”Mai întâi îți strângi umerii, mai apoi te înalți pe vârful picioarelor, închizi ochii, refuzi auzul. Îți spui în sine: acum voi zbura. Apoi zici: zbor. Și acesta e zborul..” Nichita Stănescu
nov. 112024
Citate, poezie și literatură
nov. 102024
”Grațioase doamne, domniile-voastre poate n-ați auzit încă în ce chip poți să-l vâri pe necuratul în iad; de aceea vă voi spune eu, fără să ies de pe făgașul poveștilor de astăzi; iar dumneavoastră, învățând cum vine treaba asta, s-ar putea s-ajungeți în rai, și să pricepeți totodată că dragostea, deși se adăpostește mai bucuroasă în palate și-n încăperi luxoase decât în jalnice bordeie, totuși nu-i scris niciunde că nu-și poate vădi puterea și prin păduri stufoase, prin munți stâncoși și peșteri neumblate; drept care ne putem da seama că-n lumea asta toate supuse sunt puterii ei.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
nov. 052024
”Străbăteam o toamnă cu amurguri prevestitoare de catastrofe prin lumina lor stranie. Mă uitam la apa unui râu. Părea liniştită. Numai în adânc se formau vârtejuri viclene. Aşa e şi viaţa, mă gândeam. Te lasă să crezi că totul e normal şi, pe neaşteptate, îţi pune gheara în gât.” Octavian Paler
nov. 052024
”Sunt unii oameni atât de lipsiți de sfiiciune în dorința lor de a vădi, că știu și află anumite lucruri, pe care ar fi mai bine să nici nu le mai știe, încât ajung să creadă că, dojenindu-i pe ceilalți pentru greșelile lor neștiute de nimeni, ar putea să-și micșoreze prin aceasta propria lor rușine, când tocmai dimpotrivă nu fac decât să și-o sporească cu vârf și îndesat;” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
nov. 012024
”Cine-ar cânta, de nu cânt eu, ce-n mine port mii de doruri împlinite, cine? Vino, iubire, tu izvor de bucurii, izvor al împlinirii și al nădejdii toate; vin’ să cântăm puțin, nu bietele suspine, nici dorurile vii, ce bucuria ta mai dulce mi-o arată, ci doar văpaia, chin și fericire-n care ard deplin, cântându-ți ție slavă, iubire, numai ție. Când m-a cuprins văpaia ta cea dragă, din primul ceas tu mi-ai adus în cale un tânăr prea frumos, cum nu-i mai mândru-n lumea-ntreagă, nici mai viteaz când poartă zale și nici mai inimos. Iubirea arde-n mine atât de luminos, încât cu tine cânt de drag și bucurie. N-am gând mai dulce altul decât îmi e să știu că mulțumită ție îi sunt la fel de dragă pe cât îmi e și el; aleasa fericirii de mi-a fost dat să fiu pe-acest tărâm, pentru credința-ntreagă ce-i port, socot la fel să […]
oct. 302024
”Dacă nu ne-am fi-ntâlnit (Absolut din întâmplare), Tu pe altul oarecare Tot așa l-ai fi iubit. Dacă nu-ți ieșeam în drum, Ai fi dat cu bucurie Altuia străin, nu mie, Mângâierile de-acum. Ai avea și vreun copil Care, poate (idiotul!), Ar fi sămănat în totul Cu-acel tată imbecil. Dar așa… ce lucru mare Că-ntr-o zi ne-am întâlnit Și că-s foarte fericit, – Absolut din întâmplare!” George Topîrceanu, ”Gelozie”
oct. 302024
”N-a fost nimic din ce-a putut să fie, Și ce-a putut să fie s-a sfârșit… N-a fost decât o scurtă nebunie Ce-a-nsăngerat o lamă lucioasă de cuțit!… N-am fost decât doi călători cu trenul, Ce ne-am urcat în tren fără tichete Și fără nici un alt bagaj decât refrenul Semnalului de-alarmă din perete… Dar n-am putut călători-mpreună… Și fiecare-am coborăt în căte-o gară, Că două veverițe-nspăimăntate de furtună Furtuna primei noastre nopți de toamnă ! Și-atăta tot!… Din ce-a putut să fie, N-am fost decât un searbăt început De simplu,, fapt divers”, ce nu se știe În care timp și-n care loc s-a petrecut!…” Ion Minulescu
oct. 282024
”Ne luăm de mână şi încercăm să surâdem, dar ne întristăm, fără să înţelegem de ce, şi ne depărtăm, ruşinaţi. Stăm faţă în faţă, cu ochii în pământ, vinovaţi fără vină. Începusem, amândoi, să pierdem paradisul…” George Mihail Zamfirescu
oct. 262024
