”Omenesc lucru este să-ți fie milă de cei necăjiți: și, deși mila aceasta îi șade bine orișicui, ea se cuvine a fi simțită mai cu seamă de către aceia care au avut și ei nevoie de mângâiere odinioară și au găsit-o chiar la unii; or, printre aceștia de pe urmă, dacă a mai fost vreodată om să aibă într-adevăr nevoie de ea, să-i fie scumpă ori să-i încerce bucuria, eu unul fără îndoială mă număr printre ei.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”Sunt încărcat cu amintiri ca un măr, în toamnă. Scuturați pomul și, dacă nu cad destule fructe, dați cu pietre în el, sau, și mai bine, loviți-i fiecare creangă cu prăjina. Pentru mine, amintirile sunt o grea povară. Iau de pe inima mea o parte din această povară cu fiecare carte pe care o scriu.” Zaharia Stancu
”Urzeşte lumea, Doamne, din nou sub ochii mei, Să-ţi spun cum s-o faci altfel. Şi-apoi te-aş mai ruga Să-mi dai o altă viaţă. Sau – mai curând – de vrei, Ai milă şi mă şterge pe veci din Cartea ta.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
”Oamenii răi sunt, de obicei, idioţi. De ce n-aş putea să triumf în faţa lor?” Astfel credea demnul savant în timp ce cabrioleta lui se îndrepta spre Lille. În curând, o încreţitură amară veni să-i brăzdeze fruntea şi un zâmbet trist îi crispă buzele. „Da, da, îşi spuse lui însuşi, te joci de-a salvatorul, naivule, şi în sinceritatea ta, îţi spui că nu vei avea nicio dificultate în a-i învinge pe perverşi! Te duci, iată, în căutarea fetiţei! Asta nu-ţi aminteşte de nimic? Asta nu te aduce înapoi la vremea în care îţi căutai fiul abandonat în sărăcie? Fiul tău!…„ El plesni din bici şi grăbi trapul calului său, de parcă în viteză spera să scape de gândurile sale. Dar regretele vin repede şi când o dată îl apucă pe om de grumaz, este în zadar a se zbate şi a se scutura: ele se aşează în crupa calului pe […]
”Dacă nu s-ar aprinde nimic îndărătul pleoapei, înseamnă că nici un gând nu încolțește în minte, înseamnă că nici un sentiment de dragoste nu clocotește în inimă. Acela care iubește, acela are și voință, iar voința înflăcărează privirea omului. Hotărârea toarnă foc în privire; foc minunat, iscat de arderea gândurilor timide.” Victor Hugo
„Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta, Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am. Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra, Să nu văd frunzele cum cad din ram… Fă focul şi preumblă-te prin casă Fără să spui nimic, niciun cuvânt… Vreau să mă simt la tine ca acasă, Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt… Învăluită-n straie de culcare Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem, Şi deapănă mereu, fără-ncetare, Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem… Fereşte-mă în preajma ta, de vasta Urgie-a toamnei care bântuie… Şi nu mă întreba în noaptea asta De ce mă înspăimântă frunzele…” Radu Stanca, ”Frunzele (Elegie de toamnă)”
”Dacă, adăugase el pentru sine, dacă nu s-ar ivi o nouă zdruncinare a creierului pentru a repune în ordine acolo unde o primă zdruncinare făcuse atâta rău! Căci totul este posibil în aceste transformări ale spiritului ce seamănă cu revoluţiile de pe glob: într-o zi, un cutremur de pământ face să dispară o insulă, o explozie nucleară aduce la suprafaţă aceeaşi insulă… iar geologul nu înţelege nimic ca şi medicul! Of, natura, ce muncitoare dură şi misterioasă!” Michel Zevaco, ”Marie Rose”
„Tăcerea de-ar vorbi, când eu nu zic nimica; Şi-o dragoste nebună îmi bate vai în piept, Colind din nou natura, până m-apucă frica, Şi mă îmbăt de toate, şi uit pe cine-aştept.” Arthur Rimbaud
„Fugi de Iubire din cauza unei singure umiliri? Ce ştii despre Iubire în afară de numele ei? Iubirea are o sută de forme de mândrie şi dispreţ, şi se câştigă printr-o sută de mijloace de convingere. Pentru că Iubirea e fidelă, ea cauta pe cineva care e fidel: nu o interesează în niciun fel un tovarăş neloial. Fiinţa umană seamănă cu un copac; rădăcina lui e o convenţie cu Dumnezeu: acea rădăcină trebuia îndrăgită cu toată puterea. O convenţie slabă e o rădăcină putrezită, fără har şi roade. Chiar dacă ramurile şi frunzele copacului sunt verzi, verdeaţa nu ajută la nimic dacă rădăcina e stricată. Dacă o ramură nu are frunze verzi, dar are o rădăcină bună, o sută de frunze vor lua naştere la sfârşit.” Rumi
”Nu era un om rău; căci răutatea presupune mişcări interioare. Era pur şi simplu una din acele naturi primitive în care umanitatea abia străpunge de sub bestialitate.” Michel Zevaco, ”Marie Rose”
„Felul nostru de a concepe lucrurile depinde de atâtea condiţii din afară, încât s-ar putea scrie geografia fiecărui gând. Am începe cu nuanţa cerului şi am sfârşi cu poziţia scaunului. Mahalaua cugetării îşi are şi ea rosturile ei.” Emil Cioran
„Viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi.” Éric-Emmanuel Schmitt
„Ce este dragostea, frații mei? Nu este doar milă și nici doar bunătate. În milă sunt doi, cel care dă și cel care primește. Dar în dragoste este unul singur, cei doi se unesc și devin una, nu se deosebesc. Eu și tu dispar. Iubesc înseamnă: dispar eu.” Nikos Kazantzakis
”- Eşti capabil de orice, chiar şi de un efort eroic, iubitule! Căci asta o să-ţi cer… Crime? Furturi? Omoruri? Hai, Jacques, asta-i pentru naturi vulgare! Când o femeie ca mine este mânată, când ea este în pragul unei catastrofe, când construcţia fragilă pe care a ridicat-o e gata să se prăbuşească… ei bine, Jacques, ea nu fură, ea nu ucide! ea se mărită! Jacques Maing sări în sus şi apoi rămase în picioare. Apoi, apucând mâinile iubitei: – Nu mă mai iubeşti! bolborosi el. – Cine îţi vorbeşte de aşa ceva? – Vrei să mă părăseşti! – Niciodată!” Michel Zevaco, ”Marie Rose”
”Ferice-acel ce-n lume străin şi liber trece, Fără să creadă-n secte şi în porunci divine. Ca vulturul se-nalţă spre cer, şi nu petrece Ca bufniţele printre tenebre şi ruine.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
