”De va veni la tine vântul Purtând povestea mea amară Jelitul lui să nu te-nfrângă, Mustrarea lui să nu te doară! Nu-i vina ta… aşa e scrisă Nemilostiva lege-a firii Sărutul otrăvit al brumii Omoară toamna trandafirii. Şi cine s-ar opri să plângă O frunză veştedă-n cărare, Când codrii freamată alături Şi râd în răsărit de soare?” Octavian Goga
„Atât în neliniştea dureroasă cât şi în dorinţa fericită, iubirea este cerinţa unui tot. Ea nu se naşte şi nu rezistă decât dacă o parte rămâne de cucerit. Nu iubim decât ceea ce nu posedăm în întregime.” Marcel Proust
”Poate că adevăratul destin, adevărata datorie a dragostei este să devină prietenie.” Jorge Luis Borges
„Femeile vor întotdeauna ca dragostea să fie un roman, bărbații vor doar o povestioară.” Daphne du Maurier
”Când pleci, să te-nsoţească piaza bună, Ca un inel sticlind în dreapta ta. Nu şovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista. Purcede drept şi biruie-n furtună. Când vii, păşeşte slobod, râzi şi cântă. Necazul tău îl uită-ntreg pe prag. Căci neamul trebuie să-ţi fie drag Şi casa ta să-ţi fie zilnic sfântă.” Tudor Arghezi
”Dacă ne-am ucide unul pe altul (versuri după Ana Blandiana)” Melodie de: Firma Dacă ne-am ucide unul pe altul Privindu-ne în ochi, În ochii noștri în jurul cărora Genele stau ca o coroană de spini Care-ncunună definitiv Orice privire, Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit Cu dragoste fără de țărm în ochi, Și, cunoscându-te, ți-aș spune: Mori, Mori, dragul meu, Va fi atât de bine, Vei rămâne numai cu mine, Tu, cel născut din cuvânt, Vei cunoaște gust de pământ, Vei simți ce frumoase sunt rădăcinile Împletindu-ți prin ele mâinile, Cu ne-nțeleasa bucurie De-a nu mai fi pentru vecie… Și, mângâindu-mă, mi-ai spune: Mori, draga mea, Iubita mea cu frunte de octombrie Cuprinsă ca-n icoane De nimb rotund de moarte, Mori, Lasă-ți culorile în flori, Pletele lungi cărărilor Și ochii luciu mărilor, Să știi De unde să le iei, Când vei veni… Dac-am muri deodată împreună Ucigaș fiecare și […]
„Sufletul are tainele lui. Oricât s-ar rătăci de drumul cel drept, oricât s-ar înrăi un criminal care nu mai are drum de întoarcere, oricât ar persista în viaţa sa stricată, dacă îl dojeneşti pentru firea lui, pentru însuşirile lui bune pe care le-a întinat, atunci totul se clatină în el, şi este zguduit.” N. V. Gogol
”Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă…. nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine. Dacă într-o zi îți vine să fugi, caută-mă…. nu promit că o să te opresc, dar pot să fug cu tine. Dacă într-o zi nu ai chef să asculți pe nimeni, caută-mă…. promit să tac oricât vrei. Dacă într-o zi mă cauți și nu răspund… vino repede să mă vezi…. poate eu am nevoie de tine…” Marin Sorescu, ”Dacă într-o zi”
„Ce este un sărut? Un jurământ făcut un pic mai de aproape, o mărturisire care se vrea confirmată, un punct de culoare roz pe i-ul din cuvântul „iubire”; este un secret pe care îl află gura în locul urechii.” Edmond Rostand
