”Înțelegi, nu aș avea puterea să pornesc o furtună în sufletul tău; o furtună care numai ea ar putea să-ți fixeze ochii într-o singură culoare, pentru un singur om. Și chiar dacă furtuna ar porni, nu aș avea curajul să o înfrunt.” Radu Tudoran
”Plăcute doamne, tare-i greu să știi ce anume ar fi spre binele cuiva. Căci, după cum se întâmpla adesea, unii, gândind că dacă ar fi bogați s-ar pune la adăpost de rele și-ar duce un trai lipsit de griji, nu numai că se roagă cerului să le împlinească voia, dar pe deasupra se mai zbat și singuri, fără a se da înapoi de la nici o trudă sau primejdie ca să-și ajungă ținta; iar după ce au ajuns bogați, se pomenesc ca din senin că dau peste un tâlhar, care, râvnindu-le avutul, se pune și-i omoară pe ei, sărmanii, care mai înainte, așa săraci cum se aflau, țineau totuși la viață. Alții în schimb, prin mii de lupte primejdioase și prin vărsări de sânge -sânge de frate sau de prieten – ajunși din simpli oameni de rând la treptele măririi, crezând c-au dobândit marea fericire, fără a mai pune la […]
”Ce faci tu? de-atâta vreme N-am mai rătăcit prin crânguri, N-a-ncercat să te mai cheme Dorul ca să fim iar singuri?… Haide, fii copil cuminte N-aștepta să vin la tine Să te fac cu rugăminte Să pricepi ce este bine. De-ai ști tu ce farmec dulce E sub teiul singuratic!… Vino, crângu-o să ne culce Pe-al lui pat de flori, sălbatic. Și-ochii tăi ca doi luceferi Să-i lumine ca-n trecut. Să te văd cum o să-i aperi, Dacă-oi vrea să ți-i sărut. Pe poteca înfundată Iarba deasă să ne-ascunză S-ascultăm ca și-altădată Freamătul duios de frunză. Și privind cum de povară Teiul floarea-ncepe-ați cerne Să-nvățăm pe din afară Cântul dragostei eterne.” Ion Minulescu, ”Ce faci tu?”
„În a cui viaţă oare n-a încolţit cândva, păstrată în cel mai adânc ungher al inimii, minunata taină a iubirii! Oricine ai fi, cititorule, dacă vei frunzări vreodată aceste pagini, recheamă-ţi în amintire acea vreme însorită, contemplă pentru a nu ştiu câta oară gingaşul chip al aceleia pe care însuşi duhul iubirii ţi-a scos-o în cale! Ai avut atunci credinţa că numai în ea îţi recunoşti fiinţa, esenţa ta cea mai înaltă. Îţi aminteşti susurul izvoarelor, foşnetul frunzişului, felul în care vântul mângâios de seară îţi vorbea despre ea şi despre iubirea voastră? Mai vezi oare cum te priveau florile cu ochii lor limpezi şi prietenoşi, aducându-ţi salutul şi sărutul ei?” Ernst Theodor Wilhelm Hoffmann
”Mai târziu, te sun. Mai târziu, ne vedem. Mai târziu, facem o plimbare. Mai târziu îți spun ce simt. Mai târziu vei știi ce însemni pentru mine. Mai târziu poate te voi iubi, sau poate te voi uita. Lăsăm totul pe mai târziu și uităm că ” mai târziu” nu este al nostru. Că „mai târziu” oamenii s-ar putea să nu mai fie aici lângă noi. Că „mai târziu” s-ar putea să nu ne mai auzim sau să nu ne mai pese. Că „mai târziu” copiii nu mai sunt copii și părinții nu ne mai sunt decât amintire. Că „mai târziu” ziua se transformă în noapte și puterea în neputință. ” Mai târziu” va fi prea târziu! Fiți acum!” Octavian Paler
”Nu poţi iubi constrâns, dar oare poţi iubi din milă faţă de cineva? Ce faci, atunci când această milă este luată drept cea mai râvnită iubire? Te invit să citeşti simţurile, gândurile, visele, năzuinţele şi datoriile de pe marginile foilor de carte sufletească şi psihologică.” Stefan Zweig
„Pentru tine şi pentru mine, momentul suprem, bucuria cea mai intensă nu este atunci când mintea noastră domină, ci atunci când ne pierdem minţile, iar noi doi ni le pierdem în acelaşi fel, prin dragoste.” Anaïs Nin
