”Străbăteam o toamnă cu amurguri prevestitoare de catastrofe prin lumina lor stranie. Mă uitam la apa unui râu. Părea liniştită. Numai în adânc se formau vârtejuri viclene. Aşa e şi viaţa, mă gândeam. Te lasă să crezi că totul e normal şi, pe neaşteptate, îţi pune gheara în gât.” Octavian Paler
”Mai târziu, te sun. Mai târziu, ne vedem. Mai târziu, facem o plimbare. Mai târziu îți spun ce simt. Mai târziu vei știi ce însemni pentru mine. Mai târziu poate te voi iubi, sau poate te voi uita. Lăsăm totul pe mai târziu și uităm că ” mai târziu” nu este al nostru. Că „mai târziu” oamenii s-ar putea să nu mai fie aici lângă noi. Că „mai târziu” s-ar putea să nu ne mai auzim sau să nu ne mai pese. Că „mai târziu” copiii nu mai sunt copii și părinții nu ne mai sunt decât amintire. Că „mai târziu” ziua se transformă în noapte și puterea în neputință. ” Mai târziu” va fi prea târziu! Fiți acum!” Octavian Paler
„Am auzit-o pe mama cerând vecinilor sare. Dar aveam sare acasă, așa că am întrebat-o de ce le-a cerut vecinilor. Ea a răspuns: pentru că vecinii noștri nu au mulți bani și de multe ori ne cer câte ceva. Din când în când, le mai cer și eu ceva mic și ieftin, să simtă că avem și noi nevoie și de ei. Astfel le va fi mai ușor să ne ceară ceea ce au nevoie. Și asta am învățat de la mama… să creștem copii empatici, susținători și cu sufletul bun.” Octavian Paler”
„Așa e, singurătatea nu e o binefacere. Ea îți cere mereu sacrificii. Nu se satură niciodată să pretindă. Și chiar în forma ei necesară, are ceva pervers: fiindcă îți ia înainte de a-ți dărui. Or, așa ceva riscă să facă din tine un om de gradul doi, dacă nu găsești înăuntrul tău destulă dragoste să te apere de pericolul închistării.” Octavian Paler
”Am învăţat o nouă meserie, aceea de a aştepta. Foarte grea meserie, domnilor. Mult mai grea decât aceea de a călători, de a alerga, de a te îmbulzi. Pentru că atunci când alergi, îţi foloseşti picioarele. Când te îmbulzeşti, îţi foloseşti braţele. Dar când aştepţi, nu-ţi foloseşti decât puterea de a spera. Şi aici e greutatea. Căci această putere se uzează şi ea, domnilor, ca orice lucru. Şi, în clipa în care puterea de a spera s-a uzat, eşti pierdut…” Octavian Paler
”Ne lăsăm fascinați de ispita de a juca un rol excepțional, în loc să observăm că fericirea e de obicei mediocră. Ne furăm singuri, ne frustrăm singuri. În loc să intrăm pur și simplu în țara făgăduinței care se află la îndemână, la colțul străzii sau chiar în camera noastră. Alergăm după vanități ieșite din comun.” Octavian Paler
“Acolo pe pietre sau pe oasele acelea, căci nu distingeam prea bine ce erau, am zărit doi șerpi încolăciți. Poate făceau dragoste. Să vă spun drept, nu știu cum fac șerpii dragoste. Sau poate se luptau. Deodată am văzut cum un fulger negru cade prin aer chiar peste insulă și chiar peste șerpii încolăciți. Era un vultur care a înhățat unul din șerpi și s-a ridicat cu el în văzduh. Așadar, vulturul le-a întrerupt șerpilor dragostea sau lupta. Eu i-am văzut înlănțuiți, nu mă pricep să spun ce anume a fost. Dar, poate că între dragoste și luptă nu e nici o deosebire. Dragostea e luptă între două suflete și între două trupuri în care uneori nu e nici un învingător, alteori nu e nici un învins. Și, oricum, pentru unul din șerpi nu mai avea importanță diferența dintre dragoste și luptă. Pentru el totul se sfârșise. Nu va mai […]
”Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate că așa arată adevărata iubire.” Octavian Paler, ”Viața pe un peron”
”Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren…” Octavian Paler
”Uneori, e drept, omul obosește așteptând. Și n-ați auzit, oare, de situații în care, când sosește în sfârșit ceea ce el a așteptat, sosește prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obținând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reușește doar să-l obosească și mai mult. Și renunță la ea cu o ultimă mare tristețe deoarece nu e simplu să porți o bătălie și, ajuns la capăt, să-ți dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta așteptare scopul a murit…” Octavian Paler