“Și am crezut în filosofie cum trebuie să fi crezut apostolii în Hristos. Dar când mi-a murit nevasta, cea dintâi, am întors spatele tuturor filosofilor. Atunci am priceput că filosofia e un joc de cuvinte. Un cuvânt explică alt cuvânt care lămurește iar un cuvânt, așa mereu, până ce, în pragul morții, sufletul se pomenește gol și părăsit în fața lui Dumnezeu.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
“Dacă omul ar acorda morții măcar un minut pe zi de meditație, conflictele în care ar fi implicat și-ar micșora importanța și soluțiile cele mai rele l-ar speria mai puțin, ar fi oricum mai îndrăzneț și s-ar bucura mai mult că există. Suntem însă făcuți să nu putem concepe în noi înșine că am putea muri, să simțim adică, nu doar să gândim, că murim în minutul acela, că totul s-a sfârșit, fiindcă altfel știm prea bine că într-o bună zi va trebui să pierim. Ei, da, gândim, dar această bună zi o să fie cândva, nu acum, până atunci, ehe, mai e! și continuăm, prizonieri ai forței noastre vitale, să mărim nemăsurat, cu secretă și puternică lupă, gesturi și cuvinte care ne chircesc sufletul.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Există o știință de a fi prezent și cu ceilalți și cu ființa iubită. Nu toată lumea o are. Matilda n-o avea. În general se trece de partea celorlalți, ca și când ai vrea să dovedești, fără să ți se poată reproșa ceva, că nu-l iubești cine știe ce pe cel cu care ești, și, la rigoare… Această disponibilitate reală, adică inconștientă sau intenționată, a căpătat denumirea aproape scuzabilă de cochetărie… (la bărbați n-are un singur nume).” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Părinte, trebuie să aleg calea suferinței! Mi-ai apărut ca să mă uluiești cu lumina ta și să mă orbești… Dar și ca să te păstrez. (În timp ce mă aflam la Damasc, am cunoscut întâmplări ciudate, cazuri de fanatism fără pereche. Pot fi văzuți, acolo, orbi șezând turcește pe trotuare și ghicind viitorul celor nevoiași, făcând semne cu degetele în nisipul fin, întins pe-o batistă mare. Se spune că acești nenorociți și-au stins singuri lumina ochilor, la Mecca, cu fierul roșu al dervișului, după ce au văzut mormântul Profetului, a cărui imagine sfântă țineau s-o păstreze înfășurată în bezna eternă, ca o răscumpărare pentru această favoare supremă!) La fel și eu vreau să te păstrez, închizând ochii în fața oricărei deșertăciuni omenești… Vreau să mă țin departe de această lume prea ocupată, prea înrobită de afacerile ei și prea grijulie pentru viața îndestulată…” Panait Istrati
”Înapoi, nedemne lacrimi! Întoarceţi-vă la izvor! Durerea Iscat-a fiecare strop, şi rău V-aţi înşela jertfindu-l bucuriei!” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Dacă rezultatul său i se pare, subiectiv, corect şi adevărat, atunci e negreşit adevărat şi ceilalţi n-au decît să se încline, pur şi simplu, în faţa acestui adevăr. Poate că nici nu merge până într-acolo încît să încerce să câştige pe cineva, şi încă pe cineva influent, de partea lui. Iar dacă o face totuşi, o face, de cele mai multe ori, cu atîta neîndemînare încît obţine tocmai contrariul celor urmărite.” Carl Gustav Jung, ”Puterea sufletului” ”Despre tipurile psihologice”, cap. ”Tipul introvertit”, subcap. ”Tipul gândire introvertită”
“Numai un sentiment puternic atată funcțiunile cerebrale și le pune într-o stare de supraexcitație ca să producă mai mult decât pot da ele în chip normal.” Mihail Drumeş, ”Invitație la vals”
”Prietenii mei unde-s? Călcatu-i-a-n picioare Ne-ndurătoarea moarte? Dar noaptea mi se pare Că-i mai aud cum cântă prin parcul adormit. – Sunt morţi, ori poate numai sunt beţi de-a fi trăit?” Omar Khayyam, ”Nimicnicia şi absurdul vieţii” (fragment)
