Citate, poezie și literatură

Octavian Paler – ”Mai târziu”

oct. 192024

”Mai târziu, te sun. Mai târziu, ne vedem. Mai târziu, facem o plimbare. Mai târziu îți spun ce simt. Mai târziu vei știi ce însemni pentru mine. Mai târziu poate te voi iubi, sau poate te voi uita. Lăsăm totul pe mai târziu și uităm că ” mai târziu” nu este al nostru. Că „mai târziu” oamenii s-ar putea să nu mai fie aici lângă noi. Că „mai târziu” s-ar putea să nu ne mai auzim sau să nu ne mai pese. Că „mai târziu” copiii nu mai sunt copii și părinții nu ne mai sunt decât amintire. Că „mai târziu” ziua se transformă în noapte și puterea în neputință. ” Mai târziu” va fi prea târziu! Fiți acum!” Octavian Paler

Zweig, Stefan

oct. 192024

”Nu poţi iubi constrâns, dar oare poţi iubi din milă faţă de cineva? Ce faci, atunci când această milă este luată drept cea mai râvnită iubire? Te invit să citeşti simţurile, gândurile, visele, năzuinţele şi datoriile de pe marginile foilor de carte sufletească şi psihologică.” Stefan Zweig

Nin, Anais

oct. 192024

„Pentru tine şi pentru mine, momentul suprem, bucuria cea mai intensă nu este atunci când mintea noastră domină, ci atunci când ne pierdem minţile, iar noi doi ni le pierdem în acelaşi fel, prin dragoste.” Anaïs Nin

Kundera, Milan

oct. 192024

„Sentimentul de a fi ales există, bunăoară, în orice relaţie de iubire. Iubirea este, prin definiţie, un cadou nemeritat; să fii iubit fără merit e chiar dovada adevăratei iubiri… Când are omul, pentru întâia oară, iluzia că este ales? Probabil că sugar, când primeşte îngrijirea maternă fără vreun merit – şi o cere cu atât mai energic. Educaţia ar trebui să-i risipească această iluzie, să-l facă să priceapă că în viaţă totul se plăteşte. Adesea însă e prea târziu.” Milan Kundera

Moyes, Jojo

oct. 192024

”- Dar pentru oameni ca noi, Ellie, nu există iertare. S-ar putea să descoperi că sentimentul de vinovăție joacă un rol mai mare în viața ta decât ai vrea. Se spune că pasiunea arde cu un motiv, dar când e vorba de o legătură extraconjugală, nu au de suferit doar cei implicați. – Vezi tu, nu poți face pe cineva să te iubească iar. Oricât de mult ai vrea. Uneori, din păcate, momentul… a trecut. – …expresia ”de-ar fi fost cu totul altfel” e doar un joc foarte periculos.” Jojo Moyes

Khayyam, Omar

oct. 182024

”Sloboade-mă Părinte, de-un calcul fără capăt. Cu minusuri şi plusuri. Vreau ca să ies din mine. Un sclav sunt câtă vreme cunosc ce-i rău, ce-i bine. Dar vinul libertatea mă face să-mi recapăt.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”

Octavian Goga – ”O ramură întârziată”

Octavian Goga – ”O ramură întârziată” Goga, Octavian

oct. 182024

”Nu ți-a fost dat să vezi vreodată, când toamna palidă coboară, într-o grădină despuiată, o ramură întârziată ce-a înflorit a doua oară? Nu te-ai oprit atunci în cale să te întrebi: ce taină, oare, ascund înțelepciunii tale înfriguratele petale, ca mine stinse, fără soare? Și dac-o blândă-nduioșare Ți-a frânt o clipă-n ochi lumina, Cum stai așa, întrebătoare, Uitându-te la biata floare, Ai înțeles a cui e vina? E raza, care toamnei mute I-a dat fiorul primăverii. Și-n preajma morții abătute A picurat, pe neștiute, Un strop din cântecu-nvierii…” Octavian Goga, ”O ramură întârziată”

Boccaccio, Giovanni

oct. 182024

”Grele și dureroase sunt feluritele încercări la caresoarta ne supune; or, cum de fiecare dată când amintim de ele, cugetul nostru, care prea adesea se lasă alintat, de șoapta mângâioasă a sorții, se trezește ca dintr-un somn adânc, socot că nimănui nu-i strică să le asculte, căci cei ce-s fericiți din ele trag învățăminte, iar cei nemângâiați în ele își află mângâierea. De aceea dar, deși înaintea mea s-au spus multe povești frumoase, voi spune și eu una, pe cât de adevărată, pe atât de tristă și înduioșătoare; și chiar dacă până la urmă povestea mea sfârșește bine, atât de multă amărăciune cuprinde în eacă nu știu, zău, dacă bucuria sfârșitului mai poate întru-câtva să-i potolească jalea.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