”(…) trăi ferice lângă dânsul ani mulți și îmbelșugați, de unde s-a iscat și vorba: Gurița sărutată în veci nu veștejește, ba dimpotrivă, ca și luna, din lună-n lună se-nnoiește.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
oct. 262024
”De rupi o coardă de vioara, Ea geme, moare, tremurând. O altă coardă îi ia locul S-auzi vioara iar cântând. Dar când c-o lovitură slabă, În coarda inimii lovești, Ea geme atunci o viață-ntreagă Și nu mai poți s-o-nlocuiești.” Mihai Eminescu
oct. 242024
”N-am stat prea mult pe gânduri la beție, Nici când a fost nevoie să suspin, Dar dintre toți, iubito, numai ție Am să-ți colind prin gânduri ca un spin. Ce importanță are cum se cheamă De la distanță pasul cel mai greu, Mereu voi fi un traficant de teamă Și tu perechea mea vei fi mereu. Nu te condamn că n-ai putut pricepe Că sunt un incurabil clandestin Și fiecare vers din mine-ncepe Cu o fisură tragică-n destin. Dar nu schimba, iubito, așternutul Nici ordine nu pune-ntre scrisori Cât mai plutește peste noi sărutul Și naftalina unei vechi ninsori. E prea ușor să tai în carne vie, Când foamea de iubire nu te-a ros, Ca să-ți păstrezi, în schimb, o colivie Cu amintiri subțiri sub praful gros. Indiferent ce poate să se-ntâmple După tăcerea strânsă-n telefon, Nu vreau să-mi car neliniștea sub tâmple Nici disperarea-n straie de bufon. M-am săturat […]
oct. 222024
”Înțelegi, nu aș avea puterea să pornesc o furtună în sufletul tău; o furtună care numai ea ar putea să-ți fixeze ochii într-o singură culoare, pentru un singur om. Și chiar dacă furtuna ar porni, nu aș avea curajul să o înfrunt.” Radu Tudoran
oct. 212024
”Plăcute doamne, tare-i greu să știi ce anume ar fi spre binele cuiva. Căci, după cum se întâmpla adesea, unii, gândind că dacă ar fi bogați s-ar pune la adăpost de rele și-ar duce un trai lipsit de griji, nu numai că se roagă cerului să le împlinească voia, dar pe deasupra se mai zbat și singuri, fără a se da înapoi de la nici o trudă sau primejdie ca să-și ajungă ținta; iar după ce au ajuns bogați, se pomenesc ca din senin că dau peste un tâlhar, care, râvnindu-le avutul, se pune și-i omoară pe ei, sărmanii, care mai înainte, așa săraci cum se aflau, țineau totuși la viață. Alții în schimb, prin mii de lupte primejdioase și prin vărsări de sânge -sânge de frate sau de prieten – ajunși din simpli oameni de rând la treptele măririi, crezând c-au dobândit marea fericire, fără a mai pune la […]
oct. 212024
”Ce faci tu? de-atâta vreme N-am mai rătăcit prin crânguri, N-a-ncercat să te mai cheme Dorul ca să fim iar singuri?… Haide, fii copil cuminte N-aștepta să vin la tine Să te fac cu rugăminte Să pricepi ce este bine. De-ai ști tu ce farmec dulce E sub teiul singuratic!… Vino, crângu-o să ne culce Pe-al lui pat de flori, sălbatic. Și-ochii tăi ca doi luceferi Să-i lumine ca-n trecut. Să te văd cum o să-i aperi, Dacă-oi vrea să ți-i sărut. Pe poteca înfundată Iarba deasă să ne-ascunză S-ascultăm ca și-altădată Freamătul duios de frunză. Și privind cum de povară Teiul floarea-ncepe-ați cerne Să-nvățăm pe din afară Cântul dragostei eterne.” Ion Minulescu, ”Ce faci tu?”
oct. 212024
„În a cui viaţă oare n-a încolţit cândva, păstrată în cel mai adânc ungher al inimii, minunata taină a iubirii! Oricine ai fi, cititorule, dacă vei frunzări vreodată aceste pagini, recheamă-ţi în amintire acea vreme însorită, contemplă pentru a nu ştiu câta oară gingaşul chip al aceleia pe care însuşi duhul iubirii ţi-a scos-o în cale! Ai avut atunci credinţa că numai în ea îţi recunoşti fiinţa, esenţa ta cea mai înaltă. Îţi aminteşti susurul izvoarelor, foşnetul frunzişului, felul în care vântul mângâios de seară îţi vorbea despre ea şi despre iubirea voastră? Mai vezi oare cum te priveau florile cu ochii lor limpezi şi prietenoşi, aducându-ţi salutul şi sărutul ei?” Ernst Theodor Wilhelm Hoffmann
