”Prietene, te simți golaș, căci ești sărac, Dar află ce-ți voi zice: Decât să faci parada unui frac, De zece ori e omul mai ferice Să-și poarte sufletul drept haină! Râvnește, dar, la tot ce e dumnezeiesc, păstrat în taină.” Cătălina Alexandra Stan
”Aerul se mai emoţiona încă în jurul tău, tulburând vederea orelor acele, când înnoptarea venea alunecând pe roata inimii mele. Şi glasul ţi se rupea sub sărutul pe care ţi-l da ne-nceput începutul. Facle şi torţe şi flăcări şi focuri ţi se-aprindeau în ochi, cerându-se stinse de norul feţii mele, plumburiu şi greu trecând pe chipul tău, ca-n piscurile ninse. Îţi mai ţineam braţul încă viaţa ta de viaţa mea lipită, risipa dragostei nerisipită, secunda înnodată de clipită. Paşi, râsete, poveşti silabice, istorii, destăinuiri, speranţe – voi eraţi într-adevăr adevărate în jurul celor doi din iarna când un aer scânteind, pe lângă tine va fi trecut. Va fi trecând…” Nichita Stănescu
”Fiecare dintre noi sculptează o piatră, ridică o coloană sau decupează o bucată de vitraliu în construirea a ceva mult mai mare decât noi înșine.” Adrienne Clarkson
În pântecele unei mame se aflau doi bebeluși. Unul l-a întrebat pe celălalt: „Crezi în viața de după naștere?” Celălalt a răspuns: „Desigur. Trebuie să existe ceva după naștere. Poate că suntem aici pentru a ne pregăti pentru ceea ce vom fi mai târziu.” „Prostii”, a spus primul. „Nu există viață după naștere. Ce fel de viață ar fi aceea?” Al doilea a spus: „Nu știu, dar va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom merge cu picioarele și vom mânca cu gura. Poate că vom avea alte simțuri pe care nu le putem înțelege acum.” Primul a răspuns: „Este absurd. Mersul este imposibil. Și mâncatul cu gura? Ridicol! Cordonul ombilical ne furnizează nutriția și tot ce avem nevoie. Dar cordonul ombilical este atât de scurt. Viața de după naștere trebuie exclusă logic.” Al doilea a insistat: „Ei bine, cred că există ceva și poate este diferit față […]
In a mother’s womb were two babies. One asked the other: “Do you believe in life after delivery?” The other replied, “Why, of course. There has to be something after delivery. Maybe we are here to prepare ourselves for what we will be later.” “Nonsense” said the first. “There is no life after delivery. What kind of life would that be?” The second said, “I don’t know, but there will be more light than here. Maybe we will walk with our legs and eat from our mouths. Maybe we will have other senses that we can’t understand now.” The first replied, “That is absurd. Walking is impossible. And eating with our mouths? Ridiculous! The umbilical cord supplies nutrition and everything we need. But the umbilical cord is so short. Life after delivery is to be logically excluded.” The second insisted, “Well I think there is something and maybe it’s different […]
“I read and I read; and I was like a medieval king, I had fallen in love with the picture long before I saw the reality.” John Fowles, ”The Magus”
”În cele de pe urmă însă, regina, ca să facă și ea ca înaintașii ei, deși mulți dintre cei de față cântaseră de bună voie tot felul de cântări, îi porunci lui Pamfilo să cânte și el una, iar dânsul începu pe dată: Iubire, atâta belșug De bine și-adânci bucurii mi-ai adus, Că inima-mi râde, de-n chinuri sunt pus. Năvalnic îmi bat bucuriile-n piept, De tine stârnite Și aprig mai cresc. Năvalnic se zbat să iasă din piept. Și-n față ivite iubire-mi vădesc; De e să iubesc Și dorul mereu să mă-ndemne mai sus, Dulce mi-e chinul la care sunt pus. Nu pot fericirea prin cânt să mi-o arăt, Iubire, și nici să mi-o scriu Pe foaie cu peana. Să pot și de frică m-aș da îndărăt Să nu se prefacă, de-o știu Și alții, în durere și rană. E bine cum e; căci vană Mi-ar fi străduința și vorbele […]
”Nu trebuie să se creadă că Ludovic îşi făurise vreun plan de seducere: legătura care o unea pe DOAMNA cu fratele său era, sau cel puţin i se părea, o barieră de netre¬cut; era chiar încă prea departe de această barieră ca să-şi dea seama că ea există. Dar pe panta pasiunilor ce cuprind inima şi spre care tinereţea ne împinge totdeauna cu putere, nimeni nu poate spune unde se va opri, nici măcar acela care a cântărit bine, dinainte, toţi sorţii de izbândă sau de înfrângere.” Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”
