”Iubită dulce, o, mă lasă Să privesc faţa-ţi, ochiul tău ceresc, Să mângâi păru-ţi d-aùree mătase, Privindu-te, de-amor să-nebunesc! Ah, braţul tău rotund e alb — se lasă Cu graţie pe umerii-mi — privesc În ochii tăi, în faţa ta — în gura jună, S-ascult uimit la vorba ta nebună! Nebună, că nu are şir şi minte, Ci graţie ş-amor copilăros, La gura ta, care zâmbind îmi minte Spre-a coperi misterul cel duios, Ce-mi spune nu — când da ochiu-ţi fierbinte Din genele-i îmi spune voluptos — Ah, tot amorul meu, copil în raze, E concentrat în fiinţa-ţi luminoasă! Surâsul tău o rază e de soare, Şi ochii tăi sunt stele-n noaptea mea, Şi sânul tău de vergină, ninsoare, Ce lin l-acoperi tu cu mâna ta, Când tremurând priveşti şi zâmbitoare La-a lui dulci flori ce cresc alăturea — Şi sărutarea ta — oh, spune, spune Cu ce s-aseamăn dulcea-acea […]
ian. 262020
