1. Și Iov a răspuns Domnului zicând: 2. „Știu că poți să faci orice și că nu este nici un gând care să nu ajungă pentru Tine faptă. 3. Cine cutează, ai zis Tu, să bârfească planurile Mele, din lipsă de înțelepciune? Cu adevărat, am vorbit fără să înțeleg despre lucruri prea minunate pentru mine și nu știam. 4. Ascultă – ai spus Tu iar – și Eu voi vorbi, te voi întreba și tu Îmi vei da lămuriri. 5. Din spusele unora și altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. 6. Pentru aceea, mă urgisesc eu pe mine însumi și mă pocăiesc în praf și în cenușă”. 7. Iar după ce Domnul a rostit aceste cuvinte către Iov, a grăit către Elifaz din Teman: „Mânia Mea arde împotriva ta și împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-ați vorbit de Mine așa de drept, precum […]
”My prerogative” (versuri/lyrics) Melodie de: Bobby Brown It’s love… It’s love… Love… get busy Everybody’s talkin all this stuff about me (Now now) Why don’t they just let me live (Oh oh oh) I don’t need permission Make my own decisions (Oh!) That’s my prerogative They say I’m crazy I really don’t care That’s my prerogative They say I’m nasty But I don’t give a damn Gettin girls is how I live Some ask me questions Why am I so real But they don’t understand me I really don’t know the deal About a brother Trying hard to make it right Not long ago Befo’ I win this fight SING! Everybody’s talkin all this stuff about me Why don’t they just let me live (Tell me why) I don’t need permission Make my own decisions (Oh!) That’s my prerogative It’s my prerogative (It’s my prerogative) It’s the way that I […]
”Acest cadavru este fostul Noe, Care-a salvat idei, orgolii, specii, Pe Noe jur acum, pentru toți vecii, Că pentru a iubi eu nu cer voie. Ci nu mă umili, amară lume, Nu-mi cerceta conștiința și cearceaful, Că te blestem să se aleagă praful De tine, de-al tău drum și de-al tău nume. Iată-l pe Noe, podidit de viermii Pe care i-a salvat, salvînd și lumea, Tu, lume, ce-ai gustat deșertăciunea, De ce mă dai cu capul de toți țărmii? Nu simți că, dacă pier, te las săracă, Doar poruncind cuvintelor să tacă?” Adrian Păunescu
1. Poți tu să prinzi leviatanul cu undița, ori să-i legi limba cu o sfoară? 2. Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găurești falca cu cârligul? 3. Îți va face el multe rugăminți și îți va spune el lucruri drăgălașe? 4. Ori va face cu tine legământ și-l vei lua la tine rob pe toată viața? 5. Te vei juca tu cu el, cum te joci cu o pasăre, sau îl vei lega tu ca să-ți înveselești fetele? 6. Pescarii întovărășiți vor putea să-l scoată de vânzare și negustorii să-l vândă cu bucata? 7. Vei putea tu să-i găurești pielea cu săgeți și capul cu cârligul pescăresc? 8. Ridică-ți numai mâna împotriva lui și vei pomeni de o asemenea luptă și nu o vei mai începe niciodată! 9. Iată, este o deșertăciune să mai nădăjduiești în izbândă; numai înfățișarea lui și te dă la pământ. […]
1. Și Domnul a vorbit mai departe cu Iov și i-a zis: 2. „Cel ce s-a apucat la ceartă cu Cel Atotputernic se va da oare bătut? Cel ce judecă pe Dumnezeu va răspunde ceva?” 3. Și Iov a răspuns Domnului zicând: 4. „Dacă am fost ușuratic, ce răspuns să-Ți mai dau? Voi pune mâna mea pe gura mea. 5. Am vorbit o dată, dar încă o dată nu voi mai vorbi; de două ori și nu voi lua-o iar de la început”. 6. Atunci Domnul a vorbit cu Iov, din mijlocul furtunii și a zis: 7. „Încinge-ți coapsele ca un viteaz și te voi întreba și Îmi vei da lămuriri. 8. Poți tu cu adevărat să găsești cusur judecății Mele? și mă vei osândi pe Mine, ca să-ți faci dreptate? 9. Este brațul tău ca brațul lui Dumnezeu? și glasul tău este, oare, tunet, precum este glasul Lui? 10. […]
