”Tăcea deci, mulţumindu-se să ofteze, să plângă, să-şi ascundă faţa în palme. Aceste suspine, aceste sughiţuri, care mai întâi îl înduio¬şară, apoi îl speriară, îl iritau acum pe Ludovic al XIV-lea. El nu putea admite împotrivirea, cu atât mai puţin împo¬trivirea suspinelor şi a lacrimilor. Cuvintele lui deveniră aspre, stăruitoare, violente chiar. Era o nouă durere ce se adăuga la celelalte dureri ale tinerei fete. Ea îşi spori, faţă de ceea ce privea ca o nedreptate din partea iubitului ei, tăria de a-şi învinge nu numai celelalte dureri, dar mai ales pe aceasta din urmă. Regele începu să treacă la acuzări directe. La Vallière nici nu încercă să se apere măcar; ea îndură toate aceste învi¬nuiri fără să răspundă altfel decât printr-o clătinare a capu¬lui, fără să rostească alte cuvinte decât aceste două excla¬maţii ce pornesc din inimile adânc rănite: – Dumnezeule! Dumnezeule! Dar, în loc să potolească furia regelui, […]
1. Elihu a vorbit mai departe și a zis: 2. „Ascultați, înțelepților, cuvintele mele și voi, învățaților, ațintiți-vă urechile, 3. Fiindcă urechea deosebește cuvintele, precum cerul gurii gustă mâncarea. 4. Să cercetăm între noi ce este drept, să știm între noi ceea ce este bine, 5. Fiindcă Iov a zis: „Eu sunt drept, dar Dumnezeu nu-mi dă dreptate! 6. Deși nevinovat, trec drept mincinos; rana mea este nevindecată, deși eu nu am nici o greșeală”. 7. Cine mai este ca Iov, care să bea batjocura, cum ar bea apa? 8. Care să se însoțească cu cei care fac nedreptate și să meargă în pas cu făcătorii de rele? 9. Căci Iov a zis: „Omul n-are nici un folos, dacă se străduiește să fie plăcut lui Dumnezeu”. 10. Dar voi oameni de inimă, ascultați-mă! Departe este de Dumnezeu răutatea, departe este de El nedreptatea! 11. Căci Dumnezeu întoarce omului după faptele […]
”Uneori nu puteam să-mi adun gândurile pentru a-L contempla pe Hristos pe care-l văzusem numai o clipă; mişcarea şi forţa Duhului au căzut peste mine în aşa fel încât aş fi preferat să înnebunesc. Asta se referea la celălalt preot. Pot compara acest lucru cu cele două talere ale balanţei; pe unul e voinţa noastră şi reaua noastră natură, pe celălalt forţa lui Dumnezeu, pe care Domnul Nostru o duce în ispită aşa încât lasă uneori ca balanţa aceasta să atingă un punct de aequilibrium; dar când ea se apleacă într-o parte, el o ajută să se ridice din nou; iată ce am descoperit după felul de a vorbi al lumii, de unde reiese că numai forţa noastră ne trage în jos şi i se opune mai degrabă decât să fie de ajutor forţei spiritului; şi că e numai şi numai opera Domnului Nostru, care dispune lucrurile după cum înţelege […]
1. Drept aceea, Iov, te rog, ascultă cuvintele mele și ia aminte la toate cuvintele mele. 2. Iată că am deschis gura mea și limba mea grăiește. 3. Inima mea va scoate la iveală cuvinte de învățătură, buzele mele se vor rosti cu limpezime, 4. Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut și suflarea Celui Atotputernic este dătătoarea vieții mele. 5. Dacă poți, răspunde-mi, apără-ți pricina înaintea mea, fii tare! 6. Înaintea lui Dumnezeu eu sunt la fel cu tine și eu ca și tine am fost frământat din lut, 7. De aceea frica de mine să nu te tulbure, nici mâna mea să nu atârne greu asupra ta. 8. Tu ai spus în auzul meu și eu am auzit rostul vorbelor tale spunând așa: 9. „Eu sunt curat și fără nici o vină, eu sunt fără prihană și n-am nici o greșeală; 10. Dar iată că Dumnezeu caută […]
1. Astfel, acești trei bărbați nu mai răspunseră nimic lui Iov, pentru că el se socotea fără vină. 2. Atunci se aprinse de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. Și mânia lui se aprinse împotriva lui Iov, fiindcă el pretindea că este drept înaintea lui Dumnezeu, 3. Și iarăși se aprinse mânia lui împotriva celor trei prieteni ai lui Iov, fiindcă ei nu găseau nici un răspuns și totuși osândeau pe Iov. 4. Elihu însă așteptase pe când ei vorbeau cu Iov, fiindcă ei erau mai în vârstă decât Elihu. 5. Dar când a văzut el că nu mai este nici un răspuns în gura celor trei oameni, atunci s-a aprins mânia lui. 6. Și așa Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a început a vorbi și a zis: „Eu sunt tânăr și voi sunteți bătrâni, de aceea m-am sfiit și m-am temut să vă […]
”Cât de frumos îi mai slujeşti iubirii Şi păsul cum i-l desluşeşti. Și eu Voiam să o prefir printre cuvinte, Ca nu cumva să par că sunt pripit… De ce să, fie un pod mai lat ca Nu!? o barcă? cată s-o cunoşti întocmai. Şi atunci o poţi tămădui. Iubeşti? Să-ţi căutăm un ac pentru cojoc…” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
