”Ceea ce pot să mărturisesc, deci, e că această întristare sau mélancolie care vine dintr-o lipsă de soutien este în cel mai rău grad corporală şi nu se echivalează în nimic cu altceva. Dar că forţa spiritului este în unul, nu se poate şti nimic cum e în altul, căci poate să pară că altul e puternic din punct de vedere corporal; totuşi, toate astea sunt lucruri în care nu intru.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Era ciudat că puteam să am în acelaşi timp două gânduri total diferite; asta, pentru mine, care ocupam absolut gândurile altora şi, în acelaşi timp, gândurile ispitei pe care nimic nu avea putere să le alunge; mă ţineau atât de bine prizonier încât nu ştiam unde să fug, căci le purtam în mine. Prin urmare, când îmi veneau în minte diferite lucruri la care mă gândisem mult timp mai înainte şi care erau înrădăcinate, era ca şi cum mi se spunea să găsesc raţiuni de a mă disculpa, ceea ce era, de asemenea, o mare tentation; sau să-mi atribui binele pe care-l făcusem sau, mai bine zis, care se făcuse datorită mie, dar spiritul lui Dumnezeu elimină acestea, angajându-mă, de asemenea, să găsesc altceva. În acest sens, acest ultim gând fu mai puternic decât precedentele, pentru că el mergea mai în profunzime (…)” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Deci descopeream că aceste lucruri se petreceau în gânduri care au fost instituite mult timp înainte, astfel încât descopeream adevărul cuvântului lui Dumnezeu; că nu e nici măcar cel mai mic cuvânt sau gând pe care Dumnezeu să nu-l ştie, şi dacă nu obţinem mila lui Dumnezeu, atunci suntem noi singuri responsabili. Am învăţat că e un lucru unic în această situaţie, în rest nu ştiu nimic decât să mulţumesc pios lui Dumnezeu pentru graţia Lui şi să mă rog ca el să ne-o acorde, iar eu să aflu nevrednicia noastră şi graţia infinită a lui Dumnezeu.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Uneori nu puteam să-mi adun gândurile pentru a-L contempla pe Hristos pe care-l văzusem numai o clipă; mişcarea şi forţa Duhului au căzut peste mine în aşa fel încât aş fi preferat să înnebunesc. Asta se referea la celălalt preot. Pot compara acest lucru cu cele două talere ale balanţei; pe unul e voinţa noastră şi reaua noastră natură, pe celălalt forţa lui Dumnezeu, pe care Domnul Nostru o duce în ispită aşa încât lasă uneori ca balanţa aceasta să atingă un punct de aequilibrium; dar când ea se apleacă într-o parte, el o ajută să se ridice din nou; iată ce am descoperit după felul de a vorbi al lumii, de unde reiese că numai forţa noastră ne trage în jos şi i se opune mai degrabă decât să fie de ajutor forţei spiritului; şi că e numai şi numai opera Domnului Nostru, care dispune lucrurile după cum înţelege […]
”Trebuie, prin rugăciunile cele mai pioase, să cer obţinerea iertării înainte de a găsi pace în conştiinţa mea; fiindcă eram totuşi ispitit înainte de a se petrece asta; Duhul Sfânt mă instruia, dar în proasta mea înţelegere, am neglijat umilinţa care e fundamentul a tot. Toată noaptea, a fost ca şi cum aş fi coborât în adânc, pe scări şi prin alte încăperi, dar cu încredere şi în siguranţă, încât adâncul nu era periculos pentru mine; atunci îmi veni în vis versul: Nici adâncul şi nici alt lucru, fie că va veni sau.