iubirea de Dumnezeu, face ca să doreşti să înduri suferinţa care nu e nimic în comparaţie cu cele eterne; şi cum cel mai neînsemnat lucru e să-ţi sacrifici viaţa. Aveam, de asemenea, în spirit şi în corp un sentiment de indescriptibilă bucurie, încât dacă ar fi fost şi mai înaltă, corpul, ca să zic aşa, s-ar fi dizolvat de curată bucurie.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Că justificările fac să se întunece credinţa, aceasta se vede şi din faptul că înţelegerea nu merge prea departe; decât până la probabilităţi; în aceasta rezidă mereu, ca să zicem aşa, probaţio majoris sau minoris; căci justificările venite din propria noastră înţelegere sunt mereu supuse dubiului care întunecă lumina credinţei. Dar credinţa e numai un dar al lui Dumnezeu pe care-l primim dacă trăim după poruncile lui Dumnezeu şi, în consecinţă, numai dacă ne rugăm tot timpul pentru aceasta.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”