Nichita Stănescu – ”Autoportret pe o frunză de toamnă”

Nichita Stănescu – ”Autoportret pe o frunză de toamnă” Stănescu, Nichita

oct. 172024

”E făcut să mă domine neîntregul zeița fără brațe, zeul fără glezne. Copacii fără trunchiuri, iarba fără verde, slalom de alb prin verticale bezne. Se cațără paianjeni pe tăcerea colțuroasă și înapoia propriei ei zbateri smulse, se trage inima-ntr-un trup mai vechi, mai singur, cu timpul dus, contururi scurse. E făcut să mă domine neîntregul, medalie bătura doar pe-o parte zilele care încep după-amiaza și sfârșesc după-amiaza, fără să continue mai departe.” Nichita Stănescu, ”Autoportret pe o frunză de toamnă”

Boccaccio, Giovanni

oct. 172024

”Prealuminate doamne, cu cât vorbești mai mult despre întâmplările rânduite de soartă, cu atât mai multe lucruri găsești a spune despre ele, dacă le adâncești: și asta nu e de mirare, căci, dacă stai să te gândești, toate acele lucruri pe care noi prostește le socotim c-ar sta în puterea noastră sunt toate în mâna sorții care pe toate le preschimbă după ascunsa-i judecată și fără de răgaz le mută, fără a urma într-aceasta vreo rânduială anume care să poată să ne fie și nouă cunoscută.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

Bolintineanu, Dimitrie

oct. 152024

”Gelozia este un simţământ egoist. Ea este patima în temerea ce are cineva de a vedea pe altul posedând obiectul pe care îl doreşte. Către aceasta ea este cealaltă fază a amorului: totdeauna este în proporţie cu dânsul.” Dimitrie Bolintineanu

Stănescu, Nichita

oct. 152024

”Eu te iubesc cu dragostea ochiului pentru ochiul lui geamăn, cu dragostea mâinii pentru cealaltă mână, cu dragostea gândurilor pentru cuvintele în care se scufundă întocmai…” Nichita Stanescu, ”O viziune a păcii”

O frumoasă și pilduitoare povestire din ”Decameronul” lui Giovanni Boccaccio despre Legea cea adevărată a lui Dumnezeu

Boccaccio, Giovanni, Povestiri și pilde

oct. 142024

Melchisedec evreul izbutește să scape dintr-o cursă pe care i-o întinsese Saladin, istorisindu-i o poveste despre trei inele. ”După ce Neifile își isprăvi povestea cea mult lăudată de toți cei de față, Filomena, pe voia reginei, începu astfel: – Povestea Neifilei îmi amintește strâmtoarea la care a ajuns o dată un evreu. Or, de vreme ce despre Dumnezeu și despre adevărurile credinței noastre s-a spus mult bine, se cade să vorbim acum și despre faptele săvârșite de oameni, precum și despre feluritele lor întâmplări. De aceea, auzindu-mi povestea, nădăjduiesc că pe viitor veți fi cu mai multă luare-aminte în răspunsurile voastre la întrebările ce vi se vor pune. Trebuie să știți, prietene dragi, că după cum prostia îl nenorocește adesea pe om și-l duce la sapă de lemn, tot așa înțelepciunea îl scapă pe înțelept de cele mai cumplite neajunsuri și-l pune la adăpost de rele. Că prostia îl poateaduce […]

Austen, Jane

oct. 142024

”N-au mai putut exista două suflete atât de sincere, nici gusturi atât de asemănătoare, nici sentimente atât de la unison, nici priviri atât de îndrăgostite ca ale lor. Şi acum erau ca nişte străini; nu, mai rău ca nişte străini, pentru că nu se mai puteau cunoaşte. Era o înstrăinare eternă. Când vorbea, îi auzea aceeaşi voce şi-i desluşea acelaşi suflet.” Jane Austen

Holban, Anton

oct. 142024

„Şi totuşi, distanţa rămâne, nu mă pot juca în voie cu sufletul ei, cum fac copiii cu nisipul de la mare. Şi, dacă sunt cu dânsa, oricât am fi de emoţionaţi de îmbrăţişările noastre, bucuria nu poate dura multă vreme. Iar imediat ce nu mai suntem împreună, mă simt singur, cu o mie de întrebări la care n-am primit nici un răspuns, cu neîncrederi care nu pot fi calmate, şi Dania rămâne cu o imagine fermacătoare, dar fără realitate, ca un vis, ca un film la cinematograf.” Anton Holban

Avertisment

Wallflowers