”Prin dragoste Prin dragoste tot ce-i amar se va îndulci, Prin dragoste tot ce-i cupru va fi aur. Prin dragoste toate poşircile se vor transforma în cel mai pur vin, Prin dragoste toată durerea se va schimba în leac. Prin dragoste cel mort va fi iar în viaţă. Prin dragoste regele se va preschimba în sclav.” Rumi
”În vălmăşagul vieţii acei sunt fericiţi Ce cred că le ştiu toate, şi cei ce totul neagă. Şi eu am vrut să-mi fie cunoaşterea întreagă Şi-azi pizmuiesc pe orbii pe cale întâlniţi.” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
“Păziți-vă bine oameni, semenii mei de azi și din trecut, de fapte definitive, asupra cărora să nu mai poată reveni decît viața de apoi. … Voi nu veți cunoaște realitatea sufletului decît într-un moment când refacerea erorilor este tardivă. În mijlocul orelor voastre stați de sentinelă ca să nu se ivească pe neștiute ceasul cel rău, ca un măgar subiectiv ieșit la păscutul scânteilor vegetale. Orice ați face, știința voastră rătăcește, și mândria voastră e un noroi, prin care mintea vă umblă desculță.” Tudor Arghezi, ”Cimitirul Buna-Vestire”
16. Atunci au venit două femei desfrânate la rege și au stat înaintea lui. 17. Și a zis una din femei: „Rogu-mă, domnul meu, noi trăim într-o casă; și eu am născut la ea, în casa aceea. 18. A treia zi după ce am născut eu, a născut și această femeie și eram împreună și nu era nimeni străin cu noi în casă, afară de noi amândouă. 19. Însă noaptea a muțit fiul acestei femei, căci a adormit peste el. 20. Și s-a sculat ea pe la miezul nopții și mi-a luat pe fiul meu de lângă mine, când eu, roaba ta, dormeam și l-a pus la pieptul ei; iar pe fiul ei cel mort l-a pus la pieptul meu. 21. Dimineața când m-am sculat ca să-mi alăptez fiul, iată, el era mort; iar când m-am uitat la el mai bine dimineața, acesta nu era fiul meu, pe care-l născusem”. […]
“In my impatience I become convinced that this desire of mine should have been fulfilled yesterday, when it belongs to a tomorrow that yesterday would have killed had I had my way.” Craig D. Lounsbrough
”Ce ai acum? De ce te-mpiedici iară? Ce griji aduni în pieptul tău mocnite şi nu cutezi, şi teama te-mpresoară, când ştii că-n cer trei doamne fericite te ocrotesc la curţi de slăvi şi soare şi vorba mea doar bine îţi promite?” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul II
”Uneori, e drept, omul obosește așteptând. Și n-ați auzit, oare, de situații în care, când sosește în sfârșit ceea ce el a așteptat, sosește prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obținând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reușește doar să-l obosească și mai mult. Și renunță la ea cu o ultimă mare tristețe deoarece nu e simplu să porți o bătălie și, ajuns la capăt, să-ți dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta așteptare scopul a murit…” Octavian Paler
“I could’ve loved you but the line is too long and your passiveness is endless.” Ahmed Mostafa
”…dacă pot să iubesc mi-e destul şi mi-este surâs şi mi-este vis dacă pot să iubesc. La urmă, la umbră am cântat: dacă cineva poate să iubească e împărat dacă cineva este iubit e infinit şi dacă există iubire din goluri se naşte plinul.” Nichita Stănescu
„Când îndrăgostiţii au luat peste tot foc, Se prind de mână Şi se aruncă amândoi Într-o verighetă Cu apă puţină. Este o cădere importantă în viaţă Şi ei zâmbesc fericiţi Şi au braţele pline de flori Şi alunecă duios Şi alunecă măreţ pe jos, Strigându-se pe nume ziua Şi auzindu-se noaptea. De la o vreme Li se amestecă ziua cu noaptea, Într-un fel de tristeţe deasă… Verigheta răspunde Tocmai pe tărâmul celălalt. Acolo este o plajă mare Plină cu oase îmbrăţişate, Care dorm cu albul lor ostenit, Ca nişte scoici frumoase Care s-au iubit toată marea.” Marin Sorescu, ”Baladă”
”Din lyra spartă a mea cântare Zboar-amorţită, un glas de vânt, Să se oprească tânguitoare Pe un mormânt! Oare femeia pe care mie Dumnezeu sântul o-a destinat În patu-acela de cununie S-a-nfăşurat? O caut, gându-mi şi-o-nchipuieşte, Dar n-am văzut-o de când eu sunt… Oare amorul ce îmi zâmbeşte E în mormânt?” Mihai Eminescu, ”Din lira spartă”
”Ah meștere Ruben, zise el zâmbind — cartea ta într-adevăr minunată este!… numai de n-ar ameți mintea; acuma simt eu, călugărul, că sufletul călătorește din veac în veac, același suflet, numai că moartea-l face să uite că a mai trăit. Bine zici, meștere Ruben, că egiptenii aveau pe deplin dreptate cu metempsihoza lor. Bine zici cum că în sufletul nostru este timpul și spațiul cel nemărginit și nu ne lipsește decât varga magică de a ne transpune în oricare punct al lor am voi.” Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”
“Unless they are off duty, no matter how wide it is, and even when it is sincere, a smile seems fake if the job description of the person who is smiling includes smiling.” Mokokoma Mokhonoana
”Mie n-ai voit să-mi scrii; am simţit în suflet o zguduire care semăna a începutul nebuniei; şi că nu mi-am pierdut minţile mă mir şi acum când îţi scriu… mă aflu încă teafăr, dar cu deznădejdea şi cu amarul în suflet.” Calistrat Hogaş
”Un om în miezul zilei se razimă-n ţapină, Cu faţa încordată, îngândurat puţin, îşi şterge de pe frunte sudoarea de lumină Şi-i fumegă în spate cămaşa lui de in. Din ciutura-ngheţată el soarbe-o-nghiţitură, Apoi şi-ndreaptă paşii către păduri, tăcut. Şi ciutura păstrează sărutul lui pe gură Precum, sfioasă, fata, întâiul ei sărut.” Nicolae Labiș, ”Impresii din munți (Ciutura)”
