”Pântecele se satură, dar ochii niciodată.” (Proverb românesc)
”Această furie smintită, ce pusese stăpânire pe rege la vederea şi la citirea scrisorii lui Fouquet către La Vallière, se topi încetul cu încetul într-o dureroasă istovire. Tinere¬ţea, plină de sănătate şi de viaţă, având nevoie să recâştige chiar în aceeaşi clipă ceea ce pierde, nu cunoaşte acele in¬somnii fără sfârşit ce întruchipează, pentru un chinuit, legenda ficatului mereu crescând la loc al lui Prometeu. Acolo unde omul matur, în deplinătatea puterilor lui, sau unde bătrânul, în sleirea forţelor sale, găsesc o continuă sporire a durerii, tânărul, lovit pe neaşteptate de constatarea unui rău, izbuc¬neşte în strigăte, în lupte făţişe, şi este mai repede doborât de dârzul duşman pe care-l înfruntă. Odată răpus însă, el nu mai suferă.” Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”
1. Atunci Iov a vorbit încă o dată și a zis: 2. „Ascultați cu luare-aminte cuvântul meu și aici să se oprească mângâierile voastre. 3. Ingăduiți-mi să vorbesc și eu, și după ce voi vorbi, atunci poți să-ți bați joc. 4. Oare plângerea mea se înalță împotriva unui om? Și atunci răbdarea mea cum n-o să fie pe sfârșite? 5. Uitați-vă la mine și mirați-vă foarte și puneți mâna la gură. 6. Căci, când mă gândesc, mă apucă groaza și toată carnea de pe mine tremură. 7. Pentru ce ticăloșii au viață, ajung la adânci bătrânețe și sporesc în putere? 8. Urmașii lor se ridică voinici în fața lor și odraslele lor dăinuiesc sub ochii lor. 9. Casele lor stau nevătămate, fără teamă și varga lui Dumnezeu nu stă deasupra lor. 10. Taurii sunt plini de vlagă și prășitori, juncanele lor fată și nu leapădă. 11. Copiii lor zburdă ca […]
”Mai întâi vine la rând omul care se consacră studiilor. Tatăl lui Swedenborg era episcop luteran şi l-a educat pe fiul său în spiritul luteranismului, religie în care piatra unghiulară, cum se ştie, este mântuirea prin graţia divină – graţie în care Swedenborg nu crede. În sistemul său, în noua religie predicată de el, se vorbeşte de mântuirea prin opere, dar aceste opere nu constau nici în slujbe, nici în ceremonii; e vorba de opere veritabile, opere în care omul se angajează total, cu spiritul şi, de asemenea, ceea ce e cu atât mai curios, cu inteligenţa sa. Swedenborg începe, deci, să studieze teologia pentru ca apoi să se intereseze de ştiinţe. Interesul său merge spre ştiinţele aplicate.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise” (prefață)
1. Și Tofar din Naamah a început să vorbească și a zis: 2. „Cugetul meu mă împinge să vorbesc, din pricina frământării pe care o simt în mine. 3. Am auzit o învățătură care mă scoate din sărite și atunci o pornire vijelioasă, din duhul meu, mă face să răspund. 4. Nu știi tu oare că de mult de tot, din zilele când omul a fost așezat pe pământ, 5. Desfătarea celor fără de lege ține foarte puțin și bucuria fățarnicului nu stă decât o clipă? 6. Chiar dacă statura lui s-ar înălța până la ceruri și cu capul s-ar atinge de nori, 7. El totuși va pieri ca o nălucă, pe vecie, și cei ce îl vedeau vor întreba: Ce s-a făcut? 8. Zboară ca un vis și nu mai dai de el, e măturat ca o vedenie de noapte. 9. Ochiul, care îl privea, nu-l mai vede și […]
”Numai pe tine te am trecătorul meu trup și totuși flori albe și roșii, eu nu-ți pun pe frunte și-n plete, căci lutul tău slab mi-e prea strâmt pentru strașnicul suflet ce-l port. Dați-mi un trup voi munților, mărilor, dați-mi alt trup să-mi descarc nebunia în plin! Pământule larg fii trunchiul meu, fii pieptul acestei năpraznice inimi, prefă-te-n lăcașul furtunilor, cari mă strivesc, fii amfora eului meu îndărătnic! Prin cosmos auzi-s-ar atuncia măreții mei pași și-ar apare năvalnic și liber cum sunt, pământule sfânt. Când aș iubi, mi-aș întinde spre cer toate mările ca niște vânjoase, sălbatice brațe fierbinți, spre cer să-l cuprind, mijlocul să-i frâng să-i sărut sclipitoarele stele. Când aș urî, aș zdrobi sub picioarele mele de stâncă bieți sori călători și poate-aș zâmbi. Dar numai pe tine te am trecătorul meu trup.” Lucian Blaga, ”Dați-mi un trup voi munților”