”Piere în jocul luminilor saltul de-amurg al delfinilor. Valul acoperă numele scrise-n nisipuri, și urmele. Soarele, lacrima Domnului, cade în mările somnului. Ziua se curmă, și veștile. Umbra mărește poveștile. Steaua te-atinge cu genele. Mut tălmăcești toate semnele. Ah, pentru cine sunt largile vremi? Pentru cine catargele? O, aventura, și apele! Inima, strânde pleoapele!” Lucian Blaga, ”Asfințit marin”
„M-am născut sașiu, dislexic, bâlbâit, cu toate componentele unui eșec enorm, și faptul că sunt aici este o performanță“! Când m-am născut, nu erau semne de vreo reuşită a mea în viaţă… Aveam un strabism foarte pronunţat, eram dislexic şi abia citeam, toţi cei din jur râdeau de mine, profesori şi copii, eram numit «prostu’ clasei», mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez urât şi de atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferinţă. Înţelesesem că sunt prost, urât, şi că nu sunt bun de nimic! Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns, şi a vorbit puţin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi şi mi-a spus clar: „Tu eşti un geniu„. Iar eu am început să fiu”. Einstein spunea: „Fiecare este un geniu. Dar daca vei judeca un […]
“Fericirea nu poate veni decât din scurgerea neîncetată a clipelor liniştite şi senine, fiindcă ce altceva e suferinţa decât o oprire a fiinţei noastre, o uriaşă inerţie care face să apese asupra ei tot ce există?” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”- Domnule, spuse Villefort, pe cuvântul meu de onoare, mă copleşiţi, căci n-am auzit niciodată pe cineva vorbind astfel. – Aceasta pentru că aţi rămas închis, în permanenţă, în cercul condiţiunilor generale şi pentru că nu aţi îndrăznit niciodată să vă înălţaţi cu un fâlfâit de aripă în sferele superioare pe care Dumnezeu le-a populat cu făpturi invizibile sau excepţionale. – Şi admiteţi, domnule, că sferele acestea există şi că făpturile excepţionale şi invizibile se amestecă printre noi? – De ce nu? Vedeţi oare aerul pe care îl respiraţi şi fără de care n-aţi putea să trăiţi? – În cazul acesta nu vedem nici făpturile despre care pomeniţi? – Ba da, le vedeţi, când Dumnezeu îngăduie ca ele să se materializeze. Le atingeţi, le loviţi cu cotul, le vorbiţi şi ele vă răspund. – O, mărturisesc, spuse Villefort zâmbind, că aş vrea tare mult să fiu prevenit când una dintre […]
”Acum câţiva ani, am trăit o bucată bună de timp în preajma unui om mare. Era într-adevăr un om mare; matur, creator, original, glorios. Se vorbea despre el în trei continente. Opera lui ştiinţifică era pe deplin acceptată şi premiată pretutindeni. Aproape că nu mai întâmpina acea rezistenţă sau controversă care caracterizează un om viu. Şi acest om mare primea zilnic scrisori sau intervenţii, din toate părţile lumii, pe care el le citea cu multă plăcere. Un singur lucru îl umilea; se vorbea acolo, întotdeauna, de „timpul răpit”, de „bunătatea” la care face apel petiţionarul, şi altele. Ori, acest om mare şi celebru, îşi pierdea o bună bucată din zi citind romane poliţiste, moţăind pe fotoliu, sau ciorovăindu-se cu nevastă-sa. Am asistat odată la o scenă impresionantă. O americancă, în trecere prin localitate, a vrut să-l vadă şi să-i vorbească. Eram de faţă. Buna femeie a stat numai vreo zece […]
”A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, că ai să te ascunzi într-un ochi străin, şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin. Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, iau cuvintele şi le-nec în mare. Şuier luna şi o răsar şi o prefac într-o dragoste mare.” Nichita Stănescu, ”Emoție de toamnă”
„Îmi face mult bine prietenia ta. Vezi, e ca şi când departe, în larg, obosită, descurajată, la gândul distanţei care mă desparte de ţărm, aș zări, deodată, în apropiere, o barcă… Poate n-aş uza de ea, dar simpla ei prezenţă mi-ar da putere. Tu eşti pentru mine barca asta.” Cella Serghi