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Să nu uit: îmi venea de asemenea în gând că Duhul Sfânt voia să mă prezinte lui Iisus şi mă arăta Lui, ca pe o operă pe care el a lucrat-o; în aşa fel încât nu trebuia să-mi atribut nimic, că totul era al Lui, cu toate că, prin graţie, El ne acordă acelaşi lucru. Apoi am cântat psalmul pe care-l alesesem atunci: Iisus e prietenul meu cel mai bun (numărul 245). Iată ce am învăţat eu în spiritual: că nu e nimic de făcut decât să ne umilim; că nu e nimic altceva de cerut decât graţia lui Hristos; am adăugat din propria mea credinţă: a avea iubire, dar e temerar, pentru că atunci când ai graţia lui Dumnezeu te laşi cu totul în voia lui Hristos şi faci totul după placul lui; când eşti în graţia lui Dumnezeu, atunci eşti cel mai fericit.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Seara, am căzut pradă unei altfel de ispite; mai exact între 8 şi 9 seara, când citeam despre minunile pe care Dumnezeu le-a făcut prin intermediul lui Moise. Mă gândeam că o parte din înţelegerea mea s-a amestecat la aceasta, încât nu puteam să am o credinţă puternică aşa cum ar fi trebuit. Credeam şi nu credeam; mă gândeam că din această cauză îngerii şi Dumnezeu li se arată păstorilor şi nu filosofului care permite înţelegerii sale să intre în joc astfel încât se întâmplă mereu să ne întrebăm de ce El a recurs la vânt când a adunat lăcustele, pentru ce El l-a înăsprit pe Faraon fără să acţioneze imediat, şi alte lucruri de genul ăsta, de care, fără îndoială, eu râdeam în mine, dar ele făceau totuşi ca atât de mult credinţa mea să nu fie fermă. Priveam focul şi-mi spuneam mie însumi: dacă e aşa, n-ar trebui […]
”Descopeream în mine cu o claritate strălucitoare cum cea mai mare fericire e de a fi martir, cum această indescriptibilă graţie, unită cu iubirea de Dumnezeu, face ca să doreşti să înduri suferinţa care nu e nimic în comparaţie cu cele eterne; şi cum cel mai neînsemnat lucru e să-ţi sacrifici viaţa. Aveam, de asemenea, în spirit şi în corp un sentiment de indescriptibilă bucurie, încât dacă ar fi fost şi mai înaltă, corpul, ca să zic aşa, s-ar fi dizolvat de curată bucurie.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Cartea de vise realizează un portret colorat al savantului Swedenborg aflat în pragul unei schimbări totale. Se remarcă puritanismul ambivalent al autorului. Swedenborg vorbeşte tot timpul de plăcerile sale nocturne, de faptul că a fost tot timpul vieţii sale pasionat de sex. Din viziune în viziune, omul vechi e pe punctul de a se estompa şi un nou om se prefigurează: cel care aude şi vede spirite şi îngeri, care e atins de suprasenzorial, are stări cataleptice, trăieşte starea de levitaţie. Sunt evocate durerile fizice şi tulburările fiziologice asociate stării de transă, după care urmează clarviziunea şi o vedere excelentă, astfel încât poate citi cu ochiul liber caracterele minuscule ale Bibliei. Nimic bizar, nimic patologic. Swedenborg avea cincizeci şi şapte de ani, dar nu renunţase încă la niciuna din plăcerile sale. Nimic în aceste pagini unice nu e contrafăcut sau atins de ipocrizia misticilor. Swedenborg nu avea de gând să […]
”Ideea fundamentală e că lumea naturală şi cea spirituală se află într-o strânsă corespondenţă. Metoda de lucru e introspecţia (în stare de veghe) şi visul (în starea somnului) pentru a releva „Sensul ascuns al Cuvântului”. Cuvântul este graţia care face legătura între Domnul şi om.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise” (prefață)
