”De-ar naște iubire făr’ de gelozie,
Nici uneia poate
Inima în piept nu i-ar râde ca mie.

De-i scris tinerețea
Să-i placă femeii în cel îndrăgit,
Ori fapta măreață
‘N război, frumusețea,
Purtarea aleasă, cuvântul grăit
Cu dor și dulceață,
Eu sunt aceea; pe-a dragului față
Eu una pe toate
La rând le citesc, când iubirea mă-mbie.

Dar fiindcă știu bine
Că ș-alte înțelepte ca mine mai sunt,
Eu tremur de teamă,
Căci tot ce-i în mine,
Și-n ele mocnește și-același avânt
Cu dor mi le cheamă.
De aceea plătesc norocului vamă
Și griji necurmate îmi tulbură pacea și n-am bucurie.

De-ar fi pe-o măsură
Credință să am pe cât prețuire
În cel îndrăgit,
Bănuială și ură
N-aș pătimi; dar când văd că-n iubire
Nu-i unul cinstit,
Pe toți îi țin răi; mă mistui cumplit
Și-a mele surate
Pe toate le bănui de gând cu hoție.

De aceea nici una
Să n-aibă-ndrăzneală în dragostea mea
Să-mi facă ocară;
Căci dacă vreuna
Cu vorbe mieroase ori semne ar vrea
Să-mi facă, mă jur pe Sfânta Fecioară,
Celei ingrate
Cu vârf să-i plătesc a ei mârșăvie.”

Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”