“Ţin locul unei pietre din pavaj, Am ajuns aici Printr-o regretabilă confuzie. Au trecut peste mine Maşini mici, Autocamioane, Tancuri Şi tot felul de picioare. Am simţit soarele până la osii, Şi luna Pe la miezul nopţii. Norii mă apasă cu umbra lor, De evenimente grele Şi importante Am făcut bătături. Şi cu toate că-mi suport Cu destul stoicism Soarta mea de granit, Câteodată mă pomenesc urlând : Circulaţi numai pe partea carosabilă A sufletului meu, Barbarilor!” Marin Sorescu
“Acuma îşi dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme… I s-a părut că-i sunt dragi toţi cei de un neam cu dânsul şi, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăştiat ca pulberea în adierea vântului… Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii… Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, şi în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie…” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
“O vedeam zilnic, prezența ei îmi încânta sufletul, dar vorba lui Hamlet, dacă nu poți cânta la un simplu instrument fără să te fi străduit dinainte să-i descoperi secretul, cu atât mai puțin vei reuși să descoperi sufletul cuiva care nu dorește (sau nu poate) să ți-l dezvăluie.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Într-una din zile calde de august, când sta și privea cerul senin, îi păru cum din înaltul lui, în lină adiere, se lăsau nouri roz în văluri tot mai dese. Miresme dulci umpleau aerul. Zâne dalbe, foenixi albaștri, berze albe, toate soiurile de animale, chiar lei și tigri coborau parcă din nori, iar în mijloc i se ivi ocrotitoarea florilor lui, care îi zise: — Tu, om neprihănit ca și florile, ai dobândit cea mai înaltă virtute! Dacă cineva iubește florile și le apără, este fericit, dacă le disprețuiește și le vatămă, i-aduc necaz și capătă pedeapsă!” ”Iubitorul florilor” (poveste chineză repovestită de Iulia Murnu)
”Îndrepta tulpinele îndoite și le sprijinea, iar frunzele crăpate le căuta ca un vraci plin de dragoste pentru bolnavii săi. Ungea rănile cu lut și tină, le proptea pe un arac și le înfășura cu grijă. Asta numea el vindecarea plantelor. Nu tăia niciodată vreo floare și nu suferea să vadă lucrul acesta nici făcut de alții. Se punea cu totul în simțămintele florii și socotea că în scurtul timp cât trăiește ne bucură prin mireasmă și culoare încât noi să luăm seama priveghind gingașa lor înflorire. Din cele patru anotimpuri florile au parte numai de unul și atunci se deschid pentru puține zile, ba adesea doar pentru câteva ore; trei anotimpuri așteaptă ele vremelnica viețuire.” ”Iubitorul florilor” (poveste chineză repovestită de Iulia Murnu)
”Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună; Plinului pântec aşa îi cânta într-o noapte cu lună. Trăsnete reci de furtună vedea cum în zare detună. Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună, Ea mai vedea cum în şa voi sălta împreună Cu îndrăzneaţă fecioară-a pământului, brună, Şi-n goană nebună vedea de pe-atunci cum răsună Tropotul lung şi mereu al galopului meu. Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună, Şi că-s menit să înving veşnicii şi genună. Dar nu ştia de pe-atunci că în mine-o să pună Suflet prea grav şi răsunet prea slab, că adună Abur de vis şi de boală ce-ar fi să răpună Tropotul lung şi mereu al galopului meu. Iată-mă azi înarmat cu acele credinţi, Cu îndârjirea păstrată — cuţit între dinţi — Dar cu prea multă dorinţă să vii, să-mi alinţi, Brună fecioară a […]
”Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie, Şi-ai poruncit de-asemeni ca omul să se-abţie. Nedumeriţi ne zbatem între porunci inverse. Cum poţi să-nclini o cupă, iar ea să nu se verse?” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”Cortina sorţii-i trasă şi nimeni n-a pătruns Destinul plin de taina ascunsă în culise. Am căutat o viaţă, dar n-am aflat răspuns. Intrârile enigmei rămân mereu închise.” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
”Ne jucăm de-a eroii fiindcă suntem laşi, şi de-a sfinţii fiindcă suntem răi; ne jucăm de-a asasinii fiindcă murim de dorinţa de a ne omorî aproapele, ne jucăm fiindcă suntem mincinoşi din naştere.” Jean-Paul Sartre, via Mario Vargas Llosa, ”Orașul și câinii”
”Deşi-i din implicaţii şi rămurişuri pure Ori din cristale limpezi ce scânteind se rup, Intrând în ea, să tremuri ca-n iarnă-ntr-o pădure, Căci te ţintesc fierbinte, prin gheţuri, ochi de lup.” Nicolae Labiș (octombrie 1956)
”Libido. Prin libido înţeleg energia psihică. Energia psihică este intensitatea procesului psihic, valoarea sa psihologică. Prin asta nu trebuie să înţelegem vreo valoare de natură morală, estetică sau intelectuală conferită procesului psihic, valoarea lui psihologică fiind definită pur şi simplu de forţa sa determinantă, care se exteriorizează în anumite efecte psihice (în «eficienţa» sa). Prin libido nu înţeleg nici o forţă psihică, aşa cum au crezut adesea, în mod greşit, criticii. Nu ipostaziez conceptul de energie, ci îl folosesc ca pe un concept pentru intensităţi sau valori. Problema existenţei sau inexistenţei unei forţe psihice specifice nu are nimic de-a face cu conceptul de libido. Folosesc adesea expresia de libido în acelaşi sens cu «energie». Am arătat pe larg în lucrările indicate în nota de subsol că suntem îndreptăţiţi să numim energia psihică libido.” Carl Gustav Jung
”La prima scrisoare „închisă” a lui Cezar Petrescu, el îi răspunde: ”Toate sosesc la timp, aceluia care știe să aștepte, spune un proverb franțuzesc. Așa că și dumneata îmi vii la timp, mie, care, dacă vrei, am știut să aștept. Spun că îmi vii mie, fiindcă până să văd cât am să-ți fiu eu de folos, știu precis câtă alinare a durerii mi-ai adus dumneata”.„” Panait Istrati (către Cezar Petrescu)
”Cu fruntea-ncinsă de orori şi roasă: „Maestre,-am zis, cu cine-s cei ce-ncoace durerii pradă într-atât se lasă?” „Se zbate astfel şi-n neputinţă zace mulţimea celor, zise el, ce-n viaţă nici rău, nici bine n-au cătat a face. Cu ei deolaltă să tânjească-nvaţă spurcaţii îngeri ce-n credinţă-obştească nu s-au unit, nici n-au trădat pe faţă. I-alungă cerul” ca să nu-şi ştirbească sclipirea lui, dar nici în iad nu-i ţine, ca nu cumva cei răi să se mândrească.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul III
”Blocat de viruși recurenți Ținut ca la închisoare Din drag scrijind pentru studenți Am scris: Eliberare! Cum soarta a zâmbit mereu La omul singuratic, Un dar primit la rândul meu M-a scos de pe jăratic. Minune-nfiripată din tainele gândirii Copila zămislită in tehnica luminii A rupt din lanțuri grele lacătul tăcerii Comunicând iubirea în zborul primăverii.” Nicolae Frigioiu
”Ce vrei? Aşa-i iubirea, dragă vere. Da: chinul dragostei îmi e povară. Dar sufletul mai mult o să mă doară Căci mi-l sporeşti şi-adaugi, prin iubire, Tristeţii mele de prisos mâhnire. Iubirea-i fum ce-şi are-n plâns izvor. Curată-i pară-n ochii plini de dor; De-o tulburi, e o mare-n agonie. Şi ce mai e? Cuminte nebunie Şi dulce fiere care prins te ţin.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”