”De ce să-mi fie ruşine, stăpână? Pentru că vorbesc cinstit? Nu este căsătoria onorabilă chiar pentru un cerşetor? Seniorul dumneavoastră nu e onorabil fără a fi căsătorit? Poate că, ruşinoasă cum sânteţi, aţi fi vrut să nu spun „un bărbat„, ci „un soţ„; nu jignesc pe nimeni dacă vorbele sincere nu trădează gânduri urâte. Ce rău vedeţi în cuvintele: „mai grea din pricina unui bărbat„ atunci când e vorba de soţ şi soţie? Altminteri povara ar fi mai curând uşoară decît grea. întrebaţi-o şi pe domnişoara Beatrice — iat-o că vine.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”(…) dar că doctrina lui Paracelsus seamănă mult cu cea susţinută de Haeckel şi Darwin, cu diferenţa, totuşi, că Paracelsus consideră formele, care evoluează continuu, ca vehicule necesare unui principiu spiritual viu, care evoluează continuu în căutarea unor moduri superioare de manifestare. Din contra, mulţi dintre filosofii speculativi moderni consideră principiul inteligent al vieţii ca neexistând şi viaţa ca fiind doar o manifestare a activităţii chimice şi fizice a materiei moarte, aflată într-o stare de dezvoltare incomprehensibilă şi lipsită de cauze.” Franz Hartman, ”Paracelsus, viața și învățătura”
“It is one of the strictest conditions of initiation that occult knowledge may never be sold or used for gain.” Dion Fortune, ”Psychic Self-Defense”
”Precum atunci când primu-i foc petrece pe locu-n care se sfârşi Hristos, în timp ce Ebrul pe sub cumpeni trece iar Gangele pe sub zenit, setos, sta soarele; era-n amurg, când blând un înger sfânt ni se ivi voios. Şedea pe mal, ferit de foc, cântând „Ferice cei cu inimă curată”, cu-n glas mai viu ca-al celor vii părând. Apoi: „în foc să v-azvârliţi pe dată căci drum pe culme fără el nu-ncape; şi nu fiţi surzi la ruga-n vers cântată”. Astfel grăi când ne văzu pe-aproape; şi pricepând, simţii fiori în spate, ca omul dus de viu ca să-l îngroape. Cu palmele la cer împreunate cătam la foc şi frământam în minte făpturi pe rug de flăcări încleştate. Spre mine-atunci poeţii luară-aminte şi: „Doar de chin să tremuri se cuvine şi nu de moarte , zise-al meu părinte. Adu-ţi aminte! De te-am dus cu bine pe Gherion, acum, că-i […]
”O, iad! O, chinuri grele! Văd prea bine Că v-aţi legat să faceţi haz de mine. De-aveaţi un dram de bună-cuviinţă, M-aţi fi scutit de-această umilinţă. Nu vi-i de-ajuns că mă urâţi cumplit? Acuma şi-n batjocuri v-aţi unit? Vi-i chipul omenesc, precât se pare; O, fiţi la fel de oameni şi-n purtare! Zadarnic mă slăviţi peste măsură, Când inima v-o ştiu mocnind de ură… De dragul Hermiei vă învrăjbiţi, Şi-acum vă-ntreceţi să mă umiliţi. Isprava-i asta, faptă de bărbaţi, Obrajii mei în lacrimi să-i scăldaţi? Un om de neam nicicând n-ar cuteza Să râdă de durerea altcuiva, Cum râdeţi voi acum de-obida mea.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Aici din ploi se închegau puhoaie, Şi către sat se prăvăleau urlând, De-aici spre sat treceau în ierni de groază Lupi suri, cu cozi târşite pe pământ. Aici creşteau flori albe şi mai cresc Dar lăcrămau sub rouă strânse-n cete Şi-aveau un farmec mai duios, mai trist Decât au cele mai mâhnite fete. Copil fiind, veneam ades aici, Mărturisesc, cu spaimă şi oroare, Mă atrăgea bolnavul peisaj Cu flori atât de trist strălucitoare. îmi era milă. Mila-mi aducea Mângâietoare lacrimi pe pupilă, Şi sufletu-mi se bucura-n secret, Fără să ştiu, de-această caldă milă. De cel ce-am fost atunci azi mă desparte Ceva ca un troian ori ca un nor. Zâmbesc înveselit gândind acuma La farsa ce-mi jucam neştiutor. Nu mai păstrez simţirile de-atunci, îmi par imaginare, de poveste… Păstrez doar amintirea unul loc îngrozitor, ce astăzi nu mai este.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
“Era o amarnică dezamăgire în aceste cuvinte. În clipa când le zicea, el se simțea mai sărac decât până atunci. Pierduse toate bucuriile, toată părerea de bine pe care omul o simte când vede pe acela pentru care simte tragere de inimă, când îi vorbește, când poate să-i facă vreo mulțumire, când primește o vorbă bună de la dânsul, când se gândește la el, pierduse mângâierea ce se revarsă peste sufletul omenesc la vederea podoabelor lumii, căci nimic nu dă lumii o mai strălucită podoabă decât omul despre care putem să ne facem gânduri bune și plăcute.” Ioan Slavici, ”Moara cu Noroc”