”Un strat lăptos de aburi mai stărui pe zare…
Dar într-o zi se rupse şi prin spărturi văzui
Copacul despletindu-şi în coame şi frunzare
Tot aurul lui verde şi toată floarea lui.

Orbit, plecat minunii, mi-am spus: să nu mai pregeţi!
El numai pentru tine şi-a pus un alt vestmânt,
Zoreşte spre belşugul miresmei şi alege-ţi
Pat neted în plocadul de ierburi şi pământ.

II

Aşa am pus deoparte şi munca migăloasă,
Şi trândăvia iernii, şi grijile de ieri.
Ca singur, în şoptirea născândei adieri
S-o iau pe cărăruia de humă lunecoasă.

Curând în miezul luncii, un neştiut fior
Simții urcând prin lucruri spre fiinţa mai deplină,
Din jgheabul pietrii,-n lujer, din brazdă, în tulpină:
Nestânjenitul vieţii fior biruitor.”

George Bacovia, ”Driada” (fragment)