1. Făcusem legământ cu ochii mei și asupra unei fecioare nu-i ridicam. 2. Și care este partea pe care Dumnezeu o trimite din ceruri și ce câștig hărăzește, din înălțime, Cel Atotputernic? 3. Nefericirea nu este ea oare pentru cel nedrept și nenorocirea pentru făptuitorii fărădelegii? 4. Nu vede, oare, Dumnezeu căile mele și nu numără El toți pașii mei? 5. Umblat-am oare întru minciună și picioarele mele au zorit spre înșelăciune? 6. Să mă cântărească în cumpăna dreptății și Dumnezeu să cunoască neprihănirea mea. 7. Dacă pașii mei s-au abătut de la calea cea dreaptă și inima mea a fost târâtă de ochii mei, iar de mâinile mele s-a lipit vreo murdărie, 8. Atunci altul să mănânce ceea ce eu semăn și vlăstarii mei să fie scoși din rădăcină! 9. Dacă inima mea a fost amăgită de vreo femeie și am stat de pândă la ușa aproapelui meu, 10. […]
“How can I be substantial if I do not cast a shadow? I must have a dark side also If I am to be whole.” Carl Gustav Jung, ”Modern Man in Search of a Soul”
“Knock, And He’ll open the door Vanish, And He’ll make you shine like the sun Fall, And He’ll raise you to the heavens Become nothing, And He’ll turn you into everything.” Rumi
1. Iar acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât mine și pe ai căror părinți îi prețuiam prea puțin, ca să-i pun alături cu câinii turmelor mele. 2. Ce aș fi făcut cu puterea brațelor lor, odată ce vlaga lor se dusese toată? 3. Din pricina sărăciei și a foametei înspăimântătoare, ei mântcau rădăcini din locuri uscate și mama lor era câmpia pustie și jalnică. 4. Ei culegeau ierburi de prin mărăcini și pâinea lor era rădăcina de ienupăr. 5. Erau goniți din mijlocul oamenilor și după ei lumea urla ca după niște hoți. 6. Drept aceea, au ajuns să se aciueze pe marginea șuvoaielor, prin găurile pământului și prin văgăunile stâncilor. 7. Zbiară prin hățișuri, stau grămadă pe sub scaieți. 8. Neam de oameni ticăloși, neam de oameni fără nume, ei erau gunoaiele pe care le arunci din țară! 9. Și astăzi, iată că sunt cântecul […]
“Dar iubirea aceasta ar putea să-mi revele ceva. Poate te-am întâlnit şi m-am îndrăgostit de d-ta ca să mă înveţi ceva. Învaţă-mă, atunci! Spune-mi de ce mi-ai apărut în cale. Nu te-am întâlnit aşa, din întâmplare, doar ca să flirtez cu d-ta; nu-mi place să flirtez. Nu mi-am înşelat niciodată soţia. Dar am simţit, întâlnindu-te, că mi s-a făcut un semn.” Mircea Eliade, ”Noaptea de Sânziene”
1. Apoi Iov a mers mai departe cu pildele sale și a zis: 2. „O, dacă aș fi încă o dată ca în lunile de mai înainte, ca în zilele când Dumnezeu mă ocrotea, 3. Ca atunci când El ținea strălucitoare deasupra capului meu candela Sa și, luminat de ea, eu străbăteam prin întuneric! 4. De ce nu sunt încă o dată ca în zilele toamnei mele, când Dumnezeu ținea parte cortului meu, 5. Când Cel Atotputernic era încă cu mine și împrejurul meu stăteau feciorii mei, 6. Iar picioarele mele se scăldau în lapte și stânca aspră izvora pentru mine pâraie de untdelemn? 7. Atunci când ieșeam la poarta de sus a cetății și așezam în piață scaunul meu, 8. Tineretul, văzându-mă, se ascundea cu sfială, iar cei bătrâni se ridicau în picioare și rămâneau așa. 9. Fruntașii poporului își opreau cuvântările și își puneau mâna la gură. 10. […]
”Simply falling” (versuri/lyrics) Melodie de: Iyeoka There goes my heart again All of this time I thought we were pretending Nothing looks the same when your eyes are open Now you’re playing these games to keep my heartbeat spinning You show me love, you show me love You show me everything my heart is capable of You reshape me like butterfly origami-yeah, You have broken into my heart This time I feel the blues have departed Nothing can keep me away from this feeling I know I am simply falling for you. I’m taking time to envision where your heart is And justify why you’re gone for the moment I tumble sometimes, looking for sunshine And you know this is right when you look into my eyes You show me love, you show me love You show me everything my heart is capable of And now I can’t break away […]
”Mulți m-au sfătuit Să mă dau la fund pentru o vreme. E mai bine așa, Pentru o vreme, Și m-am dat. La fund toți se împiedicau de mine. Și-am ieșit iar la suprafață. Acum om vedea…” Marin Sorescu, ”Incertitudine”
1. Argintul are zăcămintele lui de obârșie și aurul are locul lui de unde-l scoți și-l lămurești. 2. Din pământ scoatem fierul și din stânca topită scoatem arama. 3. Omul a pus hotare întunericului și cercetează până în cele mai depărtate adâncuri, sfredelind piatra ascunsă în umbră și în beznă. 4. Un popor străin a săpat cărări pe sub pământ, uitate de piciorul celor de deasupra și departe de oameni; scormonitorii se spânzură pe funii și se clatină încoace și în colo. 5. Și deasupra este pământul din care iese pâinea, dar pe dedesubt este răvășit ca de foc. 6. Aici pietrele lui sunt de safir, dincoace sunt puzderii de aur, 7. Cărări pe care nu le-a cunoscut pasărea de pradă și pe care ochiul vulturului nu și le-a însemnat. 8. Fiarele sălbatice nu le-au călcat niciodată, niciodată leul nu s-a strecurat pe aici. 9. Dar omul a ajuns cu […]