”Un strat lăptos de aburi mai stărui pe zare… Dar într-o zi se rupse şi prin spărturi văzui Copacul despletindu-şi în coame şi frunzare Tot aurul lui verde şi toată floarea lui. Orbit, plecat minunii, mi-am spus: să nu mai pregeţi! El numai pentru tine şi-a pus un alt vestmânt, Zoreşte spre belşugul miresmei şi alege-ţi Pat neted în plocadul de ierburi şi pământ. II Aşa am pus deoparte şi munca migăloasă, Şi trândăvia iernii, şi grijile de ieri. Ca singur, în şoptirea născândei adieri S-o iau pe cărăruia de humă lunecoasă. Curând în miezul luncii, un neştiut fior Simții urcând prin lucruri spre fiinţa mai deplină, Din jgheabul pietrii,-n lujer, din brazdă, în tulpină: Nestânjenitul vieţii fior biruitor.” George Bacovia, ”Driada” (fragment)
feb. 282022