”Drăcescul iureş care-n veci nu moare pe morţi îi poartă-n voia lui, orbeşte, şi crunt îi zbate-n apriga vâltoare. Iar când vântoasa-i smulge şi-o porneşte, ţâşnesc strigări şi vaier lung pe vale şi blesteme spre cel ce zămisleşte. Văzui atunci că pe-astă cruntă cale sunt osândiţi cei ce-au robit în gând puterea minţii poftelor carnale. Şi cum pe-aripi se lasă rând pe rând fugind de toamnă păsări călătoare, la fel şi ei se lasă duşi de vânt, în sus, în jos, de-a valma, fără stare, şi-n veci sunt puşi să se-nfăşoare-n caier, şi-n veci sortiţi să geamă şi să zboare.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul V
1. Știi tu când nasc caprele sălbatice? Ai băgat de seamă care este vremea cerboaicelor? 2. Numeri tu lunile sarcinii lor și știi tu când le vine ceasul să nască? 3. Ele îngenunchiază, fată puii și scapă de durerile lor, 4. Iar puii lor prind putere, se fac mari pe câmp, pornesc și nu se mai întorc spre mamele lor. 5. Cine a lăsat slobod asinul sălbatic și l-a dezlegat de la iesle? 6. I-am dat pustiul ca să-l locuiască și pământul sărat i l-am hărăzit ocol; 7. El își bate joc de zarva orașelor; el nu aude strigătele nici unui stăpân; 8. El străbate munții, locul său de pășune, și umblă după orișice verdeață. 9. Va voi bivolul sălbatic să se bage la tine slugă și să petreacă noaptea lângă ieslele tale? 10. Poți tu să-l legi cu funia de gât și să tragă grapa după tine, peste arătură? […]
”De-aş face precum spui, mai cu temei Mi-aş aminti de farmecele ei. Sub masca-ntunecată ce-n extaz Sărută o femeie pe obraz, Ghicim paloarea chipului ascuns. Comoara de privire adunată. N-o dai uitării când eşti orb. O fată Frumoasă tu arată-mi. Ce-i mai mult Decât o filă-n care pot citi Că-s altele mai mândre? Bun rămas! N-ai leac pentru uitare!” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Este o dragoste obişnuită aici, Oamenii nestatornici sunt aşteptaţi răbdător de principii, Ştiind că în curând au să se-ntoarcă la ele, Iar când zăbovesc nepermis de-ndelung, Principiile răzbunătoare devin. N-am să mă pot dezobişnui niciodată Să denunţ „la sottise, l’erreur, le peche, la leşine”, Dar viaţa m-a învăţat să mă tem De dureroase ravagii ilogice. Am văzut un om cu o plagă pe braţ, Durerea îl electrocutase Şi nu mai ţin minte, Omul şi-a retezat braţul, Ori poate s-a sinucis. În gestul lui erau Şi prostia, şi greşeala, şi păcatul, şi lenea Şi, peste toate acestea, abisul. N-am să mă pot dezobişnui niciodată Să denunţ şi prostia, greşeala, păcatul şi lenea, Dar viaţa m-a învăţat să mă tem De dureroase ravagii ilogice. M-am desprins foarte timpuriu de părinţi, Am trăit numai din puterea gândurilor mele, Deci sunt proletar. Oh, ştiu, uneori am greşit Şi am fost extrădat. Dar cu toate […]
1. Atunci Dumnezeu i-a răspuns lui Iov, din sânul vijeliei, și i-a zis: 2. „Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fără înțelepciune? 3. Încinge-ți deci coapsele ca un viteaz și Eu te voi întreba și tu Îmi vei da lămuriri! 4. Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă știi să spui. 5. Știi tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanțul de măsurat? 6. În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, 7. Atunci când stelele dimineții cântau laolaltă și toți îngerii lui Dumnezeu mă sărbătoreau? 8. Cine a închis marea cu porți, când ea ieșea năvalnică, din sânul firii, 9. Și când i-am dat ca veșmânt negura și norii drept scutece, 10. Apoi i-am hotărnicit hotarul Meu și i-am pus porți și zăvoare 11. Și am zis: Până aici […]
