“Virtue and wisdom are sublime things, but if they create pride and a consciousness of separateness from the rest of humanity, they are only the snakes of self reappearing in a finer form.” Helena Petrovna Blavatsky
Citate, poezie și literatură
“If you want to know how much you love God, check your Tolerance level regarding Race and Religion.” Samuel Asumadu-Sarkodie
“- Am fost o dată pe un munte şi aerul era acolo atât de dens, încât m-am uitat la el. Se vedea. Am stat o jumătate de ceas şi m-am uitat la aer. I se zăreau toate celulele şi din cauza asta parcă era crăpat. – Aici nu eşti la munte, eşti la mare. – (Continuând primul gând.) Îţi venea să-ţi deschizi şi tu toţi porii. Îţi venea să-ţi deschizi chiar venele, să-l simţi năvălind prin toată suprafaţa ta. (Respiră adânc.) Aşa… (Îi e rău.) E aşa greu să respiri…” Marin Sorescu, ”Iona”
”Dar eu la ce? Şi cine mă-nvoieşte? eu nu-s Enea şi nici Pavel; demn nici eu, nici nimeni nu mă socoteşte. Iar de mă-ncumet totuşi, mă cam tem că-i nebunească fapta mea; pierdut, pe tine, Tată,-n ajutor te chem.”” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul II
”Hermia: Cu ochii mei aş vrea să vadă tata. Theseu: Mai bine-ar fi ca ochii tăi să vadă Cu mintea lui .” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viața efemeră, tot atât de departe de ceilalți oameni ca și un astru de ceilalți aștri, fără niciun mijloc de comunicare reală cu nimeni. Iluzia comunității cu alți semeni te înșeală numai până în momentul unei mari zdruncinări sufletești când deodată îți dai seama că nici părinții, nici frații, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici măcar înțelege…” Liviu Rebreanu, ”Jar”
”Inimaginabilul, necunoscutul, iată ce-i dai Tu sufletului meu atunci când se îndreaptă spre Tine.” Rumi
”Cât despre DOAMNA, înclinarea ei către rege poate fi explicată uşor: era tânără, cochetă şi dornică să stârnească admiraţia. Era una din acele naturi cu porniri nestăvilite care, la un teatru, ar fi în stare să sară peste cărbuni aprinşi numai pentru a smulge spectatorilor un ropot de aplauze.” Alexandre Dumas, ”Vicontele de Bragelon”
“Nedând expresie gândurilor care ţi se îmbulzesc la poarta vorbirii, ele se retrag de la sine şi descoperi cu o mare bucurie că exprimarea lor nu era necesară.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Mai cred în primăvară, mai cred în amăgire, Mai cred în mine însumi, mai vreau să cred în voi, Prin mugurii aceştia ce crapă de iubire, Prin trunchiul care urlă de foame de altoi. E lumea încă-ntreagă, nu sunt pierdute toate, Mai cred în izbăvire, mai cred în adevăr, Mai cred în nebunie şi în virginitate, Mai cred în înviere şi-n florile de măr. Mai cred că-n orice ziduri va fi şi o fereastră, Mai cred că-n orice noapte va fi şi-un pic de zi, Că, de atâta ură, curând ne vom iubi. Mai cred în forţa noastră şi-n slăbiciunea noastră, Mai cred în alb şi negru şi tot nu cred în gri, Cum cred că o grădină nu-ncape într-o glastră.” Adrian Păunescu, ”Mai cred”
”Personalitatea înseamnă realizarea perfectă a specificului înnăscut unei fiinţe vii particulare. Personalitatea e o înfăptuire a celui mai mare curaj de a trăi, a afirmării absolute a fiinţării individuale şi a adaptării celei mai reuşite la ceea ce e universal dat, cu condiţia maximei libertăţi a deciziei proprii. Să îndrepţi pe cineva prin educaţie spre asta, nu mi se pare a fi puţin lucru. Este, de bună seamă, cea mai dificilă sarcină pe care şi-a pro¬pus-o lumea spirituală modernă.” Carl Gustav Jung, ”Psihologie individuală și socială”
”Mulţi cată-nţelepciunea în temple şi în Carte. Pe alţii-i chinuieşte incertitudinea. Dar unul stând la pândă deodată va striga: „Besmetici, adevărul nu e de nici o parte!” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”O, îndulceşte-ţi ochii tăi, iubită, O, însenină faţa ta de nea. Nu ştii că-n piept inima mea rănită Tresare-adânc la întristarea ta? Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită — Oh, în zadar mi-ncreţi tu fruntea ta. Durerea chiar de-o simulezi — eu simt Fiori adânci în pieptul meu trezind. Ah! cât eşti tu de mândră şi frumoasă Când râzi, când plângi, când mă săruţi, când — ah! Cuprind în mâini eu capul tău — geloasă! — Şi sărut ochii-ţi plini de lacrimi, ah! Ei strălucesc ca stelele focoase Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina! Şi te iubesc, şi te sărut, te-ador, Amorul meu, nespusul meu amor! O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită, C-atunci în veci prin noapte-aş rătăci — Mi-aş sfărma viaţa-n jalea cea cumplită Şi de durere n-aş putea muri. Aş purta-n timp inima-ncremenită, Cu ochii stinşi, şi gura-ar amuţi. Durerea ta m-ar face să trăiesc, Ca să trăiesc, ca să înnebunesc. Aşteaptă […]
”Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, Zbuciumat se plânge fluierul de fag. Inima mi-o strânge şi-mi pătrunde-n sânge Acest cântec dureros şi drag. Stelele făclii, păsărele mii, Jalea îşi descântă-n fluierul de os… Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă Acest cântec trist şi luminos. Se îngână lin linişti în arin, Tremură la stână fluierul de soc. Măicuţă bătrână cu brâul de lână, Ce mai câţi bătutul de noroc? Brâul tău din copcii s-a desprins — târzii, Paşii ţi-i înseamnă pe cărări cu lună… Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii Când la stână fluierele sună? El, cu ochi ca mura, tras ca prin inel, El, cu plete negre-n vânturi scuturate, N-are să mai poată mândrul ciobănel înaintea ta să se arate… Ochilor tăi tulburi pentru veci li-i dat Legănat pe triluri, palid, să îl vadă, Paşilor să-l cate pentru veci li-i dat În pădurea lungă de baladă… Osteneşti… O […]
”Ades în zori de zi a fost zărit Îmbogăţind cu lacrima lui roua, Sporind cu norii jalei sale, norii. Dar când voiosul soare, tot suind Spre răsărit, spre patul Aurorii Perdelele de umbră le resfiră, Feciorul meu se furişează-n casă Nemângâiat şi, oblonind lumina, Se ferecă în fundul încăperii. Cu geamu-nchis cu storurile trase, Preface ziua-n noapte nefirească, Îl doare sufletul. Tânjeşte. Poate Cu-n sfat i l-am tămădui, nepoate.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”