”Touchness” (versuri/lyrics) Melodie de: Enigma [Indistinct whisper] (Touch and kiss me) Up and down (Touch and feel me) Up and down Touch and kiss me Up and down Touch and feel me Up and down Touch and kiss me… [Heavy breathing] Oh, I’ll always love you Touch and kiss me Up and down Touch and feel me Up and down Touch and kiss me Touch and feel me… Touch and kiss me Up and down Touch and kiss me… Touch and feel me… Compozitori: Michael Crețu. Date de la: Musixmatch ********** Traducere aproximativă în limba română: [Șoaptă indistinctă] (Atinge-mă și sărută-mă) Sus și jos (Atinge-mă și simte-mă) Sus și jos Atinge-mă și sărută-mă Sus și jos Atinge-mă și simte-mă Sus și jos Atinge-mă și sărută-mă… [Respirație grea] Oh, te voi iubi mereu Atinge-mă și sărută-mă Sus și jos Atinge-mă și simte-mă Sus și jos Atinge-mă și sărută-mă Atinge-mă și simte-mă… […]
1. Atunci Iov a început să vorbească și a zis: 2. „Câtă vreme veți întrista voi sufletul meu și mă veți zdrobi cu cuvântările voastre? 3. Iată a zecea oară de când mă batjocoriți. Nu vă este rușine că vă purtați așa? 4. Chiar dacă ar fi adevărat că am păcătuit, greșeala mea este pe capul meu. 5. Iar dacă voi vă faceți tari și mari împotriva mea și-mi scoateți ochii cu ticăloșia mea, 6. Să știi că Dumnezeu este Cel ce mă urmărește și că El m-a învăluit cu lațul Său. 7. Dacă strig de multa-apăsare, nu primesc nici un răspuns; țip în gura mare, dar nimeni nu-mi face dreptate. 8. El a astupat calea mea, ca să nu mai trec pe ea, și a acoperit cu beznă toate drumurile mele. 9. M-a dezbrăcat de mărirea mea și mi-a smuls cununa de pe cap. 10. M-a dărmat de jur […]
”Strigă fără voce, Zboară fără aripi Muşcă fără dințe, Mormăie fără gură. – O clipiţică, strigă Bilbo, care tot se mai gândea cu un sentiment penibil la mâncare. Din fericire mai auzise odată ceva asemănător şi, adunându-şi minţile, găsi răspunsul. „Vîntul, sigur Ca e vîntul!” spuse şi fu atît de mulţumit încît ticlui o ghicitoare chiar atunci, pe loc.” J.R.R. Tolkien, ”Hobbitul”
“Și ciulinii nu erau decât vis și îndrăzneală, invitație să schimbi ceea ce ai cu ceea ce ai putea să ai, fie chiar mai prost. Ori, nimic nu-i mai rău decât să putrezești locului atunci când iubești întreg pământul.” Panaït Istrati, ”Ciulinii Bărăganului”
“Ţin locul unei pietre din pavaj, Am ajuns aici Printr-o regretabilă confuzie. Au trecut peste mine Maşini mici, Autocamioane, Tancuri Şi tot felul de picioare. Am simţit soarele până la osii, Şi luna Pe la miezul nopţii. Norii mă apasă cu umbra lor, De evenimente grele Şi importante Am făcut bătături. Şi cu toate că-mi suport Cu destul stoicism Soarta mea de granit, Câteodată mă pomenesc urlând : Circulaţi numai pe partea carosabilă A sufletului meu, Barbarilor!” Marin Sorescu
“Acuma îşi dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme… I s-a părut că-i sunt dragi toţi cei de un neam cu dânsul şi, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăştiat ca pulberea în adierea vântului… Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii… Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, şi în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie…” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
“O vedeam zilnic, prezența ei îmi încânta sufletul, dar vorba lui Hamlet, dacă nu poți cânta la un simplu instrument fără să te fi străduit dinainte să-i descoperi secretul, cu atât mai puțin vei reuși să descoperi sufletul cuiva care nu dorește (sau nu poate) să ți-l dezvăluie.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Într-una din zile calde de august, când sta și privea cerul senin, îi păru cum din înaltul lui, în lină adiere, se lăsau nouri roz în văluri tot mai dese. Miresme dulci umpleau aerul. Zâne dalbe, foenixi albaștri, berze albe, toate soiurile de animale, chiar lei și tigri coborau parcă din nori, iar în mijloc i se ivi ocrotitoarea florilor lui, care îi zise: — Tu, om neprihănit ca și florile, ai dobândit cea mai înaltă virtute! Dacă cineva iubește florile și le apără, este fericit, dacă le disprețuiește și le vatămă, i-aduc necaz și capătă pedeapsă!” ”Iubitorul florilor” (poveste chineză repovestită de Iulia Murnu)
”Îndrepta tulpinele îndoite și le sprijinea, iar frunzele crăpate le căuta ca un vraci plin de dragoste pentru bolnavii săi. Ungea rănile cu lut și tină, le proptea pe un arac și le înfășura cu grijă. Asta numea el vindecarea plantelor. Nu tăia niciodată vreo floare și nu suferea să vadă lucrul acesta nici făcut de alții. Se punea cu totul în simțămintele florii și socotea că în scurtul timp cât trăiește ne bucură prin mireasmă și culoare încât noi să luăm seama priveghind gingașa lor înflorire. Din cele patru anotimpuri florile au parte numai de unul și atunci se deschid pentru puține zile, ba adesea doar pentru câteva ore; trei anotimpuri așteaptă ele vremelnica viețuire.” ”Iubitorul florilor” (poveste chineză repovestită de Iulia Murnu)