„Sentimentul de a fi ales există, bunăoară, în orice relaţie de iubire. Iubirea este, prin definiţie, un cadou nemeritat; să fii iubit fără merit e chiar dovada adevăratei iubiri… Când are omul, pentru întâia oară, iluzia că este ales? Probabil că sugar, când primeşte îngrijirea maternă fără vreun merit – şi o cere cu atât mai energic. Educaţia ar trebui să-i risipească această iluzie, să-l facă să priceapă că în viaţă totul se plăteşte. Adesea însă e prea târziu.” Milan Kundera
”- Dar pentru oameni ca noi, Ellie, nu există iertare. S-ar putea să descoperi că sentimentul de vinovăție joacă un rol mai mare în viața ta decât ai vrea. Se spune că pasiunea arde cu un motiv, dar când e vorba de o legătură extraconjugală, nu au de suferit doar cei implicați. – Vezi tu, nu poți face pe cineva să te iubească iar. Oricât de mult ai vrea. Uneori, din păcate, momentul… a trecut. – …expresia ”de-ar fi fost cu totul altfel” e doar un joc foarte periculos.” Jojo Moyes
”Sloboade-mă Părinte, de-un calcul fără capăt. Cu minusuri şi plusuri. Vreau ca să ies din mine. Un sclav sunt câtă vreme cunosc ce-i rău, ce-i bine. Dar vinul libertatea mă face să-mi recapăt.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
”Nu ți-a fost dat să vezi vreodată, când toamna palidă coboară, într-o grădină despuiată, o ramură întârziată ce-a înflorit a doua oară? Nu te-ai oprit atunci în cale să te întrebi: ce taină, oare, ascund înțelepciunii tale înfriguratele petale, ca mine stinse, fără soare? Și dac-o blândă-nduioșare Ți-a frânt o clipă-n ochi lumina, Cum stai așa, întrebătoare, Uitându-te la biata floare, Ai înțeles a cui e vina? E raza, care toamnei mute I-a dat fiorul primăverii. Și-n preajma morții abătute A picurat, pe neștiute, Un strop din cântecu-nvierii…” Octavian Goga, ”O ramură întârziată”
”Grele și dureroase sunt feluritele încercări la caresoarta ne supune; or, cum de fiecare dată când amintim de ele, cugetul nostru, care prea adesea se lasă alintat, de șoapta mângâioasă a sorții, se trezește ca dintr-un somn adânc, socot că nimănui nu-i strică să le asculte, căci cei ce-s fericiți din ele trag învățăminte, iar cei nemângâiați în ele își află mângâierea. De aceea dar, deși înaintea mea s-au spus multe povești frumoase, voi spune și eu una, pe cât de adevărată, pe atât de tristă și înduioșătoare; și chiar dacă până la urmă povestea mea sfârșește bine, atât de multă amărăciune cuprinde în eacă nu știu, zău, dacă bucuria sfârșitului mai poate întru-câtva să-i potolească jalea.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”E făcut să mă domine neîntregul zeița fără brațe, zeul fără glezne. Copacii fără trunchiuri, iarba fără verde, slalom de alb prin verticale bezne. Se cațără paianjeni pe tăcerea colțuroasă și înapoia propriei ei zbateri smulse, se trage inima-ntr-un trup mai vechi, mai singur, cu timpul dus, contururi scurse. E făcut să mă domine neîntregul, medalie bătura doar pe-o parte zilele care încep după-amiaza și sfârșesc după-amiaza, fără să continue mai departe.” Nichita Stănescu, ”Autoportret pe o frunză de toamnă”
”Prealuminate doamne, cu cât vorbești mai mult despre întâmplările rânduite de soartă, cu atât mai multe lucruri găsești a spune despre ele, dacă le adâncești: și asta nu e de mirare, căci, dacă stai să te gândești, toate acele lucruri pe care noi prostește le socotim c-ar sta în puterea noastră sunt toate în mâna sorții care pe toate le preschimbă după ascunsa-i judecată și fără de răgaz le mută, fără a urma într-aceasta vreo rânduială anume care să poată să ne fie și nouă cunoscută.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”Gelozia este un simţământ egoist. Ea este patima în temerea ce are cineva de a vedea pe altul posedând obiectul pe care îl doreşte. Către aceasta ea este cealaltă fază a amorului: totdeauna este în proporţie cu dânsul.” Dimitrie Bolintineanu