”Swedenborg se întoarce la Stockholm în 1741 şi e ales (la propunerea lui Linné) membru al Academiei Regale de Ştiinţe. Devine teozof, se îndreaptă către Dumnezeu prin forţa ştiinţei, devine un om căruia ştiinţa i-a dat gustul infinitului, al absolutului. De aici înainte începe cea de a doua viaţă a lui Swedenborg: se dezinteresează de ştiinţele exacte, trecând definitiv la teozofie şi religie. În Cartea de vise este consemnată marea iluminare din 1743, când el a primit puterea de a comunica direct cu spirite şi îngeri. Îşi propune să studieze în aceeaşi manieră sistematică lumea spiritului. Se spune că într-o seară, în 1745, la Londra, într-o viziune i se arată Domnul Nostru Iisus, care-i comunică misiunea sa nouă: cu acelaşi zel şi metodă cu care a descris lumea sensibilă, trebuie să exploreze lumea suprasensibilă, lumea supranaturală; să devină profet, să devină în mod ştiinţific vizionar. În Cartea de vise putem […]
”(…) viaţa savantului plină de căutare obositoare, o căutare în beznă, cum a numit-o el însuşi mai târziu; beznă, care a fost, poate, condiţia de a ajunge la lumină, la revelaţie, la „făcliile învierii”. Momentul crizei marchează starea de grație, un lucru cumplit, căci e greu de purtat graţia divină, precum tot ceea ce este dincolo de înţelegerea şi ştiinţa umană. Boala apare ca mijloc de purificare, boala de origine divină, ca mijloc şi ca probă pentru a pătrunde în zona spirituală, lucru tulburător pentru cel care trebuie să trăiască încă în material. Experienţă posibilă dar dureroasă, dând naştere la fenomene noi, pe care omul nedeprins cu conştiinţa spiritualului le confundă cu bolile psihice incurabile.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise” (prefață)
”De exemplu, dacă e vorba de lumină, lumina e pentru el o metaforă, simbolul evident al adevărului. Calul simbolizează inteligenţă, căci el ne duce de la un loc la altul. Swedenborg stabileşte astfel un întreg sistem de corespondenţe. Prin aceasta se apropie de cabalişti. Apoi ajunge la ideea că, în lume, totul se bazează pe corespondenţe, că întreaga creaţie e, de fapt, o scriere secretă, o criptografie pe care trebuie s-o descifrăm, că toate lucrurile sunt în realitate cuvinte, numai lucrurile pe care nu le putem înţelege rămân pentru noi literă moartă. Îmi amintesc de o teribilă aserţiune a lui Carlyle, care l-a citit, nu fără profit, pe Swedenborg şi a spus: Istoria universală e o scriere pe care trebuie s-o descifrăm şi s-o transcriem continuu. Şi e adevărat: necontenit suntem martorii istoriei universale şi în acelaşi timp actorii ei. Suntem, de asemenea, literele, simbolurile: un text divin în care […]
”Îngerii, deci, se apropie de cel mort. Dumnezeu nu condamnă pe nimeni la infern. Dumnezeu ar vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi. Dar în acelaşi timp Dumnezeu a dat omului liberul arbitru, teribilul privilegiu de a se condamna el însuşi la iad sau de a merita cerul. Altfel spus, Swedenborg menţine pentru lumea cealaltă doctrina liberului arbitru pe care doctrina ortodoxă o suprimă după moarte.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise” (prefață)
”Să vedem, înainte de toate, care era viziunea lui Swedenborg în ceea ce priveşte lumea cealaltă, viziunea despre imortalitatea personală, în care el a crezut, şi vom constata că totul se bazează pe liberul arbitru. În Divina Commedia a lui Dante – operă atât de frumoasă din punct de vedere literar – liberul arbitru încetează în momentul morţii. Morţii sunt judecaţi de un tribunal care hotărăşte dacă ei merită cerul sau infernul. Dimpotrivă, în opera lui Swedenborg lucrurile stau altfel. Swedenborg ne spune că atunci când un om moare, el nu-şi dă seama că e mort, fiindcă tot ce-l înconjoară rămâne identic. Continuă să se afle în casa lui, prietenii vin să-l vadă, umblă pe străzile oraşului. Nu se gândeşte că e mort. Dar curând începe să remarce câte ceva. Începe să observe un lucru care la început îl bucură, apoi îl nelinişteşte: totul pe lumea cealaltă este mult mai […]