1. Și din pricina aceasta inima mea se zbuciumă și se zbate din locul ei. 2. Ascultați bubuitul glasului Său și tunetul care iese din gura Sa. 3. Peste toată întinderea cerului El azvârle fulgerul Său și fulgerul Său ajunge până la marginile pământului. 4. În urma fulgerului, vine un muget prelung. El tună cu glasul Lui zguduitor, El nu mai împiedică fulgerele cât timp glasul Lui răsună. 5. Dumnezeu cu tunetul Său săvârșește minuni, El face lucruri mari pe care noi nu putem să le pricepem. 6. El poruncește zăpezii: „Cazi pe pământ „, și ploilor îmbelșugate: „Stăruiți cu putere!” 7. Pe fiecare om El pune a Sa pecete, pentru ca toți oamenii să recunoască puterea Lui. 8. Fiarele sălbatice se dau înapoi în culcușurile lor și rămân ascunse în vizuinile lor. 9. Vijelia vine de la miazăzi și frigul vine de la miazănoapte. 10. La suflarea lui Dumnezeu […]
”Adâncimea mea tu o ai în tine, numai încă nedescoperită. Crezi c-ai pricepe ceea ce zic dacă n-ai fi de firea mea? Crezi că te-aș fi ales de discipol al meu de nu te știam vrednic și adânc? Tu ești ca o vioară în care sunt închise toate cântările, numai ele trebuiesc trezite de-o mână măiastră, și mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu.” Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”
1. Elihu a mers mai departe și a grăit: 2. „Așteaptă o clipă și vei învăța și altele, căci sunt încă temeiuri și cuvinte de partea lui Dumnezeu. 3. Voi porni cu știința mea de departe și voi dovedi dreptatea Ziditorului meu. 4. Căci cu adevărat ceea ce-ți spun eu nu este minciună și că cel ce stă lângă tine este unul desăvârșit în cunoștința. 5. Firește, Dumnezeu este prea puternic, dar nu leapădă pe nimeni; El este prea puternic prin înălțimea înțelepciunii Sale. 6. El nu lasă pe nelegiuit să propășească și celor nenorociți le face dreptate. 7. El nu despoaie pe cei drepți de dreptatea lor, iar cu împărații la fel: îi pune în jeturi împărătești și-i așează să domnească de-a pururi. Dar ei se umflă de trufie. 8. Și atunci iată-i ferecați cu lanțuri și iată-i prinși cu funiile mâhnirii. 9. După aceea, Dumnezeu le dezvăluie fapta […]
1. Elihu a vorbit mai departe și a zis: 2. „Crezi tu că ai dreptate și socotești că te-ai limpezit înaintea lui Dumnezeu, 3. Când zici: „Ce folosesc, ce câștig am eu, că nu păcătuiesc?” 4. Iată ce-ți voi răspunde și ție și prietenilor tăi: 5. Privește cerurile și îndreaptă într-acolo ochii; uită-te la nori, cât sunt ei de sus, față de tine! 6. Dacă păcătuiești, ce rău Îi faci lui Dumnezeu și dacă păcatele tale sunt numeroase, ce-I strică Lui? 7. Dacă ești drept, ce dar Îi faci sau ce primește El din mâna ta? 8. Răutatea ta poate să strice unui om ca și tine, dreptatea ta să folosească celui ce este ca și tine născut din om. 9. Ei strigă atunci când împilarea a trecut orice margini, ei răcnesc în mâinile celor puternici. 10. Dar ei nu întreabă: Unde este Dumnezeu Cel ce ne-a făcut, El Care […]
”Tăcea deci, mulţumindu-se să ofteze, să plângă, să-şi ascundă faţa în palme. Aceste suspine, aceste sughiţuri, care mai întâi îl înduio¬şară, apoi îl speriară, îl iritau acum pe Ludovic al XIV-lea. El nu putea admite împotrivirea, cu atât mai puţin împo¬trivirea suspinelor şi a lacrimilor. Cuvintele lui deveniră aspre, stăruitoare, violente chiar. Era o nouă durere ce se adăuga la celelalte dureri ale tinerei fete. Ea îşi spori, faţă de ceea ce privea ca o nedreptate din partea iubitului ei, tăria de a-şi învinge nu numai celelalte dureri, dar mai ales pe aceasta din urmă. Regele începu să treacă la acuzări directe. La Vallière nici nu încercă să se apere măcar; ea îndură toate aceste învi¬nuiri fără să răspundă altfel decât printr-o clătinare a capu¬lui, fără să rostească alte cuvinte decât aceste două excla¬maţii ce pornesc din inimile adânc rănite: – Dumnezeule! Dumnezeule! Dar, în loc să potolească furia regelui, […]