“… Oricît de întuneric ar fi fost, ea îl zărea, pentru că atunci când nu mai văd ochii, vede sufletul…” Ion Druță, ”Frunze de dor”
apr. 292022
Citate, poezie și literatură
apr. 292022
”Mărturia simţurilor noastre coincide, conform experienţei, în mare măsură cu proprietăţile obiectului, dar apercepţia noastră suferă influenţe subiective ce sunt aproape imposibil de întrezărit, care îngreunează extrem de mult cunoaşterea corectă a unui caracter uman, bunăoară. O entitate psihică atît de complexă cum este caracterul uman, oferă, de altfel, percepţiei senzoriale pure extrem de puţine puncte de sprijin. Cunoaşterea sa cere şi empatie, reflecţie şi intuiţie. Datorită acestor complicaţii, judecata finală este, fireşte, întotdeauna, de o valoare foarte îndoielnică, astfel că imaginea pe care ne-o formăm despre un obiect uman, este în orice caz, extrem de subiectiv condiţionată.” Carl Gustav Jung
apr. 292022
“Farmecul, pitorescul, partea interesantă a vieții unui om cu temperament puternic, zbuciumat și, în același timp, aventuros nu stă totdeauna în faptele izbitoare ale acestei vieți. Frumusețea trebuie s-o cauți – de cele mai multe ori – în amănunte.” Panaït Istrati, ”Kyra Kyralina”
apr. 262022
“Final perseverance is the doctrine that wins the eternal victory in small things as in great” Muriel Spark, ”Memento Mori”
apr. 222022
”Entul: Când fagu-i verde-n April şi creanga de sevă-i plină, Când soarele se joacă-n râu şi vântul fruntea ţi-alină, Când pasu-i lung şi sorbi în piept a munţilor răcoare, Întoarce-te şi spune-mi că ţara mea-i splendoare. Entsoaţa: Când în April firul de grâu răsare pe câmpii, Când în livezi se-aprind în flori ninsorile târzii, Când aerul e-nmiresmat de ploaie şi de Soare, Aici adăst şi nu mă-ntorc, căci holda mea-i splendoare. Entul: Când vine Vara peste fire în aurul de-amiază, Sub poala frunzei picotind copacii lin visează; Când bolţile sunt verzi şi reci şi vântu-i la apus . Întoarce-te, iubito! Ţinuturi ca acestea nu-s. Entsoaţa: Când vara arde-n fruct pe ram şi mura-i iar în pârg, Când spicu-i aur, pielea-i tuci şi rodu-i dus la târg, Când mierea se revarsă, măru-i greu, iar vântu-i Ia Apus, Sub Soarele de-aici adăst. Căci plaiuri ca acestea nu-s. Entul: Când urâciunea Iernii ucide […]
apr. 222022
”BORACHIO: Află dar, că am câştigat o mie de ducaţi de la Don John. CONRADE: E cu putinţă ca un ticălos să câştige atâta? BORACHIO: Mai bine ai întreba dacă e cu putinţă ca o ticăloşie să fie preţuită atît de mult; pentru că atunci când ticăloşii bogaţi au nevoie de ticăloşi săraci, ticăloşii săraci cer preţul pe care-l vor.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
apr. 192022
“Prezicerea viitorului …. este la îndemâna oricui. Și toată lumea o face, pentru că este lesne. Prorocirea nu-i nicio artă. Artă înseamnă prorocirea corectă.” Andrej Sapkowski
apr. 182022
”Potrivit relatării biblice, Dumnezeu a creat animalele mai înainte de a-l crea pe om. Elementele animale, instinctele şi dorinţele au existat înainte ca Duhul Sfânt să le lumineze şi să le confere omului. Sufletul animal al omului derivă din elementele cosmice animale, iar regnul animal este aşadar tatăl omului animal. Dacă omul este asemenea tatălui său animal, el seamănă cu un animal; dacă el este asemenea Duhului Sfânt, care îi poate lumina elementele animale, el este asemenea unui zeu. Dacă raţiunea lui este absorbită de instinctele sale animalice, aceasta devine raţiune animală; dacă raţiunea se ridică deasupra dorinţelor lui animale, devine angelică.” Franz Hartman, ”Paracelsus, viața și învățătura”
apr. 182022