”Era rândul Elisei să asculte cea de pe urmă poruncă a reginei, dar ea, fără s-o aștepte, voioasă prinse a zice: – Tinere doamne, se întâmplă adesea ca înrâurirea pe care nu izbutesc s-o aibă asupra unui om mustrările și multele pedepse s-o aibă în schimb o vorbă, nu spusă „ex proposito„, ci azvârlită la întâmplare. Și din spusa Laurettei s-a vădit aievea lucrul acesta, pe care eu socot să-l întăresc acuma cu o altă istorioară, ce-am să v-o spun de îndată. Căci orișice poveste, de-i vrednică, foloase aduce și ca atare se cuvine s-o asculți cu luare-aminte, oricare ar fi povestitorul. Zic, așadar, că-n vremea primului rege din Cipru, după ce sfântul mormânt fu cucerit de Godefroy de Bouillon, se întâmplă ca o nobilă doamnă din Gasconia să pornească în pelerinaj la sfântul mormânt și la întoarcere, ajunsă fiind în Cipru, să fie batjocorită și terfelită de o ceată […]
”Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă, cu tine veșnic m-aș împovăra, când, noapte-zi, pereții mă apasă eu, sub sprâncene port privirea ta. Absența ta ca ștreangul sub bărbie mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi, iar mâna stângă parcă-mi e pustie trăgându-mi inima către zăpezi. O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră, încuviințează umbrei care sunt să nu se teamă când cu tine umblă oriunde pui piciorul pe pământ. La paginile scrise înainte de ceilalți orbi care-au putut vedea adaug că iubirea reaprinde și ochii tăi, aici, în fruntea mea. Căci asta e iubirea cea mai mare, să vezi cu ochii celuilalt, adânc, iar când nu e cu tine și te doare Să-i simți în ochii tăi pe-ai lui cum plâng. Așa simt eu acum când ești departe și nu mai știu e noapte sau e zi, te țin aici pe viață și pe moarte, te văd că mă și […]
”Giannotto, de îndată ce află că se întorsese, fără a mai trage nădejde să-l vadă creștinat vreodată, se duse la el și împreună se bucurară de întâlnire. Iar după ce-l lăsă să se odihnească vreo câteva zile, îl întrebă ce părere avea despre sfântul părinte, despre cardinali și despre toți ceilalți curteni. La care evreul răspunsepe dată: – Bătu-i-ar Dumnezeu pe toți, fără cruțare! Și zic așa, căci de-am văzut eu bine, n-am întâlnit pe acolo nici urmă de sfințenie, cucernicie, faptă creștinească sau pildă grăitoare; ci pretutindenea desfrâu, zgârcenie, lăcomie și alte multe încă mai rele chiar (de-i cu putință), încât aș zice că întreaga curte e mai degrabă un furnicar de uneltiri drăcești decât lăcaș de făpturi creștine. Și, după câte îmi pare mie, socot că sfântul vost’ părinte și toți ceilalți cu el deolaltă se străduiesc din răsputeri și care cu ce-apucă să facă praf și pulbere […]
„Uneori dimineaţa Mă trezesc îngheţată Şi, pe jumătate adormită încă, Trag, somnoroasă şi zgribulită, pe mine Trupul meu tânăr, Cald, mătăsos, În care mă învelesc Clănţănind copilăreşte din dinţi, Fericită că încă o zi, O zi întreagă Voi fi La adăpost de veşnicie.” Ana Blandiana, ”Veșmânt”
”Și-și lipi fața îmbujorată de pieptul tânărului plin de mândrie, vrăjit. El căzu pe bancă, iar ea — lângă el. Nu mai știau ce să-și spună. Stelele începură să strălucească. Cum s-au întâlnit buzele lor? De când cântă pasărea, de ce se topește zăpada, de ce înflorește trandafirul, de ce învie natura în luna mai, de ce luminează zorile dincolo de arborii întunecați, pe culmea înfiorată a colinelor? Un sărut; atât.” Victor Hugo
”Mă întreb, bunăoară, dacă nu cumva în ziua când am început să iubesc nu s-a întâmplat ceva lângă mine, ceva pe care eu nu l-am văzut sau pe care nu l-am înțeles și prin ignorarea căruia m-am abandonat, fără luciditate, cu totul iresponsabil, întâmplărilor. Te trezești că ai devenit ceva, aproape fără să-ți mai amintești începuturile acestei transformări.” Mircea Eliade
