LUPTA CU ÎNGERUL (de Vasile Voiculescu) URIAŞA CUMPĂNĂ A LUMII, urnită de ritmul cosmic, mişca talgerele-i potrivnice, ziua şi noaptea, pentru asfinţire. Talgerul luminii, îngreuiat de aur, se plecase de tot şi spânzura jos în râsul pământului, dincolo de apus; buza lui fulgera, înainte de scufundare, către talgerul nopţii, care se ridica gol în slavă şi astupa, cu fundu-i negru, cerul. Săgeata cumpănitoare încremenise, cu luceafărul în ascuţiş. Caprele râcâiau ţărâna închinând cu copita culcuşul… Clopotele aninate de turlele gâturilor sunau limpede şi fiecare vită era o vecernie. Apa râului luneca în lăuta ţărmurilor cântare înăbuşită sub căluş de sălcii gânditoare şi plopi amintitori. Şarpe descolăcit din aur, amurgul descânta păsările cristaline, care picau din slăvi, înţelenite, pe ramuri. Când, o prevestire trecu şi scutură din florile tălăncilor o rouă de clinchete. Păstorul tresări sub cerul unde se ruga. S-a sculat leul pustiei şi vine să-i dijmuiască turmele? O formă […]
iun. 102026