”Pe la miezul celei de a șaptea nopți, pe când Sentaro se ruga în templu, ușa altarului se deschise și într-o rază de lumină, ca printr-o minune, apăru însuși Jofuku. El l-a chemat pe Sentaro mai aproape și, cu o voce venită parcă din înaltul munților, i-a zis: – Dorința ta este una egoistă și nu poate fi satisfăcută cu ușurință. Tu crezi că ai putea să devii eremit pentru a găsi Elixirul Vieții. Dar știi tu oare cât de grea este viața unui sihastru? Știi că el n-are voie să mănânce decât fructe, pomușoare și coajă de pin? Sihastrul trebuie să se îndepărteze de lume pentru ca inima lui să devină curată ca aurul și liberă de orice dorință pământească. Respectând cu strictețe aceste reguli, el încetează a mai simți foamea, frigul sau căldura, iar corpul lui devine atât de ușor încât poate fi dus de un cocor sau […]
apr. 172022
„La ce umblaţi voi singuri fără sfat?” strigă o voce şi zvâcnii cu teamă, ca mânzul când tresare-nspâimântat. Privii pe sus să ştiu ce glas ne cheamă, dar n-am văzut sclipind mai roşu-n foc nici sticlă-ncinsă , nici oţel şi-aramă, de cum sclipea cel ce ne-oprise -n loc.. „Pe-aici, grăi, croieşte brâul scară şi către pace făureşte scoc.” Lumina lui mi-era pe ochi povară şi mă pornii după poeţi arare, ca cel ce paşii după-auz măsoară. Şi-aşa precum a dimineţii boare adie primăvara-mbălsămată, cu dulce iz de iarbă şi de floare, la fel simţii pe fruntea mea pătată aripa lui , precum un vânt fugar, stârnind parfum de-ambrozie curată. „Ferice cei ce-s miruiţi cu har, grăia, astfel că-ndestularea gurii n-aţâţă-n ei mistuitor pojar, ci-i ţine-n frâu la marginea măsurii.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul”, Cântul XXIV
apr. 162022
”Floare, floare-nsângerată De-a lui Cupidon săgeată Ochii farmecă-i pe dată! Şi să-i pară dalba fată Că-i o stea care-şi arată Strălucirea fără pată. Pentru setea-ţi necurmată, Leacul doar la dânsa-l cată!” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
apr. 152022
”Iar, suflete, nici ţie nu-ţi ajung Purificări în aerul de ţară; Natura numai, oamenii ei, chiar, N-ajung şi nici căinţa ta amară. Să te cuprinzi temeinic de ideea Acestei vremi, ce prinde astăzi fruct, în tine să îţi zămisleşti cu trudă Imaginea acestui viaduct. Nu îţi va fi mai greu decât acelor Ce-aici, în munţi, l-au construit sub ploi Şi-au însănătoşit pe totdeauna Priveliştea bolnavă de la noi. Fii codru, dacă poți, cu zeci de glasuri, Cu cerbi, cu flori, cu fluturi, cu poteci, Dar nu uita porunca vremii tale; Fii codru-n acest secol — douăzeci.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
apr. 142022
”Viaţa mea fu ziuă şi ceru-mi un senin, Speranţa, steaua de-aur mie-mi lucea în sân Până ce-ntr-al meu suflet deodat-ai apărut — O, îngere căzut! Şi două stele negre luciră-n negru foc Pe cerul vieţei mele; — iar geniul-noroc Mă lasă-n lume singur, dispare în abis De nour şi de vis. O rază din privire-ţi viaţa mi-a-nnegrit, Din sânul meu speranţa divină a fugit; Norocul şi-a stins steaua… De m-ai iubi măcar — O, înger de amar! Dar nu!… Din lumea-mi neagră tu zbori în calea ta; Sub pasul tău pe-arenă de aur vei călca Când eu pierdut în noapte-mi nimic nu mai sperez, Ci vecinic te visez.” Mihai Eminescu, ”Viața mea fu ziuă”
apr. 142022
“Acuma nimeni în lume nu mă va mai putea îndupleca să-mi arunc straiele noi și călduroase și să zgribulesc iarăși în zdrențele lepădate.” Liviu Rebreanu
apr. 132022
“Nu cumva timpul era undeva același? Nu cumva trecerea lui era egală și dacă o dată te ocrotea fărămițând primejdia, când te credeai scăpat îți distrugea de asemenea speranțele clădite peste legea lui?” Marin Preda, ”Moromeții”