”Ce am făcut ca să merit dragostea? Ce am făcut de mi se refuză dragostea?… La ambele întrebări, cel care oferă dragostea poate răspunde: Pentru că tu eşti tu – un răspuns care-l balansează periculos şi imprevizibil pe cel iubit între grandoare şi depresie.” Alain de Botton
„La originea oricărei ispite, există prilejul întrevăzut de a merge spre divinitate pe un drum mai scurt decât cel al realului; pe un drum pe care ţi l-ai inventa tu singur, în ciuda interdicţiilor pe care le ridică legile Creaţiei, ordinea divină şi însăşi natura omului.” Denis de Rougemont
”Închide Coranul şi liber gândeşte Şi liber la toate în jur să priveşti. Dă totul şi iartă oricui te răneşte Şi-ascunde-te-n taină când vrei să zâmbeşti.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
”Nimic nu-mi poate fi mai plăcut, dragă prietene, decât să mă reîntorc în singurătatea mea, sub copacii mei stufoși, pe țărmul Loarei. Dacă Dumnezeu e cel mai mare tămăduitor al rănilor sufletești, natura îți dăruiește leacurile cele mai neîntrecute.” Alexandre Dumas
”Fericit este acela căruia încă îi mai place ceva ce i-a plăcut la grădiniţă; acela care nu a fost rupt în două de către timp; acela care nu este doi oameni, ci unul, şi care nu şi-a salvat nu numai sufletul, ci şi viaţa.” G. K. Chesterton
„Cum să-mi împiedec sufletul să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău? Cum să-l înalţ deasupra ta spre alte lucruri, altundeva? O, cum, cum l-aş aduna lângă ceva pierdut în întunerec, într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând, ce nu se-ndepărtează când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind. Ci tot ce ne-nfioară, pe tine şi pe mine, ne împreună totuşi aşa cum un arcuş din două strune-un singur sunet scoate. Pe ce vioară suntem înstrunaţi? Şi ce artist ne ţine-n mâna lui, cântec cum altul nu-i?” Rainer Maria Rilke, ”Cântec de dragoste”
“Iubirea, nebunia fiziologiei, nu se poate spune, totală, decât prin muzică, fiindcă durerea se exprimă prin ţipete, şi muzica e ţipătul perfecţionat.” Garabet Ibraileanu, ”Adela”
”Iubirea atinge apogeul în clipele când se dovedește că persoana iubită înțelege, mai limpede decât au fost vreodată capabili ceilalți, ba poate chiar și noi înșine, acele părți din noi care sunt haotice, stânjenitoare și rușinoase. Faptul că altcineva își dă seama cine suntem, iar apoi ne oferă deopotrivă compasiune și iertare, scoate în evidență întreaga noastră capacitate de-a avea încredere și de-a dărui. Iubirea este un dividend al recunoștinței față de felul cum deslușește persoana iubită sufletul nostru confuz și tulburat.” Alain de Botton
„O iubire provocată de cauze conştiente, de calităţi pentru care dicţionarul are cuvinte, de însuşiri externe, o iubire acordată ca un premiu pentru calităţi estetice, morale şi intelectuale, o iubire pe care o poţi justifica nu este iubire.” Garabet Ibrăileanu
”Când iubeşti şi nu eşti iubit ori suferi în tine însuţi, şi nu-ţi împovărezi cu nimic obiectul iubirii – fără nici o vină că el nu te iubeşte – ori, dîndu-i de-nţeles că-l iubeşti, te expui ridicolului.” Ileana Vulpescu
”Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără regret, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.” Charles Dickens
”A iubi înseamnă a înceta să trăieşti pentru tine, a face ca toate sentimentele omeneşti, teama, speranţa, durerea, bucuria, plăcerea să nu depindă decât de o singură fiinţă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nicio limită simţirii, a-ţi închina viaţa unei fiinţe în aşa fel încât să nu trăieşti şi să nu găndeşti decât pentru a o face fericită; a turna măreţie în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferinţă şi suferinţă în plăcere; adică a întruni în sine toate contradicţiile.” Honoré de Balzac
”Iubesc pământul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra frunții tale, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti.” Emily Brontë
”Dar, după voia Aceluia ce-i fără de sfârșit și care a rânduit prin legi nestrămutate ca tot ce-i omenesc să piară, iubirea mea – mai arzătoare ca orișicare alta, pe care nici o hotărâre, nici o povață, nici o rușine ce-ar fi putut s-o amenințe sau vreo primejdie care s-ar fi iscat dintr-însa n-au izbutit s-o frângă și nici măcar s-o zdruncine – s-a măcinat ea însăși cu vremea, în așa măsură, încât nu mi-a lăsat în suflet din tot ce-a fost odinioară decât doar desfătarea pe care o dă de obicei acelora ce nu cutează să se avânte prea departe pe primejdioasele-i întinsuri; drept care, de unde înainte vreme iubirea îmi era chin, azi, fiind înlăturată orișice suferință, rămas-am doar cu bucuria.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”Se spune că cele mai dureroase clipe sunt în despărțirile după care nu mai există revederi, dar ceea ce simțea Yu Hua era și mai dureros. Lacrimile au început să-i curgă șiroaie.” ”Povestea izvorului roșu” (poveste chinezească repovestită de Eufrosina Dorobanțu)
